Ca esență a tuturor definițiilor, Cultura este prezentată drept o latură indispensabilă a existenței umane, care influențează comportamentul, modelele, însumează convingerile religioase și valorile unei societăți. Nu poate fi imaginată o societate umană, fără un tezaur cultural care să permită o orientare, un ghid, pentru modelarea personalității umane și transmiterea unor atitudini probate social și a tuturor reacțiilor dobândite și învățate.
România are un tezaur cultural inestimabil, fie că îl avem în vedere pe cel material, imaterial sau tezaurul uman. Este un statut recunoscut pe plan mondial. Generației noastre îi revine obligația de a păstra și majora acest tezaur. Nu este suficient să avem monumente istorice unicat, de valoare excepțională; trebuie să știm să le păstrăm. Ignorarea acestei cerințe, datorată reducerii finanțărilor pentru restaurare, scoaterea unora de pe lista monumentelor protejate, transformarea acestora în atracții turistice, fără măsuri de protecție, faptul că prea puțin îi învățăm pe copii despre istoria și rolul acestora în cultura națională, poate avea consecințe ireparabile.
Fără programe concrete de conservare și restaurare se va ajunge la dispariția unor valori simbol ale țării. Orice monument distrus reprezintă o pagină ruptă a istoriei noastre pe care nu o vom mai citi niciodată.
Trebuie să îmi exprim o părere de rău și despre un domeniu extrem de important al culturii: acela al literaturii, dramaturgiei, creației artistice, al păstrării valorilor de artă (muzeele), care nu este tratat cu grijă și atenție de responsabilii de drept. Ideile promovate pentru desființarea teatrelor mici și subfinanțarea unor alte activități cu tradiție nu țin cont de faptul că actorii, regizorii, blibliotecarii și muzeografii reprezintă aliați de nădejde ai școlii și educației, care fac front comun împotriva dependenței inventate de societatea de consum pentru a‑i atrage pe copii într‑o lume a înstrăinării și a unor false personalități.
Grija pentru Cultură ne este transmisă în conținutul Tratatului Comunității Statelor Europene, dedicate culturii și care recunoaște, implicit, capacitatea culturii de a face față provocărilor generate de procesul de globalizare și de apariția unor noi civilizații, cea informațională. Se recomandă conservarea particularităților culturilor care aparțin Europei, fie acestea etnice sau locale, și prevenirea dispariției culturii tradiționale.
Dacă trecem de la ce am cunoscut ca societatea Culturii clasice la conceptul de societate informațională, devenit o sintagmă obișnuită, suprapusă societății contemporane, trebuie să avem în vedere o realitate obiectivă. În viața cotidiană, calculatorul a devenit ceva obișnuit, ba chiar indispensabil, este prezent într‑un domeniu în plină expansiune, care produce mutații nu numai în instruire, dar ridică probleme din ce în ce mai complicate pentru societate.
Cel mai problematic este domeniul educației informale. Existența influenței acesteia nu poate fi eludată. Dar trebuie să avem în vedere următoarele: cât din informația percepută devine cultură? Ce rezultat se va obține la nivelul formativ al deprinderilor și comportamentelor? Te numești oare om cultivat dacă afli un număr mare de informații folosind calculatorul? Oare nu trebuie să apreciezi, obiectiv, că, de fapt, Cultura e facultatea de a decide ce e de făcut când nu știi ceva: cum să formulezi întrebarea, unde trebuie să cauți, în care limite ale domeniului trebuie să te miști.
Din păcate, Cultura de Internet amenință să devină cultura viitorului. Creează false personalități: oameni care nu au cumpărat niciodată cunoștințe prin căutări și strădanii se afișează vanitoși prezentând fără jenă ceea ce găsesc în laptopuri, de multe ori, aflate chiar în fața lor.
Internetul, în care căutarea se reduce la butonare, creează falsa convingere că persoana care caută deține deja ceea ce a găsit, prezentând fără jenă descoperirile ca fiind proprii emanații ale cunoștințelor și inteligenței sale. El nu înțelege că, de fapt, Cultura te îmbogățește prin ceea ce afli fără să fi căutat intenționat.
Ca să rămânem într‑un domeniu și un spațiu al Culturii reale, singura modalitate are în vedere educația. Este important ca orice copil să fie educat și condus să profite inteligent de tot ceea ce oferă minunile societății informaționale fără să devină subjugat de ele. Trebuie să asculte, să învețe să gândească și mai ales să rămână stăpân pe judecata sa. Ca să se realizeze aceste deziderate, școala, familia și societatea trebuie să se implice în egală măsură.
Există, desigur, posibilitatea să se nască un nou tip de cultură, cultura informațională, care să‑și asume un nou tip de mentalitate. Obligatoriu însă rămâne existența unor oameni echilibrați, în stare să reacționeze pozitiv la situațiile și complicațiile vieții, păstrându‑și o sănătate fizică și mintală corespunzătoare, alături de capacitatea de a fi creativi, capabili să opereze benefic cu informația.
Revenind la prezent, merită să adaugăm la noțiunea de Cultură și rolul acesteia ca sursă a dezvoltării sociale, având în vedere domeniul creșterii economice (acumulare tehnologie și experiența) și cel al unei culturi adecvate, determinantă pentru ca o infrastructură tehnică de împrumut să poată fi implementată și exploatată eficient.
Dezvoltarea tehnică este evaluată prin capacitatea de a alege și a lua decizii pentru o colectivitate incluzând o perioadă maximă de timp în care să rezulte o creștere durabilă a bunăstării materiale și sociale. Numai că opțiunile sunt condiționate de cultura care imprimă comportamentul, modelele, normele, credințele și valorile unei societăți. Se alătură cu efect definitoriu și educația, care dezvoltă încrederea, evaluarea optimă a previziunilor, spiritul de economisire, aptitudinile individuale și, ceea ce este de asemenea important, un grad crescut de socializare.
Dacă discutăm despre România, pentru a ajunge la nivelul țărilor dezvoltate din Uniunea Europeană, în condițiile prezenței vizibile a debutului unei societăți informaționale, este nevoie de organizarea unui program de educație în care să‑și găsească locul ceea ce definim a fi „cultura economică”, componentă importantă a culturii generale având ca elemente structurale principale: cunoștințe economice, gândire economică și orientare economică. Imperativ, abordarea unui astfel de program de studiu este legată nemijlocit de o instruire școlară corespunzătoare. Cultura economică influențează comportamentul oamenilor determinând liniile directoare ale dezvoltării și progresului economic al teritoriului în care aceștia locuiesc.
În stadiul actual în care se prezintă economia României, educația școlară și civică ar trebui să includă obligatoriu un program suplimentar de predare și însușire a culturii economice, menit să schimbe mentalități și comportamente vizavi de ceea ce înseamnă implicarea în gândirea și implementarea unor măsuri economice cu maximă eficiență și efecte benefice pe termen lung.
Educația economică s‑ar manifesta ca un factor determinant care îi va ajuta pe elevi să înțeleagă problemele din cotidian, să identifice și să evalueze consecințele deciziilor personale ale părinților și autorităților, și mai ales să evalueze impactul economic asupra viitorului lor.
O cultură economică asumată determină și realizările aferente programelor elaborate (clădiri ultramoderne, corporații, tehnologie) la care se adaugă domeniul imaterial: know‑how‑ul modern, produse științifice și tehnică intelectuală.
Un factor decisiv pentru implementarea unor măsuri care au în vedere o creștere a bunăstării îl constituie încrederea în valabilitatea și efectul acestora. Pentru a crește gradul de încredere, oamenii ar trebui să înțeleagă pe deplin interacțiunile economice previzibile: costuri, efecte, timp, beneficii privind bunăstarea colectivităților sau a fiecărui individ. Condiția rămâne, însă, prezența activă a unei culturi economice însușite și aplicate. Se definește clar acest deziderat ca fiind și posibilitatea de a răspunde unei întrebări esențiale: spre ce ne îndreptăm?
Moștenirea culturală, educația, cultura economică și ceea ce se prevede cultura informațională trebuie să se regăsească într‑un tot armonios care să păstreze nobilele însușiri ale Omului, socotit cea mai valoroasă operă a creației divine. Se pare că în tot ceea ce influențează cultura umanității se remarcă educația așa cum era prezentată de Immanuel Kant: „Este plăcut să ne gândim că natura omenească va fi mai bine dezvoltată prin educație și că se poate ajunge a i se da o formă care să‑i convină cu deosebire. Aceasta ne descoperă perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc”.
■ Jurist, publicist
Cristina Popescu
