Aventuri valahe cu trofee berlineze

Să sperăm că Berlinala a readus filmul românesc în zona cea mai vizibilă a filmului internaţional. Urmează Festivalul de la Cannes şi avem deja speranţe legate de numele lui Corneliu Porumboiu şi Marian Crişan.

Deşi destul de ternul an cinematografic 2014 (cu numai două premiere româneşti notabile) nu mai încuraja mari speranţe în următoarele lansări, iată că redresarea moralului cinefililor vine graţie unei noi recunoaşteri internaţionale. Prestigiosul Festival de la Berlin a legitimat din nou cinema-⁠ul nostru, în februarie, acordând un „Urs de Argint” pentru regie lui Radu Jude pentru Aferim! Premiata peliculă nu a fost singura prezenţă românească în competiţia berlineză: în secţiunea Panorama Special a fost selecţionat De ce eu? de Tudor Giurgiu, ambele titluri apărând în premieră în sălile noastre, în mai puţin de o lună.

Aferim! merită o atenţie sporită nu numai pentru că s-⁠a întors cu laurii unui mare festival, ci şi pentru că marchează o schimbare de preocupări şi de ton în evoluţia unuia dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Noului cinema românesc. Aderând la paradigma neorealistă agreată de colegii săi de generaţie, Radu Jude s-⁠a afirmat până acum prin admirabilele sale scurtmetraje Lampa cu căciulă, Alexandra, O umbră de nor, Trece şi prin perete, mult premiate în competiţii internaţionale şi naţionale, ca şi lungmetrajele lui Cea mai fericită fată din lume (Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, Premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia) şi Toată lumea din familia noastră (Marele Premiu al Festivalului de la Sarajevo, Marele Premiu Bayard d’Or şi Premiul pentru Cel mai bun actor la Namur IFF, Trofeul Festivalului Internaţional de Film Anonimul, Premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF etc.). Aferim ar putea satisface în primul rând acel segment al spectatorilor noştri cu nostalgia filmelor de epocă. Sau de aventuri, pentru că asistăm la povestea unei răzbunări şi a unei călătorii cu peripeţii prin teritorii pitoreşti şi periculoase din Valahia secolului 19. În centrul evenimentelor se află un zapciu (interpretat de Teo Corban) angajat de un boier încornorat (Alexandru Dabija) să-⁠l găsească pe ţiganul fugar de pe moşia sa acuzat de furt şi de amantlâc cu boieroaica (Cuzin Toma). Incursiunea zapcului însoţit de fiul său în lumea valahă e savuroasă şi misterioasă, marcată de întâlniri relevante pentru mentalitatea dominată. Adică una rasistă, manifestată mai ales în atitudinea faţă de robii romi, uneori misogină, alteori xenofobă, după cum remarcăm în episodul (foarte gustat de publicul berlinez) în care un popă excentric debitează rapid consideraţii marcate de stereotipuri despre naţiile cu care românii au apucat să interacţioneze (evreii, bulgarii, sârbii, franţujii, nemţii şi alţii). Celebrul adagiu al lui Poincaré despre România („Que voulez vous? On est ici aux portes de l`Orient ou tout est pris à la legère./ Ce vreţi? Suntem la porţile Orientului unde totul e luat uşor.”) este infirmat de misiunea dusă până la capăt, soldată cu prinderea robului fugar şi apoi cu pedepsirea lui exemplară de boierul care îl scopeşte într-⁠un ritual de umilire cu numeroşi martori. O critică a mentalităţii machiste se poate descifra şi în finalul care pune o concluzie lecţiei de bărbăţie oferită de zapciu fiului său, oripilat de cruzimea sancţiunii aplicate fugarului. În această descriere a pornirilor rasist-punitive faţă de ţigani, cu ecou viu în contemporaneitate, se găseşte principala miză a lui Aferim!, susţinută printr-⁠o estetică originală, care foloseşte virtuţile peliculei alb-⁠negru de 35 mm (potenţate cu măiestrie de operatorul Marius Panduru) pentru a imprima pecetea trecutului asupra imaginilor. Trimiterile la westernurile lui John Ford, la scrierile lui Caragiale şi Sadoveanu generează momente de intertextualitate cine­mato­grafico-lite­rară, gustate de spectatorul care recunoaşte direcţia. Buna primire internaţională a peliculei lui Jude este confirmată de comentariul din revista „Variety”, de pildă, al cărui autor, Jay Weissberg a consideră Aferim! cel mai reuşit şi cel mai original dintre filmele lui Radu Jude, constatând că regizorul român e în continuare preocupat de „jocurile de putere şi de umilinţele” la care oamenii se supun reciproc. Aferim! e o incursiune „excepţională şi extrem de inteligentă într-⁠o perioadă crucială a istoriei, un film în egală măsură inspirat şi furios”.

Să sperăm că girul „Ursului de argint” va aduce mai mulţi spectatori în sala de cinema, chemaţi să confirme, şi acasă, valoarea unui film cu adevărat important pentru noi. Din distribuţie mai fac parte Alexandru Dabija, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu.

Prezentat la Berlinală în Secţiunea Panorama Special, thriller-⁠ul politic, De ce eu? de Tudor Giurgiu porneşte de la un caz real, mult mediatizat în 2002: sinuciderea procurorului Cristian Panait la numai 29 de ani, după ce a sfidat presiunile superiorilor ierarhici în gestionarea unei anchete avându-⁠l ca ţintă pe un coleg din Oradea. Deşi decis iniţial să-⁠l pepepseacă exemplar pe procurorul suspect, eroul (rebozezat în ficţiune Panduru) descoperă că este manipulat pentru a înlătura un om care a încercat să demaşte corupţia locală cu tentacule întinse până la vârful piramidei guvernamentale. Foarte bine documentată, povestea urmăreşte ultimele săptămâni din viaţa personajului, acumulând episoade relevante pentru presiunile la care el face faţă şi pentru legăturile dintre justiţie şi comanda politică. Cu nume schimbate, personajele reale implicate (procurori, miniştri, politicieni) sunt destul de uşor de recunoscut. Aceasta este şi partea vulnerabilă a acestui film de ficţiune pe care unii se grăbesc să-⁠l judece ca pe un reportaj sau ca pe o docu-⁠dramă, punând în prim-⁠plan apropierea sau depărtarea de datele stricte ale cazului. Din fericire, opţiunea pentru configuraţia narativă de tip clasic, centrată pe evoluţia eroului de la siguranţa tânărului cu profil de justiţiar la depresia şi spaimele celui devenit el însuşi urmărit, generează empatia spectatorului şi îi oferă satisfacţia suspansului. Excepţional filmat de acelaşi Marius Panduru, De ce eu? are o ţinută vizuală remarcabilă şi o densă atmosferă întunecată, de complot cu consecinţe nefaste, date care îl recomandă de asemenea ca un titlu atractiv de repertoriu. Cu o distribuţie plină de nume prestigioase, precum Dan Condurache (Procurorul Şef), Virgil Ogăşanu (Procurorul General) Mihai Constantin (şeful direct al lui Cristian) filmul consacră un tânăr actor care portretizează credibil metamorfoza eroului, Emilian Oprea. Thriller-⁠ul politic ar putea deveni un gen cinematografic popular în contextul României de azi, unde zornăitul cătuşelor şi căderea unor „capete politice” în justiţie oferă din nefericire subiecte nenumărate.

Succesul românesc este cu atât mai meritoriu, cu cât ediţia 2015 a Festivalului de la Berlin a fost una unanim apreciată pentru calitatea selecţiei. Nu încape îndoială că în acordarea Marelui Premiu „Ursul de aur” a funcţionat din nou criteriul politic, dar justificat de o cauză înaltă: el a revenit faimosului cineast iranian Jafar Panahi (premiat cu alte cocazii la Cannes, Veneţia şi Berlin), persecutat politic şi având interdicţie de a părăsi ţara şi de a regiza. Realizat în condiţii semi-⁠clandestine, prezentat fără generic, filmul său Taxi are şi valoare de autoportret, regizorul asumându-⁠şi şi rolul principal, al unui şofer care interacţionează cu diverşi locuitori ai oraşului Teheran, cu care vorbeşte despre problemele lor de viaţă, dar şi despre cinema.

Un alt nume important regăsit în palmares este acela al regizorului chilian Pablo Larrain (autorul neuitatei satire politice Nu) care, pentru El Club, o nouă demascare a preoţilor pedofili protejaţi de ierarhia bisericii, a câştigat Marele Premiu al Juriului. Un alt cineast latino american celebru, Patricio Guzman, a câştigat Premiul pentru scenariu cu Nasturele de sidef/ El boton de nacár. Momente de emoţie intensă a generat acordarea premiilor de interpretare (masculin şi feminin) celor doi protagonişti ai peliculei britanice 45 de ani (de Adrew Heig), Tom Courtenay şi Charlotte Rampling, mari figuri ale cinematografului britanic. Să sperăm că Berlinala a readus filmul românesc în zona cea mai vizibilă a filmului internaţional. Urmează Festivalul de la Cannes şi avem deja speranţe legate de numele lui Corneliu Porumboiu şi Marian Crişan.