Revista Contemporanul nr. 02 Februarie 2017
Editorial 
Nicolae Breban ● Semnul unei existenţe de bronz/ 3
Monica a devenit cu anii, pentru mine, un fel de concept, dar nu ca o noţiune a cunoaşterii sau descrierii, ci ca o minusculă şi extrem de bine marcată în bronzul ascuns al memoriei poartă spre acele tărâmuri cântate de Antichitate şi de Medievalitatea primă, Goethe le numea Göttersreich, zone divine
Lecturi
Bogdan Creţu ● Antim Ivireanul – un temperamental în amvon/ 4
Cap al bisericii, Antim a înţeles să-şi ţină cu demnitate rangul şi să nu se gudure pe lângă puternicii zilei. Îl înfruntă direct pe Constantin Brâncoveanu, punând lucrurile la punct: „Eu aici, în ţară, n-am venit de voia mea, nici de vreo sărăcie sau lipsă”. Altfel spus, nu îi datorează statutul său domnitorului, ci îl merită
Modele
Mircea Platon ● Spectatorul de operă total/ 5
În cazul cunoscătorilor fini, al decadenţilor de belle époque, a căror lume e oricum à rebours, întoarsă cu priorităţile pragmatice pe dos, emoţia estetică e una quasi-religioasă, iar artistul desăvârşit e un (semi)zeu a cărui prezenţă artistică este echivalentul unei hierofanii
Rondul de zi
Gelu Negrea ● La Chilia-n port/ 6
Demos în greacă şi populus în latină înseamnă exact acelaşi lucru, adică popor, iar a vehicula false subtilităţi vizavi de această perfectă echivalenţă lingvistică constituie o mişelie filosofică. Este lucrul de care riscă să se convingă dureros miezul tare al Occidentului democratic care a ignorat (sau, din eroare, a pierdut legătura cu) poporul
Identitate, suveranitate şi unitate naţională 
Apelul unor academicieni români către Poporul Român, către instituţiile Statului Român/ 7
Iniţiatorii Apelului Academiei Române salută spiritul civic din societatea românească
Societatea va recunoaşte că spiritul civic se traduce prin patriotism. Şi invers./ 7
Eveniment
Palatul Patriarhiei ■ Ziua Unirii Principatelor
„Ceasurile Unirii de pe Dealul Patriarhiei au fost un timp binecuvântat de Dumnezeu”/ 8
Nicolae Breban ● Rolul spiritual al romanului românesc/ 8
Sper că Europa în viitor va avea un alt punct de atenţie, de gravitaţie decât punctul economic şi financiar, sper că va fi o Europă a naţiunilor, cum o visa Friedrich Nietzsche: Das eine Europa – Europa Unită într-o comunitate care să nu-şi piardă particularitatea, istoria, credinţa şi neamul
Dan Berindei ● Învăţămintele unei „Zile de Aur”/ 9
Unirea a fost legată de un amplu proces de reformă, de transformări fundamentale, unele aflate în curs, iar altele care au putut fi iniţiate tocmai în noile împrejurări. România avea să fie o altă alcătuire statală, în comparaţie cu cele două state din care era formată
Mircea Păcurariu ● Biserica şi Unirea Principatelor/ 10
Înfiinţându-se un Comitet al Unirii la Iaşi, format din patrioţii timpului, s-au primit numeroase acte de adeziune la programul său din diferite zone ale ţării. Între semnatarii acestora apar şi numele multor slujitori ai Bisericii: ierarhi, egumeni, profesori de seminar, protopopi, preoţi de mir şi călugări
Academia Română azi
Bogdan C. Simionescu ● Cum contribuie Academia Română la progresul naţiunii române?/ 12
În câteva săptamâni, Academia Româna va finaliza Strategia de Dezvoltare a Romaniei în următorii 20 de ani, un proiect care propune decidenţilor politici direcţia de dezvoltare a României, etapele care trebuie parcurse pentru a atinge ţinte realiste, resursele necesare.
Polemice
Crişu Dascălu ● Strategii identitare şi politici culturale/ 13
O naţiune fără identitate este sortită dispariţiei. Încheind propoziţia precedentă, mi-am amintit involuntar de avertismentul pe care Talleyrand l-a dar primului consul, Napoleon Bonaparte, îndată după asasinarea ducelui d’Enghien, de care cel avertizat nu era deloc străin: „E mai mult decât o crimă, e o greşeală!”. Dar poate că mi-am amintit aceste cuvinte nu întâmplător. Poate că ele mi-au răsărit în minte tot ca un avertisment: în privinţa identităţii naţionale nu se pot admite greşeli. Fie şi pentru simplul motiv că orice asemenea greşeală ar putea fi precedată aici de o crimă
Cărţi
Theodor Codreanu ● Intrarea în Cerc/ 15
Vine, acum, Nicolae Breban şi ne pune în faţă o nouă construcţie romanescă, abordând aceeaşi temă eliadescă din 1953, cu o forţă epică şi filosofică excepţionale. De ce o face tocmai acum, când elitele româneşti, îndoctrinate political correctness, sunt convinse că, de un sfert de veac încoace, România trăieşte în paradisul libertăţilor democratice? Din simplul motiv că, la vedere, în pofida orbului găinilor „boierilor minţii”, se arată că România a rămas tot ilău, că nu a avut lo
c nicio răsturnare revoluţionară şi că ţara a trecut sub loviturile îndulcite ale unui duşman/ciocan invizibil, globalist, de o mie de ori mai viclean şi mai necruţător decât monstrul bolşevic.
Cultură şi religie
Alexandru Surdu ● Despre Dumnezeu şi transcendenţă/ 18
În legătură cu Divinitatea nu trebuie să se vorbească nici prin negaţii, nici prin afirmaţii, deoarece, categorial-filosofic, Dumnezeu nu este, nu ţine de Fiinţă, ci de Supersistenţă, de ceea ce este mai presus de orice.
Dumitru Ţepeneag ■ 80
Marian Victor Buciu ● Geneza unei lumi ficţionale/ 20
Sunt două lecturi aici: de aderenţă sau aderare şi de suspiciune-cercetare. Partea aceasta de pe urmă vrea el s-o spună la şedinţa de partid: cât stomac atâta conştiinţă, ce-i în stomac e şi-n conştiinţă şi viceversa
Eseu filosofic
Andrei Marga ● „Convorbirile ultime” ale lui Benedict al XVI-lea/ 22
Acest traseu a debutat imediat după al doilea război mondial, într-o Germanie prăbuşită. Nazismul denunţase creştinismul, căci „era catolic şi de origine evreiască”, şi voia să-l înlocuiască cu „mitul germanităţii”, dar o nouă generaţie, din care Joseph Ratzinger făcea parte, îşi asuma să găsească viitorul în cadrul Bisericii.
Polemos
Adrian Dinu Rachieru ● Sociologia culturii, în ofensivă!/ 24
Neobosite în a răspândi civilizaţia, statele puternice ale continentului manifestă indiferenţă faţă de cultură. Iar legile şi instituţiile apusene, observa C. Rădulescu-Motru, sunt departe „de viaţa practică a românului”. Urmând linia raţionamentului eminescian, el nota caustic că „minoritatea purtătoare de civilizaţie” se exprimă doar ca forţă de consumaţie, aruncându-ne în „visul urât al pseudoculturii”
Eveniment
Academia Română: Sesiune solemnă de Ziua Culturii Naţionale şi Ziua lui Mihai Eminescu/ 25
Lecturi
Constantina Raveca Buleu ● Pledoarie pentru „ex-centricitatea” canonică/ 26
Virtuală poveste fără sfârşit, cu un suflu înnoit în atmosfera deschisă şi amalgamată a postmodernităţii, bătălia pentru canon angrenează genurile aşa-zis „minore” într-o campanie pentru recunoaştere, pentru ieşirea dintr-o marginalitate ignorată, etichetată în bloc ca fiind inferioară sau tratată superficial în istoriiile literare
Din infern, cu dragoste
Aura Christi ● „Iubeşte şi vei fi iubit”/ 27
O intensitate, care te harponează mult deasupra firii, făcându-ţi daruri aşezate departe de orice limite, ce depăşesc orice imaginaţie, inclusiv imaginaţia ta până în fracţiunea de secundă pe a cărei coamă te alegi – debusolat, zăpăcit, ca o albină rătăcită o vreme de stup – cu Darul
Presupun că acel străin – e un străin oare? – nici în ziua în care scriu aceste rânduri nu cunoaşte adevărul întreg; el nu ştie că, fără să-şi dea seama probabil, m-a îmbrâncit în fiinţă, în subterana ei, cu o forţă nebănuită, o forţă care m-a pus la încercare ca să vadă dacă îmi va rezista coşul pieptului şi… M-am ales cu un dar.
Ţin în braţe o carte, intitulată Geniul inimii…
Revista revistelor
Proiect literar: să reînvăţ să iubesc!
Emil Brumaru şi proiectele literare/ 27
Lecturi
Horia Pătraşcu ● Hic sunt leones/ 29
Mai convingătoare decât toate dovezile raţionale că o altă lume există este imersiunea în ea şi relatarea a ceea ce ai reuşit să vezi şi să simţi. Păstrându-ţi, în egală măsură, simţul critic nealterat. În ştiinţele spiritului, empatia este, de altfel, o facultate indispensabilă
Polemice
Magda Ursache ● Suricatele în vântul Istoriei/ 30
„Domnii mei, în istorie nu se poate pleca din strictul şi purul prezent, doar dacă nu eşti în esenţa ta un spirit definitiv primitiv, inapt de un act critic şi reflexiv. Sau dacă eşti pregătit să comiţi o nouă barbarie, absolut modernă sau post-modernă, crezându-te apt de a-i judeca de pe un scaun înalt şi unic pe cei de dinaintea ta după nişte criterii care, pe măsura vremurilor pe care le trăim în acest început de mileniu, prind tot mai mult o turnură a fugii sau a ironiei faţă de orice ne aminteşte de esenţe.”
Nicolae Breban
Împotriva uitării
Visarion Alexa ● Lumina şi magia teatrului – Aureliu Manea/ 31
Teatrul este o artă a solidarităţii umane. Poate nicăieri un colectiv uman nu devine atât de unit, de închegat pe parcursul muncii de întruchipare artistică. Sensibilităţile omeneşti, atât de firave, se aşază într-un acord aproape de armoniile muzicii
.
Corespondenţă din Spania
Dana Oprica ● Madridul – între schimbare şi stagnare/ 33
Cei de la vârf, departe de problematica oamenilor, se bazau liniştiţi pe etosul spaniol: cetăţeanul e obişnuit să comenteze acasă, pe canapea, în faţa televizorului, sau în bar. Atât. Până într-o frumoasă zi de mai, când cetăţenii s-au instalat în mijlocul Madridului, strigând, printre altele: „Nu suntem marionete în mâinile politicienilor şi ale bancherilor!”.
(Con)texte
Maria-Ana Tupan ● Critica literară, între teorie şi sociologie/ 34
Motivul e simplu: am urmărit, prin şederea mea în Biblioteca americană şi britanică, felul în care s-au limpezit şi s-au standardizat metodele critice prin care tânărul e abilitat acum să abordeze textul literar ca un profesionist 
încă din perioada doctoratului. Felul cum le aplică materialului empiric, textelor propriu-zise, dau măsura inteligenţei şi talentului lor
Film
Călin Căliman ● The Match şi lecţia filmelor de diplomă / 35
Este vorba despre filme de diplomă care au anunţat şi certificat existenţa unor sigure talente regizorale, filme de diplomă care au inaugurat filmografii de prim rang ale cinematografiei naţionale. Înainte de a detalia acest capitol subiectiv, aş vrea să subliniez câteva cazuri particulare ale lucrărilor de 
diplomă în istoria filmului românesc
Dana Duma ● Anotimpul musicalului/ 36
Hollywoodul trebuia să devină purtătorul naţional de mesaj optimist. Ne stă la îndemână analogia cu prelungita criză declanşată în 2008 de căderea Bursei pe Wall Street
Cărţi
Oana Băluică ● Străinii de lângă noi/ 37
Cristina Gelep ● Frici şi anxietăţi de ieri şi de astăzi/ 37
Eveniment
„Omul Anului 2016“, la Athénée Palace Hilton. Premiile ziarului Cotidianul/ 39
Vă dorim lectură plăcută!
Doriți să citiți anumite articole din numărul curent (Click aici)
Suplimente ale revistei Contemporanul pentru abonaţi:
Aura Christi, Geniul inimii
Cartea Iluminărilor mele.
Roman în versuri ilustrat de Mircia Dumitrescu
Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi
Contemporanul, nr. 1/ 2017
Cartea de faţă, pe care cititorul o ţine acum în mână, reprezintă o formă – literar vorbind, foarte complexă, fiindcă ea evoluează pe mai multe voci narative, dintre care doar unele îi aparţin în mod direct autoarei – de exorcism. Geniul inimii e răspunsul unui poet la o experienţă personală plenitudinară, în care bucuria şi suferinţa se întrepătrund reciproc pentru a exprima, împreună şi tensionat, starea de
graţie. Există o voce a experienţei biografice în această carte scrisă febril, o alta de martor sau de participant la istorie, tot aşa cum există o voce a puterii şi una a victimei. Deasupra tuturor stă, însă, nu neapărat triumfătoare, dar lucid-cerebrală, chemarea celor două credinţe pentru care merită să trăieşti şi să-ţi rememorezi viaţa atunci când ai ajuns cu ea la răspântie: credinţa în cultura modelelor care te-au precedat şi credinţa deloc ingenuă, ci ivită din cunoaştere, în sacralitatea profundă a celor trăite şi în transcendenţă. (Ştefan Borbély)
A considera un text drept „carte a iluminărilor mele” și a așeza ca titlu al primei părți a volumului sintagma Povestea subteranei ne plasează sub semnul aproape imposibil al drumului către Sine, al cuprinderii, al denudării și al efortului de a înțelege un obiect al cărui adevăr se va afla întotdeauna în proximitatea peșterii lui Platon. E un demers perpetuat, dar niciodată epuizat și aproape exclus din plasma comunicării, care – în situația „romanului” Aurei Christi – nu are corespondențe, nu se apropie de experiența budhistă, nici de prerogativele ocultismului de New Age, ci ne aduce în vecinătatea îndemnului de pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, preluat apoi, ca soluție între a fi și a părea, de către Socrate: „Cunoaște-te pe tine însuți!”. Poți întâlni, pe acest drum, și acel daimonion care a străjuit gândirea aceluiași înțelept atenian ca altă față a „subteranelor” ființei, acolo unde lumina se îngemănează cu întunericul, stare „poetizată” de Goethe, dar prăbușită în tragic de Dostoievski. E o coborâre spre înțelegere prin cuprindere și, implicit, prin atingerea nelimitatului. (Mircea Braga)
Cartea Aurei Christi Geniul inimii pare o stâncă masivă, singuratică, într-un peisaj „mioritic”. Geniul inimii are originalitate şi forţă. Prima parte e lirică, a doua (într-un fel) – o comedie negru-satirică, a treia – predominant epic-narativă. Prima parte este excelentă; mi-am însemnat un număr de poezii memorabile. A doua, în centrul ei mai ales, are secţiuni, pasaje extrem de interesant-plăcute-amuzante, în pofida tonului, uneori, foiletonistic. A treia e impresionantă în ansamblu, armonios-coerentă, de o sinceritate sfâşietoare. În tot volumul, istoricul, religiosul, subiectivul se leagă foarte frumos între ele. Nu-mi plac laudele la adresa lui Nietzsche! De fapt, cum se leagă acest autor de Biblie, de Evanghelii?!
Aura Christi poate fi mândră de o realizare majoră, cu totul originală. Probabil, nu l-a citit pe romanticul britanic Wordsworth; dar el e cel care a scris (sau a început să scrie) o memorabilă autobiografie în versuri. Puţini l-au continuat. Am putea spune că Aura se numără printre cei puţini. (Virgil Nemoianu)
Nicolae Breban, O istorie dramatică a prezentului.
Aventurierii politicii româneşti
Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi
Contemporanul, nr. 12/ 2016
„O nuanţă autobiografică, perfect întemeiată, irizează concepţia lui Breban de la acest nivel, miza mare a ideii fiind aceea de a demonstra – ceea ce romancierul a mai făcut… – că generaţia din care face el însuşi 
parte (Nichita Stănescu, Matei Călinescu etc.) a transformat literatura într-un asemenea mediu germinativ de excelenţe, prin intermediul promovării esteticului ca replică alternativă sublimă la grotescul ideologic din jur. Trebuie să recunoaştem că Breban rămâne seniorial şi impecabil de fiecare dată când enunţă această dihotomie: de pildă, nu trebuie uitat faptul că Istoria dramatică a prezentului s-a zamislit când împotriva autorului se trăgea cu tunul, pe motivul orchestratei acuze de colaborare cu Securitatea. Nici un raspuns în volum, nimic insidios, revanşard sau resentimentar: doar idei şi fapte, nu psihologie. Jos pălăria!” (Ştefan Borbély)
„Numai cultura, carevasăzica, ne poate lecui de această «nesiguranţă identitară» şi numai ea poate înnobila istoria noastră de care, s-a putut constata, prozatorul maramureşean nu- i mulţumit… Face şi alte profeţii, atunci când în capitolul final vorbeşte despre specificul naţional, dar despre toate acestea vom putea discuta cu alt prilej. Este o temă pe care noi, românii, o aducem mereu în discuţie fie pentru a o sataniza, fie pentru a o apăra. Observ că N. Breban n-o respinge, de plano, cum fac globaliştii, nici «n-o sminteşte» cu un discurs encomiastic, cum fac localiştii. El procedează corect, aşa cum procedează orice intelectual lucid şi responsabil, adică analizează un concept (un concept esenţial) şi încearcă să-i vadă viitorul… Este trist, şi are de ce, când se gândeşte la lumea politică de azi şi la retorica resentimentului şi a răzbunării care domină lumea intelectuală… Să mai spun că are şi în acest caz dreptate, că după douăzeci de ani de libertate intelectualii români, cu precădere scriitorii (ei, care s-au ţinut bine sub regimul totalitar), se detestă cu o grea sinceritate? Îmi amintesc de o propoziţie din Eminescu (reproduc din memorie): «Nu eşti liber, dacă nu eşti drept». Se poate spune şi invers: «Nu eşti drept, dacă nu eşti liber». Liber, în cazul oamenilor de litere, de prejudecăţi, de complexe şi idiosincrazii, de eşecurile şi vexaţiunile pe care ţi le-a provocat istoria şi pe care spiritul nu poate să le stăpânească.” (Eugen Simion)
Ioan-Aurel Pop, Identitatea românească
Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi
Contemporanul, nr. 11 Noiembrie 2016
Un contrast armonios, dacă pot spune astfel, ba chiar o anume incompatibilitate – rară şi fecundă –, a câtorva trăsături fizice şi spirituale se lasă descoperite în persoana şi în personalitatea academicianului Ioan-Aurel Pop: fragilitatea constituţiei de seminarist supus şi flexibilitatea intelectuală iezuită, disciplina
cazonă şi fervoarea juvenilă, ambiţia încordată şi erudiţia senină, retractilitatea structurală şi sociabilitatea, expansiunea şi temperanţa, apoi spiritul reflexiv, pasiunea pentru istorie şi pentru arheologia arhivistică dublate de interesul viu pentru viaţa Cetăţii şi devoţiunea apostolatului activ. Aerul de copil înţelept nu îl părăseşte în nicio împrejurare. Conduce dialogul, polemica, pledoaria cu diplomaţie şi cu tact pedagogic, astfel încât, dincolo de justeţea argumentelor, impresia pe care fermitatea poziţiei sale asumate şi exprimate o produce rămâne negreşit una de nobleţe şi civilitate. (Angela Martin)
Îl găsim aici pe Ioan-Aurel Pop istoricul, cel pentru care trecutul nu e simplă literă moartă sau inventar de cronologii seci şi controversate, ci chiar temelia prezentului. El este autor şi coordonator de impresionante spectacole ale rădăcinilor noastre – întrepătrunse cu ale altor neamuri, dar păstrându-şi autonomia şi specificitatea. Îl descoperim pe cititorul şi degustătorul de literatură bună, pentru care textul scris se cuvine a fi nu doar exact şi nepărtinitor în încheierile sale, ci şi rostit memorabil, în cuvinte potrivite care să probeze caratele limbii române. Îl întâlnim în fiecare pagină pe Ioan-Aurel Pop omul cetăţii, prezent în miezul lucrurilor şi gata să pună umărul la bunul lor mers. Atent la seisme mai mari ori mai mărunte ale vremii, intervine prompt şi expresiv de câte ori simte că punctul pe i a fost rătăcit în polemici goale. Îl găsim pe Profesorul îndrăgostit de Universitate şi de rosturile acesteia în lumea contemporană, cel care ştie, pe urmele lui Vasile Pârvan, care este „datoria vieţii noastre”. Citim elogiile sale atent cumpănite la marile figuri ale culturii naţionale şi argumentele sale ferme despre legitimitatea sentimentului naţional. (Irina Petraş)
Acad. Ioan-Aurel Pop este nu doar un istoric şi un dascăl respectat şi iubit, ci şi un constructor de instituţii, precum şi un om al cetăţii, o conştiinţă activă şi responsabilă prezentă în dezbaterile publice privind soarta disciplinei ce o profesează, în polemicile referitoare la evoluţia comunităţii locale şi a ţării. Domnia Sa este un istoric care şi face istorie. Director din 1993 al Centrului de Studii Transilvane, director al institutelor culturale româneşti de la New York şi Veneţia, rector al UBB din 2012, Acad. Prof. Ioan-Aurel Pop şi-a lăsat amprenta inconfundabilă asupra destinului acestor instituţii şi a oamenilor care gravitează în jurul lor. (Ioan Bolovan)
Academician, profesor universitar, doctor în istorie, rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, specialist în Evul Mediu despre care se chinuie de o viaţă să-i convingă pe toţi că e departe de a fi „întunecat”, că nu a existat „barbarie medievală”, că a fost foarte multă lumină. Vorbeşte cinci limbi, e membru în mai multe organisme ştiinţifice din ţară şi din lume, e autor, coautor al câtorva zeci de cărţi, unele apărute la edituri de prestigiu din străinătate. A fost, printre altele, directorul Centrului Cultural Român din New York (1994-1995), directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia (2003-2007) şi directorul Centrului de Studii Transilvane (din 1992). (Rodica Lăzărescu)
Ioan-Aurel Pop restituie la modul ştiinţific, dar şi afectiv, o forma mentis autohtonă, continuând astfel linia de referinţă a istoricilor şi universitarilor transilvăneni. (Mircea Muthu)
Toate popoarele sunt preocupate de identitatea lor, dar la români această chestiune a îmbrăcat forme speciale. Românii, locuitori până în epoca modernă în două principate autonome supuse Porţii Otomane şi râvnite de mulţi alţi vecini, dar trăitori şi în vaste provincii ocupate de unguri, de austrieci, de ruşi şi de turci, pierduţi în mijlocul atâtor străini rapace, s-au întrebat, parcă mai mult decât alţii, de unde vin şi cine sunt ei. Până la urmă însă, toate popoarele mici, lovite de soartă şi lăsate la cheremul celor mari, au asemenea preocupări, transformate uneori în adevărate obsesii. (Ioan-Aurel Pop)
Noutăți editoriale:
Noutăți editoriale în format pdf (link salvare)
Abonați-vă la revista Contemporanul și beneficiați de reduceri și suplimente gratuite! (click aici)
Vezi toate suplimentele apărute cu revista Contemporanul (click aici)
Arhiva revistei Contemporanul (Click aici)
Revista în format tipărit este distribuită de Editura Maxim Concept (tel.: 021 317 90 81).
Poate fi cumpărată din următoarele magazine și librării: InMedio, RelayCărturești – Verona București Pasaj Universitate – București. Abonamentele se pot face la sediul redacţiei sau prin: Compania Naţională „Poşta Romană” SA, Acta Legis SRL, SC Orion Press Impex 2000 SRL, SC Manpres Distribution SRL. Adresa redacţiei: Asociaţia Contemporanul CP-113, OP-22, Sect. 1, Bucureşti, cod 014780 Tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18. E-mail: [email protected]; [email protected]
