Revista Contemporanul nr. 02 Februarie 2018
Editorial 
Nicolae Breban ● Izgonirea din paradis/ 3
Adolescenţa mea, ceea ce în mod general numim astfel, mie mi-ar fi greu să o periodizez, deoarece habar nu am când a început, adică nu pot certifica cu certitudine limita a ceea ce numim pubertate şi începuturile adolescenţei.
Polemice
Bogdan Creţu ● Cum mai citim literatura scrisă în timpul comunismului/ 4
Literatura de dinainte de 1990 are o direcţie, are un sistem coerent. Cea de după mă tem că e mult mai inegală, mai anarhică. Odată cu cenzura politică, a dispărut şi cenzura estetică. A treia instanţă, pe lângă cea a scriitorului şi a cititorului, cea ideologică, nu mai face parte azi din regula jocului.
Lecturi
Mircea Platon ● Un istoric al demnităţii româneşti/ 5
Să luăm în considerare, după cum am spus, modul în care a fost locuită şi lucrată România Regilor, de la Podul lui Anghel Saligny, care a unit rapid pe atunci recent dobândita Dobroge cu restul Regatului, la „şcolile lui Spiru Haret”, licee şi universităţi şi la Palatul Regal.
Eseu filosofic
Horia Vicenţiu Pătraşcu ● Ziua lui Iov/ 6
Atât omul religios, cât şi omul de ştiinţă cred, în Europa, în Logos şi, deci, în legi. Legi ale lui Dumnezeu sau legi fizice – ambele presupun credinţa în existenţa unei raţiuni în materia şi viaţa ce ne înconjoară. Lumea este făurită după chipul şi asemănarea propriei raţiuni şi, deci, o putem înţelege şi mai ales putem opera, acţiona asupra ei.
Cărţi
Constantina Raveca Buleu ● Memoria – traumă şi necesitate/ 8
Rezultatul este un roman dur şi neconcesiv, cu o impresionantă proiecţie exorcizantă, construit în siajul mărturiei din 1991 a lui Corneliu Coposu despre detenţia sa atroce de la Râmnicu Sărat, „cel mai oribil loc de detenţie pe care l-au inventat comuniştii”, potrivit mărturiei transcrise în motto-ul volumului, şi concentrat în metafora pietrei.
Surâsul prinţului Mîşkin
Aura Christi ● Teatrul creştin al Anei Calciu/ 9
Cei iniţiaţi ştiu: e nevoie de câteva, obligatorii, condiţii, pentru ca miracolul să elibereze rădăcini în pământul a ceea ce numim ezitant realitate: să fii tu însuţi, să-ţi păstrezi inima trează, liberă, calmă şi curată, să priveşti până vezi, să asculţi până auzi, să veghezi focul lăuntric – aşa cum preotesele din Templul zeiţei Vesta păstrau focul sacru! – şi să continui să visezi cu toată fiinţa, cu
toată inima, cu tot cugetul, urmându-ţi Vocaţia, rămânând fidel chemării, rostului tău pe pământ. Încet, treptat, vei constata uimit că ceea ce faci, fără voia ta parcă, se reduce la esenţa tuturor esenţelor.
Eveniment ● Teatrul creştin
Candele nestinse. Mărturii din închisorile comuniste/ 10
Marginalii
Boris Marian ● Gala Galaction – 125 de ani de la naştere
Un cabalist epicureic/ 10
Lecturi
Ştefan Borbély ● Critică şi empatie/ 11
Ne aflăm în prezenţa unui critic căruia nici un domeniu nu îi este străin, care a transformat biblioteca şi librăria în forme de viaţă, simţindu-se la fel de bine atât în domeniul valorilor consacrate, cât şi în al acelora a căror clasicizare se lasă încă aşteptată.
Con(texte)
Maria-Ana Tupan ● Umbra lui Eminescu la Botoşani/ 12
Excelenţa Sa, Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii, spune povestea poeziei Lacul, despre care crede că a fost inspirată de acel peisaj, apoi o citeşte cu un soi de religiozitate. Nimeni nu vor
beşte atât de bine o limbă străină fără studii formale. Probabil, domnul ambasador a învăţat limba română şi l-a citit pe Eminescu departe de România, apoi a descins, precum un personaj al lui Henry James din romanul Ambasadorii, în peisajul real.
Cărţi
Theodor Codreanu ● Eminescu n-a fost singur. Câţiva români primejdioşi / 13
Marea enigmă a acestei ţări stă în puterea colosală a trădării intereselor naţiunii şi în prigoana dezlănţuită împotriva elitelor naţionale, cum constata cu imensă amărăciune, într-o carte postumă, Nichifor Crainic.
Poemul lunii
Mihai Eminescu ● Rugăciunea unui dac/ 14
Polemice
Mircea Braga ● Noul val – depoziţia din refugiu/ 15
Paradoxul face ca ştiinţa însăşi să ofere temei acestei reechilibrări, esenţiale fiinţării la nivel superior, prin aportul direcţiilor sale de „avangardă”: fizica cuantică, unde cuanta de energie nu mai poate fi explicată în termenii materialităţii, şi biologia celulară, sub unghiul ştiinţei particulelor elementare, care desprinde conştiinţa, gândirea şi „sufletul” de concreteţea fiziologică, dat fiind faptul că numai „receptorii” sunt de natură organică, nu şi „substanţa” în cauză.
Profil
Adrian Dinu Rachieru ● Pan Solcan sau ispita onirosimilului/ 16
După o viaţă în gazetărie, fără legătură cu cercurile literare (tranzacţionale, se ştie), ignorat, asumându-şi marginalitatea, Pan Solcan s-a stins cu aceeaşi discreţie. Căzut în uitare, e puţin probabil să fie recuperat la jocurile bursei literare; posteritatea, credem, îi rămâne datoare.
Lecturi
Marian Victor Buciu ● O „carte” care se opune cărţii/ 17
Autonomă, cartea este similară vieţii, şi ea autarhică. Cartea ar fi inspiraţie, iar viaţa respiraţie, in integrum. Înţeleasă în propria suficienţă, dar comparativ ca o formă de singurătate, cartea pare a fi mai mult (şi mai puţin) decât ceea ce este o carte.
Noutăţi editoriale
Constantin Coroiu ● Ioan Alexandru, 101 poezii/ 18
„Avem nevoie de cuvântul cuiva ca să ne întărim, de mărturisirea vie a unui om ca să ne punem pe picioare şi să putem lucra în cuvânt mai departe. De aici nevoia de a ne întâlni cu a
lt om, de a povesti laolaltă. Cantemir vorbeşte despre ospitalitatea extraordinară a moldovenilor care stau cu masa pusă şi pândesc drumurile şi răscrucile doar-doar va trece un străin ca să-l invite la masa lor, să-l ospăteze şi să stea de vorbă, să se mărturisească unul altuia. Această întâlnire între oameni este originea templului. Pe această întâlnire, pe acest cort de aşteptare unde omul intră în comuniune cu celălalt, cu străinul bine venit, se ridică templul de la Mecca sau Mambre”.
Eveniment: Academia Română – Institutul Cultural Român
Marco Lucchesi şi fascinaţia pentru cultura română/ 19
România nobilă şi regală
Marco Lucchesi ● „Limba română m-a fermecat cu parfumul adierii sale”/ 20
Aici mă regăsesc, dragi prieteni, fără apărare. Fiindcă româna e o limbă care arde, precum versurile lui Ovidiu, un semiton deasupra latinei: în lejeritatea metafoniilor, în accentele ce acoperă precum căciulile vocalele spre a le proteja de roua limbajului, în rădăcinile de iotacisme şi de rotacisme ce se răspândesc pe terenul latin cu tuberculii şi rizomii săi, în cantitatea rodnică a diftongilor şi triftongilor – flori colorate ce dau românei o strălucire orbitoare inconfundabilă.
Eveniment la Palatul Patriarhiei
„Unirea Principatelor Române, temelie a Marii Uniri de la 1918”/ 21
Lecţii de istorie
Ioan Aurel Pop ● Unirea de la 1859 şi românii din Transilvania/ 22
La 1859, intelectualitatea şi poporul au mers – ca şi la 1848-1849, în mare măsură – împreună, „mână cu mână” (cum scria Alecsandri), creând acea concertare de care orice popor are nevoie spre a fi naţiune. Iar românii, atunci când s-a împlinit sorocul, au ştiut să fie o naţiune. Aceasta trebuie să o ştie neapărat românii de astăzi, ca să înţeleagă că gloria trecutului nos
tru – atunci când s-a manifestat – nu este o invenţie şi că ea ne poate fi reazem pentru prezent şi pentru viitor.
Elita creatoare
Victor Voicu ● Elita românească şi Unirea Principatelor Române/ 23
Intelectualitatea românească, elitele româneşti – politicieni, oameni de litere, militari sau slujitori ai bisericii – au avut, istoric vorbind, ocazia, valorificată strălucit, să marcheze momente de luciditate, clarviziune, ataşament, sacrificiu şi înalt patriotism faţă de credinţa şi speranţa în viitorul românilor, edificarea şi consolidarea naţiunii române şi a statului naţional român.
Lecţii de demnitate
Eugen Simion ● Despre „mesianicii pozitivi”, care au făcut Unirea din 1859 şi au pus bazele României Moderne/ 25
Eseu
Alexandru Surdu ● Mărturii istorice despre vechimea traco-geţilor/ 27
Herodot confirmă şi constatările arheologice ale faptului că „neamul tracilor este cel mai numeros din lume, după acel al inzilor”, că au numeroase cetăţi şi numeroase nume după regiunile în care trăiesc, dar au obiceiuri asemănătoare.
Bref
Poeţii români la Centenarul Marii Uniri/ 27
Lecturi
Liliana Danciu ● Fluiditate şi feminitate creatoare/ 28
Prin intermediul actului creator, femininul devine astfel imaginea unei totalităţi interioare, a echilibrului dintre raţiune şi simţire, considerate în mod nedrept apanaj exclusiv al masculinităţii creatoare.
Cărţi
Leonid Dragomir ● Idealismul unui spirit realist/ 29
Sarcina de a propune acest ideal în consens cu structura sufletească a naţiei noastre ar fi trebuit să fie, evident, a elitelor, dar, după cum s-a văzut după căderea comunismului, o parte a acesteia n-a făcut decât să instituie o distanţă din ce în ce mai mare şi mai greu de depăşit între ele şi popor.
Eseu filosofic
Andrei Marga ● Construirea identităţii/ 30
Identitatea o purtăm în bună măsură cu noi, dar ea devine completă atunci când este asumată explicit. Colonistul din America a devenit american din momentul în care s-a hotărât să denunţe supunerea faţă de coroana britanică şi să participe la viaţa statului american. Evreul a devenit israelian când s-a decis să se mute în Ţara Sfântă şi să trăiască în statul strămoşilor săi.
Vasile Muscă ● Titu Maiorescu şi Friedrich Nietzsche: „coincidenţe” şi „corespondenţe”/ 31
Dacă în relaţia Maiorescu-Nietzsche nu putem vorbi de influenţe, putem găsi, în schimb, „corespondenţe” şi „coincidenţe” semnificative. Ne propunem să semnalăm în cele ce urmează doar unele dintre ele.
Polemice
Magda Ursache ● Războiul imaginii/ 32
Sechelele propagandei comuniste se văd la tot pasul: din şcoală până-n Parlament. Ultima ultragiere a rezistenţei anticomuniste, autor: senator Şerban Nicolae. „Doar sclavii, scrie Mircea Pla
ton, nu îşi cunosc istoria, oamenii liberi au rădăcini”.
Dintr-o haltă părăsită
Cassian Maria Spiridon/ 32
Nostalgia valorii
Visarion Alexa ● Ceasul are şaizeci de minute…/ 33
Nuanţe, semne, seducţie magică. Publicul trăieşte spectacolul, şi la final, vrăjit de plenitutidinea acestui ceremonial al vieţii şi al morţii, se adânceşte cu întreaga sa fiinţă în tăcere.
Film
Dana Duma ● Oscarizabile/ 34
Nu numai excepţionala calitate a spectacolului cinematografic ar asigura empatia votanţilor, ci şi pregnanţa memorabilă a principalului portret feminin.
Călin Căliman ● Filme româneşti la cineclubul „Film”/ 35
O mică bijuterie metaforică, inspirată din lumea filmului, în care personajele de bază sunt înşişi membrii echipei de filmare, în frunte cu regizorul Alexandru Tatos, cu operatorul de imagine Florin Mihăilescu.
Cronica plastică
Luiza Barcan ● Interior/exterior/ 36
Cu ceva timp în urmă artistul a deprins şi un meşteşug mai aparte, cel de fabricare a hârtiei manuale, pe care de atunci o foloseşte reuşind astfel să-şi transmită cât mai limpede, şi la nivel vizual, fascinaţia exercitată de cartea-obiect asupra lui.
Romane pe-un picior
Constantin Lupeanu ● Lelu Bărbat şi Marea Unire/ 37
Cum vă spuneam, prima etapă este durerea asta surdă după pământul pierdut. Faza a d
oua este şi mai simplă: toţi românii se îmbolnăvesc de patriotism, iar cei din afară se întorc în patria lor din moşi strămoşi. Cei care trăiesc pe pământ românesc, se întorc cu pământ cu tot.
Eseu
Alina Bako ● Feeling-uri, apocalipsă şi literatură/ 38
Pendularea între diversele forme culturale, descoperirea efemeră, interesată, vicioasă, snoabă şi de scurtă durată a literaturii la modă, trăirea intensă a problemelor fundamentale ale societăţii, dar cu jumătăţi de măsură a timpului, adoptarea mimetică a unor comportamente alienante sunt menite să alunge spectrul gândirii într-o zonă a derizoriului.
Semnal editorial
Andrei Marga ● Raţiune şi voinţă de raţiune/ 39
Ostrovul Învierii de Aura Christi/ 39
Vă dorim lectură plăcută!
Revista Contemporanul nr. 02 Februarie 2018 este disponibilă în format PDF (Click aici)
Articolele din numărul curent le găsiți aici (Click)
Cititorii revistei Contemporanul au beneficiat de cărți și suplimente gratuite în numerele apărute în anul 2017:
Suplimente ale revistei Contemporanul pe anul 2017
♦ Identitatea românească în preajma Centenarului Marii Uniri (1918-2018)
Ediţie gândită, alcătuită şi îngrijită de Aura Christi
A fost, se pare, prima oară când a tresărit în mine, în copilul care eram, sentimentul patriotic, care mi-a mai apărut doar în anumite momente ce țin, probabil, de evenimente, dar și de starea mea psihică; sau, mai probabil, de ceea ce-mi recomanda tatăl meu pe care îl vedeam în mare preteșug cu simpatici evrei, 
unguri, vorbind o maghiară perfectă, deoarece își făcuse liceul la Oradea-Mare, o școală, aproape o fortăreață, ținută de preoți minoriți unguri, în anii douăzeci:
– Tată, când trebuie să fim și să ne simțim Români?
– Foarte simplu, a sosit răspunsul, când țara noastră, România, e contestată, sau când se află în pericol! (Nicolae Breban)
Ca să ne identificăm în lume, la un secol de la Marea Unire, este de ajuns să spunem că existăm la confluența Carpaților cu Dunărea, cu Nistrul și cu Marea cea Mare, că venim de la Roma, că ne chemăm încă romani, că vorbim „latina dunăreană”, că ne închinăm Domnului/ Dominus, dar că avem și nostalgia Noii Rome bizantine, cunoscute direct de strămoși prin limba lui Chiril și Metodiu, prin buchii și prin curgerea doinită a dorului. Cu alte cuvinte, noi unim cele două jumătăți ale Europei într-un concert al culturii și civilizației, pe care Aura Christi – discret și senin – ni-l trimite cu gânduri de bine, prin vocea unor personalități care știu să cuvânteze ex profundis. (Ioan-Aurel Pop)
Am aderat la Uniunea Europeană, deci, suntem cetăţeni europeni… Discutăm, frecvent, despre globalizare (fără a întelege, de fapt, fenomenul) şi visăm să devenim cetăţeni ai planetei… În schimb, uităm sau ignorăm, din ce în ce mai mult, să ne gândim la locul şi rolul limbii şi istoriei noastre în noul tablou european şi internaţional, de parcă dizolvarea identităţii româneşti în cadrul Uniun
ii Europene ar reprezenta un proces firesc.
Cum am ajuns aici? Avem un trecut, o limbă, o istorie, o conştiinţă a identităţii româneşti datând încă din vremea cronicarilor şi continuând cu Școala Ardeleană, un specific naţional, suntem înconjuraţi de mormintele celor care s-au jertfit pentru ca noi să fim astăzi aici şi cărora le suntem datori, la fel cum le suntem datori şi celor care vor veni după noi. Suntem susţinuţi ca naţie de piloni puternici, adânc înrădăcinaţi în istorie şi, totuşi, afişăm o formă de renunţare la conştiinţa de neam, parcă dorind îngenunchierea şi, ulterior, dispariţia…
Ar trebui să ne trezim şi să înţelegem că reperul reprezentat de patrie trebuie să rămână o constantă, deoarece înainte de a fi europeni sau cetăţeni ai mapamondului, suntem români, iar schimbările vremurilor si, implicit, adaptarea la ele trebuie realizate cu chibzuinţă şi înţelepciune, în interesul ţării şi cetăţenilor ei…
Cel puţin aşa ar proceda un popor demn. (Bogdan C. Simionescu)
Academia Română rămâne fidelă misiunii și destinului său princeps, consolidate de istoria sa, ca păstrătoare a valorilor și conștiinței noastre identitare: limba română, cultura și spiritualitatea neamului nostru. (Victor Voicu)
♦ Mircea Platon, Elitele şi conştiinţa naţională
Supliment al revistei Contemporanul nr. 11 Septembrie 2017
România are tot ce îi trebuie pentru a fi o naţiune bine întocmită. Doar că firele sunt conectate greşit. E ca şi cum ai avea o moară de vânt pe care ai băga-o sub apă aşteptând apoi să-ţi alimenteze cu energie o fabrică de conserve în care tu ai vrea să fabrici ciorapi. Potenţialul României e ignorat şi risipit din cauză că subansamblele României sunt conectate anapoda de o pseudo-elită care nu înţelege să ajute la structurarea personalităţii naţionale a românilor. Şi această structurare începe de la buna noastră aşezare în raport cu potenţialul identitar, cultural şi modelator de acţiune pe care ni l-au lăsat strămoşii. (…)
Dincolo de discuţiile pseudo-savante despre noutatea conceptului de naţiune şi modernitatea miturilor naţionale „inventate” de elitele burgheze în contextul dorinţei lor de a unifica piaţa internă pe fundalul colapsului ordinii feudale şi al eclipsării creştinismului ca ortodoxie publică, dincolo, deci, de aceste ideologeme care încearcă să discrediteze ideea naţională, aşezând-o pe o anumită treaptă a unui evoluţionism cultural care prevede trecerea sau ascensiunea de la faza naţională la cea supranaţională şi suprastatală, se cuvine să reţinem un lucru. Şi anume că, în esenţă, după cum spunea Iuliu Haţieganu, „naţiunea însemnează unitate de generaţii. Patria însemnează unitate de viitor”. Şi unitatea de generaţii nu trebuie dovedită dinspre astăzi spre ieri, de vreme ce a fost deja săvârşită de ieri spre azi. Locuim în această continuitate, suntem deja aşezaţi în ea. Trebuie doar să o recunoaştem şi să ne punem la lucru în lumina ei.
(Mircea Platon)
♦ Horia Vicenţiu Pătraşcu, Idealul valah
Supliment al revistei Contemporanul nr. 10 Septembrie 2017
Cartea îşi propune o analiză a situaţiei României pornind de la conceptul de ideal. Teza cărţii este că stagnarea, dezinteresul şi silnicia atât de actuale în ţara noastră se datorează absenţei unui ideal 
naţional. Convins că termeni precum „proiect de ţară”, „viziune”, „obiective naţionale” nu fac decât să escamoteze această problemă, edulcorând-o intelectual, autorul nu se fereşte să folosească un termen ce este – într-un mod cât se poate de elocvent – ieşit din uz: idealul!
Cu ocazia acestei sondări în psihologia abisală a poporului român ies la iveală modele, paradigme, tendinţe şi structuri sufleteşti prezente în viaţa cotidiană, culturală, socială şi politică a României actuale. Deşi având o serie de înaintaşi notabili (dacă e să-i amintim numai pe Constantin Rădulescu Motru, Lucian Blaga, Emil Cioran, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Dumitru Drăghicescu, Ştefan Zeletin, Constantin Noica) – o asemenea direcţie de abordare a sufletului poporului român a fost abandonată în vremurile din urmă, în conformitate cu noile „comandamente” ale globalizării şi dez-naţionalizării. Autorul cărţii de faţă are curajul să reia această linie de cercetare, într-un limbaj viu, colorat afectiv şi uneori reactiv.
Problema emigraţiei masive a românilor este plasată în aceeaşi perspectivă a absenţei idealului – singurul capabil de a ţine laolaltă un popor între graniţele unei ţări. Lipsiţi de ideal, românii ajung să se dezintegreze şi să vagabondeze în căutarea unui loc propriu, fără să ştie că locul pe care-l caută este, de fapt, propria ţară, o ţară fondată pe un ideal care să rezoneze cu cele mai adânci niveluri ale simţirii lor.
♦ Theodor Codreanu, Lumea românească în zece prozatori
Supliment al revistei Contemporanul nr. 09 Septembrie 2017
Creatorul romanului cinic, la noi, Nicolae Breban, ostil aşa-zisului „fatalism” mioritic, face ca Mioriţa 
alungată pe uşă, la nivel conceptual, să se reîntoarcă pe fereastră, la nivel epic, prin feminizarea mişcării de rezistenţă naţională, în surprinzătorul său roman Jocul şi fuga.
Când am făcut selecţia primilor nouă prozatori, nu m-am gândit că vor ieşi, din nouă cercuri, alte trei cercuri „danteşti” pentru cele trei tradiţionale provincii româneşti. Constat cu uimire „egalitatea” lor în construcţia României moderne, dar şi a cărţii mele. Au ieşit, fără nici o intenţie, câte trei scriitori, pentru fiecare provincie, care mi-au asaltat subconştientul: Moldova (Dimitrie Cantemir, Ion Creangă, Eugen Uricaru); Valahia: Marin Preda, Eugen Barbu, Mircea Cărtărescu; Ardeal: Liviu Rebreanu, D.R. Popescu, Nicolae Breban. Uitasem însă contribuţia Basarabiei, cu destinul ei ingrat, de la 1812 încoace. Cele nouă cercuri s-au transformat, de aceea, într-un decameron, cel de al zecelea prozator al construcţiei critice devenind Ion Druţă, cu întreaga dramă a sfâşierii interioare a Basarabiei, dezvăluită încă în cartea mea din 2003, Basarabia sau drama sfâşierii.
Şi ce literatură face fiecare dintre cei zece, şi cum o arhitecturează toţi împreună!
♦ Aura Christi, Din infern, cu dragoste
Supliment al revistei Contemporanul nr. 06 Iunie 2017
E ca şi cum ai întors câteva pagini din cartea fiinţei. E ca şi când ai lăsat în urma ta ceva crucial, de 
răscruce, care se impune să fie valorificat, scos la suprafaţa firii, prospectat, descris, contemplat într-o linişte de dincolo de lume, de dincolo de bine şi rău, când toate lucrurile se întrevăd într-o altfel de limpezime, care nu exclude de tot nici iubirea, nici setea de viaţă, nici dorinţa de a rămâne, de a întârzia în această lume, cu deosebirea că iubirea, setea de viaţă şi dorinţa de a rămâne sunt – după acei ani, trăiţi la temperaturi imposibile – altfel, fiindcă a intervenit o schimbare radicală şi nebănuit de lentă în felul tău de a privi şi de a vedea lucrurile. Parcă eşti la fel şi, totuşi, substanţial diferit. Ceea ce numeşti viaţă e văzut de tine din alt unghi, prin ochiul cuiva înstrăinat. (…) Trăim între lumi şi rareori ne dăm seama de aceasta. Spaţiile intermediare ne sunt casă şi liman. Ce straniu e că realizăm aceasta exclusiv când suntem aduşi pe muchie de cuţit, pe buza prăpastiei, unde, pradă iluminării, înţelegi totul; şi de cum te desprinzi de exuberantele focuri de-acolo uiţi o parte din ce-ai priceput, făcând apoi efortul de a-ţi aduce aminte.
Ce zeitate şi‑a slobozit mierea eretică în miezul labirintului care sunt?
Carnea trecătoare a cui sunt, Doamne?
Aura Christi
Aura Christi, Geniul inimii
Cartea Iluminărilor mele.
Roman în versuri ilustrat de Mircia Dumitrescu
Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi
Contemporanul, nr. 01/ 2017
Cartea de faţă, pe care cititorul o ţine acum în mână, reprezintă o formă – literar vorbind, foarte complexă, fiindcă ea evoluează pe mai multe voci narative, dintre care doar unele îi aparţin în mod direct autoarei – de exorcism. Geniul inimii e răspunsul unui poet la o experienţă personală plenitudinară, în care bucuria şi suferinţa se întrepătrund reciproc pentru a exprima, împreună şi tensionat, starea de
graţie. Există o voce a experienţei biografice în această carte scrisă febril, o alta de martor sau de participant la istorie, tot aşa cum există o voce a puterii şi una a victimei. Deasupra tuturor stă, însă, nu neapărat triumfătoare, dar lucid-cerebrală, chemarea celor două credinţe pentru care merită să trăieşti şi să-ţi rememorezi viaţa atunci când ai ajuns cu ea la răspântie: credinţa în cultura modelelor care te-au precedat şi credinţa deloc ingenuă, ci ivită din cunoaştere, în sacralitatea profundă a celor trăite şi în transcendenţă. (Ştefan Borbély)
A considera un text drept „carte a iluminărilor mele” și a așeza ca titlu al primei părți a volumului sintagma Povestea subteranei ne plasează sub semnul aproape imposibil al drumului către Sine, al cuprinderii, al denudării și al efortului de a înțelege un obiect al cărui adevăr se va afla întotdeauna în proximitatea peșterii lui Platon. E un demers perpetuat, dar niciodată epuizat și aproape exclus din plasma comunicării, care – în situația „romanului” Aurei Christi – nu are corespondențe, nu se apropie de experiența budhistă, nici de prerogativele ocultismului de New Age, ci ne aduce în vecinătatea îndemnului de pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, preluat apoi, ca soluție între a fi și a părea, de către Socrate: „Cunoaște-te pe tine însuți!”. Poți întâlni, pe acest drum, și acel daimonion care a străjuit gândirea aceluiași înțelept atenian ca altă față a „subteranelor” ființei, acolo unde lumina se îngemănează cu întunericul, stare „poetizată” de Goethe, dar prăbușită în tragic de Dostoievski. E o coborâre spre înțelegere prin cuprindere și, implicit, prin atingerea nelimitatului. (Mircea Braga)
Cartea Aurei Christi Geniul inimii pare o stâncă masivă, singuratică, într-un peisaj „mioritic”. Geniul inimii are originalitate şi forţă. Prima parte e lirică, a doua (într-un fel) – o comedie negru-satirică, a treia – predominant epic-narativă. Prima parte este excelentă; mi-am însemnat un număr de poezii memorabile. A doua, în centrul ei mai ales, are secţiuni, pasaje extrem de interesant-plăcute-amuzante, în pofida tonului, uneori, foiletonistic. A treia e impresionantă în ansamblu, armonios-coerentă, de o sinceritate sfâşietoare. În tot volumul, istoricul, religiosul, subiectivul se leagă foarte frumos între ele. Nu-mi plac laudele la adresa lui Nietzsche! De fapt, cum se leagă acest autor de Biblie, de Evanghelii?!
Aura Christi poate fi mândră de o realizare majoră, cu totul originală. Probabil, nu l-a citit pe romanticul britanic Wordsworth; dar el e cel care a scris (sau a început să scrie) o memorabilă autobiografie în versuri. Puţini l-au continuat. Am putea spune că Aura se numără printre cei puţini. (Virgil Nemoianu)
Proiect apărut cu sprijinul financiar din
Fondul recurent al Donatorilor – Academia Română
Noutăți editoriale (Click aici)
Arhiva revistei Contemporanul (Click aici)
Abonați-vă la revista Contemporanul și beneficiați de reduceri și suplimente gratuite! (click aici)
Vezi toate suplimentele apărute cu revista Contemporanul (click aici)
Revista în format tipărit este distribuită de Editura Maxim Concept (tel.: 021 317 90 81).
Poate fi cumpărată din următoarele magazine și librării:
InMedio, Relay
Cărturești – Verona București
Pasaj Universitate – București.
Adresa redacţiei:
Asociaţia Contemporanul
CP-113, OP-22, Sect. 1, Bucureşti, cod 014780
Tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18.
E-mail: [email protected]; [email protected]
