Prin politica culturală dusă de ICR-ul patapievician, valorile de vârf ale culturii scrise româneşti au fost tăiate cu brutalitate
■ Antologiile Contemporanul:
Nu străinătatea este vinovată de propagarea unei imagini-caricatură a României în lume, ci statul român, care, în lipsa unei strategii culturale solide şi eficiente, prin nu puţini oamenii numiţi în funcţii de conducere ale instituţiilor culturale, creează o imagine de ţară second hand, de ţară bananieră, cum am aflat în vara de foc a anului 2012. Oare pe oamenii politici – puterea executivă – nu-i interesează această imagine negativă, destabilizatoare? Acum, când încercăm să creăm o imagine de încredere şi prestigiu a ţării pentru instituţiile europene şi investitorii europeni…
Aura Christi
Prin politica culturală dusă de ICR-ul patapievician,
valorile de vârf ale culturii scrise româneşti au fost tăiate cu brutalitate
Numit la cârma ICR, dl Patapievici, autorul unei opere impunătoare, comparabile (în opinia dlui Liiceanu) cu cea a gânditorului danez Kierkegaard sau invers, a folosit oportunitatea de a promova pe toate canalele valorile de vârf ale literaturii române, care este o literatură majoră, dată de un popor aşezat între câteva imperii, popor faţă de care dl Patapievici – acest Kierkegaard al 
României, lansat în urma unui scandal cu inexistentul securist, numit căpitanul Soare – şi-a manifestat nu o dată empatia, rădăcinile identitare ale naţiunii române constituind, fără îndoială, o prioritate tematică patapieviciană. Între valorile recunoscute în plan naţional şi propagate asiduu de ICR-ul patapievician, se află, straniu, înaintea tuturor – o coincidenţă – nu rareori de altfel, unii corifei şi/ sau simpatizanţi ai Grupului de Dialog Social, o mare instituţie naţională, care şi-a format un prestigiu şi o deschidere imposibil de tăgăduit: marea romancieră Gabriela Adameşteanu, care a dăruit literaturii române un raft de romane recunoscute şi apreciate la justa lor valoare de critica de specialitate; marele romancier Lucian Dan Teodorovici, care cel puţin prin volumul Atunci i-am ars două palme, a revoluţionat proza românească; Dan Lungu, un precursor al romanului experimental, care se pare că a bătut toate recordurile prin ultraelogiatele şi hipertradusele romane Sunt o babă comunistă şi Raiul găinilor; marea scriitoare Cecilia Ştefănescu etc. Din aceeaşi listă a titlurilor româneşti traduse pe bani publici şi publicate la case editoriale din străinătate, putem cita şi alte câteva nume: Lucian Blaga, Mircea Eliade ş.a.
Un sondaj rapid arată numărul de titluri traduse din autorii Lucian Dan Teodorovici (7), Cecilia Ştefănescu (3), Andrei Pleşu (2), Lucian Boia (2), Andrei Oişteanu (2), Gabriel Liiceanu (1), Vladimir Tismăneanu (1), Nina Cassian (3), Filip Florian (11), Gabriela Adameşteanu (10), Mircea Cărtărescu (20) sau Dan Lungu (13), Norman Manea (9), Ana Blandiana (5), Dumitru Ţepeneag (11), Nora Iuga (4), Lucian Blaga (3), Constantin Noica (5), Mihai Eminescu (1); George Bacovia (0), Tudor Arghezi (0), Ion Barbu (0), Max Blecher (7), Mircea Eliade (11), Camil Petrescu (3), Nichita Stănescu (3), Mihail Sebastian (4), Emil Cioran (2), Nicolae Manolescu (1), Angela Marinescu (1), Alexandru Ecovoiu (2), Ioan Groşan (1), Panait Istrati (3), Liviu Rebreanu (0), Hortensia Papadat-Bengescu (0), Dumitru Radu Popescu (0), Ştefan Bănulescu (0), Sorin Titel (0), Augustin Buzura (0), Nicolae Breban (0), Paul Goma (1), Adrian Marino (0), Marin Preda (0), Eugen Ionescu (0), Cezar Ivănescu (0), Nicolae Balotă (0), Eugen Uricaru (0), Ileana Mălăncioiu (0), Eugen Negrici (0), Eugen Simion (0), Valeriu Cristea (0), Marin Sorescu (1).
Vladimir Tismăneanu şi Gabriel Liiceanu sunt la egalitate cu Mihai Eminescu – unul dintre fondatorii literaturii române moderne. Adameşteanu, Teodorovici, Lungu şi Cărtărescu sunt mai promovaţi decât Lucian Blaga. Vârfurile romanului românesc – romanul denotă maturitatea unei culturi – lipsesc cu desăvârşire! Dacă întocmeşti un top al celor mai traduse cărţi în perioada patapieviciană sub egida ICR, te alegi cu o imagine a literaturii române aflată la mii de kilometri distanţă de imaginea ei reală. Cel puţin acestea sunt rezultatele căutării pe www.cennac.ro, unde pot fi găsite traducerile subvenţionate de ICR-ul patapievician. Nu puţini scriitori promovaţi excesiv prin intermediul ICR-ului condus de Kierkegaard al României sunt autori publicaţi şi promovaţi de Editurile Humanitas şi Polirom, revistele USR, revistele 22, România Literară, Suplimentul de cultură. Editurile Humanitas şi Polirom publică tomuri din vasta operă a dlui Patapievici, un fel de filosof fără operă specifică. Ca şi dl Liiceanu.
Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Dumitru Radu Popescu, Augustin Buzura, Nichita Stănescu, Leonid Dimov, Nicolae Breban, Marin Preda, Paul Goma figurau, din câte ne aducem aminte, pe lista scriitorilor „învechiţi”, „depăşiţi”, listă publicată pe vremuri în presă. O bună parte din scriitorii „depăşiţi”, „expiraţi”, enumeraţi adineaori figurează pe poziţii onorante în ancheta iniţiată de revista Observator cultural, nr. 45-46, 3-15 ianuarie, 2001. Prin opera acestor vârfuri ale literaturii avem o imagine a României eterne, căci o parte din aceşti scriitori abordează teme majore, având astfel acces la universalitate.
Ce ne arată lista scriitorilor favorizaţi de ICR-ul patapievician şi, respectiv, de reprezentanţele din străinătate ale ICR-ului? Prin politica culturală dusă de ICR-ul patapievician, valorile de vârf ale culturii scrise româneşti au fost tăiate cu brutalitate. (fragment din Tabla de valori acceptate, Contemporanul, nr. 7/2013)
