S-a născut la 26 august 1914 la Istanbul, ca fiu de ofiţer. Format el însuşi ca ofiţer. După 15 ani de carieră militară trece în rezervă, la cerere. Activează timp de 8 ani ca inspector în Ministerul Muncii, apoi îşi înfiinţează propria editură, pe care o închide după 11 ani şi se dedică exclusiv creaţiei poetice. A debutat cu poezie în 1933. Încă de la primele volume publicate se eliberează treptat de influenţa altor autori, curente şi tendinţe literare, conturându-şi un stil propriu, inconfundabil. Este unul din cei mai prolifici poeţi turci, cu peste 60 de volume publicate, apreciat ca un inovator, el fiind cel care a introdus genul poemului epic în literatura turcă, remarcându-se totodată prin „purismul” limbajului său poetic, în care arabismele şi persanismele, specifice literaturii clasice otomane, sunt înlocuite cu termeni turcici, uneori inventaţi de el însuşi.
Tematica abordată gravitează în jurul existenţei creaturii umane în ipostaza sa cosmică, în cea socială şi în raporturile sale cu natura. Un loc aparte în creaţia sa le e destinat copiilor şi tinerilor, cărora le-a dedicat 20 de volume.
A obţinut o serie de premii literare în Turcia şi în străinătate, între care Premiul pentru Poezie al Societaţii de Limba Turcă (1958), Premiul pentru Cel mai bun Poet turc la Forumul Internaţional de Poezie din SUA (1967) şi Titlul de Laureat cu Cununa de Aur la Festivalul Nopţilor de Poezie de la Struga (1974). A încetat din viaţă la vârsta de 94 de ani, la 15 octombrie 2008, la Istanbul. Pentru Contemporanul am făcut o selecţie de poeme din volumul Uzaklarla Giyinmek/ Să te înveşmântezi cu depărtările, apărut la Istanbul în 1990.
Actualitatea incendiului facerii
A avut loc incendiul acela; da, înlăuntrul său nu-şi mai
încăpea într-însul
Închis cu propria strălucire,
A cuprins cerul cel în şapte etaje pe o mie şi
una de dimensiuni
Apoi s-a dus, a plecat,
Galaxii, planete, stele
Prin măreţe schimbări de formă trecură
Chiar a avut loc incendiul acela,
Mărturie ni-s zările atestând că-i real şi că n-a dispărut
….
Incendiul
Hăt până aici se desface-ntr-o zi văzul său
I se zice ochi
Hăt până aici se desface-ntr-o zi chemarea sa
I se zice glas
Hăt până aici de desface-ntr-o zi ţinerea sa
I se zice mână
Hăt până aici aici se desface-ntr-o zi mersul său
I se zice picior
Hăt până aici aici se desface-ntr-o zi iubirea sa
Copil i se zice
Că nu mai găsesc unde sunt
Să dau ochii cu ele nu vreau
Amintirile
Nu-s vechile mele priviri
Oricât de caldă, oricât de aproape-ar fi ziua
Nu e chipul împrospătat
Al vechilor iluminări
….
Da, toate sunt ziua de mâine:
Temple
Biserici
Moschei
Şi de se izbesc de torţile cerului
Când lumina când întunericul
Sau numai una din ele chiar
Fie şi doar o zi, iată mari oraşe-mi sunt martori
Cald în mine nu e
….
Amintirile
Zilele de mâine ale zilelor de mâine
Sunt ceea ce unul vede şi ce alţii nu văd sunt
Nu-i ceea ce se petrece în mine faptul
Acela că mă trăiesc nu e
Limba străină
Nu se poate socoti ieşit afară
Cel ce ştie o limbă străină
Dacă nu poate numi pe limba maternă
Locul în care-a ajuns în acea limbă
A trăi e ceva pământesc departe, lung,
Seamănă
Cu plimbatul printr-o limbă străină – desculţ
Ce să spună spatele cocoşat al cămilei
Pădurea,
Cu vânturile verdele anii adunaţi în sine, ce să spună
Punga caldă în care cangurul îşi duce puii ce să spună
Ce să spună
Lupul – care luminează muntele cu privirile sale
Noaptea – care-l luminează pe lup?
Nu, nu,
Nu cu limba străină
Cu limbile străine seamănă a trăi
Afara lumii din noi
Miliarde de priviri văd acum
Cum ne uităm unul la altul
Ba nu, prin noi doi acum izbucnesc
Miliarde de noi doi
….
Ea e prima rotunjitură a cerului
Eu sunt unul din cea de-a doua jumătate
a secolului douăzeci
Ea
Un amestec de atâtea şi atâtea minerale
Eu mai înviat,
Mai amestecat în şi mai multe minerale
Între noi se întinde o linie luuungă a uităturii
Peste care erele se aşternură
….
Iată gene ne sunt stelele toate
În vederile noastre
Că pentru asta ne-am risipit risipit
Să te amesteci în vârsta planetelor-om
Omul s-a uitat la cer
Din epoca primară, din prima sa zi, din prima sa clipă
Şi s-a făcut tot mai mic
….
De teama lor
De teama de boală
De teama de foame
De teama de moarte
Oamenii şi-au ales de pe cer câte-o stea
….
Noapte –
Zi –
Cu picături din ele a crescut lacul albastru de hăt de sus
A atins faze magnifice, s-a făcut tot mai mare
Ce păcat!
Tot n-a putut să afle ce este ceea ce este
……
Ce să facă şi omul
În însăşi
Privirea sa
Însuşi el
Om înrămurat
Bătrâneţea e un act măreţ
Purtându-ne-o
Îi semănăm pădurii
Parcă se-aşază-n etaje
Parcă
La doi
La trei
La patru
Se etajează natura în noi
Nu le e dat tuturor
Nu le e dat tuturor celor ce trăiesc ani mulţi
În plina sa strălucire
Întregul rotund al cerului
E parcă o picătură de cuvânt
Asta se dă după multă învăţătură
La foarte puţini li se-oferă de departe încet
Pădurea
Cei care-o poartă trebuie să-i trăiască însemnătatea
În lumina în care-şi poartă propria lor însemnătate
Traducere şi prezentare de Marian Ilie
■ Poet, scriitor
