Eugen Uricaru
Modernitatea unei vechi reviste
În cultura scrisă românească avem patru reviste literare care au marcat cursul literaturii şi al gândirii critice: Dacia literară, Convorbiri literare, Viaţa Românească şi Contemporanul. Fiecare dintre aceste publicaţii a însemnat nu doar afirmarea unui grup distinct de literaţi, ci şi direcţii de dezvoltare pentru cultura noastră. Nume mari, opere perene, atitudini clare faţă de anume fenomene şi evenimente dinlăuntrul societăţii româneşti, toate acestea s‑au aglomerat în jurul acestor publicaţii. Dacă Dacia literară a însemnat momentul hotărâtor pentru intrarea în modernitate, Convorbiri literare şi Viaţa românească au cristalizat ideologii şi estetici literare şi nu doar. Ei bine, Contemporanul a fost revista „unei alte voci”, o voce a progresului, libertăţii de gândire şi de expresie, vocea unei aspiraţii europene de modernitate. Fondatorii Contemporanului erau purtătorii unor idei de schimbare şi creştere calitativă a culturii româneşti, de pe poziţiile unei revoluţii tehnico‑ştiinţifice, inclusiv estetice, ce se petrecea în Europa la sfârşitul secolului al XIX‑lea. Acei intelectuali au simţit nevoia modernizării societăţii, a felului de a gândi şi de a exprima în România abia trezită dintr‑un prea lung somn ori amorţeală, târziu medievală. Trezirea de sine nu a fost nici simplă, nici uşoară, ţara având nevoie de o rapidă ardere a etapelor. Contemporanul şi‑a făcut datoria din plin, iar ca exemplu ilustrativ pentru capacitatea sa de a atrage minţile iscoditoare, putem aminti faptul că Nicolae Iorga, în prima sa tinereţe tumultuoasă, a scris la această revistă. Este evidentă linia de autonomie, nu doar estetică, a Contemporanului, prin care el a devenit tribuna celor care nu au vrut să se încadreze curentului general. Această caracteristică s‑a păstrat şi în vremurile dificile ale dictaturii, revista fiind una cu o voce aparte, care reuşea să aducă publicului din România subiecte şi idei liberale.
Contemporanul i-a introdus în spaţiul cultural românesc pe Camus şi Kafka, a deschis discuţia asupra artei moderne şi moderniste, chiar şi atunci când era obligată să fie polemică cu valorile occidentale nu era mincinoasă şi ştia să informeze pe cei care doreau să afle. Pentru mine Contemporanul anilor ’60 a fost o cale de înţelegere a lumii vii din punct de vedere ideatic. Astăzi, Contemporanul, revista salvată de Nicolae Breban nu de la mediocritate, ci de la dispariţie, aşa cum s‑a întâmplat cu atâtea publicaţii culturale cândva de mare prestigiu, a revenit la cursul său de purtător de idei şi imagini artistice neînregimentate niciunui centru de putere culturală sau altfel. Contemporanul, sub directa conducere executivă a scriitoarei Aura Christi, este o tribună a ideilor noi, îndrăzneţe, a vocilor care vor să spună adevărul lor nu al altora, cu păreri clare şi opţiuni liber alese. 140 de ani de la apariţie nu doar obligă la menţinerea unui nivel pe măsura tradiţiei, ci şi la continuarea unei călătorii în spaţiul libertăţii şi creativităţii, o călătorie al cărui scop este călătoria însăşi. Nu ne dorim decât să continue explorarea, iar rezultatele să bucure cât mai mulţi cititori!
■ Romancier, prozator, eseist, diplomat
Christian W. Schenk
La mulţi ani, Contemporanul!
Iată cum au trecut, cu bune şi cu grele, 140 de ani de la înfiinţarea revistei Contemporanul, în 1881, la Iaşi, sub îngrijirea publicistului şi traducătorului Ioan Nădejde împreună cu publicistul şi omul politic Vasile G. Morţun. Desigur, ca orice revistă importantă, cu tradiţie istorică, şi revista Contemporanul a trecut prin mai multe faze de apariţie. La început revistă, la Iaşi, ca publicaţie literară şi politică, pe urmă, în anii ’20, la Bucureşti, ca revistă reprezentând avangarda şi dorinţa de continuare a gazetei apărută iniţial la Iaşi, lărgindu‑şi aria de profil (expresionism, cubism, dadaism, suprarealism sau futurism). După instaurarea comunismului, revista s‑a degradat, la fel ca multe altele, printre care şi Convorbiri literare. După 1990, Nicolae Breban, dorind să facă legătura cu revista iniţială, adaugă Contemporanului subtitlul Ideea europeană (de cultură, politică şi ştiinţă), deschizând astfel drumul unei noi reviste cu rădăcinile originare din 1881. Până în 1998 revista este condusă de prozatorul Florin Sicoie, urmat, până în 2001, de către Cătălin Ţârlea.
În urmă cu 30 de ani conducerea revistei a fost preluată de scriitoarea Aura Christi, care o conduce şi astăzi împreună cu Nicolae Breban.
Toate numele importante ale literaturii române, de după 1881, şi‑au găsit locul în paginile revistei, iar tradiţia revistei iniţiale a continuat până astăzi cu cele mai importante şi reprezentative nume ale literaturii contemporane, critici importanţi contemporani, scriitori, profesori, academicieni, poeţi au avut rubrici permanente. Nume ca Eugen Simion, Ştefan Augustin Doinaş, Ana Blandiana, Nicolae Balotă, şi lista poate continua, nici nu mai trebuie pomeniţi, se regăsesc în paginile acestei publicaţii.
Revista s‑a deschis şi autorilor din străinătate prin traducerile multor exegeţi ca Ioan Miloş sau a unor traducători de excepţie din România, ca să enumerăm doar câţiva.
Contemporanul. Ideea europeană se ocupă în mod critic cu literatura, arta şi politica, contribuind astfel la detectarea valorilor inclusiv literare, tipărind la editura Contemporanul opere literare, critic‑literare, sociologice sau socio‑politice. Tema originală a revistei este raportată la cele mai recente lucrări ştiinţifice, ca res publica literaria sau la comunitatea ştiinţifică. Extinderea gamei de subiecte pentru a include „literele frumoase”, în „literatura frumoasă”, a adus o schimbare tematică în cursul secolului al XXI‑lea, care a transformat dramele, romanele şi poeziile în „literatura în sens mai restrâns”. De asemenea, scrierile moderne au fost, şi sunt, şi scrieri fictive şi poetice.
În a doua jumătate a secolului al XX‑lea, piaţa revistelor ştiinţifice s‑a diferenţiat: discuţia literară originală, discuţia publicaţiilor ştiinţifice, a trecut acum la revistele de specialitate, precum în cazul de faţă al revistei Contemporanul. Ideea europeană. Discuţia literară amplă şi‑a câştigat cel mai important subiect cu literatura naţională şi deschiderea ei către Europa.
Felicitări revistei, colegiului redacţional şi colaboratorilor ei, care au reuşit să menţină Contemporanul în cele mai excelente condiţii!
■ Poet, traducător, editor
Hans Dama
Jubileul 140 de ani
Un jubileu atât de important, după o longevitate împovărată cu diferite schimbări în zigzag în concepţia şi în orientarea politico‑socială a Contemporanului, ne aminteşte de scopul primar din coloanele/ rubricile revistei, adică informarea cititorului cu evenimentele culturale de prim rang, nelimitându‑se la poeţi şi scriitori din cultura naţională, ci oferind cititorului un spectru bogat şi variat din aria spaţiului românesc european completat cu evenimente culturale mondiale în vederea lărgirii orizontului de lectură al cititorilor.
O publicaţie care a rezistat 140 de ani reprezintă ceva unic în cultura românească, dar şi în comparaţie cu publicaţii internaţionale, dând dovadă de aprecierea de care s‑a bucurat şi se bucură revista şi la ora actuală, ceea ce se poate deduce din rândurile, din spaţiile culturale ale cititorilor şi colaboratorilor.
Desigur, revista a avut de înfruntat valuri şi tendinţe variate în vremuri de restrişte politică, impunându‑se întotdeauna cu accentul ei cultural, influenţele ideologice, şi supravieţuind astfel.
Am luat cunoştinţă de revista Contemporanul deja în anii liceului, în orăşelul Sânnicolau Mare din Banat, promovând apoi în rândul studenţilor mei de română interesul pentru revistă în anii cât am funcţionat, timp de trei decenii, la lectoratul de limba şi literatura română din cadrul Institutului de Romanistică al Universităţii din Viena şi ajungând în cele din urmă şi colaborator al revistei, bucurându‑mă de aportul pe care‑l aduc la informarea cititorilor despre diferite aspecte ale vieţii culturale din spaţiul austriac, dar şi din cel bănăţean, de obârşie.
■ Poet, traducător, eseist, profesor
