„Nu poţi fi român dacă nu vorbeşti româneşte, deşi poţi vorbi româneşte fără să fii român.”
Ioan‑Aurel Pop
Mai e româna, cu spusa lui Alexe Mateevici, preotul martir, „limbă sfântă”? Mai e „un fagure de miere”? Mai e „acasă la dânsa” limba românească – „o bună gospodină şi are multe de toate” în cămară, cum scrie Eminescu? Or, Eminescu e greu de iubit, la fel, limba lui, pocită de la vârf de ierarhie până‑n poalele fostei ministrese a Învăţământului, Anisie. Mă tem că uper middleclass (clasa medie superioară), cu vorbire elevată, dispare după reformele peste reforme ale şcolii. Iar tinerii au emoticoane. Ce le mai trebuie cuvinte? Digitalizăm limba şi ne‑am scos.
Da, clasa politică îşi bate joc de cea mai mare avuţie, limba română. Are o zi de celebrare – numai una – şi trece. Asta prin legea din 2011, promulgată de Iohannis în 13 martie 2013. Zi cu ghinion, de vreme ce de la politicale i se trag multele boli. Legea Pruteanu, din 2004, ar fi avut efect vindecător, dar cine s‑o aplice? Şi ce spor la buget am avea dacă s‑ar da amenzi politicilor, pentru greşeli de rostire! Un userist plus ne amăgeşte electoral, că ar fi „oameni suficienţi de inteligenţi”, altcineva vorbeşte de „doi partide”, pronunţiile „novatoare” abundă, preşedintele are probleme cu diftongii, Rareş cu acordul, Câţu cu de toate.
Un leologism (pentru necunoscători, Leo Butnaru), din 2021, sună astfel: „Cuvântul e prima minune care i s‑a întâmplat omului”. A încetat să mai fie minune chiar după ce minunea s‑a întâmplat? Îndată ce asculţi cum uzează clasa politică de cuvânt, îţi spui: da, a încetat.
Nu mai vrem să‑i sporim minunea, dimpotrivă. Am îmbogăţit‑o cu un sicriu de plastic, numit izoletă, ba i‑am aplicat şi masca morţii pe faţă, să nu i se mai audă strigătul. În FPC, au intrat vocabule ca (r)apel, covidos, restricţie, incidenţă, alertă, locdaun… Exasperat, Ion Scorobete răbufneşte în poemele din Bagaj de mână cu sau fără izoletă (Editura Eikon, Bucureşti, 2020): „Stai în casă baricadat de strigătul supraveghetorului/ Covid 19/ te reprogramezi la dentist/ pentru când sfârşitul va fi oportun/ deretici prin bucătăria muncilor amânate/ refulările treze/ rezervele de conserve şi usturoi/ zăvorât în betonul cu mucegai la ferestre şi cireşi înfloriţi/ de mai mare dragul/ întocmeşti planul operaţional/ în perimetrul îngust de pe Sextil Puşcariu// tragi un perdaf strălucirii razelor bolnave din păcătosul 2020/ le trimiţi neantului// în casă e frig/ tot mai frig pentru soldatul neinstruit pe frontul derutei/ cu un duşman invizibil”.
Omul se cunoaşte nu numai după scris (esee), dar şi după vorbit. Şi cum premierul nost’ e greu de înţeles după vorbă, după port, masca medicală i‑a venit pleaşcă. Vocabula a fost pusă în circulaţie de Paleologu junior, pleaşca fiind Băsescu, adorat de inevitabila tocşoistă Tatoiu, pentru că „te face din vorbă”.
Limitele de gândire corespund cu limitele de vorbire? Poate n‑am auzit noi bine din cauza măştii negre. De fapt, Cîţu ne‑a trimis un „mesaji”: „Astăzi (2 septembrie, nota mea) câştigăm big time!” şi şi‑a dat jos rucsacul de pe umăr. Nu mai e premierul celor „doişpe minute”, doreşte să mai stea la cârmă, deoarece n‑a primit niciun „reproşi” de la preşedinte. Aşa că nu se vrea vulnerabil, şantajabil şi câte (era să scriu cîţi) altele. Luptă pentru popor (când politicienilor le e greu de tot, fac să răsune flaşneta naţionalistă) şi pentru bunăstarea lui. Unde am mai auzit asta cu bunăstarea? A, la congresele şi plenarele lui Ceauşescu, Cîţu n‑o să permită ca poporul lui să fie sărăcit. Prin facturi la curent electric, da. O dedicaţie muzicală posibilă? „Te‑am văzut la lumânare”.
După Cîţu trăim bine, numai el nu vede că guvernarea e un dezastru. Inflaţia e lacomă rău, a înghiţit deja juma din pâinea românului. Credeţi că premierului îi pasă? El, care are pâinea şi cuţitul, habar n‑are cât costă o pâine. Nu mănâncă pâine. N‑are nevoie. Berea e pâine lichidă. Şi dacă bei la greu (cf. antecedentelor), şi te îmbeţi de putere, poţi vedea dublu creşterea economică. Numai după ce a răspuns presei că nu ştie cât costă o pâine trebuia să‑şi dea demisia. De sub mască s‑a auzit vag „dimisia”, poate din cauza zgomotului pe care îl făcea economia duduind. Numai că zgomotul era de cădere. Presa îi denudează tromboanele. Ale lui şi ale clănţăilor de partid ca Batistuţă, care îi umflă cu pompa de la bicicleta lui Iohannis personalitatea charismatică. În ce mă priveşte, mai bine recitesc discursul lui Caţavencu decât să‑l ascult pe Rareş Bogdan.
Ne lăsăm supuşi la rău şi la mai rău? Poate câştigăm la „Loteria regretelor”, organizată de ministresa Sănătăţii pentru pro‑vaccinare. S‑o ieşi din izolare şi s‑o găsi un ţap ispăşitor. Sau doi şi‑o capră. Taci, Piaf, cu Je ne regrette rien al tău! Cum să nu disperi că trăieşti o peroadă atât de lungă a anormalităţii devenită normalitate? Şi ce de definiţii (mai exact reclame) primim pentru vaccin! De la Cîţu, pentru care vaccinul e „Cafeaua la interior”. O profă, ca‑n reclama la ciocolată, cu marmota păroasă împachetând tablete, era precisă. Vaccinul pentru doamna? Miros de cretă (eu nu‑l simt, am Covid!), zgomot pe culoare (bullyng?), trăncăneala per faţă cu colegii de cancelarie. Într‑un cuvânt: prostie.
Cum are probleme cu articularea, F.V. Cîţu a renunţat să articuleze vreo replică (v. Summitul de la Kiev) când premierul Ungariei a afirmat în plen că „România e stat ocupant”, iar Trianonul – o minciună de dânşii învăţată şi care trebuie dezvăţată grabnic de istorici (ca Lucian Boia).
O ştiristă cu sâni consistenţi de la ProTV a pomenit de un „incindent”. Atâta tot? Sigur că m‑am întrebat dacă premierul n‑a replicat, aşa cum trebuia, din ignoranţă sau din trădare voită de ţară, atunci când a auzit că Transilvania e comparabilă cu Crimeea de „peste mare”. În şcoala stalinistă, am învăţat despre desculţii „imperialişti de la Mărăşeşti”, dar şi despre „fasciştii” prostiţi să lupte cu Măreaţa Uniune (decupez din folclor: „Şapte mere‑ntr‑o basma/ Şi‑am plecat la Moscova!”). Acum, vedem pas cu pas cum sunt evitate pelerinajele pentru comemorarea eroilor, a martirilor puşcăriilor comuniste. Curând, România va fi re‑educată.
Capacitatea de a te jertfi, spiritul de jertfă îi defineşte pe bărbaţii de stat adevăraţi. Avem bărbaţi politici liberali? Mai va. Avem, în schimb, femei bărbate, ca doamna Turcan, care freacă lampa lui Aladin să întrevadă viitorul României. Bilă de cristal, ca Mama Omida, n‑are? Şi totuşi nu l‑a întrecut încă în ignoranţă pe colonelul Gheorghiţă, cu adeverinţa „ad labam”.
Presarii curajoşi îi supun ironiei, ajung până la satiră, dar le‑ar trebui, la carul cu oale dogite, o bâtă‑două. Deşi o înţeleg doar din când în când, eu m‑am oprit la limba lui Cîţu, pentru că se află sus de tot într‑un top al infracţiunilor de rostire românească. De altfel, în aceste zile de circ politic, de bătălie pentru ciolănel (că mare lucru nu mai e de ros), cui îi mai arde de reguli gramaticale? Iar limbajul cacofonic abundă. „Alianţa toxică care”, plină ochi de „fascişti”, în opinia lui Cîţu (care îşi reclamă adversarii politici Comisiei Europene şi Americii), o să‑l ejecteze din politică pe premier? Altă întrebare: O mai fi cineva care să confunde, ca Vanghelie, ejectat cu ejaculat?
Cum spuneam, ca să‑i pricepi pe politici, dârji lunetişti care trag din toate poziţiile în biata noastră limbă, ochind accente, diacritice, forme de plural, toate corecte, ar trebui să fie traduşi din română în română. Şi pentru că am ajuns la faimoasa expresie traduttore‑traditore, îi las în plata Domnului (şi a serviciilor), ca să vă semnalez o mostră de traducere internetontică din multele descoperite de prof. dr. Mihaela Malea Stroe, într‑un text intitulat Limba noastră cea de toate zilele, apărut pe site‑ul La pas prin Braşov, pe 2 septembrie 2021. Apelând la Google Translate, autoarea găseşte cea mai mare gafă a traducerii automate. O citez: „Boacăna supremă, greu de egalat, o comite când traduce ( pe formula „unde dai şi unde crapă”) condei de grafit prin grafitcondom/ préservatif en grafit/ Grafitcondom”. Aşa moştenim avutul limbii române, inventarul de cuvinte, traducând condei prin condom?
Ce să mai zici decât Înapoi la şcoală? Numai că această trimitere unde trebuie apare la televizor în engleză: Back to school!, ba chiar, ca să avem pentru ce 8‑a, Back 2 school!
Oare domnul ministru al învăţământului, Sorin Cîmpeanu, Profesor cu Pî mare de îmbunătăţiri funciare, va reacţiona la acest îndemn anglicizat sau îşi va păstra masca de Buster Keaton? Şi mă tot întreb: ce‑or mai vorbi până ne asurzesc politicienii noştri, dacă nu spun nimic sau spun nimica toată?
■ Romancier, eseist, publicist, critic şi istoric literar, editor
Magda Ursache
