În vremea studiilor de la Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamț, într‑una din zile, am descărcat dintr‑o mașină un număr însemnat de cărți aduse de la București. Nu am înțeles atunci valoarea gestului pe care un cunoscut profesor de Teologie îl făcuse pentru Școala Teologică. În anii 1980, înainte de căderea regimului comunist, elevii unei instituții eclesiale aflată într‑un cadru retras prețuiau altfel timpul și măcar o parte dintre ei cercetau biblioteca ca pe un loc plin de inspirație și tihnă.
Am fost impresionat atunci. Mai târziu, când am înțeles valoarea gestului părintelui profesor Alexandru Ciurea față de Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, am rămas pe gânduri. După mai multe vizite în care l‑a însoțit pe Patriarhul Teoctist prin Moldova și ținutul Neamț, părintele profesor s‑a hotărât să dăruiască cele mai importante cărți pe care le avea în locuința sa din București (peste 3.000 la număr) singurei școli de Teologie din Moldova. Călător prin lumea cea mare, preot misionar dincolo de hotare, în Suedia, slujitor al catedrei și prieten credincios al Patriarhului Teoctist, Alexandru Ciurea a fost cel dintâi exemplu pentru ceea ce înseamnă să oferi boierește: să dai din plin, îndesat și clătinat, cu nemiluita, imitând gesturile iubirii, prieteniei și bunăvoinței lui Dumnezeu.
Astfel de gesturi au fost făcute mai târziu și din partea altor iubitori de carte. Așa a fost donația arhimandritului Mitrofan Băltuță pentru Biblioteca Mitropolitană de la Iași. Îmi amintesc și acum cuvintele admirative ale grupului de bibliotecare ale Centrului Eparhial din Iași, care apreciau prețioasa colecție lăsată de arhimandritul Mitrofan și felul cum era păstrată și îngrijită, aproape în întregime fiind legată în piele sau pânză.
Mă bucur că cele prezentate mai sus nu sunt fapte singulare. În exemplul pe care‑l voi oferi de această dată, însă, nu este vorba despre donația unui sacerdot. Și totuși, legătura scriitorului Grigore Ilisei cu Biserica este întărită prin faptul că domnia sa este fiu de preot. Și dacă a donat atât de multe cărți, picturi, opere de artă și numeroase înregistrări, se datorează în mare parte și tatălui său, preotul Ilie Ilisei, trecut la cele veșnice în martie 1985.
Profunda cugetare la rostul culturii într‑un neam, experiența adunată în ani și mai ales dragostea pentru locul natal l‑au îndemnat pe Grigore Ilisei să doneze multe dintre lucrurile personale Bibliotecii Municipale „Eugen Lovinescu” din Fălticeni. Și nu este singura sa donație! În 2023, o bună parte din agoniselile scriitorului Grigore Ilisei și ale soției sale, Ecaterina, constituite într‑o gamă variată și valoroasă de tablouri, au ajuns la Mănăstirea Frumoasa, într‑un spațiu care îi datorează această rară frumusețe și distincție scriitorului fălticenean, care a dorit să‑și vadă din vreme lucrurile așezate după bunul său gust și după o îndelungată reflecție, într‑una din vechile case monahale ale zidirii voievodale din Cetatea celor șapte coline.
În anul 2022, Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” primise de la același donator aproape 3.000 de cărți religioase, de filosofie, istorie, critică literară, albume de artă ș.a.m.d. În 2024, colecția a fost completată cu alte 1.500 de volume, la care se adaugă tablouri, sculpturi, piese de mobilier – toate reconstituind atmosfera în care domnia sa și‑a scris cărțile.
Când intri într‑o casă care a aparținut unui slujitor al Bisericii, unui om al literelor sau unui artist din varii domenii, ești impresionat de modul cum și‑a organizat biroul, ori spațiul de creație, precum și de icoanele, tablourile și fotografiile care aduc aminte despre cele mai importante momente ale vieții sale sau despre oamenii apropiați inimii, pe care persoana respectivă i‑a întâlnit.
De această dată, însă, întâlnim un lucru de o veritabilă importanță și valoare, și anume CD‑uri și DVD‑uri colecționate în decursul a 30‑40 de ani, când Grigore Ilisei a fost redactor și apoi director al Radioului Iași și al Televiziunii Române din aceeași urbe moldavă.
Adeseori, amintirile lui se duc către aceste înregistrări. Multe dintre ele au fost transcrise și tipărite, unele recent, altele cu ani în urmă. Nu o dată am fost martorul unor mărturisiri de suflet despre părerea de rău că anumite interviuri ori dialoguri cu mari personalități din epocă s‑au pierdut, domnia sa militând, cum spune mereu, pentru organizarea unei fototeci, a unui fond arhivistic bine gândit în toate instituțiile, cu atât mai mult în cadrul unui post de radio, respectiv al unui studio de televiziune.
Multe dintre înregistrările cu vocea hăruită a scriitorului Grigore Ilisei trebuie să fie valorificate, transcrise și publicate în viitorul apropiat, dat fiind că, oricât s‑ar strădui domnia sa, timpul nu ajunge unei singure persoane pentru a‑și reconstitui opera și lucrarea dintr‑o lungă perioadă de timp.
Aproape de ziua pomenirii Sfântului Proroc Ilie, sărbătoarea ocrotitorului spiritual al Municipiului Fălticeni, dar și pomenirea tatălui său, preotul Ilie, când cunoscuții se adună în duh de rugăciune pentru a‑l comemora la biserica Fălticenii Vechi, unde a slujit și pe care a rectitorit‑o, Grigore Ilisei s‑a reîntors în urbea natală cu ultimele daruri, care se adaugă celorlalte donații de seamă.
Mărturisea cu bucurie că cea mai mare parte a bibliotecii sale a donat‑o fălticenilor. Astfel, în sălile bibliotecii pot fi văzute, de acum, biroul său de lucru, alături de manuscrise, scrisori, fotografii, documente de la anumite personalități cu care, de‑a lungul timpului, s‑a aflat într‑o legătură de suflet. Toate îl invită pe cel ce calcă pragul bibliotecii să se odihnească și să‑și recapete vigoarea de care societatea noastră are multă nevoie, și pe care ancorarea în credință și cultură o poate oferi. Grigore Ilisei spune că din această colecție nu trebuie să lipsească nici piesele care evocă familia, mediul în care s‑a format, amintirile unei jumătăți de veac și altele asemenea lor.
Este plin de semnificație gestul de reverență al domniei sale față de Nicolae Labiș. Cei doi s‑au născut în sate învecinate, iar poetul și sora lui, Margareta, împreună cu părinții lor, l‑au ținut în brațe pe pruncul Grigore, devenit, între timp, o apreciată voce mediatică și scriitor de înaltă ținută. Sunt mai bine de 80 de ani de la botezul din familia preotului Ilie Ilisei, iar anumite lucruri relatate mai târziu de mama și tatăl său, de către rudenii și consăteni, de cei din familia Labiș, au fost consemnate de scriitor cu nădejdea că posteritatea se va bucura de ele, transmițându‑le mai departe.
Ce să mai vorbim de autografele de pe paginile cărților! Am descoperit astfel de mărturii în diferite locuri, la oameni de mare valoare sufletească, culturală ori socială. Unele autografe valorează mai mult decât un boț de aur și cântăresc mult nu doar pentru că provin de la persoane foarte cunoscute sau de la oameni ale căror nume au sonoritate, ci, mai ales, pentru felul în care sunt scrise și dedicate. Unele constituie mici testamente…
Astfel de gesturi îi obligă și pe ceilalți să fie generoși, fie că sunt oameni ai Bisericii, ori persoane care au trecut cu folos prin viață, fie că au privilegiul unor posibilități materiale…. Dăruirea este, de fapt, singura bucurie adevărată între cele pe care le‑ar putea avea un om în firava existență pământească. Este, în același timp, și împlinirea cuvintelor Mântuitorului: „Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunați‑vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură” (Matei 6, 19‑20).
Când cineva dăruiește din comoara inimii sale și o trimite din vreme către Dumnezeu, inima lui se va regăsi nu printre lucruri efemere, care ne abat cel mai adesea din drumul Vieții, ci se va desfăta de har și Lumină…
Cu atât mai prețios lucru este ca darul să ajungă la vremea potrivită, așa încât cei care se folosesc să se ostoiască la timp de dar, prin lectură și cugetare. Așa cum vedem în intenția donatorului nostru, gândul de a dărui s‑a ivit încă din timpul vieții. Trăirile și experiența scriitorilor îl ajută pe cititor să deprindă înțelepciunea, fără să treacă prin durerea concretă a întâmplărilor din viață.
Așa cum spunea Miron Costin, „nu ieste altă și mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă, decât cetitiul cărților”.
Dumnezeu propune omului o zăbavă în calea vieții, pentru a se îmbogăți, atât spiritual, prin rugăciune, cât și cultural, prin citire. După cum vedem, toate acestea presupun un popas în tot ceea ce facem. Altfel spus, avem de a face cu un paradox: oprindu‑ne, avansăm. Popasul omului câteva ore la biserică, în tainele Liturghiei, sau oprirea lui din când în când la o bibliotecă nu fac altceva decât să‑i redea sensul adevărat al vieții, prin explorarea trăirilor intense și a sensibilităților adânci.
Nu ne rămâne decât să luăm aminte la astfel de exemple și să le urmăm pilda. Poate chiar azi, de e cu putință…
▪ Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† PS Timotei Prahoveanul
