Sorana Mănăilescu: Doamna Anna Ungureanu, sunteţi dirijoarea Corului Naţional de cameră Madrigal şi aţi reuşit să continuaţi moştenirea extraordinară lăsată de maestrul Marin Constantin. Ce sentiment vă dă asocierea cu o legendă a muzicii româneşti cu larg ecou internaţional?
Anna Ungureanu: Mă simt, pe de o parte, onorată şi responsabilă în acelaşi timp. Pe de altă parte, norocoasă că pot să‑mi trăiesc bucuria de a fi muzician pe această platformă minunată a Madrigalului.
Aţi aniversat anul trecut şase decenii de existenţă. Vă propun să ne întoarcem la acel moment originar şi să rememorăm evenimentele de atunci.
Este important să ştim că prin 1963 Marin Constantin conducea câteva coruri mult mai mari. Îşi dorea atunci un sunet visat de el şi a combinat vocile feminine puţin mai tinere, pure, nonvibrato, cu vocile masculine rotunde şi cu multe armonice. A avut atunci foarte mulţi studenţi în corul Madrigal şi a putut crea sunetul pe care îl visa şi care, iată, a rezistat şaizeci de ani aproape neschimbat. Ne bucurăm că predecesorul nostru a fost atât de inventiv, un geniu unic în arta corală nu doar românească, ci din întreaga lume, este foarte important că astăzi putem păstra aceste daruri.
Ce alte calităţi explică impresia generală că acest cor este unic?
Dacă vorbim doar de sunet, trebuie să ştim că acest cor a căutat mereu o omogenitate foarte specifică a sunetului atât în ansamblu, cât şi pe partide. S‑a şlefuit foarte mult această posibilitate a mai multor oameni de a cânta în aşa mod încât nimeni să nu iasă în evidenţă. Această omogenitate şi găsirea culorilor adecvate pentru fiecare temă, cuvânt, text, frază, sentiment au fost întotdeauna preocuparea principală a corului condus de maestrul Marin Constantin. Sunetul a fost şi este în continuare şlefuit în aşa fel încât să servească sensibilitatea fiecărui om, iar noi toţi să percepem şi să transmitem aceste lucruri foarte subtil publicului nostru.
În acei ani, Marin Constantin a venit cu o idee extraordinară, vorbind de vizual, vorbind de nevoia de a purta acele costume extraordinare elisabetane, făcute în atelierele Operei Române, costume de epocă, din catifea, cu perluţe, lucru nemaiîntâlnit, deoarece era interzis în acea perioadă. Totuşi, maestrul Constantin reuşeşte să‑şi negocieze poziţia, astfel încât Madrigalul să intre pe scenă cu aceste costume pe care le păstrăm şi astăzi. Când corul Madrigal a împlinit 60 de ani, costumele de epocă au fost regândite, fiecare membru al corului având costumul individualizat şi purtând amprenta epocii aflată între anii 1530‑1620. Studiind moda curţilor europene, am reuşit, combinând mai multe stiluri, să adoptăm, traducând unu la unu, câteva elemente personalizate pentru a avea o privire cât mai largă asupra perioadei respective.
Vorbim de perioada renascentistă, care a însemnat şi momentul de vârf al muzicii corale.
Aşa este. Spuneam că vizualul a fost un ingredient important pentru amprenta corului Madrigal. Un al treilea element important, pe care Marin Constantin l‑a visat şi care reprezintă şi acum baza repertoriului Madrigalului, este faptul că Marin Constantin a adus alături de colindele româneşti, care erau atunci interzise, muzica spirituală românească şi nu numai, încurajând foarte mult compozitorii vremii să creeze împreună cu Madrigalul, printre aceştia numărându‑se Myriam Marbe şi Dan Buciu. Revenind la colinde, Madrigalul bucura atunci românii cu aceste lucrări interzise, care totuşi au răsunat prin primul disc al Madrigalului, fabricat în străinătate şi adus de acolo ca un cadou extraordinar pentru noi. Încetul cu încetul, regimul a permis înregistrarea mai multor direcţii muzicale, iar Madrigalul a reuşit să aibă un repertoriu cu mii de titluri. Noi suntem astăzi păstrătorii acestei comori şi cu reverenţă ne gândim la cei care au reuşit să aducă la lumină această muzică specială. Revenind la muzica renascentistă, Madrigalul a cântat mereu în limbile originale sub un regim când totul trebuia tradus. S‑a recurs la mici tertipuri când regimul nu era atât de îngăduitor, de exemplu, în muzica spirituală, în loc de Amen cânta Omen şi astfel se închidea un ochi sau o ureche, sau nu au mai cântat cu text unele colinde. Astfel s‑a născut Festum hibernum al lui Paşcanu. Erau onomatopee, dar se recunoşteau colindele tradiţionale româneşti. Cu greu ne putem da seama acum cât erau de importante acele guri de oxigen.
A fost extraordinară activitatea Madrigalului de atunci şi cu atât mai important este faptul că toată această traditiţie a fost valorificată şi continuată. Care au fost începuturile Annei Ungureanu în corul Madrigal şi cum a fost făcută trecerea la cariera de dirijor al acestui ansamblu?
Povestea este destul de simplă, dar specială pentru mine. Este vorba despre o studentă care, mergând prin Cişmigiu către cămin, a fost sunată de colegii care deja cântau în Madrigal şi rugată să‑i ajute cu o piesă a lui Zoldan Kodaly, Cântecul de seară, pe care Madrigalul o repeta în vederea unei deplasări la Sfântu Gheorghe. Acest lucru se întâmpla în anul 2002, când eram deja studentă la dirijat. Nu am tradus doar textul, m‑am concentrat şi pe partea muzicală, pe frazare şi omogenizare. Acest cor mă uluia de atunci şi acea repetiţie a fost ca o joacă foarte importantă pentru mine, m‑am simţit ca într‑un castel unde toate jucăriile erau extraordinare şi funcţionau perfect. Maestrul Marin Constantin a lipsit de la acea repetiţie, dar a aflat de munca mea din acea zi, m‑a rechemat şi de atunci am rămas alături de corul Madrigal. Îmi amintesc că la Sfântu Gheorghe, cu cincisprezece minute înainte de concert, mi‑a oferit o rochie de epocă, spunându‑mi că eu voi dirija o piesă. Mi‑a bubuit inima de bucurie pentru că în sală erau toţi profesorii mei din liceu, toată familia mea, cunoştinţele şi prietenii mei din copilărie. Acest gest al lui Marin Constantin a fost de o mare generozitate pentru mine, pe care doar un mare muzician o poate oferi. Aceasta a fost una din primele lecţii extraordinar de importante de la care am învăţat şi pe care o transmit mai departe altor tineri. Acesta a fost începutul, eram corist, dar şi dirijor, în paralel.
Anul aniversar a fost într‑adevăr unul istoric. Numai în America aţi susţinut 271 de concerte care au atras 350.000 de spectatori. Ce amintiri deosebite păstraţi din acest turneu?
Acest an aniversar a fost pregătit şi într‑adevăr am avut foarte multe evenimente. Turneele noastre clasice de Paşte şi de Crăciun, Ave Maria la malul mării, evenimentul de lansare a costumelor din 27 februarie, când este ziua de naştere a maestrului nostru, filmări, înregistrări, concertele realizate împreună cu copiii din programul naţional Cantus Mundi, emisiuni, interviuri, lansări editoriale. A fost lansată Marea carte a Madrigalului, care cuprinde aproximativ 600 de pagini. De asemenea, am participat timp de câteva luni la Art Safari, unde publicul a putut interacţiona cu membrii Madrigalului. Toate aceste evenimente au reuşit datorită unei echipe extraordinare.
Acestui volum dedicat Madrigalului pe care l‑aţi menţionat s‑au adăugat încă două volume semnate de muzicologul Monica Lup, „Corul Madrigal în arhivele securităţii. Rezistenţa prin colind” şi „Corul Madrigal în arhivele securităţii. Turneele în SUA”. Iată încă o mărturie a anilor în care corul a rezistat unor vremuri potrivnice. Cum aţi primit apariţia acestor volume?
Noi, madrigaliştii, mai cunoşteam câteva poveşti de la seniorii noştri, însă Monica Lup a făcut un lucru extraordinar, a studiat foarte mult arhivele securităţii. De exemplu, membrii Madrigalului, de fiecare dată când reveneau în ţară, trebuiau să scrie o dare de seamă şi, dacă acestea nu se potriveau, erau rechemaţi, aşadar artiştii nu aveau niciodată linişte. Şi aceasta este doar o picătură din realitatea aproape uitată a României.
În ceea ce priveşte volumul despre turneele în SUA, trebuie să vă spun că primul turneu al Madrigalului a fost la invitaţia preşedintelui Nixon, ca urmare a vizitei sale în România, şi de atunci au început, prin Madrigal, relaţiile diplomatice culturale foarte importante dintre SUA şi România. Anul trecut, am avut această bucurie ca şi noi, tinerii, să mergem în acest turneu, după 35 de ani.
Vă rugăm să ne dezvăluiţi câteva din proiectele dumneavoastră ca dirijoare a corului Madrigal.
Avem, în continuare, foarte multe proiecte. Anul acesta programul nostru naţional, Cantus Mundi, împlineşte zece ani. În continuare, tinerii şi copiii se pot înscrie în acest program pentru a cânta într‑un cor. Madrigalul construieşte evenimentele în aşa fel încât pe scenă să avem aproape mereu copii; de Crăciun, am avut aproape 600 de copii proveniţi din coruri din Bucureşti şi din ţară. Se pot înscrie gratuit pe platforma noastră şi pot accesa peste 2.300 de partituri, metode de lucru. Anul acesta Madrigalul doreşte să plece într‑un turneu în Peru. Începem anul cu concerte dedicate Zilelor Culturii, iar în februarie vom celebra data de naştere a maestrului Marin Constantin. Ne pregătim pentru cele două concerte de Paşti, pentru turneul de la mare, Ave Maria, şi încheiem cu concertele de Crăciun, care sunt foarte căutate. Ne dorim să continuăm şi un proiect pe care l‑am lansat anul trecut, Madrigal for babies, care este un proiect unic. Anul trecut, a fost dedicat femeilor însărcinate şi copiilor de până la un an. Anul acesta dorim să mergem mai departe, aducând bucurie şi altor categorii de vârsă.
Ne bucură mult faptul că sălile de concerte au început să fie pline, sunt mulţi tineri şi este încurajator că oamenii pot evolua prin artă. Aceasta este menirea noastră.
■ Dirijoarea corului Madrigal
Sorana Mănăilescu în dialog cu Anna Ungureanu
