V. Trianon. După 100 de ani. Vasile Pușcaș: „O recunoaștere internațională”

Contemporanul 1 iulie 2020

0 447 9 minute de citit

Asociația Contemporanul, în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român și Muzeul Municipiului București, organizează o serie de conferințe, prelegeri și lecturi publice cu genericul Trianon. După 100 de ani. Ce semnificație are Tratatul de la Trianon? Cum arată acest eveniment major, așezat în contextul istoric al primelor decenii ale secolului al XX-lea? Cum e perceput evenimentul desfășurat la Palatul Marele Trianon de la Versailles în ziua de vineri, 4 iunie 1920 – un eveniment de anvergură, la care au participat reprezentanți ai 22 state?

„Pentru România – afirmă istoricul Vasile Pușcaș –, semnarea Tratatului de la Trianon (1920) a însemnat recunoașterea internațională a fruntariilor postbelice, în cea mai mare parte o consecință a aplicării principiului autodeterminării naționale, cel care a fost considerat principalul pilon al Doctrinei Păcii, la sfârșitul Primului Război Mondial. Dar un Tratat de pace conținea și alte aranjamente între părțile semnatare, care intenționau să așeze evoluțiile viitoare pe o cale juridico‑politică, economică, financiară, socială, culturală etc. Starea de pace era doar deschisă de momentul semnării Tratatului de pace, «dinamica păcii» – cum o numea Nicolae Titulescu – depinzând de modul în care părțile adoptau o atitudine constructivă sau distructivă. Aceasta este o concluzie evidentă a raportării părților la sistemul Tratatelor de la Versailles (1919‑1920), inclusiv Tratatul de la Trianon”. (Trianon! Trianon! Un secol de mitologie politică revizionistă, coordonatori: Vasile Pușcaș, Ionel N. Sava. Prefaţă și postfaţă de Vasile Pușcaș. Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, apărut sub egida Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române și a Fundației Transilvania Leaders, Editura Școala Ardeleană, 2020)

Josu De Solaun: „România, o confluență magică”

Prima mea întâlnire cu România a avut loc la începutul anilor ‘90. Aveam vreo nouă sau zece ani și am găsit din întâmplare în vechea bibliotecă de acasă – grădina mea secretă, plină de cărți prăfuite – un volum al unui autor, al cărui nume mi s-a părut ciudat, îndepărtat, aproape oracular. Era o carte intitulată Sacrul și profanul, într-o ediție albastră, din 1979, a Editurii spaniole Guadarrama. Nu știam dacă autorul era bărbat sau femeie, dar am început să citesc, vrăjit de fiecare pagină. Mircea Eliade se născuse la București, spunea reversul coperții cărții și dădea nume unor lucruri cu care am conviețuit, pe care le-am experimentat, dar care până atunci mi s-au părut de nenumit sau cel puțin imposibil de numit. Bucureștiul, România și Eliade îmi păreau realități ancestrale și misterioase precum constelația Scorpionului. De atunci, această țară s-a stabilit în universul meu simbolic ca o emblemă a îndepărtatului și a misticului, a ceea ce era în mod misterios îndepărtat, dar, totodată, suficient de aproape pentru a-l simți parte din același întreg. (…)

România este, până la urmă, o confluență magică între trei regiuni: Europa Centrală, Europa de Est și Peninsula Balcanică, însă – și acesta este cel mai important lucru – fără a putea fi inclusă pe deplin în niciuna dintre ele, deoarece propria-i personalitate culturală și istorică depășește oricare dintre aceste părți. Sculpturile lui Brâncuși, poezia lui Nichita Stănescu, operele lui Ionescu, Eliade, Blaga, Tzara sau Cioran, muzica nemuritoare a lui Enescu, bisericile fortificate din Transilvania, mânăstirile din nordul Moldovei, cu magnificele lor fresce, bisericile de lemn din Maramureș, sunt exemple unice prin combinarea stilului gotic cu tradiționala construcție de lemn, Mânăstirea Horezu, cetatea Sighișoara sau cetățile dacice din munții Orăștie, totul constituie o moștenire culturală, artistică și umană unică.

În 2014, această moștenire, și apoi întâlnirea mea intimă cu esența ei, mi-au schimbat în mod profund viața, atât viața artistică, cât și în celelalte aspecte. Datorez totul României și tocmai de aceea voi dedica o bună parte din munca mea pentru a promova profunzimea și bogăția istoriei, a artelor și a culturii sale.

17 Iunie 2020, Madrid, Spania
Traducere din limba spaniolă de
Maria Floarea Pop

Revista Contemporanul. Ideea Europeană va găzdui un amplu dialog cu pianistul Josu De Solaun.

În cadrul proiectului național Trianon. După 100 de ani, inițiat de Asociația Contemporanul și revista Contemporanul. Ideea europeană – care apare sub egida Academiei Române – țin conferințe și prelegeri scriitorii, istoricii, diplomații și profesorii Dumitru Preda, Eugen Uricaru, Adrian Majuru, Vasile Pușcaș și Mircea Platon. Iar poeții Aura Christi și Ion Mureșan, pianistul Josu de Solaun, ne oferă prilejul să vedem România, credința, iubirea, frumusețea, solidaritatea și prietenia prin ocheanul poeziei și al muzicii.

V. Trianon. După 100 de ani.
Vasile Pușcaș: „O recunoaștere internațională”

Vă invităm să urmăriți sub egida aceluiași proiect prelegerea susținută de Vasile Pușcaș, istoric, profesor, diplomat, și să ascultați Bourrée de G. Enescu, Op. 10 Nr. 4; pian – Josu de Solaun

Vasile Pușcaș, istoric, profesor, diplomat

Vasile Pușcaș este profesor, diplomat și om politic român. În 1976 a obținut licența în istorie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, iar în anul 1991 a obținut titlul de doctor în istorie la aceeași universitate. Ministru Consilier, DCM, Ambasada României, Washington DC. (1992-1994) Chargé d’Affaires/ Ambasador Interimar. (1993-1994) Director, Centrul Cultural Român, New York. (1991-1992) Vasile Pușcaș este cadru didactic universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, din anul 1979. A urmat toate treptele ierarhiei universitare, de la asistent (1979-1990), la lector (1990-1993), conferențiar (1993-1995) și profesor (din 1995). După evenimentele din decembrie 1989, studenții Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai l-au propus prodecan al facultății, funcție pe care a deținut-o timp de un an, până la plecarea sa în misiune diplomatică la New York (1991). Între 1990 și 1991 a fost director al Centrului de Studii ale Democrației și Post-Comunismului, creat în cadrul UBB, Cluj-Napoca. Vasile Pușcaș a inaugurat cursurile de integrare europeană, devenite astăzi disciplină obligatorie în toate facultățile cu profil istorie, relații internaționale, studii europene. La întoarcerea de la Ambasada României la Washington DC, Vasile Pușcaș a inițiat, după modelul american, școala de științe politice din Cluj, împreună cu un colectiv de tineri universitari clujeni. În anul 1995 a fost primul decan al nou înființatei Facultăți de Științe Politice și Administrative de la UBB. Până decembrie 2000, când a preluat mandatul de Negociator Șef al României cu Uniunea Europeană, Vasile Pușcaș a creat Institutul de Studii Internaționale din Cluj-Napoca (al cărui director este din 1999 până în prezent), Centrul de Jurnalism și Trening al Comunicării. În același timp, a inaugurat și Programul de Master în Managementul Afacerilor Internaționale, iar din anul 2000 este conducător de doctorat în relații internaționale, la Facultatea de Istorie și Filosofie (UBB), precum și la Institutul Universitar Internațional de Studii Europene (IUIES) din Gorizia-Trieste (Italia). Între 2002 și 2008 a fost director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române (București). În decembrie 2009, Vasile Pușcaș a primit Premiul Academiei Române „Mihail Kogălniceanu”, pentru lucrarea România spre Uniunea Europeană. Negocierile de aderare (2000-2004), Iasi, Institutul European, 2007.

Cărți: Managing Global Interdependencies (2010), International/ Transnational Relations (2009), Euro-Topics (2008), Teme Europene (2008), România: de la preaderare la postaderare (2008), România spre Uniunea Europeană. Negocierile de aderare (2000-2004) (2007), România și iar România. Note pentru o istorie prezentă (2007); European Negotiations. A Case Study: The Romania’s Accession to EU (2006),

“Sticks and Carrots”. Regranting the Most-Favored-Nation Status for Romania (US Congress, 1990-1996) / “Bastoane și Morcovi”, Reacordarea clauzei națiunii celei mai favorizate (Congresul SUA, 1990-1996) (2006), Relații internaționale/transnaționale (2005), Negociind cu Uniunea Europeană, 6 volume (2003-2005), Universitate-Societate-Modernizare (2003), Speranță și disperare – Negocieri româno-aliate, 1943-1944 (2003), Relații internaționale contemporane (1999), Căderea României în Balcani (2000), Pulsul istoriei în Europa Centrală (1998), Transilvania și aranjamentele europene. 1940-1944 (1995), Alma Mater Napocensis – Idealul universității moderne (1994), Dr. Petru Groza – pentru o „lume nouă” (1985; a fost interzisă și arsă întreaga ediție).

Vă invităm să ascultați Bourrée de G. Enescu, Op. 10 Nr. 4; pian – Josu de Solaun

Josu de Solaun (Valencia, 1981), pianist cu dublă cetățenie, spaniolă și americană, este câștigătorul Premiului I la cea de-a XIII-a ediție a Concursului Internațional de Pian George Enescu (2014), a cărui listă de câștigători include nume celebre ale pianului modern, precum Radu Lupu și Elisabeth Leonskaja, devenind astfel primul spaniol care a câștigat acest concurs. De asemenea, a obținut Primul Mare Premiu la ediția a XV-a a Concursului Internațional de Pian José Iturbi din Valencia, fiind, din nou, singurul pianist spaniol premiat în peste 30 de ediții; iar în 2009 a primit Premiul I și Premiul publicului la Primul Concurs de Pian al Uniunii Europene (I European Union Piano Competition), desfășurat la Praga, unde a fost ales singurul pianist care reprezenta Spania și unde a concertat în finală cu Orchestra Cehă Radio, Concertul nr. 3 de Rachmaninov. Celelalte premii ale pianistului includ Helen Cohn Award și Young Concert Artists din New York, precum și competițiile Ricardo Viñes și San Sebastián din Spania.

A concertat în calitate de solist cu orchestre precum cea a Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, Orchestra de Cameră Rudolf Barshai din Moscova, Orchestra Filarmonică La Fenice din Veneția, Orchestra RTVE, Orchestra Radio și Televiziune RTE din Dublin, Orchestra Simfonică Națională din Columbia, Orchestra Națională a Radio București, Filarmonica George Enescu din București, Filarmonica Ploiești, Timișoara, Iași, Târgu Mureș, Satu Mare, Brașov, Bacău, Oradea și Râmnicu Vâlcea în România, Leos Janacek Orchestra (Orchestra Radio Cehă), Orchestra Națională a Moraviei (Republica Cehă), Simfonica din Port Angeles din Washington, Orchestra Simfonică Monterey din California, Real Filharmonia de Galicia, Orchestra de Valencia, Simfonica Euskadi, Virginia Symphony Orchestra, American Ballet Theatre Orchestra din New York, Filarmonica din Mexico City și Orchestra Simfonică din Bilbao, printre altele.

A absolvit Manhattan School of Music din New York, unde a studiat timp de 12 ani sub tutela pianistei ruse Nina Svetlanova și a pianistului cubanez Horacio Gutierrez. În Spania a studiat cu María Teresa Naranjo și Ana Guijarro (pian) și cu compozitorul și dirijorul Salvador Chuliá Hernández (armonie, contrapunct, fuga și compoziție). Profesorii săi de muzică de cameră, care au avut o mare influență asupra lui, sunt David Soyer și Michael Tree (din cvartetul Guarnieri), Isidore Cohen (de la Beaux Arts Trio) și Robert Mann (Juilliard Quartet).

A susținut recitaluri în Spania, România, Rusia, Ucraina, Italia, Bulgaria, Japonia, China, Taiwan, Statele Unite, Chile, Elveția, Franța, Cehia, Olanda, Germania, Mexic, Regatul Unit și Canada, în locuri precum Kenneddy Center din Washington, Carnegie Hall, Metropolitan Opera din New York, Athenaeum din București, Sala Silvestre Revueltas de México, Teatro Monumental din Madrid, Auditorio Nacional de Música de Madrid, Salle Cortot din Paris, Southbank Center din Londra, Schumann Haus de Leipzig, Palau de la Música și Palau de les Arts din Valencia. A interpretat ca solist sub bagheta regizorilor precum JoAnn Falletta, Ilarion Ionescu-Galați, Radu Postavaru, Jonathan Pasternack, Horia Andreescu, Tiberiu Soare, Ormsby Wilkins, Bruno Aprea, Justus Frantz, Karl Sollak, Ovidiu Balan, Alexis Soriano Monstavicius, Ramón Tébar, Max Bragado, Yaron Traub, Miguel Ángel Gómez Martínez, Paul Daniel, Constantin Orbelian, Marco de Prosperis și Francisco Valero, printre alții.

Discografia sa include un disc cu lucrări de Stravinsky pentru NAXOS (2016), operele complete pentru pian ale lui George Enescu în trei discuri (NAXOS, 2017) și două discuri de muzică de cameră cu violonista Franziska Pietsch (Casa de discuri germană Audite 2019, 2020). În septembrie 2020, va fi lansat noul său album de pian solo, cu lucrări de Brahms și Schumann pentru IBS Classical. În 2019, Președintele României i-a acordat Ordinul Meritul Cultural. Din martie 2020, este director artistic al școlii de muzică Musical Arts Madrid, o instituție ultraspecializată.

Evenimentele sunt și vor fi difuzate între 4 iunie 2020 și 4 iulie 2020.

I. Trianon. După 100 de ani.
Dumitru Preda, scriitor, istoric, arhivist, profesor, diplomat. 4 iunie 2020 (vezi)

II. Trianon. După 100 de ani. România văzută prin ocheanul poeziei. 11 iunie 2020 (vezi)
Mircea Platon, istoric, scriitor, poet, redactor șef al revistei Convorbiri literare.
Lectură publică: Ion Mureșan, poet, eseist, editor.

III. Trianon. După 100 de ani. 18 iunie 2020 (vezi)
„Unul dintre cele mai solide și mai puternice tratate care s-au semnat vreodată în Europa”
Eugen Uricaru, romancier, editor, diplomat, președinte al COPYRO
Lectură publică: Aura Christi, poet, romancier, eseist și editor
Coloana sonoră: fragmente din L.W. Beethoven. Uvertura Egmont, op. 84

IV. Trianon. După 100 de ani. „România și sentimentul prezenței divinității. O confluență magică”. 25 iunie 2020 (vezi)
Adrian Majuru, istoric, prozator, publicist.
Lectură publică: Aura Christi, poet, romancier, eseist și editor
Coloana sonoră: fragmente din G. Enescu, Omagiu Prințesei Maria Cantacuzino; la pian – Josu De Solaun

V.Trianon. După 100 de ani. 02 iulie 2020 (vezi)
Vasile Pușcaș, istoric, Profesor.
G. Enescu, Bourrée, Op. 10 Nr. 4 (from his Suite Op. 10); pian – Josu de Solaun

Playlist YouTube: Trianon. După 100 de ani (vezi aici)

Un grupaj de articole, studii și texte polemice pe aceeași temă – Trianon. După 100 de ani –
citiți în Contemporanul. Ideea europeană nr. 7 și 8/ 2020.

Calde mulțumiri tuturor partenerilor, inclusiv directorului Visual Joy Production, Marian-Cornel Merințoni.

Proiect realizat de Asociația Contemporanul
în parteneriat cu Academia Română, Institutul Cultural Român, TVR Cluj,
Muzeul Municipiului București și Visual Joy Production