Prin tâmpla furnicii
Un drug de fier ruginit, gros ca braţul unui copil.
Cu multă migală, se scrijeleşte pe el o poiană
plină de flori, de izvoare şi de tot felul de gângănii
fericite. Apoi se ia un capăt al drugului de fier ruginit,
se strunjeşte şi se ascute până e la fel de ascuţit
ca cel mai ascuţit ac de cusut din cutia bunicii.
Ca şi când ai străpunge tâmplele unei furnici cu el
e moartea. Că te şi întrebi: la ce dracu’ era nevoie
de atâta pregătire???
Nu sta singur la masă!
Eu n-am pământ. Pământul pe care l-aş avea eu
s-ar face gheţar şi s-ar ascunde la poli. Eu n-am femeie.
Femeia pe care aş avea-o eu l-ar naşte
iar pe Hristos şi s-ar ascunde în Evanghelii.
Nici pisică n-am: pisica mea latră de-aseară.
Singur ca ultima rază de soare, aştept o scrisoare
care va spune atât: Să nu rămână nimeni singur la masă!
De la oricare masă, un cap va cădea!
Sufletul, ca un şir de cartofi împlântaţi în pământ
Puţini sunt cei care au fost deja la propria lor înmormântare.
Şi mai puţini vorbesc despre asta, pentru că e puţin de vorbit.
Amintirea picioarelor ţepene în pantofi inutili
nu e de povestit. Cu atât mai puţin cepul din şira
spinării prin care sufletul ca un şir de cartofi
împlântaţi în pământ de o mână aspră se scurge.
Când ţi-ai cunoscut mama şi-ai descoperit gustul
sfârcului şi mirosul ei de iarbă şi vânt sub regresie hipnotică,
după patruzeci de ani de viaţă fără ea, când ţi-a plesnit
inima de dorul ei de mai multe ori şi numai soarta
necunoscută a fiilor tăi te-a ţinut, te aşezi şi te rogi:
Inimă, stai! Toate mamele au fost îngropate şi nu mai avem
ce jeli. Unde mergem noi, nu e întristare
şi nu ne-aşteaptă nimeni. Ţesălăm zi şi noapte caii
dar vom merge acolo pe jos. Pingelim încălţări dar
vom merge acolo pe jos şi desculţi.
De-ar putea vreunul să scrie poezia propriei înmormântări,
ea ar fi atât de vie încât pământul ar scuipa afară toate mamele
din lume şi-am răstigni cearcăne pe umerii lor!
Fotografii de la sfârşitul lumii
Nimic nu se naşte în carne,
chiar dacă ochii slabi văd altfel. Cel care
va plânge se va bucura de plânsul lui
şi se va face îmblânzitor de păsări. Iar acela care
râde nu se va folosi de râsul lui, căci nimic
nu se naşte din bucurie, chiar dacă cei mici
o fugăresc toată ziua!
Nimic nu se mişcă în carne. Nici viermele orb
nu mişcă în carne, chiar dacă ochii slabi
văd altfel.
Noi nu suntem în carne. Dacă am fi în carne,
dragostea de Domnul ne-ar mistui ca un foc vesel
de vreascuri şi n-ar rămâne nimic
şi dragostea de Domnul ar rătăci singură pe străzi
ca o sete mistuitoare căutând pe cineva!
Nici sfârşitul lumii nu vine în carne, chiar dacă
ochii slabi văd gunoieri cum deşartă
pe străzi tomberoane de narcise mirosind
a ţărână. Mulţi nu ştiu asta, dar
sfârşitul lumii a fost deja de câteva ori.
Eu am mai multe fotografii cu el.
Un an greu
A fost un an atât de greu încât grâul de primăvară
nu s-a făcut şi mai multe suflete nemuritoare
s-au stins. Atât de greu a fost că numai eu vorbesc
despre anul acela, ca un prunc
în mijlocul unei adunări de femei sterpe. Amintirile
cu morţi se îngroapă mai greu decât morţii. Se leagă
de om şi-l năclăiesc. Trec de la unul la altul.
A fost un an greu. Mamele au dat lapte puţin
şi salcâmii s-au uscat. Nimeni n-a spus
vreo poveste. Oamenii s-au târât pe pământ
şi n-au lăsat nicio urmă, au săpat în pământ şi
n-au lăsat nicio urmă, s-au îngropat
în pământ şi n-au lăsat nicio urmă. Dar eu sunt
suflet nemuritor din creştet şi până în tălpi
şi anii grei trec peste mine ca săniile pe derdeluş. Şi
n-aduc mai multe griji decât copiii femeilor sterpe.
Şi toată mirarea e cum poate unul şi altul
să aibă atâta suflet, sărac şi zeflemitor fiind.
Fals tratat despre alcool
Alcoolul nu e despre ficat: aceasta e o prejudecată
a doctorilor care trebuie tratată cu asprime
şi stârpită fără milă! Să nu crezi, cum o fac ignoranţii,
că alcoolul se stinge în trup!
Să nu te apropii de alcool dacă nu porţi un bolovan
colţuros în suflet! Numai atunci tăria are rost,
va şlefui bolovanul şi-l va face rotund.
Nu pune gura pe sticlă dacă nu ai o picătură de venin
care să aştepte înăuntru fiecare picătură de alcool,
s-o ia în pumni, să o dea cu capul de toţi pereţii
până îi arată lumina şi scoate din ea o lacrimă
îngheţată şi un somn cu sughiţuri!
După cum şi stă scris în Cartea lui Dionis,
la Capitolul 3, Versetele 5 până la 7:
„Să nu dai să bea celor curaţi la suflet,
căci ei vor cădea seceraţi şi preţul lor va fi cerut
din mâinile tale!”
Amnezia
Mă mut în amneziile tale. Acolo e cald ca
la mama acasă şi se ţin cursuri de balet. E o
planetă întreagă acolo şi sunt tribune pustii
pe care îţi poţi rupe genunchii cerşind lapte
şi milă. Înăuntru se vinde sângele meu
la tutungerii, îl fumează femei purtând
cordeluţe roşii în păr şi vor să se lase. Intru
trântind uşile în amneziile tale unde furia
spală podelele şi n-are nimic de zis.
E posibil să mănânci un covrig
păstrându-i gaura intactă. În
amneziile tale, orice femeie lepădată şi neiubită
îl poartă în pântece pe Mesia.
În amneziile tale, se ţin
petreceri la care mesenii scuipă în lumânări.
Mă mut în amneziile tale. Acolo,
gramatica limbii române are statui peste tot
şi oamenii atât se iubesc încât e plină
ţara de ţuică.
Un comentariu