Tudor Vianu – un luminos exemplu de cărturar

În perioada de doctorat a purtat o corespondenţă susţinută, punctată de întâlniri amicale, cu prietenul său din liceu, poetul Ion Barbu, care studia matematica la Göttingen…

Tudor Vianu s‑a născut la 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, la Giurgiu, pe atunci Judeţul Vlaşca, şi a murit la 21 mai 1964. Fiind convertit, a fost înmormântat la Cinitirul Bellu. Părinţii – dr. Alexandru Vianu, născut Weinberg, mama – Florica Vianu. Fiul lui Tudor Vianu – Ion Vianu, cunoscut scriitor şi medic, a părăsit un timp România din cauza regimului comunist. A fost un remarcabil estetician, critic şi istoric literar, poet, eseist, filosof, traducător şi diplomat român. A obţinut titlul de doctor în filosofie al Universităţii din Tübingen. În perioada de doctorat a purtat o corespondenţă susţinută, punctată de întâlniri amicale, cu prietenul său din liceu, poetul Ion Barbu, care studia matematica la Göttingen. Creaţia lui a acoperit patru decenii: de la apariţia în 1928, în germană, a volumului de debut, totodată, şi primul său studiu de estetică, valorificare a tezei sale de doctorat. În noiembrie 1923 scrie despre creaţia lui Schiller. Volumul apărut postum – Arghezi, poet al omului, purtând subtitlul Cântare Omului, ultimul său studiu, intrat la tipar în ziua dispariţiei autorului şi apărut după puţin timp, la începutul verii anului 1964. Teza de doctorat a fost lăudată de Lucian Blaga, cu care Vianu era coleg în paginile revistei Gândirea, mai ales pentru trimiterile permanente la expresionismul german, de care Blaga însuşi era puternic influenţat în epocă.

Revine în ţară în anul 1924 şi devine suplinitor la Universitate. Tot în acest an publică studiul Poezia lui Eminescu. Sunt evidenţiate în special izvoarele antice şi cele germane, cu accent special pe influenţa filosofiei lui Arthur Schopenhauer. Ajunge în final profesor universitar, dar titlul de academician i‑a fost refuzat. În anul 1931 apare volumul Arta şi frumosul. Din problemele constituţiei şi relaţiei lor. În anul 1932 publică volumul Arta actorului în editura revistei Vremea. În 1933 publică în volum un mic studiu care va deveni unul de referinţă în bibliografia studiilor despre Hegel, intitulat Influenţa lui Hegel în cultura română. Anul 1934 este deosebit de fast pentru cariera sa academică, îi apar două volume, primul volum din Estetica sa, în care sunt incluse capitolele Problemele preliminare ale esteticii, Valoarea estetică şi atitudinea estetică şi Opera de artă, iar în 1936 va apărea volumul al doilea, care includea alte două părţi, Structura şi creaţia artistică şi Receptarea operei de artă. În 1934 publică şi Istoria esteticii de la Kant până astăzi la Institutul de arte grafice Bucovina. În 1937 îşi adună articolele de estetică publicate până atunci în antologia Filosofie şi poezie, cu precizarea că, în ediţia a doua din 1943, studiile vor fi complet diferite, deşi titlul se păstrează acelaşi. În 1941 tipăreşte Arta prozatorilor români, poate cea mai cunoscută şi mai comentată dintre cărţile sale, un exemplu de analiză stilistică în care este anticipată acribia formalismului sau a structuralismului. În 1942 publică la Editura Cugetarea volumul Introducere în teoria valorilor, întemeiată pe observaţia conştiinţei. După reforma învăţământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică şi preia cursul de Istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.

Între 1946 şi 1947 a fost ambasador al României la Belgrad şi a fost criticat pentru unele concesii pe care le‑ar fi făcut noului regim. Anul 1952 îl surprinde în afara facultăţii; devine cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicţionarul limbii române moderne şi la Dicţionarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu. După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar şi se dedică redactării unor studii, micro‑monografii despre Cervantes, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F.M. Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Toate aceste studii vor fi incluse ulterior în volumul Studii de literatură universală şi comparată. Studiile de stilistică sunt reunite în alte două antologii, Probleme de stil şi artă literară şi Problemele metaforei şi alte studii de stilistică. În anii 1961 şi, respectiv, 1963 apar Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt, conţinând texte cu caracter publicistic, şi Idei trăite, volume în care Tudor Vianu îşi creionează personalitatea de umanist şi filolog complet, de om al Renaşterii.

Boris Marian