Cronică plastică

Pe spirala destinului

Expoziția personală de sculptură și desen a lui Dumitru Radu – Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, iulie, 2024. Pentru sculptorul Dumitru Radu 2024 este un an hărăzit să aducă în prim‑plan roadele unei activități artistice deosebit de bogate și de extinse, în spațiul țării natale, dar și dincolo de granițele ei, chiar și pe alte continente, un an în care lucrările sale de atelier, create în diferite perioade, părăsesc temporar spațiul unde au fost plăsmuite și vin către publicul iubitor de artă ca expresii înveșmântate în forme tridimensionale ale viziunii artistului despre condiția umană, locul și rostul omului în lume.

Dumitru Radu este un artist preocupat permanent de întoarcerea la obârșie, în sensul cel mai larg al termenului: obârșia vieții, a creației, a propriei sale existențe și a artei pe care o profesează cu deplină dăruire. Născut în județul Vâlcea, la Valea Mare, în 1957, sculptorul a absolvit în 1985 Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj‑Napoca, la clasa profesorului Vetro Arthur. De acolo a plecat drumul lui și tot acolo se și întoarce, acum, prin expoziția intitulată „Pe spirala destinului”, deschisă la Muzeul de Artă din Cluj‑Napoca, la jumătatea lunii iulie.

2024 este anul unei lungi călătorii pe care o face o parte a lucrărilor lui Dumitru Radu – sculptură și desen – de la București la Cluj‑Napoca, via Muzeul Național al Literaturii Române, unde, în luna mai, sculptorul a deschis expoziția personală cu titlul „Călătorie în grădina destinului”. Chemarea irepresibilă spre spațiul în care el s‑a format ca artist și care și‑a pus amprenta asupra întregii lui opere îmbracă astfel forma unui parcurs cu destinație țintită, ce devine în felul acesta parte a destinul său. Artistul ne propune, totodată, un drum pe orizontala „grădinii”, la București, și pe verticala „spiralei”, la Cluj‑Napoca. Nu întâmplător „destinul” leagă cele două spectacole vizuale de înaltă ținută, fiindcă artistul crede în puterea și în unicitatea acestuia, ca semn al proniei divine.

Dacă expoziția bucureșteană făcea trimitere la o „grădină” a destinului, cea clujeană invocă o „spirală” a destinului. Acest al doilea titlu are ca argument credința artistului într‑o revenire continuă la începuturi, dar și într‑un sens vertical, ascendent, pe care trebuie să‑l urmeze omul, pe de o parte, creația lui, pe de altă parte, pentru că, oricât am rătăci drumul, în cele din urmă revenim la obârșie, iar întoarcerile ciclice se numără printre temele majore ale culturii și spiritualității universale, precum și ale realității lumii vizibile.

Discursul vizual de la Muzeul de Artă clujean are ca punct de pornire lucrarea de licență a lui Dumitru Radu, un personaj modelat în manieră modernă, cu accente expresioniste, intitulat „Vestitor” și care, încă de la debut, face legătura dintre cele două teme majore ale artei sale: omul și instrumentul muzical sau, altfel spus, muzica, imposibil de reprezentat într‑o formă materială, ci putând fi doar invocată prin forma instrumentelor din care ea se naște.

„Vestitorul” realizat din bronz la Cluj‑Napoca, la sfârșitul studenției, se întoarce în orașul din inima Transilvaniei sub forma unui poster de mari dimensiuni, pentru că lucrarea originală se află în prezent într‑o colecție particulară din Italia. Dumitru Radu și‑a gândit discursul plastic în așa fel încât acest imaginea acestui „Vestitor” să deschidă expoziția „Pe spirala destinului” ca o invitație de a ne lăsa purtați înapoi în trecutul formării sale, pentru a reveni, apoi, în acest prezent care poartă in nuce promisiunea a ceea ce ar putea urma în viitor, la nivel ideatic și conceptual, în creația lui Dumitru Radu. O veritabilă călătorie imaginară prin timp, menită să dezvăluie ochiului inițiat resorturile simbolice profunde ale artei sale.

Alături de imaginea personajului intitulat „Vestitorul”, o lucrare tridimensională, masivă, compactă, ferm sculptată în lemn de cireș, exploatând cu economie de mijloace forma ovoidală și întruchipând un cuplu cu trimitere subtilă la cel originar, deschide expoziția clujeană a lui Dumitru Radu. De altfel, dialogul bronz‑lemn este prezent pe tot traseul acestei noi expoziții, așa cum permanent sunt puse în dialog forma umană cu forma instrumentelor muzicale, lucrările în trei dimensiuni cu desenele de sculptor, plinul și golul, orizontala și verticala, cercul și pătratul, lucrările de mici dimensiuni, ce vădesc o reală înzestrare a sculptorului și pentru miniatural, alături de cele de mari dimensiuni, care evocă, deopotrivă, și abilitatea pentru monumental a lui Dumitru Radu.

Sălile Muzeului de Artă din Cluj‑Napoca devin de la jumătatea lunii iulie cadrul de expunere a două mari serii de lucrări tridimensionale, multe realizate în tehnica bronzului, realizate în două perioade distincte. Cea mai veche serie (prezentată integral în anul 2003 în expoziția personală de la galeria bucureșteanu Simeza) poartă titlul „Eterna reîntoarcere”, iar cea mai recentă se numește, ca și expoziția din luna mai de la Muzeul Național al Literaturii Române, „Călătorie prin grădina destinului”. Sculptorul a selectat lucrări din aceste două mari etape ale creației, alcătuind un nou discurs vizual, adaptat viziunii sale despre destin și spațiului generos oferit de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

O subserie din ciclul „Eterna reîntoarcere” o reprezintă cele trei lucrări bidimensionale expuse, intitulate „Calea spre lumină”, colaje pe mucava realizate cu ajutorul unor fotografii pe care artistul a desenat cu cretă colorată, precum și prin intervenție cu diferite unelte asupra suportului din mucava. Compozițiile din această mini‑serie au fost foarte rar expuse și sunt gândite pentru expoziția „Pe spirala destinului” ca punți între formele în trei dimensiuni și cele bidimensionale.

O altă serie, alcătuită din șapte compoziții, are aceeași menire, să facă un pas mai departe în stabilirea legăturii dintre lucrările parietale și lucrările ronde bosse. De aceea, sculptorul a selectat șapte reliefuri create pe panouri din lemn cu intarsii de lemn din diferite esențe, alese în virtutea nuanțelor diverse, de la cele mai închise spre cele mai deschise. Structurile din lemn descriu pe panouri cercuri și spirale ale căror traiectorii sunt urmate de mici personaje modelate din bronz. Sculptorul recurge și la o formă postmodernă de deconstrucție pe acele panouri unde personajele, fragmentate și parcă risipite, sugerate tot cu ajutorul unor elemente lucrate din lemn, ne trimit cu gândul spre un întreg ce a fost supus destructurării.

De asemenea, din ciclul „Eterna reîntoarcere” fac parte câteva lucrări de mari dimensiuni („Pendulul”, „Carul”, „Îngerul păzitor”), alcătuite cu ajutorul formelor de arc și de cerc, din esențe diferite, în principal din lemn de plop ranforsat cu lemn de brad, dar și cu elemente din bronz.

Din seria mai nouă de personaje modelate în broz și turnate prin străvechea metodă a „cerii pierdute”, reunite sub genericul „Călătorie prin grădina destinului”, Dumitru Radu a ales pentru expoziția sa clujeană o parte dintre personajele‑instrumente muzicale sau, altfel spus, dintre instrumentele muzicale antropomorfizate.

Dezvoltate pe verticală sau pe orizontală, personajele lui Dumitru Radu sunt modelate în posturi diferite capabile să transmită acel sentiment ce stă la temelia vieții și care pune în mișcare viața, adică iubirea între cei doi, aceiași eterni el și ea, și iubirea celor doi pentru Cel ce i‑a creat. Prin formele sale aerate, alungite, simplificate, unde doar portretul este detaliat, artistul accesează zonele înalte ale spiritului. Doar zona capului și, uneori, torsurile rămân distincte și proeminente, în timp ce restul trupului se emaciază într‑o singură linie. Pâlniile‑potrete ale lui Dumitru Radu devin receptacole ale cerului, simboluri ale aspirației omului către sursa primordială a vieții.

Prin subțirimea și eleganța formelor în bronz pe care le plăsmuiește, Dumitru Radu aduce un elogiu omului, vieții, dar și Sursei primordiale a acesteia. În arta sa muzica dobândește parcă materialitate și se „încheagă” în forme anatomice, în timp ce formele anatomice încep să „se fluidizeze”, să se dematerializeze și să se metamorfozeze în muzică.

Și la Cluj, ca și la București, artistul alătură sculpturii desene în tehnică mixtă, cu existență de sine stătătoare, dar care reiau temele majore ale sculpturii sale, explorând un alt tip de expresivitate, cel conferit de linie și culoare, pe suport de hârtie.

Ca și recenta expoziție de la București, cea de la Cluj‑Napoca are toate datele unui eveniment cultural autentic și poate fi privită ca un model de profesionalism, dăruire și responsabilitate față de menirea artistului într‑o lume derutată și desfigurată.

■ Critic și istoric de artă

Luiza Barcan

Total 1 Votes
0

Luiza Barcan

Luiza Barcan, critic și istoric de artă, doctor în arte vizuale, expert al Ministerului Culturii în domeniul: Bunuri cu semnificație culturală – artă medievală, secolele XVIII-XIX, jurnalist, expert al Casei de Licitații Vikart. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea, membru fondator și director al Fundației HAR („Habitat și Artă în România”). S-a născut la București în data de 8 octombrie 1964. Absolventă a Liceului de matematică-fizică nr. 4 din București, a Facultății de Limba și Literatura Română de la Universitatea București (1987) și a Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Artă din București. Profesor de limba și literatura-română (1990-1995), redactor, realizator de emisiuni la Televiziunea Română (1995-2013), redactor la Radio România Internațional (2000-2006), colaborator la Radio Trinitas al Patriarhiei Române, din 2014 și până în prezent (realizator al documentarului radiofonic „Zidiri în chipul crucii”). Din 1996 publică cronică plastică, interviuri, reportaje, eseuri, studii de istoria artei, monografii de monumente în paginile Contemporanul, Literatorul, Azi Literar, artPanorama, Museion, Adevărul literar şi artistic, Ianus, Virtualia, Tribuna, Tabor, Povestea vorbei, Buridava, Ramuri, Observator cultural, artMargins a Universităţii „Santa Barbara” din California.

Co-organizator, împreună cu Alexandru Nancu, al programelor Fundaţiei HAR: „Habitat şi Arta in Romania” ,„Arta in drum spre muzeu” (1999 – Râmnicu Vâlcea), „Tradiţie şi Postmodernitate” (2000 – 2005, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, judeţul Vâlcea) „Stuf 2004” (2004, Murighiol, judeţul Tulcea), „ReSitus – Metode şi tehnici avansate de conservare şi reconstrucţie digitală pentru patrimoniul cultural-istoric imobil (2007, Câmpulung Muscel), Lut/ Adobe 2007, 2008, 2009 (Capul Doloşman/ Cetatea Argamum, judeţul Tulcea).

Din anul 2000 şi până în prezent, curator al programului „Restituiri” care a cuprins expoziţiile: „Seniori ai picturii romaneşti contemporane”, „Invitaţii lui Iosif Sava în 40 de desene ale Rodicăi Ciocârdel Teodorescu”, „Rromani art”, expoziţiile personale de la Constanţa, Tulcea, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti ale pictoriţei centenare Medi Wechsler Dinu, expoziţia retrospectivă Maria Constantin, expoziţiile retrospective Alexandru Nancu („Teasc pentru memorie” și „Spațiul imaginării”), Bucureşti 2013, expozițiile retrospective Lidia Nancuischi). Curator a peste 30 de expoziţii personale sau de grup, deschise în Bucureşti şi în alte oraşe mari ale ţării. Face parte din colectivul de autori ai dicţionarului on line Un secol de sculptură românească (2013, 2014) și din colectivul de autori ai cărții Centenarul femeilor din arta românească (2018).

Debut literar în revista artPanorama, cu proza Jucătorii de șah (1997). Debut editorial cu volumul Nichita Stănescu. O viziune poetică a timpului (2000, ediţie bibliofilă, coordonata de Mircia Dumitrescu).

Cărți de memorialistică: Artişti plastici la Serata lui Iosif Sava (2003), în format electronic (2005); Spre Răsărit, cu Alexandru (2017).

Cărți de specialitate (cronică plastică, istoria artei): Angoase ale privirii (2004); Monografiile bisericilor de lemn – monument istoric de la Grămeşti, Malaia, Racoviţa- Copăceni, Ciungetu, Brezoi, Mariţa (2000, 2001), împreună cu Alexandru Nancu; Albumul monografic Medi Wechsler Dinu (2010); Albumul monografic „Maria Constantin” (2013); Albumul monografic „Constantin Calafateanu” (2014); Albumul monografic „Lidia Nancuischi” (2018)

Premii și distincții: Premiul pentru critică, acordat de Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din Roâmânia (2017); Diplomă de excelență pentru întreaga activitate, acordată de Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu ocazia Bienalei „Ion Andreescu” (2018); Premiul III la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2012”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Grecii de Brăila” („Greek and Romanian”); Premiul pentru film religios la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2011”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Skopelos, insula celor 365 de altare”; 2011 – Medalia Muzeul Brăilei – 130 de ani şi Medalia „Nicolae Iorga – 140 de ani de la naştere”, decernate de Muzeul Brăilei pentru documentarele „Biserici de la Dunăre” (2011).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button