Expoziția de pictură „De la vis la realitate”, semnată de Gheorghe Coman și Mihai Tugearu, Galeria Căminul Artei, septembrie 2024. Dincolo de orice „manierism” construit cu perseverență, mereu consecvent doar cu sine însuși și cu trăirile în fața motivului pe care‑l selectează pentru a‑l transfigura pe pânză, pictorul Gheorghe Coman a venit din nou în fața publicului cu o expoziție personală, anul acesta, la începutul lunii septembrie. Gazdă i‑a fost galeria bucureșteană Căminul Artei, cu ambele ei spații, și cel de la parter, și cel de la etaj. Astfel, pe o suprafață generoasă, artistul și‑a putut prezenta întregul spectacol vizual, construit pe două coordonate distincte.
Prin noua sa expoziție intitulată „De la vis la realitate” Gheorghe Coman își dovedește încă o dată deschiderea față de noi teme și noi tipuri de abordare plastică, lăsând deschis dialogul dintre o manieră de a picta ce amintește de școala românească interbelică și o manieră ce‑l racordează la curentele moderniste ale celei de a doua jumătăți a secolului trecut. Noua temă exploatată în cea mai recentă serie de lucrări ale sale, cu toate realizate în tehnica uleiului pe pânză, este cea a arborelui, în conexiune imediată cu cea a lemnului, în mai multe ipostaze ale existenței sale.
Un nostalgic al așezărilor urbane amprentate de istorie și de atmosfera ce le face inconfundabile, dar în egală măsură și al lumii rurale, Gheorghe Coman se lasă fascinat de ambele tipuri de locuire, transformând specificul fiecăreia în imagini picturale de o mare forță expresivă și cu o mare putere de sugerare a atmosferei unui anume loc și a unui anume timp. Noua serie de lucrări, cea a cărei temă este, generic vorbind, lemnul, a pornit de la nostalgia pe care i‑a provocat‑o o imagine simplă, dar definitorie a universului rural tradițional: grămada de lemne tăiate, din ogradă, pregătite pentru a se mistui în foc și pentru a dărui căldură unui cămin. Motivul este, indirect, unul legat de anotimpul intermediar al toamnei, o vreme a încetinirii vieții vegetale și a pregătirii pentru lunile hibernale. Dar aceasta, doar la o primă vedere.
În realitate, investigația plastică a pictorului Gheorghe Coman este mult mai amplă. De la lemn la arbore nu este decât un singur pas, fiindcă lemnul de foc este un produs al arborelui, iar arborele este o formă de existență unică și un simbol de o complexitate greu de cuprins, pe care mai toate culturile lumii au pus‑o în evidență.
Arborii din pânzele lui Gheorghe Coman sunt surprinși în ipostaza lor hibernală, dezgoliți de podoaba frunzelor, cu ramurile îndreptate spre cer. În încremenirea lor aparentă, datorată ieșirii din vegetație, ei anunță, de fiecare dată, în chip paradoxal, iminenta revenirea la viață, la vremea rânduită. Sunt fie solitari, fie în pâlcuri mici sau ca margine de pădure. Siluetele lor construiesc structuri verticale, armonioase, proiectate pe fundaluri monocrome sau pe ceruri de un albastru intens. Imaginile create sunt de o mare puritate și cu o intensă conotație spirituală pentru că, dincolo de imaginea lumii vizibile, se ascunde sugestia lumii tainice, a celei dezrobite de timp și de perpetua transformare. Artistul a intuit foarte bine că natura, în splendoarea ei, este ceea ce teologii numesc o „pregustare” a raiului, a toposului primordial spre care omul năzuiește, chiar fără a fi întotdeauna conștient. Arborii lui Gheorghe Coman vorbesc despre măreția creației divine și despre rolul lor de stâlpi, de axe între pământ și cer, vorbesc despre o deloc întâmplătoare similitudine între arbore și om. La fel ca și omul, arborele are ceva ce‑l leagă de sol, îl ține drept, și anume rădăcina. La fel ca și omul, el are un trunchi. Ramurile lui sunt asemănătoare brațelor, dar aceste brațe, spre deosebire de cele ale omului, stau întotdeauna îndreptate spre cer, iar coroana le este cap. Așa cum prin arterele omului circulă sângele, prin cele ale arborelui circulă seva ce‑l ține în viață. Așadar, arborele este antropomorf, iar pictorul descoperă și sugerează această taină în imagini ce transcend simpla observare a naturii, urmată de o simplă interpretare a motivului pe pânză. El cercetează aceste raporturi tainice între văzut și nevăzut, între viață și aparenta ei încetare sau transformare. Arborele este pădure, dar este și lemn de foc, iar căldura focului de lemne întreține, la rândul ei, viața.
Nu mai puțin evocatoare de transcendență sunt și pitoreștile compoziții cu colțuri de gospodărie tradițională, de o mare și nobilă simplitate. Deși personajul uman este absent din aceste lucrări, totuși fiecare motiv pictat, precum și raporturile dintre ele, evocă prezența omului. Această nouă serie de lucrări realizate de Gheorghe Coman recurge la suprapuneri de planuri, esențializări ale formei, surprinderea jocului de lumină și umbră, reducerea volumetriei. Sunt compoziții sintetice pictate într‑o cromatică blândă, caldă, uneori bazată îndeosebi pe contraste între cald și rece, menită să‑i susțină artistului viziunea.
A doua serie de lucrări, expusă în sala de la etaj a galeriei, este cea mai apropiată ca manieră de școala interbelică, atât la nivelul temelor abordate – peisaje urbane cu arhitecturi, compoziții cu personaje, portrete –, cât și la nivelul tratării acestora. Îl redescoperim aici pe acel pictor îndrăgostit de nobilele și vitregitele arhitecturi ale Bucureștiului, pe care încearcă să le salveze de la iminenta dispariție prin imortalizarea lor în compoziții nostalgice, alcătuite în lumina blândă și caldă a apusurilor de soare, ori în clarobscururi evocatoare de vechime și istorie. Cromatica temperată, bazată pe tonuri calde și griuri colorate, precum și eclerajele de o mare finețe contribuie la obținerea efectului vizual scontat.
Gheorghe Coman își dezvăluie și calitățile de portretist în această serie de compoziții. Personaje solitare, precum cele din lucrările cu titlurile „Maestrul”, „Deznădejde”, „Relaxare” sau grupurile de personaje surprinse în scene pitorești, ca „Noapte de vară”, „La talcioc”, „Cină frugală”, „Lecția de morală”, sunt surprinse ca în niște instantanee, într‑o anumită ipostază dictată de context, și posedă un dinamism intrinsec ce le conferă și vivacitate, dar și o anumită gravitate.
Expoziția de pictură „De la vis la realitate” a lui Gheorghe Coman, în care a fost prezent cu lucrări de sculptură și artă decorativă și artistul Mihai Tugearu, ar putea fi intitulată și invers, „De la realitate la vis”, pentru că sursa ei de inspirație provine din realitatea vizibilă, dar rezultatul final este o proiectare în visare și imaginare a lumii tainice și veșnice. Dincolo de toate cele mai sus amintite, expoziția lui Gheorghe Coman este o reală lecție de măiestrie.
■ Critic și istoric de artă
Luiza Barcan
