Revista Contemporanul nr. 12 Decembrie 2016 – Supliment Nicolae Breban, O istorie dramatică a prezentului. Aventurierii politicii româneşti
Revista Contemporanul nr. 12 Decembrie 2016
La mulți ani!
Nicolae Breban, O istorie dramatică a prezentului. Aventurierii politicii româneşti
Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi
Editorial
Nicolae Breban ● Lumea mea/ 3
Mai târziu, trăind decenii la Bucureşti şi în câteva mari capitale europene, aceleaşi tipuri fundamentale mi-au apărut neclare, topite în haosul şi presiunea marilor aglomeraţii, denaturate de contagierea cu străini veniţi de-aiurea sau cu mode tiranice care nu rareori împietau asupra bunului-simţ elementar…
Modele
Bogdan Creţu ● Când poezia devine un document psihic/ 4
Dificultatea comentării poeziei lui Cezar Ivănescu provine şi din caracterul ei redundant. Autorul rescrie acelaşi poem, adaugă încă şi încă un document psihologic unei experienţe care depăşeşte prin tonul său tragic nivelul personal. Există aici o obiectivare faţă de propria rutină existenţială. Oricum, în La Baaad, biografemele fac parte dintr-o mitologie aparte
Polemice
Mircea Platon ● Argumente pentru o nouă direcţie culturală/ 5
Trebuie ţinute – şi în ţară (în cadrul facultăţilor de Istorie, Sociologie, Antropologie etc.), şi la universităţi din Occident (în cadrul Departamentelor de Istorie sau de Studii Est-Europene) – cursuri despre stereotipurile referitoare la români/est-europeni, cursuri unde să se studieze – cu instrumentarul analitic-conceptual al studiilor culturale-multiculturale din academia zilelor noastre – românofobia şi anti-est-europenismul
Portret
Iulian Boldea ● Mircea Zaciu. Confesiunea ca libertate interioară/ 6
Literatura de călătorie a lui Mircea Zaciu, reprezintă, dincolo de valoarea ei biografică şi documentară, o adevărată fişă de temperament, un document sufletesc, prin care eul caută certitudini şi forme riguroase într-o lume haotică şi fluctuantă
Semnal editorial • Poeme
Rodica Braga ● Timp în derivă/ 7
Lecturi
Constantina Raveca Buleu ● Jocul ca rafinament intelectual/ 8
Tonalitatea parabolică se menţine şi în Don Quijote, frescele şi labirintul, tripartită incursiune (formulă recurentă în volum) în „povestea omului ce nu-şi găseşte locul, fiindcă mult prea rar scapă de sine”
Din infern, cu dragoste
Aura Christi ● Argonauţii subteranei/ 9
Veşnicia poate nu e decât o amintire fixă, căreia i se adaugă, din timp în timp, câte o vagă nuanţă de actualitate, nuanţă pecetluită şi de „sublimul lunatic” Mihail Eminescu pe când, interesate în gradul cel mai înalt de problema nedezlegată a eternităţii sufletului, visele sale studioase îşi disputau o călătorie temeinică în India şi dorinţa de a fi înmormântat în Marea Îngheţată, ca să nu putrezească.
Adevărul are o esenţă tare şi, nu încape îndoială, multe feţe, la care se ajunge – cel puţin de la Platon încoace – pe calea dialogului, care oferă şansa de a pricepe cât de cât cum poate albia caracterologică a unui singur om să fie luată în chirie de Iov şi apoi de David, de Christ şi, la foarte scurt timp, de Lucifer, de Apollo şi de îndată de Dionysos. Omul din om hotărăşte încotro s-o ia, în care dintre ceruri sau în oglinda tenebroasă a căror întunecimi să i se reflecte faptele, visele, întâmplările
Ovidiu Morar ● „Dada în direct”/ 11
Remarcabilă e apoi, în acest volum, importanţa acordată elementului vizual, prin însoţirea textului de ilustraţii semnificative ce facilitează înţelegerea fenomenului, scurtcircuitând sensul pentru cititorul grăbit din noua epocă video şi accentuând ideea de „transmisiune în direct”
O carte-eveniment ■ Editura Academiei
Theodor Codreanu ● De la entropia capodoperei la Best of Caragiale/ 12
Cauza e de găsit, îndeobşte, în perioada comunistă, punctul de pornire fiind sărbătorirea, cu pompă, a centenarului Caragiale, în 1952. Scriitorul a fost asimilat „realismului critic”, instrumentul cel mai eficace în lupta împotriva regimului burghezo-moşieresc şi pentru construirea celui democrat-popular. Caragiale a devenit, astfel, instrument „de auto-legitimare” a regimului comunist „în plan politic, social, economic şi cultural”, de unde plasarea scriitorului „în ipostaza de campion al tirajelor, dar, concomitent, şi de victimă a lor.” Inflaţia este semn de entropie.
Cultura ştiinţelor
Andrei Filotti ● Transdisciplinaritatea şi gospodărirea apei/ 14
Aplicând aceste principii la domeniul gospodăririi apelor se poate constata că, până la sfârşitul anului 1989, activitatea de gospodărire a apelor din România era axată în primul rând pe un amplu program de investiţii, ceea ce punea pe prim plan gospodărirea cursurilor de apă. Din punct de vedere filosofic, sistarea bruscă a investiţiilor după 1989 a creat o anomalie a cărei rezolvare impune definirea unei noi paradigme
Cultura memoriei
Ioan-Aurel Pop ● George Coşbuc şi Evul Mediu (poetic) românesc/ 15
Coşbuc s-a născut în anul abdicării lui Alexandru Ioan Cuza, al sosirii principelui Carol I, al adoptării primei constituţii a României, al fondării Academiei Române, al începutului afirmării internaţionale a României moderne
Ştiinţă
Bogdan C. Simionescu ● Este depăşit mecanismul actual de diseminare şi evaluare a cercetării ştiinţifice?/ 17
Sistemul de cercetare al României suferă de multe boli cronice. Ţara noastră face parte din categoria ţărilor care consumă mai multă ştiinţă decât produce (deşi randamentul cercetării ştiinţifice e net superior finanţării!) şi are toate şansele, cel puţin teoretic, de a câştiga de pe urma Open Science. Transpus în realitatea românească, acest adevăr conduce la trei scenarii
Cultura memoriei
Alexandru Surdu ● Cu Lucian Blaga spre tainiţele sufletului românesc/ 19
Discuţia despre stiluri, în istoria culturii, este interminabilă. Ceea ce încearcă Lucian Blaga în maniera noologiei abisale este să găsească, pe baza „amprentelor” pe care acestea le-au lăsat în diferite stiluri, în special artistice, „categoriile abisale” care alcătuiesc matricea stilistică
O expoziţie-eveniment
Luiza Barcan ● Mircia Dumitrescu – la aniversară/ 21
Unul dintre cei mai înzestraţi, prolifici şi îndrăgiţi plasticieni contemporani, graficianul şi profesorul Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române, şi-a aniversat cei 75 de ani de viaţă, aşa cum se cuvine unui mare artist, printr-o expoziţie-eveniment. Gazda acesteia a fost, în perioada 25 octombrie – 30 noiembrie 2016, sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române unde publicul iubitor de frumos s-a putut delecta cu lucrări de gravură, acuarelă şi sculptură reunite sub titlul Şi eu am fost în „Grădina cea din Eden”.
Clubul Ideea Europeană
Mircia Dumitrescu şi „spectacolul unui om care intră în senectute cu o forţă, cu o amploare a unui geniu neaşteptat”/ 22
Când spun puţini au învăţat vreau să spun că puţini au rămas cu ceea ce ştiau că trebuie să fie. A învăţa înseamnă a te transforma. Mircia Dumitrescu ne oferă spectacolul unui om care intră în senectute cu o forţă, cu o amploare a unui geniu neaşteptat pentru el şi pentru noi toţi. În ultimii ani eu sunt bucuros şi onorat de prietenia lui, şi de câte ori ne vedem îl tracasez mereu cu întrebarea: „Când va fi următoarea expoziţie?”. Îl tracasam ca să n-o mai amâne, pentru că el era tentat mereu să o amâne. Acest artist are o anumită spaimă de deschidere, de etalare, care e o spaimă de el însuşi, de fapt. Or, în cele din urmă, Mircia Dumitrescu s-a învins pe sine însuşi şi ne prezintă spectacolul splendid al unei mari personalităţi, de care noi, scriitorii, suntem mândri.
M-a fascinat totdeauna iubirea lui Mircia Dumitrescu pentru Nichita Stănescu – un om, un poet, o personalitate pe care am cunoscut-o bine de la vârsta de 11 ani. M-a fascinat totdeauna iubirea lui Mircia Dumitrescu, iubirea lui spirituală nemaipomenită, cum îi plăcea poetului să spună, o iubire aproape mistică, o iubire – aş spune în limb
ajul lui Blaga – modelatoare.
Cine mai vorbeşte astăzi despre paradis? Cine mai vorbeşte astăzi despre formele adamice, despre origini, când în general ideea de origine astăzi este blasfemiată, este aruncată la coş?!
Cultura interdisciplinarităţii
Andrei Marga ● Sensul istoriei actuale / 26
Pentru gânditorul în opera căruia s-a articulat filosofia modernităţii, obiectul reconstituirii istorice nu îl formează doar faptele, ci şi identificarea direcţiei în care se îndreaptă umanitatea
Modele
Constantin Coroiu ● Un model de existenţă şi creaţie / 27
Pare că la finele deceniului al VII-lea al secolului trecut, când apărea prima ediţie, Eugen Simion dădea o replică avant la lettre demitizatorilor de azi ai literaturii române. Dar demitizările trec şi o carte ca Dimineaţa poeţilor se înscrie în rândul celor ce devin clasice, fără ca timpul şi cu atât mai puţin trecătoarele mode să le erodeze
Polemice
Marian Victor Buciu ● Ascensiunile Angelei Martin / 28
URSS şi Germania erau la fel la procesul nazismului, calificat drept un proces vinovat. Procesul comunismului este în România politizat şi tardiv. Istoria este aceea care face singură procese. Am şti bine ce a fost răul comunist
Cultura dialogului
Magda Ursache ● (S)electiv şi afectiv despre modele (o întrebare şi un răspuns)/ 29
Lecturi
Dana Oprica ● Un secol cu şi fără Vintilă Horia / 30
Polemica premiului Goncourt –Vintilă Horia a renunţat la premiu – a făcut din Dumnezeu s-a născut în exil un best-seller mondial. Profesorul Viorica Patea de la Universitatea din Salamanca, a expus în detaliu procesul de denigrare 
care a condus la renuţarea la premiu
(Con)texte
Maria-Ana Tupan ● Ștefan Aug. Doinaş la Editura Academiei / 31
Gigantismul antropomorfic din poemele erotice ale lui Doinaş, Sorescu, Nichita Stănescu sau Cezar Baltag apărute în anii ’60, ’70 însemna, probabil, pentru acea generaţie atât eliberarea psihologică după două decenii de dictatură, cât şi nevoia reconectării la tradiţia lirică autentică în care expresionismul blagian, dată fiind şi marginalizarea poetului filosof ca urmare a refuzului său de a accepta orice compromis, a fost reperul cel mai emulat
Profil
Adrian Dinu Rachieru ● Remus Valeriu Giorgioni şi „duhul cărţii” / 32
Cercetându-i palmaresul, vom constata că lugojeanul a publicat mult, atacând cam toate genurile. Debutul său se leagă de revista timişoreană Orizont
Poeme
Valentin Talpalaru ● Scara lui Rodion / 33
Film
Călin Căliman ● Săptămâna filmului românesc la Codlea / 34
Animatorul român Paul Mureşan a câştigat al doilea an consecutiv Premiul pentru cel mai bun film românesc, cu filmul Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva, premiat „pentru maniera curajoasă de abordare a unei chestiuni atât de personale, pentru stilul vizual puternic şi pentru îndrăzneala de a admite că eşti un… vârcolac”
Eveniment ■ România citeşte vă recomandă
Jidi Majia – Premiul de Excelenţă pentru Poezie al revistei Contemporanul, decernat la Târgul Internaţional Gaudeamus / 35
România citeşte vă recomandă…
■ Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură (2016)
Academia Română, Gaudeamus, Contemporanul in excelsior! / 36
Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură 2016, ediţia a XXIII-a, s-a desfăşurat în perioada 16-20 noiembrie la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti. Invitatul de onoare al ediţiei din acest an a fost China. Cu acest prilej revista Contemporanul a publicat un grupaj de texte, al căror subiect este China, civilizaţia şi cultura uneia dintre cele mai fascinante şi mai frumoase ţări din lume, şi a participat la o serie de evenimente dedicate Chinei.
Corespondenţă din New York
Roxana Pavnotescu ● Kanze Nô – religie şi tradiţie / 38
Dansul tradiţional Nô cuprinde câteva gesturi stereotipe ce se înscriu unui limbaj semiologic. Greutatea şi sofisticăria costumelor îmbinată cu stilizarea şi economia gestului, conferă dansului o dimensiune statuară, ce îndeplineşte întocmai funcţia lui de ritual
Eveniment ■ Cotidianul in excelsior!
Dezbaterile Cotidianul. „Poate depăşi România blocajul actual fără o reconciliere naţională?” / 39
Tradiţia nu este un depozit de valori, ci o mişcare dinamică a valorilor. Or, noi nu mai suntem ascultaţi, întrebaţi, deoarece suntem incomozi
Geniul Inimii
Aura Christi ● Orfeu, Euridice, Până şi florile / 39
Vă dorim lectură plăcută!
Doriți să citiți anumite articole din numărul curent (Click aici)
Arhiva revistei Contemporanul (Click aici)
Suplimente ale revistei Contemporanul pentru abonaţi:
Ioan-Aurel Pop, Identitatea românească
Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi
Contemporanul, nr. 11 Noiembrie 2016
Un contrast armonios, dacă pot spune astfel, ba chiar o anume incompatibilitate – rară şi fecundă –, a câtorva trăsături fizice şi spirituale se lasă descoperite în persoana şi în personalitatea academicianului Ioan-Aurel Pop: fragilitatea constituţiei de seminarist supus şi flexibilitatea intelectuală iezuită, disciplina
cazonă şi fervoarea juvenilă, ambiţia încordată şi erudiţia senină, retractilitatea structurală şi sociabilitatea, expansiunea şi temperanţa, apoi spiritul reflexiv, pasiunea pentru istorie şi pentru arheologia arhivistică dublate de interesul viu pentru viaţa Cetăţii şi devoţiunea apostolatului activ. Aerul de copil înţelept nu îl părăseşte în nicio împrejurare. Conduce dialogul, polemica, pledoaria cu diplomaţie şi cu tact pedagogic, astfel încât, dincolo de justeţea argumentelor, impresia pe care fermitatea poziţiei sale asumate şi exprimate o produce rămâne negreşit una de nobleţe şi civilitate. (Angela Martin)
Îl găsim aici pe Ioan-Aurel Pop istoricul, cel pentru care trecutul nu e simplă literă moartă sau inventar de cronologii seci şi controversate, ci chiar temelia prezentului. El este autor şi coordonator de impresionante spectacole ale rădăcinilor noastre – întrepătrunse cu ale altor neamuri, dar păstrându-şi autonomia şi specificitatea. Îl descoperim pe cititorul şi degustătorul de literatură bună, pentru care textul scris se cuvine a fi nu doar exact şi nepărtinitor în încheierile sale, ci şi rostit memorabil, în cuvinte potrivite care să probeze caratele limbii române. Îl întâlnim în fiecare pagină pe Ioan-Aurel Pop omul cetăţii, prezent în miezul lucrurilor şi gata să pună umărul la bunul lor mers. Atent la seisme mai mari ori mai mărunte ale vremii, intervine prompt şi expresiv de câte ori simte că punctul pe i a fost rătăcit în polemici goale. Îl găsim pe Profesorul îndrăgostit de Universitate şi de rosturile acesteia în lumea contemporană, cel care ştie, pe urmele lui Vasile Pârvan, care este „datoria vieţii noastre”. Citim elogiile sale atent cumpănite la marile figuri ale culturii naţionale şi argumentele sale ferme despre legitimitatea sentimentului naţional. (Irina Petraş)
Acad. Ioan-Aurel Pop este nu doar un istoric şi un dascăl respectat şi iubit, ci şi un constructor de instituţii, precum şi un om al cetăţii, o conştiinţă activă şi responsabilă prezentă în dezbaterile publice privind soarta disciplinei ce o profesează, în polemicile referitoare la evoluţia comunităţii locale şi a ţării. Domnia Sa este un istoric care şi face istorie. Director din 1993 al Centrului de Studii Transilvane, director al institutelor culturale româneşti de la New York şi Veneţia, rector al UBB din 2012, Acad. Prof. Ioan-Aurel Pop şi-a lăsat amprenta inconfundabilă asupra destinului acestor instituţii şi a oamenilor care gravitează în jurul lor. (Ioan Bolovan)
Academician, profesor universitar, doctor în istorie, rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, specialist în Evul Mediu despre care se chinuie de o viaţă să-i convingă pe toţi că e departe de a fi „întunecat”, că nu a existat „barbarie medievală”, că a fost foarte multă lumină. Vorbeşte cinci limbi, e membru în mai multe organisme ştiinţifice din ţară şi din lume, e autor, coautor al câtorva zeci de cărţi, unele apărute la edituri de prestigiu din străinătate. A fost, printre altele, directorul Centrului Cultural Român din New York (1994-1995), directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia (2003-2007) şi directorul Centrului de Studii Transilvane (din 1992). (Rodica Lăzărescu)
Ioan-Aurel Pop restituie la modul ştiinţific, dar şi afectiv, o forma mentis autohtonă, continuând astfel linia de referinţă a istoricilor şi universitarilor transilvăneni. (Mircea Muthu)
Toate popoarele sunt preocupate de identitatea lor, dar la români această chestiune a îmbrăcat forme speciale. Românii, locuitori până în epoca modernă în două principate autonome supuse Porţii Otomane şi râvnite de mulţi alţi vecini, dar trăitori şi în vaste provincii ocupate de unguri, de austrieci, de ruşi şi de turci, pierduţi în mijlocul atâtor străini rapace, s-au întrebat, parcă mai mult decât alţii, de unde vin şi cine sunt ei. Până la urmă însă, toate popoarele mici, lovite de soartă şi lăsate la cheremul celor mari, au asemenea preocupări, transformate uneori în adevărate obsesii. (Ioan-Aurel Pop)
Nicolae Breban, O istorie dramatică a prezentului.
Aventurierii politicii româneşti
Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi
Contemporanul, nr. 12/ 2016
„O nuanţă autobiografică, perfect întemeiată, irizează concepţia lui Breban de la acest nivel, miza mare a ideii fiind aceea de a demonstra – ceea ce romancierul a mai făcut… – că generaţia din care face el însuşi 
parte (Nichita Stănescu, Matei Călinescu etc.) a transformat literatura într-un asemenea mediu germinativ de excelenţe, prin intermediul promovării esteticului ca replică alternativă sublimă la grotescul ideologic din jur. Trebuie să recunoaştem că Breban rămâne seniorial şi impecabil de fiecare dată când enunţă această dihotomie: de pildă, nu trebuie uitat faptul că Istoria dramatică a prezentului s-a zamislit când împotriva autorului se trăgea cu tunul, pe motivul orchestratei acuze de colaborare cu Securitatea. Nici un raspuns în volum, nimic insidios, revanşard sau resentimentar: doar idei şi fapte, nu psihologie. Jos pălăria!” (Ştefan Borbély)
„Numai cultura, carevasăzica, ne poate lecui de această «nesiguranţă identitară» şi numai ea poate înnobila istoria noastră de care, s-a putut constata, prozatorul maramureşean nu- i mulţumit… Face şi alte profeţii, atunci când în capitolul final vorbeşte despre specificul naţional, dar despre toate acestea vom putea discuta cu alt prilej. Este o temă pe care noi, românii, o aducem mereu în discuţie fie pentru a o sataniza, fie pentru a o apăra. Observ că N. Breban n-o respinge, de plano, cum fac globaliştii, nici «n-o sminteşte» cu un discurs encomiastic, cum fac localiştii. El procedează corect, aşa cum procedează orice intelectual lucid şi responsabil, adică analizează un concept (un concept esenţial) şi încearcă să-i vadă viitorul… Este trist, şi are de ce, când se gândeşte la lumea politică de azi şi la retorica resentimentului şi a răzbunării care domină lumea intelectuală… Să mai spun că are şi în acest caz dreptate, că după douăzeci de ani de libertate intelectualii români, cu precădere scriitorii (ei, care s-au ţinut bine sub regimul totalitar), se detestă cu o grea sinceritate? Îmi amintesc de o propoziţie din Eminescu (reproduc din memorie): «Nu eşti liber, dacă nu eşti drept». Se poate spune şi invers: «Nu eşti drept, dacă nu eşti liber». Liber, în cazul oamenilor de litere, de prejudecăţi, de complexe şi idiosincrazii, de eşecurile şi vexaţiunile pe care ţi le-a provocat istoria şi pe care spiritul nu poate să le stăpânească.” (Eugen Simion)
Aura Christi, Geniul inimii
Cartea Iluminărilor mele.
Roman în versuri ilustrat de Mircia Dumitrescu
Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi
Contemporanul, nr. 1/ 2017
Cartea de faţă, pe care cititorul o ţine acum în mână, reprezintă o formă – literar vorbind, foarte complexă, fiindcă ea evoluează pe mai multe voci narative, dintre care doar unele îi aparţin în mod direct autoarei – de exorcism. Geniul inimii e răspunsul unui poet la o experienţă personală plenitudinară, în care bucuria şi suferinţa se întrepătrund reciproc pentru a exprima, împreună şi tensionat, starea de
graţie. Există o voce a experienţei biografice în această carte scrisă febril, o alta de martor sau de participant la istorie, tot aşa cum există o voce a puterii şi una a victimei. Deasupra tuturor stă, însă, nu neapărat triumfătoare, dar lucid-cerebrală, chemarea celor două credinţe pentru care merită să trăieşti şi să-ţi rememorezi viaţa atunci când ai ajuns cu ea la răspântie: credinţa în cultura modelelor care te-au precedat şi credinţa deloc ingenuă, ci ivită din cunoaştere, în sacralitatea profundă a celor trăite şi în transcendenţă. (Ştefan Borbély)
A considera un text drept „carte a iluminărilor mele” și a așeza ca titlu al primei părți a volumului sintagma Povestea subteranei ne plasează sub semnul aproape imposibil al drumului către Sine, al cuprinderii, al denudării și al efortului de a înțelege un obiect al cărui adevăr se va afla întotdeauna în proximitatea peșterii lui Platon. E un demers perpetuat, dar niciodată epuizat și aproape exclus din plasma comunicării, care – în situația „romanului” Aurei Christi – nu are corespondențe, nu se apropie de experiența budhistă, nici de prerogativele ocultismului de New Age, ci ne aduce în vecinătatea îndemnului de pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, preluat apoi, ca soluție între a fi și a părea, de către Socrate: „Cunoaște-te pe tine însuți!”. Poți întâlni, pe acest drum, și acel daimonion care a străjuit gândirea aceluiași înțelept atenian ca altă față a „subteranelor” ființei, acolo unde lumina se îngemănează cu întunericul, stare „poetizată” de Goethe, dar prăbușită în tragic de Dostoievski. E o coborâre spre înțelegere prin cuprindere și, implicit, prin atingerea nelimitatului. (Mircea Braga)
Cartea Aurei Christi Geniul inimii pare o stâncă masivă, singuratică, într-un peisaj „mioritic”. Geniul inimii are originalitate şi forţă. Prima parte e lirică, a doua (într-un fel) – o comedie negru-satirică, a treia – predominant epic-narativă. Prima parte este excelentă; mi-am însemnat un număr de poezii memorabile. A doua, în centrul ei mai ales, are secţiuni, pasaje extrem de interesant-plăcute-amuzante, în pofida tonului, uneori, foiletonistic. A treia e impresionantă în ansamblu, armonios-coerentă, de o sinceritate sfâşietoare. În tot volumul, istoricul, religiosul, subiectivul se leagă foarte frumos între ele. Nu-mi plac laudele la adresa lui Nietzsche! De fapt, cum se leagă acest autor de Biblie, de Evanghelii?!
Aura Christi poate fi mândră de o realizare majoră, cu totul originală. Probabil, nu l-a citit pe romanticul britanic Wordsworth; dar el e cel care a scris (sau a început să scrie) o memorabilă autobiografie în versuri. Puţini l-au continuat. Am putea spune că Aura se numără printre cei puţini. (Virgil Nemoianu)
Noutăți editoriale:
Noutăți editoriale în format pdf (link salvare)
Abonați-vă la revista Contemporanul și beneficiați de reduceri și suplimente gratuite! (click aici)
Vezi toate suplimentele apărute cu revista Contemporanul (click aici)
Arhiva revistei Contemporanul (Click aici)
Revista în format tipărit este distribuită de Editura Maxim Concept (tel.: 021 317 90 81).
Poate fi cumpărată din următoarele magazine și librării: InMedio, RelayCărturești – Verona București Pasaj Universitate – București. Abonamentele se pot face la sediul redacţiei sau prin: Compania Naţională „Poşta Romană” SA, Acta Legis SRL, SC Orion Press Impex 2000 SRL, SC Manpres Distribution SRL. Adresa redacţiei: Asociaţia Contemporanul CP-113, OP-22, Sect. 1, Bucureşti, cod 014780 Tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18. E-mail: [email protected]; [email protected]
