Gabriela Adameşteanu, laureata Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, ediţia a V‑a

În ziua de 1 martie 2021, la aniversarea a 184 de ani de la naşterea marelui nostru clasic, a avut loc, la Piatra Neamţ, Gala finală a acordării Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, ediţia a V‑a, în organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ şi a Societăţii scriitorilor din judeţul Neamţ, proiect finanţat de Consiliul Judeţean Neamţ. La această ediţie, din juriul naţional au făcut parte: acad. Nicolae Breban (preşedinte), criticii literari Bogdan Creţu, Mircea A. Diaconu, Constantin Dram, Adrian Dinu Rachieru, Theodor Codreanu şi Cristian Livescu. Conform regulamentului, lista finală a prozatorilor nominalizaţi a fost stabilită în urma unei anchete realizate de organizatori în mediile literare. Selecţia rezultată a cuprins următorii autori (în ordine alfabetică): Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Radu Aldulescu, Petru Cimpoeşu, Radu Cosaşu, Doina Ruşti şi Dumitru Ţepeneag. Juriul a decis ca în acest an premiul să revină scriitoarei Gabriela Adameştenu, aceasta alăturându‑se laureaţilor de până acum: Dumitru Radu Popescu (2017), Nicolae Breban (2018), Eugen Uricaru (2019), Dan Stanca (2020).

În deschiderea galei, organizată on line, conform rigorilor dispuse în perioada pandemiei, a fost citit mesajul acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, în care se spune, printre altele: „Acordarea şi în 2021, adică la a cincea ediţie, a Premiului naţional pentru proză Ion Creangă, în organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte «Carmen Saeculare» din judeţul Neamţ, demonstrează că mai există încă măsură în lucruri, chiar şi atunci când marasmul ne copleşeşte şi că – vorba cronicarului – «nasc şi la Moldova oameni», mereu şi mereu… Se vede că «Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul» curge încă lin prin sufletele noastre şi poartă ecourile copiilor din vremea lui Nică al lui Ştefan a Petrei, aflaţi «la scăldat», «la cireşe» ori în târg cu «cucul cel armenesc». Câtă vreme mai purtăm în noi toate aceste taine revelate de Ion Creangă, în ciuda relelor prin care trecem acum şi prin care vom mai trece, nimic nu este pierdut… Câtă vreme oamenii inimoşi din vechiul ţinut al Neamţului se mai cuprind de «acel farmec sfânt» al culturii şi al iubirii de creaţia literară autentică, suntem meniţi să dăinuim cu poveştile noastre, cu ale noastre convorbiri sfătoase şi mai ales cu «amintirile din copilărie». Preţuirea oamenilor mari nu numai după moartea lor, ci şi atâta timp cât sunt încă alături de noi, în această viaţă, este un atribut al popoarelor civilizate, care au un gust dezvoltat al ceremoniilor bine cumpănite. Le doresc oamenilor de cultură nemţeni să aibă parte numai de edili învăţaţi şi de mecenaţi darnici, pentru care literatura să fie şi să rămână una dintre cele mai frumoase forme sublimate ale vieţii. Le mai doresc să poată organiza la anul o nouă ceremonie de premiere pentru Opera omnia, cum nu s‑a mai văzut de mult, să ne aflăm cu toţii faţă în faţă, cu vorba dulce şi cu paharul spumegând. Calde felicitări!”

Un mesaj emoţionant a fost transmis în direct din partea reputatului actor Dorel Vişan: „Mă bucur că este la Piatra Neamţ o flacără pe care o ţineţi aprinsă pentru cultura românească. Eu sunt legat definitiv de această personalitate a neamului nostru, Bădia Ion, pentru că am interpretat, într‑un moment al carierei mele, rolul Ion Creangă în filmul lui Nicolae Mărgineanu, Un bulgăre de humă. Există o relaţie energetică între noi. Eu m‑am născut cu o sută de ani după marele povestitor, astfel că mi‑a fost dat ca, atunci când am făcut filmul, era în 1989, să am exact vârsta pe care o avea Bădia Ion atunci când a plecat din această lume. Mi‑amintesc că atunci, la filmări, domnul profesor Parascan, directorul muzeului de la Bojdeucă, mi‑a zis că ar fi foarte frumos să merg îmbrăcat în hainele lui Creangă, hainele pe care le purtam când filmam acolo. Era curtea înţesată de lume, om lângă om. Oamenii erau uimiţi. Îl vedeau pe Ion Creangă coborând la el acasă. S‑a făcut o linişte deplină. Atunci, o fetiţă (probabil instruită de profesorii ei) m‑a întrebat: «Bădie Ioane, ce s‑a schimbat în lume în aceşti o sută de ani de când ai plecat matale de aici?» Am fost foarte surprins, nu mă aşteptam. Dar am fost inspirat şi pe moment mi‑a venit un răspuns: «În ce priveşte binele şi răul, nu s‑a schimbat nimic.» Filmând în Iaşi, am simţit atmosfera din Copou, de pe vremea aceea, când erau Eminescu şi Creangă la Iaşi; de la casa Pogor, unde veneau Maiorescu, şi Negruzzi, şi Alecsandri, mari cărturari ai vremii, într‑o mare efervescenţă, care astăzi nu poate fi închipuită. A fost o întâmplare unică. Între Creangă şi Eminescu a fost cea mai mare prietenie cunoscută la noi între doi scriitori. O prietenie legată între Eminescu, patriarhul limbii române, fiinţa sa supremă, care l‑a întâlnit pe Creangă şi pe care l‑a intuit atât de bine. Eminescu, el care era puterea Cerului, a dat de Creangă, puterea Pământului. Şi aceste două energii s‑au completat una pe cealaltă. Datorită lui Eminescu s‑a hotărât Creangă să scrie… Ei doi sunt cei care au scris o operă care va dura o eternitate. Ei vor fi nemuritori.”

În continuare, acad. Nicolae Breban a spus: „Anul acesta Premiul «Ion Creangă» a fost acordat, cu unanimitate de voturi, prozatoarei Gabriela Adameşteanu, pe care vreau să o felicit. Cu ocazia participării mele la manifestările dedicate acestui premiu, am descoperit patrimoniul de suflet din nordul Moldovei. Sunt bucuros să constat că Moldova contribuie la amploarea conştiinţei literare româneşti actuale. Premiul de la Piatra Neamţ se ridică, prin valoarea scriitorilor premiaţi până acum şi prin valoarea sa financiară, la nivelul celui de la Botoşani, dedicat lui Mihai Eminescu”. Universitarul ieşean Bogdan Creţu a adăugat: „Când spui Neamţ, spui Creangă. E important să vii de undeva… Creangă aşază, prin opera sa, zona aceea a Moldovei, Humuleştiul, pe harta literară a României. La ediţiile premiului la care am participat în juriu, calitatea a fost foarte ridicată. Ne străduim să menţinem acest nivel înalt. M‑am uitat pe lista nominalizaţilor de anul acesta, una cu scriitori mari. Şi au rămas alţii, la fel de mari, în afara listei. Asta demonstrează că avem o literatură valoroasă. Încât nu am nici un fel de complex să afirm că avem o literatură la nivelul celor occidentale. Trebuie numai să‑i citim pe scriitorii noştri, să‑i descopreim şi să‑i cunoaştem”.

Festivitatea a avut în apogeul ei acordarea premiului, iar după Laudatio, laureata Gabriela Adameşteanu a ţinut să menţioneze: „Premiul naţional pentru proză «Ion Creangă» mi s‑a părut important de la instituirea sa. Lângă Premiul «Mihai Eminescu» de la Botoşani, în mitologia noastră culturală, la fel ca în viaţa lor reală, stă acum Premiul «Creangă» de la Neamţ. Două repere esenţiale ale literaturii române, darurile Moldovei pentru întreaga Românie. Am participat la mai multe ediţii ale premiului, iar vestea că sunt câştigătoarea lui în 2021 m‑a bucurat foarte mult. Vreau întâi să mulţumesc Consiliului Judeţean Neamţ, care a decis, în aceste vremuri de marasm (cum le‑a denumit preşedintele Academiei, Ioan‑Aurel Pop), să continue tradiţia acestui premiu care dă prozei contemporane o deschidere naţională. Mulţumesc Centrului pentru Cultură şi Arte «Carmen Saeculare», condus de Carmen Nastasă, organizatoarea evenimentului literar şi echipei sale, care au înfruntat dificultăţile unui an special, susţinând acest proiect şi asigurând normalitatea într‑o vreme anormală. Mulţumirile mele se îndreaptă, de asemenea, către juriul cu o distinsă componenţă academică, istorici şi critici literari, de înalt profesionalism. Aş vrea să amintesc rolul iniţiatorului, sufletul acestui premiu, domnul Cristian Livescu, remarcabil critic şi istoric teatral şi literar. Mulţumiri speciale domnului Nicolae Breban, prozator pe care l‑am urmărit, cu fascinaţie, de la carte la carte, începând din anii când nu ştiam că voi intra şi eu în această breaslă, continuând cu anii când deja scriam, dar nu‑mi imaginam că vom sta cândva alături.

Mai există un motiv, nu neapărat ultimul, care mă emoţionează. M‑am născut nu departe de Neamţ, sub cerul Moldovei, şi i‑am simţit tot timpul lumina, deşi l‑am părăsit la 4 ani. Am crescut cu poveştile lui Creangă, citite la început de tatăl meu, un mare admirator al lui… Am avut o memorie foarte bună şi‑i ştiam pe dinafară şi pe Creangă, şi pe Eminescu, autorii care mi‑au «legănat» copilăria. Creangă nu trebuie cantonat la vârsta copilăriei, el se cuvine citit la maturitate, ca depozitar al unei culturi esenţiale. Cărţile mai noi demonstrează că el poate fi şi trebuie mereu redescoperit, ca un contemporan al nostru…”

În cadrul proiectului a fost prevăzută şi editarea lucrării memorialistice „Scara ruptă” de Dan Stanca, laureatul de anul trecut, care a primit tot acum titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Târgu Neamţ. Cartea se adaugă unei serii de antologii din creaţia laureaţilor, constituindu‑se astfel Seria „Prozatori români laureaţi ai Premiului naţional de proză «Ion Creangă»”, în care până acum au apărut: Ivan Turbincă şi Iapa Troiană (D. R. Popescu), Amintiri ale celui ce pare că am fost (Nicolae Breban), Viaţa altora (Eugen Uricaru). De asemenea, poetul Lucian Vasiliu, directorul Editurii Junimea din Iaşi, a primit Medalia „Ion Creangă” şi diploma de merit din partea organizatorilor, pentru contribuţia adusă la dăinuirea memoriei humuleşteanului.

Gabriela Adameşteanu, n. 2 apr. 1942, Târgu Ocna, Bacău, este fiica lui Mircea şi a Elenei Adameşteanu (n. Predescu), profesori. Urmează liceul la Piteşti (1956‑1960), apoi Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti (promoţia 1965), după care intră în sistemul editorial, ca redactor la Editura Enciclopedică Română (1968‑1974), Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (1974‑1983) şi Cartea Românească (1983‑1990). În aprilie 1990 devine redactor al revistei 22, apoi redactor‑şef, în septembrie 1991. Debutează în 1971, la Luceafărul, iar în 1975 îşi face debutul editorial cu romanul Drumul egal al fiecărei zile. Urmează Dăruieşte‑ţi o zi de vacanţă (1979) şi romanul Dimineaţă pierdută (1983), care îi aduce un mare succes. Dramatizarea făcută de Cătălina Buzoianu, în 1986, a consacrat romanul şi în ochii publicului de teatru, cel puţin două actriţe, Tamara Buciuceanu (în rolul Vica) şi Gina Patrichi (în Ivona), devenind întruparea personajelor. În 1989, scrie Vară‑primăvară, din care mai târziu, în 2003, va relua nuvela Întâlnirea. Din 1989 până în 2003, s‑a dăruit cu pasiune gazetăriei politice. Stau mărturie interviurile din Obsesia politicii (1995), dar mai ales volumul Cele două Românii (2000). În 2010, publică romanul Provizorat, iar în 2014 vede lumina tiparului Anii romantici, o carte‑document. Se adaugă romanul Fontana di Trevi (2018). Opera sa a fost tradusă în Franţa, Estonia, Israel, Bulgaria, Polonia şi Ungaria.