Nicoleta Sălcudeanu: Paul Goma trebuie grabnic reprimit acasă

În România anticomunistă a anului 2012 singura formă posibilă de existenţă pentru Paul Goma este cea virtuală.

Nicoleta Sălcudeanu
Paul Goma trebuie grabnic reprimit acasă

■ Este tulburător că o atat de simplă, elementară dorinţă nu poate fi implinită în România de azi. Lista lui Paul Goma de vise şi idealuri este una cât se poate de restrânsă: „– Să-⁠mi pot tipări – în sfârşit – cărţile şi să mă pot exprima în presa de hârtie din ţară; – Să am şi eu un adăpost, o casă, în ţara mea – iar ca supliment: un loc în care să-⁠mi (re)îngrop părinţii, împrăştiaţi, pierduţi – şi unde să fac şi pentru mine un culcuş de veci; – Să am şi eu, chiar dacă recunosc: exagerez ca de obicei! – o identitate oficială, o apartenenţă, din care să nu mai fiu alungat, expulzat, dat ⁠afară, exclus – interzis…; – Să am şi eu un costum de înmormântare, că «celălalt» nu mă mai încape… Să fie oare idealurile, visele, dorinţele atât de prea-⁠înalte, atât de neatins. Atât de ne-⁠meritate (Doamne)?” Se pare că da. În România anticomunistă a anului 2012 singura formă posibilă de existenţă pentru Paul Goma este cea virtuală.

■ Acreditarea ideii unui Paul Goma „netalentat” şi lipsit de operă, este confecţionată în laboratoarele Securităţii, după cum reiese şi din nota-⁠ raport întocmită de Direcţia de Informaţii Interne, la 21 decembrie 1976, şi scrisă în tipicul limbaj „de lemn”, în care se face stategia influenţării lui Marie-⁠France Ionescu, la sosirea sa în ţară.

■ Pentru întregul său scris, calidorul casei din Mana rămâne singurul reper consistent, edificat prin limbă, dar cu nimic mai puţin un loc de „imobilitate, de la care se măsoară toate peregrinările şi toate depărtările”. De aceea de la acest spaţiu ideal, suficient sieşi în consistenţa lui livrescă, pleacă, şi la el se întorc în permanenţă prelungirile obsesionale ale scrisului lui Goma. El este prepeleacul din care poate scruta în siguranţă colbul drumurilor fără sfârşit. Îşi duce calidorul ca melcul, în spinare, fiindcă „limba rezistă tuturor mobilităţilor pentru că ea se deplasează o dată cu mine. Este lucrul cel mai puţin inamovibil, corpul propriu cel mai mobil care rămâne condiţia stabilă, dar portabilă, a tuturor mobilităţilor”. Din acest paradox se hrăneşte literaritatea de necontestat a biografismului profesat de Goma. Din continua peregrinare, dar una cu sens, cu direcţie şi cu peripeţii. Circumferinţa ei străbate nesmintit curbura timpului trăirii pe traseul veşnicei, ezitantei reîntoarceri. A simţi enorm şi a vedea monstruos, nu este oare literatură? Paul Goma este unul din autorii ce nu doar trebuie revizuit degrabă, în sensul bun, integrator al termenului, dar trebuie grabnic reprimit la acasa lui, ca una din victimele tardive, nerăzbunate, ale războiului rece cultural ce astăzi continuă în ipostază de război rece civil.

Revizuire şi revisionism în literatura postcomunistă,
Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, 2013