Situaţia creată în România de apariţia şi evoluţia pandemiei, al cărei impact socio‑economic este îngrijorător, dacă nu chiar dezastruos pentru unele sectoare, a determinat constituirea unui grup de reflecţie în cadrul Academiei Române, format din academicieni, cercetători din institutele Academiei Române, reprezentanţi ai mediului universitar. Acesta a analizat şi a propus o serie de măsuri necesare pentru atenuarea efectelor pandemiei pe termen scurt, mediu şi lung.
Grupul de reflecţie consideră că pandemia a generat o criză care reprezintă o oportunitate pentru relansarea societăţii şi economiei româneşti, în cadrul unui program strategic de dezvoltare durabilă.
Principalele sectoare analizate şi pentru care sunt propuse obiective şi acţiuni pentru atenuarea sau chiar eliminarea efectelor crizei sunt educaţia, cercetarea ştiinţifică, economia, agricultura, resursele minerale şi energia, mobilitatea.
EDUCAŢIA. Prin evoluţia spectaculoasă înregistrată în ultimul deceniu, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor poate şi trebuie să contribuie la modernizarea şi eficientizarea procesului de educaţie şi instruire a elevilor şi studenţilor.
În acest scop se impune necesitatea regândirii întregului proces formativ‑educativ, în contextul evoluţiei tehnologiei, al trecerii la noua revoluţie industrială bazată pe integrarea calculatoarelor, al comunicaţiilor cu obiectele fizice, unde comunicarea între maşini (M2M) şi comunicarea între oameni şi maşini (H2M) joacă un rol esenţial.
Sistemul naţional de educaţie şi instruire trebuie adaptat la cerinţele impuse de mobilitatea şi globalizarea pieţei forţei de muncă. Dotarea tuturor şcolilor cu mijloace tehnice pentru asigurarea condiţiilor necesare educaţiei on‑line (calculatoare, tablete, table inteligente, infrastructuri de comunicaţii, acces la platforme on‑line). Pregătirea tuturor profesorilor pentru utilizarea eficientă a infrastructurii în procesul de educaţie digitală. Lansarea unui program coerent de educaţie continuă a cetăţenilor pentru adaptarea la evoluţia tehnologiei comunicaţiilor şi calculatoarelor, a roboticii şi inteligenţei artificiale.
CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ. Reorganizarea sistemului de cercetare‑dezvoltare‑inovare şi orientarea cercetării inclusiv spre programe care să susţină economia şi trecerea la economia digitalizată (noua revoluţie industrială). Înfiinţarea Fundaţiei Române pentru Ştiinţă, cu fonduri publice şi private, cu misiunea de a gestiona programe naţionale de cercetare, politicile pentru cercetare‑dezvoltare, infrastructura pentru cercetare, transferul tehnologic şi valorificarea rezultatelor. Alocarea a cel puţin 2% din buget pentru susţinerea programelor de cercetare‑dezvoltare şi inovare, aşa cum se întâmplă în majoritatea statelor dezvoltate. Lansarea unui program naţional pentru stimularea creativităţii, inovării şi invenţiilor, cu aplicabilitate în economie şi societate. Adoptarea unui program naţional pentru susţinerea companiilor private şi publice, româneşti sau internaţionale, destinate dezvoltării de programe de cercetare‑dezvoltare‑inovare în România. Crearea şi susţinerea centrelor de excelenţă în universităţi şi institute de cercetare şi a centrelor de transfer al cunoştinţelor, inovaţiilor şi invenţiilor în mediul economic. Întărirea cooperării între universităţi, institute de cercetare şi mediul economic.
ECONOMIA. Susţinerea unui program naţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, feroviar, aerian şi implementarea tehnologiilor digitale pentru optimizarea mobilităţii. Susţinerea unui program naţional pentru optimizarea activităţilor în mediul urban şi rural, implementarea unor concepte precum „oraşe inteligente“, „transport inteligent“, „clădiri inteligente“ ş.a. Încurajarea şi susţinerea întreprinzătorilor pentru dezvoltarea industriei pe baza unor inovaţii şi invenţii româneşti. Identificarea unor domenii tehnologice şi industriale care pot conduce la relansarea unor sectoare industriale cu capital autohton (maşini agricole, automobile, echipamente electrice şi de automatizare, sisteme de programare, fabrici de ulei, fabrici de zahăr, produse chimice, industria de armament etc.)
AGRICULTURA. Susţinerea programului de irigaţii şi valorificarea potenţialului hidrologic natural al râurilor şi lacurilor, înscris într‑un program naţional de amenajare a terenurilor agricole. Iniţierea şi susţinerea unui program naţional de împăduriri şi refaceri ale fondului forestier, precum şi a perdelelor forestiere pentru protecţia terenurilor agricole. Lansarea şi susţinerea unui program naţional pentru revigorarea sectorului zootehnic (creşterea porcilor, ovinelor, bovinelor) şi valorificarea eficientă a produselor, prin crearea la nivel regional a combinatelor de prelucrare a laptelui, cărnii ş.a. Crearea unor ferme complexe, cu participarea statului şi a mediului privat, pentru asigurarea necesarului de produse alimentare de calitate superioară. Crearea centrelor regionale de colectare, stocare şi livrare de produse alimentare prin implicarea direcţiilor judeţene pentru susţinerea agriculturii. Susţinerea directă a exploataţiilor agricole generatoare de produse agroalimentare, necesare pieţei interne (carne, lapte, legume, fructe şi derivate ale acestora).
RESURSELE / ENERGIA. Regândirea sistemului de exploatare şi valorificare a resurselor minerale şi energetice (gaze, petrol, cărbune, minereuri critice). Regândirea şi reavizarea sistemului energetic naţional şi a celui minier ca sisteme strategice aflate sub controlul statului.
SECURITATEA CIBERNETICĂ. Crearea unui sistem naţional coerent de securitate cibernetică, în contextul creşterii complexităţii infrastructurilor şi a vulnerabilităţilor determinate de noua revoluţie industrială şi de digitalizarea economiei şi a societăţii.
Pentru operaţionalizarea unor asemenea obiective se impune viziune, coerenţă şi responsabilitate din partea factorilor de decizie.
În acest sens, sunt necesare acţiuni în următoarele direcţii: A) Reconsiderarea rolului economic şi social al statului şi al parteneriatului public‑privat. Statul reprezintă un agent economic sui generis, a cărui intervenţie creşte odată cu mărirea gradului de complexitate a economiei, cu extinderea globalizării, a digitalizării pe plan mondial, în contextul unor probleme majore, generate de dezastre naturale, pandemii, degradarea mediului. B) Investigarea atentă a problemelor legate de migrarea populaţiei şi de reducerea îngrijorătoare a numărului de locuitori din anumite zone; lansarea unui program de stopare a declinului demografic şi de creştere a natalităţii. C) Asigurarea premiselor necesare şi suficiente pentru refacerea economiei şi dezvoltarea durabilă a României prin: Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei; Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă; Asigurarea unui nivel de educaţie cât mai apropiat de cerinţele economiei şi ale societăţii moderne; Promovarea şi susţinerea finanţării investiţiilor publice şi private, ca factor de creştere economică şi de progres social; Regândirea sistemului de împrumuturi şi dobânzi pentru susţinerea sectorului economic şi a iniţiativelor private; Elaborarea unor măsuri şi instrumente de creştere a eficienţei economice şi de protecţie a mediului; Conceperea şi implementarea unor programe pentru creşterea rezilienţei economice, a vitezei de recuperare a declinului economic şi social; Promovarea conceptelor legate de implementarea noii revoluţii industriale, cu profunde consecinţe în toate sectoarele socio‑economice; Acordarea unei atenţii sporite schimbărilor structurilor industriei, comportamentului consumatorilor, poziţiilor pieţei şi atractivităţii sectoarelor; Stimularea creativităţii şi inovării pentru progresul social şi economic al ţării; Refacerea încrederii populaţiei în viitorul ţării, în forţa unităţii naţionale; Mobilizarea întregului potenţial intelectual pentru relansarea societăţii româneşti şi consolidarea prestigiului României ca ţară cu o economie modernă, cu un sistem de educaţie performant, cu un sistem de sănătate eficient, cu un program coerent de dezvoltare generală.
- A) Valorificarea oportunităţilor oferite de Uniunea Europeană, cu rol complementar faţă de eforturile la nivel naţional, determinante pentru dezvoltarea socio‑economică a ţării pe termen mediu şi lung.
- B) Operaţionalizarea strategiei naţionale de dezvoltare durabilă până în anul 2030, document oficial ca interfaţă la agenda ONU, cu accent pe noua paradigmă a dezvoltării durabile, având la bază reducerea inechităţii sociale şi a sărăciei extreme.
- C) Participarea activă, cu resurse proprii şi cu resurse atrase, la programul european „Green Deal“, cu impact major asupra ecosistemelor naturale la nivelul întregii ţări, pentru creşterea eco‑eficienţei şi a capacităţii de protecţie a mediului.
- D) Constituirea unei comisii guvernamentale pentru analiza modului de gestionare a capitalului bancar, menită să vizeze rata dobânzilor, facilităţile privind perioada de graţie şi rambursare a creditelor, dobânzile subvenţionate ş.a., precum şi modul de susţinere a capitalului bancar naţional public şi privat.
- E) Elaborarea unui Program Naţional pentru gestionarea durabilă a resurselor minerale şi a Programului Geologic Naţional de reevaluare a acestor resurse, cu recomandări de valorificare a lor.
Academia Română îşi propune să organizeze periodic dezbateri pe teme de interes naţional, cu invitarea unor reprezentanţi ai instituţiilor interesate, ai mediului de afaceri şi ai factorilor de decizie.
Academia Română se oferă să constituie un grup de lucru cu scopul analizării evoluţiei decalajelor în diferite domenii din ţara noastră, în comparaţie cu statele dezvoltate din Europa; rezultatele urmează să fie publicate trimestrial, într‑un buletin informativ, cu menţionarea principalilor indicatori la nivel naţional şi internaţional.
Academia Română îşi manifestă disponibilitatea de a participa activ la elaborarea strategiei de dezvoltare a României pe termen mediu şi lung.
Biroul Prezidiului Academiei Române
Grupul de reflecţie a fost alcătuit din:
Acad. Ioan‑Aurel Pop, preşedintele Academiei Române
Acad. Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei Române
Acad. Nicolae Anastasiu, Secţia de Ştiinţe Geonomice, Academia Română
Acad. Florin Filip, preşedintele Secţiei de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei, Academia Română
Acad. Nicolae Săulescu, Secţia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Academia Română
Prof.univ. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române, director, Institutul de Economie Naţională
Dr. Luminiţa Chivu, director, Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu“
Dr. Marioara Iordan, director adjunct, Institutul de Prognoză Economică
Dr. Filip Cârlea, director, Centrul de Promovare a Energiilor Regenerabile
Prof.univ. Radu Munteanu, Universitatea Tehnică din Cluj‑Napoca
Dr. Ovidiu Badea, director, Institutul Naţional de Cercetare‑Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea“
Punct de vedere privind educaţia on‑line
Academia Română consideră că educaţia reprezintă unul dintre cele mai importante domenii de activitate ale unei societăţi şi are implicaţii profunde şi de durată în toate celelalte sectoare socio‑economice.
Academia Română susţine că educaţia se face în cadru social, prin interacţiunea directă dintre elevi, studenţi, cadre didactice, părinţi şi oricare alte persoane şi entităţi aflate în contextul conectării sociale. Academia Română remarcă utilitatea şi eficienţa desfăşurării unor activităţi didactice în spaţiul virtual, dar apreciază că educaţia on‑line este o formă complementară educaţiei directe, în sala de clasă.
Academia Română lansează în acest sens un punct de vedere, intitulat „Educaţia on‑line – suport pentru performanţă“, în care, pe baza provocărilor din societatea contemporană şi ţinând cont de contextul revoluţiei digitale, consideră absolut necesară regândirea sistemului naţional de educaţie.
Educaţia on‑line – suport pentru performanţă
Academia Română doreşte să atragă atenţia asupra câtorva elemente importante referitoare la actuala situaţie a învăţământului românesc, pornind de la experienţa utilizării extinse a învăţământului la distanţă, mediat de tehnologie, ca soluţie de avarie în contextul recentei pandemii.
Este deja o evidenţă pentru toată lumea că trăim în plină revoluţie digitală, fenomen ce are în centru tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), inteligenţa artificială şi robotica colaborativă, care nu poate fi ignorat, întrucât are un profund impact asupra evoluţiei societăţii şi economiei, asupra indivizilor şi a relaţiilor de orice natură stabilite la scară globală. Prin urmare, adaptarea rapidă la evoluţia acestor tehnologii este o necesitate a învăţământului românesc, care, însă, presupune regândirea atentă a întregului sistem de educaţie ce urmează să integreze, cu justă măsură, educaţia on‑line şi educaţia directă, în şcoală.
Luând în considerare procesul educativ‑formativ într‑un cadru instituţionalizat, evidenţiem mai multe niveluri, principial diferite din mai multe puncte de vedere, începând cu nevoile psiho‑sociale şi capacităţile fiziologice şi cognitive ale elevilor/studenţilor: nivel preşcolar, ciclul primar, gimnazial, liceal şi universitar.
Şcoala, prin cele două obiective principale – educaţia (formarea de personalităţi, caractere, fiinţe sociale şi cetăţeni educaţi) şi instruirea (transmiterea de cunoştinţe şi informaţii, formarea de deprinderi, competenţe şi abilităţi) – joacă un rol fundamental în evoluţia societăţii, în integrarea globală la nivel competitiv. Este de menţionat că, pentru nivelurile iniţiale (preşcolar, primar şi gimnazial), educaţia este obiectivul crucial. Transmiterea de cunoştinţe creşte în importanţă nivel cu nivel, cele două obiective devenind la fel de importante în timpul ciclului liceal.
Educaţia reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare de activitate ale unui stat, ale unei societăţi, cu implicaţii adânci şi de lungă durată în toate celelalte sectoare socio‑economice. Experimentele grăbite şi nereuşite, improvizaţiile, instabilitatea, incoerenţa şi lipsa de viziune pot compromite sistemul de educaţie, cu repercusiuni grave pe termen mediu şi lung asupra evoluţiei societăţii. Credibilitatea, transparenţa, flexibilitatea şi stabilitatea sistemului de educaţie reprezintă atribute esenţiale pentru atingerea performanţei compatibile cu evoluţia ştiinţei şi tehnologiei.
O analiză atentă a impactului tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor asupra sistemului de educaţie, ce include o pregătire profesională competitivă la nivel global, ne conduce la următoarele concluzii:
Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, inteligenţa artificială şi robotica colaborativă reprezintă un suport remarcabil în procesul de educaţie şi instruire, dar utilizarea acestora trebuie făcută cu precauţie şi responsabilitate.
Pentru ciclurile preşcolar şi primar (3‑11 ani) şcoala on‑line este departe de a fi o opţiune; din contră, aceasta poate avea efecte dăunătoare pentru elevi, în sensul periclitării bunei lor dezvoltări psiho‑sociale şi intelectuale. Educaţia se face în interacţiune directă cu un educator, relaţia dintre elev şi învăţător/profesor fiind mai mult decât comunicare de sunete şi imagini. Învăţătorul/profesorul este model, ocrotitor, suport moral etc. şi trebuie perceput în chip nemijlocit de elevi.
Educarea prin socializarea directă continuă să fie foarte importantă, chiar dacă din liceu începe cultivarea competenţelor, a talentelor şi se fac primii paşi spre viitoarea profesie. Însă extinderea utilizării tehnicilor digitale în procesul formativ‑educativ trebuie să se realizeze cu precauţie.
Folosirea tehnologiilor digitale în procesul de educaţie presupune o schimbare de paradigmă pentru dascăli, o modificare a modului de organizare şi prezentare a lecţiilor, însoţite de eforturi suplimentare şi de o infrastructură performantă, eficientă.
Generalizarea învăţământului on‑line poate compromite întregul sistem de educaţie atât prin consecinţe directe asupra calităţii, cât şi prin cerinţele legate de asigurarea echitabilă a accesului tuturor elevilor/ profesorilor la infrastructura performantă (platforme, comunicare, tablete, calculatoare etc.), care, în acest moment, este, din păcate, deficitară.
Utilizarea eficientă a platformelor de instruire on‑line înseamnă pregătirea corespunzătoare a utilizatorilor (educatori şi elevi/studenţi) şi modificarea rolului profesorului care, în acest context, devine un antrenor (instructor).
Aşa cum am precizat şi în „Manifestul pentru adaptarea la era digitală“, lansat de Academia Română în data 16 octombrie 2019, pledăm pentru elaborarea unui program coerent, la nivel naţional, care să ţină cont de receptivitatea deosebită a tinerilor faţă de noile tehnologii.
Ca o concluzie asupra acestor observaţii, remarcăm utilitatea indubitabilă şi eficienţa instrumentelor pentru organizarea şi desfăşurarea unor activităţi on‑line, cu o precizare importantă: utilizarea lor este complementară, fără a exclude educaţia în clasă, cu profesorul care transmite elevilor mult mai mult decât cunoştinţe şi informaţii, care este un model comportamental şi care incumbă un mod de gândire, acţiuni greu de realizat prin internet.
Domeniile tehnice, medicina, arhitectura pot beneficia de tehnologiile digitale, dar nu poate fi înlocuit procesul formativ asigurat în laboratoare şi platforme experimentale, la care elevii şi/sau studenţii trebuie să aibă acces nemijlocit.
Preluarea unor modele cu rezultate notabile în alte ţări, fără a ţine seama de particularităţile sistemului naţional de educaţie, de trăsăturile psiho‑sociale ale poporului nostru, organizarea de experimente fără un studiu de impact şi lansarea unor programe formative fără coerenţă pot compromite generaţii întregi de tineri. Aceştia, supuşi unor experimente improvizate, născute prin incompetenţă şi lipsă de responsabilitate, devin inadaptaţi social.
Şcoala trebuie să genereze oameni şi nu „să producă oameni ai muncii“. Aşezarea în prim-plan a ideii că şcoala este obligată „să producă absolvenţi adaptaţi exclusiv nevoilor economiei“, ca şi cum ar fi o linie de producţie, este greşită. Despre care nevoi este vorba, despre cele de azi, de mâine sau de poimâine? Este adevărat că absolvenţii de învăţământ superior trebuie să se specializeze în vederea onorării unui loc de muncă, dar profesiile se schimbă tot mai rapid. Şcoala are menirea să‑i înveţe pe studenţi cum să înveţe, cum să se adapteze schimbărilor rapide, cum să facă faţă acestor provocări prin profilări şi reprofilări succesive.
Dinamica schimbărilor tot mai numeroase şi mai profunde din societate nu se poate reflecta mecanic în dinamica materiilor/disciplinelor şcolare. Aceste discipline verificate de istorie – ştiinţe fundamentale, ştiinţe ale naturii, limbi materne şi străine, ştiinţe sociale şi umaniste – trebuie să rămână ca atare, pentru că ele au capacitatea de a antrena mintea, a dezvolta un sistem de gândire propriu, critic şi analitic deopotrivă, şi au produs roade bune de‑a lungul secolelor şi mileniilor. Ceea ce trebuie să se modifice şi adapteze mereu sunt conţinuturile. Inventarea de noi materii (educaţie managerială, financiară, sanitară, de mediu etc.) este complet neindicată şi contraproductivă pentru scopurile şcolii. Adaptarea la nou se poate realiza perfect – şi s‑a realizat, parţial, de‑a lungul vremii – prin materiile existente, prin orele de dirigenţie şi printr‑o serie de metode alternative, aflate la îndemâna educatorilor.
Nivelul de educaţie al unei naţiuni dă măsura gradului de compatibilitate a acesteia cu valorile universale ale umanităţii. De aceea, se impune mai mult ca oricând o regândire a întregului sistem naţional de educaţie, în noul context al revoluţiei digitale şi al provocărilor din societatea contemporană. Dar educaţia on‑line nu poate să constituie un scop în sine pentru lumea românească, ci ea trebuie să fie un mijloc eficient de a completa şi de a suplini – în cazuri speciale, atunci când este absolut necesar – ceea ce educaţia directă, în săli de clasă, laboratoare, amfiteatre etc., nu poate realiza.
Biroul Prezidiului Academiei Române
Punctul de vedere al Academiei Române privind schimbările climatice. Propuneri pentru diminuarea efectelor negative ale acestora
ANALIZA ACADEMIEI ROMÂNE
Planeta noastră se confruntă cu un fenomen general de schimbări climatice rapide, de încălzire globală, cu impact major asupra mediului ambiant, asupra biodiversităţii şi asupra condiţiilor socio‑economice. Academia Română consideră pe deplin justificată declaraţia din noiembrie 2019 a unui grup de peste 11.000 de oameni de ştiinţă din 153 de ţări, care califică fenomenul de încălzire globală drept o situaţie de urgenţă climatică („climate emergency”). Faţă de această stare de fapt şi la iniţiativa secretarului general al Academiei Române, acad. Ioan Dumitrache, Academia Română a organizat un ciclu de conferinţe şi dezbateri publice privind schimbările globale. Numeroşii participanţi prezenţi au pus accent pe modificările climatice din trecut, prezent şi din viitor, în cadrul celor trei conferinţe, astfel: Prima conferinţă: Schimbările climatice în istoria Pământului – modificări actuale în spaţiile continental şi marin‑oceanic; Conferinţa a II‑a: Impactul încălzirii globale asupra mediului şi societăţii; Conferinţa a III‑a: Cercetarea ştiinţifică internaţională şi românească oferă soluţii de atenuare a schimbărilor climatice şi de adaptare la acestea.
Dezbaterile din cadrul acestor conferinţe au scos în evidenţă următoarele aspecte: În decursul istoriei planetei au existat numeroase episoade de schimbări globale ale sistemului climatic, care au dus uneori la modificări dramatice ale mediului şi ale condiţiilor de viaţă, mergând până la extincţia aproape totală a organismelor marine şi terestre. Studiile au arătat că schimbările climatice din trecutul Terrei au avut la bază cauze globale, legate de variaţia forţelor orbitale (evidenţiate de M. Milankovič încă din 1920) şi cosmice (forcing extern), dar şi cauze interne, terestre (forcing intern). Adesea, aceste schimbări s‑au manifestat ciclic, la intervale diferite de timp. Suprapunerea unor astfel de cauze a influenţat schimbările globale atât în intensitate, cât şi ca repartiţie regională; Cercetările moderne privind evoluţia climei din ultimii 150 de ani au scos în evidenţă creşterea semnificativă a temperaturii medii pe planetă. Această creştere se atribuie mai ales unor cauze induse de activitatea antropică, precum: creşterea concentraţiei gazelor cu efect de seră (în special dioxidul de carbon şi metanul) ca urmare a utilizării combustibililor fosili, a dezvoltării activităţilor industriale şi a celor din agricultură, poluarea cu aerosoli, modificări în modul de utilizare a terenurilor (Raportul V al grupului interguvernamental privind schimbările climatice – IPCC).
EFECTELE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE
Schimbările bilanţului energetic şi ale caracteristicilor climatice au un impact semnificativ asupra celor cinci componente ale planetei Pământ: atmosfera, hidrosfera, criosfera, biosfera şi litosfera, care interacţionează permanent.
Temperaturile de la suprafaţa uscatului au crescut mai rapid decât temperatura oceanului, cu toate că oceanul absoarbe aproximativ 92% din excesul de căldură generat de schimbările climatice. În ocean funcţionează sistemele de curenţi termohalini care redistribuie energia termică în toate regiunile de pe glob.
Raportul special asupra Oceanului şi Criosferei în condiţiile schimbărilor climatice (SROCC), elaborat de Intergovernamental Panel on Climate Change (IPCC) în anul 2019, menţionează o serie de aspecte şi urmări ale încălzirii globale, cu impact deosebit de important asupra mediului şi categoriilor socio‑economice: creşterea nivelului mării (3,1 ± 0,3 mm/an, în perioada 1993‑2017); dezoxigenarea apelor oceanice cauzând întreruperea lanţurilor trofice; modificarea circulaţiei termohaline, care distribuie energia termică în toate regiunile Oceanului Planetar; topirea calotelor glaciare din Groenlanda şi Antarctica, a gheţurilor marine din Oceanul Arctic, a gheţarilor alpini, descreşterea suprafeţei acoperite de gheaţă şi zăpadă pe uscat; declinul biomasei animalelor marine şi a capturilor de peşte; topirea permafrostului, cu schimbări în habitate şi biome, cu eliberarea de carbon în atmosferă şi emisii de gaze cu efect de seră, în special metan; acidifierea oceanelor cu efecte potenţial devastatoare pentru organismele marine şi habitatele lor. Schimbările climatice pot conduce, printre altele, la: modificarea gradului de acoperire a terenului cu vegetaţie, a distribuţiei şi a tipului acesteia; creşterea precipitaţiilor în anumite regiuni; creşterea temperaturii la sol; mărirea frecvenţei perioadelor de secetă; dispariţia vegetaţiei; deşertificare în anumite zone; creşterea substanţială a suprafeţelor despădurite; reducerea biodiversităţii; degradarea solurilor.
Încălzirea globală are un efect semnificativ asupra agriculturii şi silviculturii, sănătăţii umane, securităţii climatice, şi, în final, asupra economiei mondiale. Fenomenele menţionate conduc inevitabil la diminuarea resurselor alimentare în regiuni întinse de pe glob, ceea ce poate declanşa migraţii ale populaţiilor şi apariţia conflictelor sociale.
Trebuie amintit însă că în unele zone, care includ şi România, efectele negative ale schimbărilor climatice asupra agriculturii au fost într‑o anumită măsură compensate până în prezent de efectul pozitiv al creşterii concentraţiei de bioxid de carbon, care favorizează fotosinteza. Efectele concrete asupra productivităţii agricole pot fi diferite spaţial, iar potenţialul agricol, cel puţin la nivel regional, nu este suficient cunoscut. Din această perspectivă se impun cercetări complexe şi integrate.
Modificarea regimului pluviometric prin creşterea excesivă a precipitaţiilor în anumite regiuni şi înmulţirea fenomenelor extreme – cum ar fi, uragane, cicloane, tornade, dar nu numai – au provocat uriaşe pierderi materiale şi de vieţi omeneşti şi au declanşat fenomene naturale periculoase, de tipul inundaţiilor, alunecărilor de teren. Resursele de apă sunt şi ele profund afectate de schimbările climatice.
Efectele schimbărilor climatice variază spaţial ca magnitudine şi frecvenţă în funcţie de particularităţile condiţiilor regionale.
RĂSPUNSURI LA EFECTELE ÎNCĂLZIRII GLOBALE
Atenuarea schimbărilor climatice şi, îndeosebi, adaptarea la efectele acestora sunt două răspunsuri complementare la încălzirea globală.
Atenuarea. Schimbările climatice pot fi atenuate prin acţiuni asupra forcing‑ului antropogen, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot, halocarburile şi vaporii de apă) şi/sau prin îmbunătăţirea capacităţii de absorbţie a dioxidului de carbon din atmosferă. Pentru a menţine încălzirea sub 1,5°C, este necesară o schimbare radicală a sistemului în managementul energiei, în utilizarea terenurilor, a modului de producţie agricolă, o gospodărire sustenabilă a oraşelor şi a transportului, modificarea tehnologiei în construcţia clădirilor şi în industrie etc.
Adaptarea la schimbările climatice este „ajustarea sistemelor naturale sau umane la condiţiile climatice reale, actuale sau prognozate, şi la efectele acestora, pentru a limita daunele sau a utiliza oportunităţi benefice“. Capacitatea adaptativă a umanităţii este însă diferită pentru diferite regiuni şi populaţii, iar ţările în curs de dezvoltare au, de regulă, mai puţine capacităţi de adaptare.
În anul 2019, un raport publicat de ONU afirma că pentru a limita creşterea temperaturii la 2°C, va trebui să fie reduse emisiile de gaze cu efect de seră cu 2,7% în fiecare an din 2020 până în 2030 şi să se tripleze ţintele climatice; pentru a limita creşterea temperaturii la 1,5°C, emisiile ar trebui reduse cu 7,6% în fiecare an din 2020 până în 2030 şi angajamentele climatice să crească de cinci ori.
Acţiunile Uniunii Europene în acest domeniu sunt în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris şi sunt structurate pe trei niveluri temporale: 2020: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% faţă de nivelul din 1990, producerea a 20% din energie din surse regenerabile, creşterea eficienţei energetice cu 20%; 2030: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% faţă de nivelul din 1990 (în anul 2019, ţinta a fost mărită la 55%), producerea a 32% din energie din surse regenerabile, creşterea eficienţei energetice cu 32,5%; 2050: UE îşi propune să devină neutră din punct de vedere climatic.
Uniunea Europeană susţine că a atins deja obiectivul 2020 pentru reducerea emisiilor şi că are legislaţia necesară pentru atingerea obiectivelor pentru 2030. În 2018, emisiile de gaze cu efect de seră în UE erau cu 23% mai mici decât în 1990.
PROPUNERI ALE ACADEMIEI ROMÂNE pentru atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la efectelor lor pe teritoriul României
- Integrarea, extinderea şi completarea documentelor existente la nivel naţional
În România, în anii 2012‑2013 a fost elaborată Strategia naţională privind schimbările climatice pentru perioada 2013‑2020, care a fost adoptată prin HG nr. 529 din iulie 2013. Ulterior, documentul a fost actualizat prin Strategia naţională privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon pentru perioada 2016‑2020 şi Planul naţional de acţiune pentru implementarea strategiei naţionale privind schimbările climatice şi creşterea economică bazată pe emisii reduse de carbon pentru perioada 2016‑2020 (HG 739/2016).
Obiectivele principale declarate ale acestor documente sunt reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu ţintele UE 2030 şi adaptarea la impactul schimbărilor climatice, atât cele curente, cât şi cele viitoare.
Strategia identifică acţiunile‑cheie pentru diferite sectoare importante ale economiei, cum sunt energie, transport, procese industriale, agricultură, silvicultură, deşeuri şi estimează care vor fi investiţiile suplimentare necesare pentru a îndeplini ţinta, menţinând în acelaşi timp un nivel acceptabil de creştere economică.
Documentele amintite asigură angrenarea României în realizarea acţiunilor care decurg din Acordul de la Paris până în anul 2020, cu anumite extinderi până în 2030.
Academia Română consideră că este necesară actualizarea Strategiei naţionale privind schimbările climatice cu extinderea perioadei până în anul 2050, precum şi a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei, cu luarea în considerare a noilor orientări internaţionale, a datelor noi referitoare la evoluţia situaţiei climei în lume şi a situaţiei socio‑economice în care se găseşte România în prezent.
La elaborarea noii Strategii şi a Planului de acţiune aferent, cu extinderea perioadei până în anul 2050, trebuie luate în considerare noile documente sectoriale pe termen mediu (2021‑2027) – strategii şi planuri de acţiuni – în principalele domenii vizate: Agricultura şi dezvoltarea rurală; Silvicultura; Apa potabilă şi resursele de apă; Biodiversitatea; Energia şi resursele naturale; Industria; Transportul; Mediul uman; Infrastructurile şi urbanismul; Sănătatea publică şi serviciile de răspuns în situaţii de urgenţă; Turismul şi activităţile recreative; Educarea şi conştientizarea publicului; Asigurările ca instrument de adaptare la schimbările climatice.
Este necesar ca obiectivele Strategiei naţionale de cercetare‑dezvoltare şi inovare pentru perioada 2021‑2027 să fie integrate cu obiectivele Strategiei naţionale de specializare inteligentă pentru aceeaşi perioadă.
Aceste noi documente, elaborate în conformitate cu specificitatea regională, trebuie să fie armonizate cu strategiile, planurile şi agendele strategice adoptate la nivelul Uniunii Europene şi la nivelul Naţiunilor Unite până în anul 2030, precum şi cu Programul de cercetare şi inovare al Uniunii Europene – Orizont Europa (Horizon Europe) 2021‑2027.
- Implicarea cercetării ştiinţifice fundamentale şi aplicative în atingerea ţelurilor stabilite prin documente adoptate la nivel internaţional şi naţional
Academia Română propune ca o primă şi importantă acţiune în noua Strategie naţională privind schimbările climatice creşterea rolului cercetării ştiinţifice fundamentale şi aplicative, precum şi a inovării inteligente în atingerea obiectivelor stabilite prin documente adoptate la nivel internaţional şi naţional.
Atât Strategia naţională pentru perioada 2016‑2020, cât şi Planul de acţiuni aferent nu evidenţiază suficient contribuţia Cercetării‑Dezvoltării‑Inovării (CDI) la atingerea ţintelor stabilite. Pentru multe domenii, contribuţia CDI se subînţelege în tipul de acţiune denumit „Instituţională/consolidarea capacităţii“ şi astfel se pierde esenţa ştiinţifică a diverselor acţiuni.
Acţiunile (tematica) CDI privind schimbările globale trebuie stabilite pentru toate domeniile specificate în Strategie şi în planul de acţiuni şi preluate în Planul naţional de CDI, într‑un capitol dedicat problematicii schimbărilor climatice, cu subcapitole pe domenii, cu finanţare corespunzătoare acoperitoare.
În scopul creşterii contribuţiei cercetării ştiinţifice în adaptarea la schimbările climatice, alături de instituţiile naţionale menţionate în Strategia pentru perioada 2016‑2020 ar trebui incluse şi institutele aflate în coordonarea Academiei Române, centrele universitare, şi, pentru domeniul agriculturii, institutele aflate în coordonarea ştiinţifică a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Aceste entităţi au competenţă în domeniile ştiinţelor vieţii şi geoştiinţelor, având printre obiectivele specifice de cercetare şi pe cele de schimbări climatice.
- Măsuri în domenii strategice
În viziunea Academiei Române, în principalele domenii ale economiei, următoarele acţiuni sunt de interes strategic major pentru atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la efectele lor:
Domeniul: Energie şi resurse
Acţiuni: Cercetări complexe pentru punerea în evidenţă a unor noi surse de energie nepoluante sau mai puţin poluante pe terioriul ţării şi în Marea Neagră (gaze naturale, resurse regenerabile şi neconvenţionale – gaz‑hidraţi, biogaze, energia valurilor, eoliană, solară etc.); Cercetări complexe pentru punerea în evidenţă a unor materii prime strategice utilizate în industria producătoare de echipamente, pentru generarea curată a energiei electrice, precum şi pentru scopuri strategice şi de apărare; Analiza la nivel de localitate a necesarului de energie, surse locale valorificabile (biomasă agricolă nealimentară, precum resturi vegetale, gunoi de la crescătoriile de animale, deşeuri orăşeneşti etc.) şi găsirea soluţiilor adecvate de valorificare; Demararea unor cercetări de mediu care să releve impactul noilor construcţii şi al surselor regenerabile asupra albedoului zonei, cât şi asupra parametrilor climaterici.
Domeniul: Agricultură şi dezvoltare rurală
Acţiuni: Promovarea cercetărilor pentru adaptarea la schimbările climatice în condiţiile specifice diferitelor zone ale ţării şi susţinerea financiară corespunzătoare a acestor cercetări; Implementarea unor programe de cercetare menite să conducă la accelerarea creării de noi organisme biologice vegetale şi animale tolerante la temperaturi ridicate, la secetă şi accidente climatice; Implementarea unor programe de cercetare pentru adaptarea şi promovarea tehnologiilor de cultură a plantelor şi creşterea animalelor, pentru implementarea principiilor agriculturii conservative, bazate pe lucrări minime şi emisii scăzute de gaze cu efect de seră, precum şi pentru creşterea eficienţei economice a agriculturii ecologice, în funcţie de condiţiile specifice diferitelor arealuri stabilite prin cercetări zonale.
Domeniul: Silvicultură
Acţiuni: Elaborarea de strategii de atenuare a schimbărilor climatice şi adaptare a pădurilor pentru asigurarea continuă a sănătăţii şi stabilităţii acestora; Îmbunătăţirea reţelelor de cercetare / monitorizare, integrarea şi armonizarea acestora la diferite niveluri; Crearea perdelelor agro‑silvice de protecţie pe terenurile agricole cu întindere mare şi urmărirea stării lor de sănătate. Standardizarea infrastructurii şi instalarea de staţii complexe ecosistemice pentru îmbunătăţirea şi/sau extinderea experimentelor pe termen lung; Armonizarea metodologiilor de inventar forestier naţional pentru evaluarea resurselor forestiere şi cuantificarea serviciilor ecosistemelor forestiere; Furnizarea de cunoştinţe şi soluţii specifice diferitelor condiţii de mediu forestier; Colaborarea cu mediul politic pentru a transmite şi utiliza cunoştiinţele ştiinţifice necesare adoptării unor strategii de atenuare şi adaptare; Identificarea unor modalităţi eficiente de comunicare pentru a sprijini dezvoltarea strategiilor care se concentrează pe păduri; Cooperarea internaţională în scopul unei economii cu emisii reduse de carbon şi adoptarea Acordului de la Paris şi a prevederilor COP25 Madrid.
Domeniul: Schimbări ambientale şi biodiversitate
Acţiuni: Cercetări privind modificări ale marilor geo‑bio‑sisteme din România (Montan‑Carpatian, Dunărea – Delta Dunării – Marea Neagră etc.) determinate de schimbările climatice: modificări ale debitului de apă şi sedimente, modificări geomorfologice, modificări ale ecosistemelor caracteristice (structură, funcţionalitate, biodiversitate), ale resurselor naturale etc.; Cercetări asupra fenomenului de eroziune a solurilor, modificări ale ratei de eroziune în urma schimbărilor climatice, modalităţi de reducere/stopare a procesului; Cercetări privind modificări ambientale şi oceanografice în Marea Neagră, determinate de schimbările climatice (modificări ale sistemelor de curenţi marini, modificări în regimul oceanografic şi de dinamica sedimentelor, schimbări în ecosistemele caracteristice etc.); Cercetări privind modificări în regimul hidrologic al afluenţilor Dunării de pe teritoriul României, privind frecvenţa perioadelor de debite scăzute, de debite excepţionale, efectul acestor evenimente excepţionale asupra morfologiei cursurilor de apă şi asupra transportului sedimentelor; Cercetări asupra modificării ratei de colmatare a lacurilor de baraj ca urmare a schimbărilor climatice.
Domeniul: Transport
Acţiuni: Stimularea cercetărilor menite să sprijine aplicarea în România a celor 7 Foi de Parcurs stabilite de Comisia Europeană prin „Strategic Transport Research and Innovation Agenda“, adoptate în 2017, şi anume: Vehicule automate şi autonome; Vehicule electrice care utilizează electricitate „curată“. Baterii cu densitate de energie şi cu durată de viaţă ridicată. Reţea europeană de încărcare a bateriilor. Tehnologii avansate ale sistemelor de propulsie, arhitecturi noi ale autovehiculelor, reducerea masei, îmbunătăţirea aerodinamicităţii şi a rulării, precum şi dezvoltarea componentelor pentru vehiculele cu combustibili alternativi; Electrificarea transportului pentru reducerea dependenţei acestuia de combustibilul fosil şi deci a emisiei de bioxid de carbon; Energie alternativă cu emisii joase pentru transporturi. Bateriile electrice şi sistemele fuel‑cell reprezintă soluţia viabilă pentru multe vehicule rutiere. Transportul aerian, pe apă şi anumite vehicule grele vor utiliza încă în viitorul apropiat motoarele cu ardere internă, cu combustibil lichid; Sisteme inteligente de management pentru reţele de transport multi‑modal şi trafic informatizat; Mobilitate inteligentă şi servicii. Viitoarele servicii de transport şi mobilitate trebuie să fie parte a strategiei oraşelor smart şi sustenabile pentru îmbunătăţirea eficienţei resurselor urbane şi asigurarea unui sistem de transport decarbonizat şi integrat, cu o mai bună mişcare a bunurilor şi a călătorilor; Îmbunătăţirea infrastructurii de transport.
Domeniul: Sănătate
Acţiuni: Cercetări privind impactul schimbărilor climatice asupra stării de sănătate a populaţiei, acordând o atenţie deosebită grupurilor vulnerabile (copii, vârstnici, persoane cu afecţiuni cronice somatice sau psihice); Cercetări sociale privind percepţia de către populaţie a riscurilor asupra sănătăţii induse de schimbările climatice şi educarea ei pentru aplicarea eficientă a programelor naţionale şi regionale de atenuare a efectelor schimbărilor climatice; Stabilirea unor reţele de supraveghere/monitorizare a bolilor infecţioase, sensibile la schimbări climatice, şi a unor baze de date naţionale, în vederea elaborării de noi modele pentru măsuri de intervenţie rapidă în caz de evenimente epidemiologice cu potenţial epidemic sau pandemic; Evaluarea impactului politicilor de sănătate publică adoptate de guvernele României, cu scopul de a reduce efectele schimbărilor climatice; Cercetări inter, multi şi transdiciplinare privind modificările parametrilor climatici, induse de schimbările de climă, şi crearea unor baze de date dinamice pe baza cărora măsurile de sănătate publică să fie permanent ajustate la nevoile regionale şi locale; Implementarea medicinei personalizate cu includerea unor măsurători ale factorilor de mediu extrem, ce au impact asupra sănătăţii individuale, notate în dosarul electronic de sănătate a pacienţilor.
Academia Română îşi exprimă interesul şi disponibilitatea de a participa la elaborarea documentelor oficiale, naţionale (Strategia şi Planul de implementare a Strategiei) referitoare la schimbările climatice şi la acţiunile de atenuare a acestora şi de adaptare la efectele lor pentru perioada următoare, în toate domeniile de interes strategic pentru România.
Punctul de vedere al Academiei Române privind schimbările climatice a fost elaborat în urma dezbaterilor care au avut loc în cadrul ciclului de conferinţe, menţionat în prima parte a materialului. Din colectivul de elaborare au făcut parte acad. Cristian Hera, acad. Nicolae Panin, acad. Nicolae Săulescu, acad. Nicolae Anastasiu, acad. Dan Bălteanu, dr. Octavian Badea, membru corespondent al Academiei Române, şi dr. Valentin‑Veron Toma, cu contribuţia prof. Gheorghe Lăzăroiu şi prof. Mircea Oprean.
