Născut pe 15 ianuarie 1954, la Târgu‑Mureş (România), Balázs F. Attila este poet, prozator, redactor, editor şi traducător. A studiat teologie la Alba Iulia şi a obţinut diploma de bibliotecar şi de traducător la Bucureşti. Este directorul Editurii AB ART din Budapesta. A publicat 39 de cărţi în 15 ţări. A tradus 45 de cărţi din limbile română, spaniolă, portugheză etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, din Ungaria, din Slovacia, membru al PEN Clubului maghiar, membru al Academiei Europene de Ştiinţă şi Artă din Paris. Laureat a zeci de premii, printre care: Marele Premiu „Lucian Blaga”, (2011), Marele premiu Opera Omnia „Tudor Arghezi” (2014), Honorary Degree of Doctor of Literature, Suiyang, China (2018), Award World English Writer’s Union, India, 2019; Premiul Lukijan Mušicki, Belgrad (2019); International prize Dardanica, Brussel/ Prishtina (2019); Premiul pentru poezie a AESAL (2020). Cetăţean de onoare al oraşelor Târgu Cărbuneşti, Nandaime (Nicaragua) şi Sirmium (Serbia). Coordonator al World Poetry Movement.
Rândunelele
au purtat cu sârguinţă materiale
pentru cuibul lor
am privit de pe verandă
au fost construite trei deodată
sub streaşina casei nelocuite
zburau în zig‑zag
nu s‑au intersectat niciodată
purtau noroi fân pene de găină
în cuiburile‑n construcţie
au trecut poate trei săptămâni când
au apărut rândunele mici
în deschiderile cuiburilor
cu ciocuri larg deschise aşteptând gândacii
încă nu am început şcoala
am întors cărţile fratelui meu cu interes
liniile sinuoase ale literelor
erau mai interesaţi decât pozele
care erau încă gri pe atunci
l‑am întrebat uneori
pe fratele meu iniţial binevoitor
ce literă este
răspundea cu mândrie ca un
posesor de cunoştinte
arătă spre litere
dând voce pronunţiei
mai târziu l‑am împovărat din ce în ce mai mult
cu întrebările mele
dar până atunci am invătat deja literele
şi am început să pun cuvinte cap la cap
am reuşit să citesc din ce în ce mai des
mama era mândră de mine
mătuşa profesoară era de altă părere:
„nu este bine să înveţi să citeşti din timp,
te vei plictisi de şcoală”
ziua în care pentru activitatea literară
am primit o diplomă la şcoală
tatăl meu – nu‑mi mai amintesc de ce –
m‑a pălmuit
aveam 14 ani
prima mea poezie a apărut
pe paginile revistei pentru tineret
titlul poeziei era dicţionar
am devenit membru în
societatea secretă a cărţilor
tatăl meu a indicat care sunt acele titluri
pe care nu trebuie să le scot de pe raft
tocmai de aceea le‑am citit pe toate
am furat din anticoncepţionalele lui
şi le‑am vândut ca balon
pentru copiii străzii
părinţii nu au spus nimic
doar se uitau unul la altul
în iulie m‑am uitat curios la
primul boboc care a zburat din cuib
ascensiunea lor incertă
apoi plutirea lor fluctuantă în vânt
ca windsurfer am alunecat cu ei acolo sus
apoi micile rândunele au zburat
unul câte unul timide
făcând cercuri mai mici
aterizând înapoi în cuib
apoi zburau din nou
din ce în ce mai îndrăzneţ
în imaginaţia mea am scris câte o literă
pe burta fiecăruia
şi am încercat să pun cap la cap literele
căutând un cuvânt cu sens
în ordinea sosirii lor
„nu întâmplarea are rol în vieţile noastre”
spuse rândunica mama
„zborul, vânătoarea, călătoria
are un ritm un timp şi un scop exact
nu lăsa nimic la voia întâmplării
literele în sine sunt doar pleavă şi noroi
sens le dă numai un plan precis
munca şi oportunitatea”
a prins o muscă obraznică
apoi a continuat:
„poezia ta să fie cuib de speranţe
ale dorinţelor şi ale gândurilor altora”
inspectorii gândurilor
nu au citit textele mele ci
biografia mea
„nu poate fi introdus
în nicio tendinţă literară”
au murmurat sub nas
nu este prima dată când mă conving
că poetul este fiul vitreg al singurătăţii
viaţa lui este la fel de ascunsă
ca şi ascunderea sub pietre
a melcilor goi care
apar numai după ploaie
când se pregăteau să plece
rândunelele
ridicându‑se din ce în ce mai sus
se roteau deasupra caselor
îşi strângeau puterile şi îşi luau la revedere
dans de adio al rândunelelor
mi‑am amintit din nou jocul
am scris liere pe burta rândunelelor
şi am încercat să citesc cuvintele
rândunelele schimbându‑şi perechile
au tot adunat alte şi alte cuvinte
în diferite limbi
numai în limbi necunoscute
păreau a fi grupuri de litere fără sens
dar probabil pentru cineva
erau interpretabile
rândunica‑şefă care conducea stolul
spre sud
mi‑a spus ceea ce răsuna în capul meu:
„literele sunt doar semne
care au sens doar atunci
dacă există vreun sistem
care le pune în ordinea corectă
şi transformă cuvintele într‑un text semnificativ”
în timp ce se ridica din ce în ce mai sus
a adăugat:
„vezi aparent avântul nostru
e aleatoriu
explorează sistemul
ritmul
textul pe care ni l‑ai încredinţat
o ducem departe
străinii o pot citi
poate fi interpretat în o mie de feluri
ne‑ai privit des urcându‑ne
spune‑mi
ce ai învăţat din asta?”
„semnificaţia zborului
este scopul
drumul
şi sosirea”
mi‑am răspuns
■ Poet, traducător, prozator şi editor
