O perspectivă promiţătoare: energiile regenerabile
Potenţialul energetic al râurilor interioare, dar şi al Dunării este important şi a fost valorificat în mare măsură în ultimele decenii. Există un bun potenţial de energie eoliană în regiunea muntoasă şi în Dobrogea, iar energia solară este disponibilă pe toată suprafaţa ţării, dar în special în zonele de sud şi sud-vest.
Sunteţi un admirator fidel, aş spune chiar prieten, al Micului Prinţ de Antoine de Saint Exupery, poveste simbol pentru secolul trecut şi, de ce nu, pentru omul de totdeauna. Adesea invocaţi cuvintele-cheie ale poveşti: „Suntem răspunzători de-a pururi pentru ceea ce îmblânzim”. Cum se pot interpreta aceste cuvinte din perspectiva unui inginer specialist în energie regenerabilă?
Într-adevăr, „povestea” Micului Prinţ este admirabilă. Are calitatea rară de a genera mesaj pentru cititorii de orice vârstă. Este uimitor cum Saint Exupery a reuşit acest lucru într-un text de aşa mici 
dimensiuni. Citatul amintit reprezintă, după părerea mea, esenţa şi cred ca poate explica de ce această mică povestire a fost mai întâi remarcată şi apoi acceptată ca parte din patrimoniul universal. Ea ne-a arătat că mai există un concept general uman, care poate fi adăugat vechilor categorii de Bine, Adevăr, Frumos, Dreptate si Onoare. Acest nou concept este cel de Responsabilitate. Nu este cred întâmplător faptul ca acest mesaj a fost scris şi mai ales receptat şi însuşit în secolul trecut, caracterizat prin democratizare şi laicizare. Nu este întâmplător cred nici că autorul este din Franţa, ţara unde cele două procese au fost iniţiate şi dezvoltate. Diminuarea autorităţii centrale, de tip politic sau divin, a generat importante probleme sociale şi spirituale, iar Micul Prinţ a oferit o soluţie aplicabilă la nivel individual, în ambele situaţii. Revenind la întrebarea Dvs., voi observa ca răspunsul depinde, ca de obicei, de măsura impusă. În măsura în care ne referim la practicarea individuală a meseriei, nu văd deosebire între specialitatea de inginer specialist în energie regenerabilă şi genul proxim de inginer, sau chiar genuri ierarhic superioare. Profesionalismul se defineşte uneori ca acea atitudine în desfăşurarea activităţii de azi care îţi permite ca şi mâine să o poţi desfăşura la aceiaşi parametri. Prin extensie, responsabilitatea se poate înţelege ca atitudinea de a-ţi desfăşura activitatea, având în vedere asigurarea continuităţii pentru ziua de poimâine. A trăi în mod responsabil este însă un lucru neînchipuit de greu.
Aşa e, dar cred că este singurul care merită cu prisosinţă, fiindcă dă măsura omului ca bun stăpân al naturii. Aş spune că eşti om exact în măsura exactă a responsabilităţii pe care ţi-o asumi. Să revenim la profesiunea Dvs. Cât de regenerabilă este… energia regenerabilă?
Răspunsul la această întrebare poate fi obţinut indirect, dacă stabilim ce înţelegem prin energie regenerabilă. Se constată că termenul a fost definit de-a lungul timpului în mai multe feluri. Aceasta situaţie a generat controverse şi dezbateri, având în vedere impactul important pe care definiţia îl are asupra mediului social, dar şi a politicilor energetice şi a eforturilor de reglementare a finanţării. O definiţie rezonabilă spune că energia regenerabilă este acea energie obţinută din surse care se pot reface în mod natural pe durate de timp comparabile cu durata vieţii omului. Exemplele care pot fi date se referă la energia solară, energia eoliană, energia mareelor şi a valurilor, energia stocată în biomasa, energia cursurilor de apa şi energia geotermală. În unele cazuri, se precizează explicit că energia regenerabilă nu include energia generată din combustibili fosili, deşi aceştia reprezintă de fapt o formă de stocare a energiei.
Care sunt principalele avantaje ale folosirii acestor energii?
De obicei se aminteşte faptul ca energiile regenerabile nu dăunează mediului, în sensul ca nu conduc la degajări de carbon şi de gaze care favorizează efectul de seră. De asemeni, energiile regenerabile sunt mai ieftine decât combustibilii fosili. Ele conferă industriei energetice de profil o anumită stabilitate, deoarece nu sunt dependente de epuizarea zăcămintelor, ca în cazul combustibililor fosili. Asta poate conduce şi la creşterea stabilităţii economice şi sociale. Mai puţin este scos în evidenţă faptul că energiile regenerabile sunt distribuite în volum (cum este cazul energiei eoliene), pe suprafaţă (cum este cazul energiei solare) sau liniar (cum este cazul energiei valurilor şi mareelor). Acest lucru asigura o disponibilitate pe întinse arii geografice, în contrast cu disponibilitatea combustibililor fosili, care sunt concentraţi într-un număr limitat de ţări. Una dintre consecinţe derivate de aici este faptul că energiile regenerabile sunt mai adecvate folosirii în mediul rural sau în zone izolate, precum şi în ţările în curs de dezvoltare, care nu dispun de o bună infrastructură.
Care sunt formele de energie regenerabilă cele mai adaptate condiţiilor din în ţara noastră?
România dispune de o mare varietate de resurse energetice regenerabile. Există un bun potenţial regenerabil de masă lemnoasă, care este folosit în mod tradiţional pentru producere de energie termică. Potenţialul energetic al râurilor interioare, dar şi al Dunării este important şi a fost valorificat în mare măsură în ultimele decenii. Există un bun potenţial de energie eoliană în regiunea muntoasă şi în Dobrogea, iar energia solară este disponibilă pe toată suprafaţa ţării, dar în special în zonele de sud şi sud-vest. Energia geotermală de temperatură ridicată este exploatată în special în vestul ţării, dar acest gen de energie regenerabilă este disponibil pe întreg teritoriul ţării, dacă ne referim la nivele termice mai scăzute şi nu impunem restricţii prea severe privind adâncimea de exploatare.
Ca să rămânem în atmosfera Micului Prinţ să amintim şi că „nimic nu e perfect pe lumea asta”. Deci, şi energiile regenerabile cu toate speranţele pe care le dau, nu reprezintă un panaceu. Care sunt dezavantajele în cazul energiilor eoliene, geotermală, a apei sau a biocombustibililor?
Dezavantajele surselor regenerabile de energie apar mai evident atunci când exploatarea acestora se face pe scară largă. Să ne referim, mai întâi, la energia vânturilor. Aceasta este captată folosind aşa-numitele turbine eoliene, a căror putere poate varia între sute de Watt şi câţiva MW, în funcţie de destinaţie. Dacă vom compara aceste valori cu puterea uzuală a turbinelor termoelectrice, care variază intre zeci si sute de MW, vom vedea că puterea turbinelor eoliene este relativ mică. Este nevoie de grupuri de astfel de turbine, aşa-numitele ferme eoliene, pentru a produce puteri comparabile cu cele ale centralelor termoelectrice tradiţionale. Funcţionarea fermelor eoliene este însoţită de zgomot puternic, datorat in special desprinderii vârtejurilor de aer de pe palele turbinei, dar şi a angrenajelor mecanice. De asemeni, existenţa fermelor eoliene afectează viaţa păsărilor şi a animalelor sălbatice care trăiau în arealul respectiv, atât în cursul construcţiei, care implica uneori excavaţii de mari dimensiuni, cât şi în cursul exploatării. Un dezavantaj major al energiei eoliene este faptul că are caracter fluctuant.
Cea geotermală este mai ferită de aceste dezavantaje?
Folosirea energiei geotermale are şi ea dezavantaje, dacă o comparăm cu utilizarea combustibililor solizi. În primul rând, ea are potenţial ridicat într-un număr relativ redus de locuri pe suprafaţa pământului. Mai mult, aceste locuri nu sunt întotdeauna în apropierea zonelor unde se găsesc potenţiali utilizatori, care de obicei sunt aglomerările urbane. Se mai adaugă şi faptul că exploatarea resurselor geotermale poate elibera gaze nocive în atmosferă.
Mai departe, energia hidraulică?
Deoarece energia hidraulică a fost folosită de mai multă vreme, dezavantajele utilizării ei pe scară largă sunt mai bine cunoscute. Investiţia iniţiala este mare, datorită în special costurilor barajelor, iar recuperarea fondurilor investite se face într-un timp îndelungat, putând ajunge la zeci de ani. Mediul natural este distrus pe largi suprafeţe, în zona viitoarelor lacuri de acumulare. Mai mult, comunităţile umane aflate în acea zonă trebuie mutate, acest lucru generând instabilitatea socială şi economică. De asemeni, nivelul natural al pânzelor freatice se modifică în prezenta marilor baraje, acest lucru perturbând une-ori sistemele ecologice.
În sfârşit, biocombustibilii?
Biocombustibilii au o capacitate calorică mai mică decât a combustibililor fosili. Acest lucru înseamnă că pentru a produce o anumită cantitate de energie este nevoie de o masă mai mare de biocombustibil decât de combustibil clasic. De asemeni, investiţia în capacităţile de producere şi rafinare a biocombustibililor este mare. Culturile necesare biocombustibililor reclamă de obicei irigare şi folosirea unor mari cantităţi de apa. Multă apă este folosită şi în cursul producerii biocombustibililor. Prin urmare se poate ajunge la o utilizare excesivă a resurselor de apă existente. Un aspect evidenţiat mai recent se referă la emisiile de carbon. De obicei se consideră că biocombustibilii emit prin ardere mai puţin carbon în atmosferă decât combustibilii clasici. Luarea însă în considerare şi a carbonului emis prin folosirea utilajelor necesare culturilor şi a utilajelor din capacităţile de producţie arată că, uneori, balanţa se poate inversa.
Atât cât se poate prevedea acum, ce efecte secundare sunt posibile în perspectiva apropiată şi mai depărtată şi cum pot fi contracarate?
Într-adevăr, viaţa ne învaţă că orice lucru inventat de om spre îmbunătăţirea traiului conduce întotdeauna şi la efecte opuse, dacă el se aplică şi este privit la o scară suficient de mare în spaţiu şi timp. În cazul surselor regenerabile de energie, efecte secundare pot proveni din dezavantajele semnalate 
anterior. Ele pot fi uneori şi în mod limitat eludate, dacă sunt luate în consideraţie încă din faza de concepţie. Sunt necesare prin urmare studii de impact, pentru evaluarea unor aspecte care depind în mod semnificativ de particularităţile geografice, climatice şi sociale ale locului. Practica a arătat totuşi ca există şi soluţii oarecum elementare. De exemplu, în cazul folosirii energiei vântului, fermele eoliene nu trebuie amplasate în apropierea zonelor rezidenţiale. Acest lucru poate diminua impactul vizual şi fonic asupra populaţiei. Nu exista încă suficiente informaţii privind impactul asupra faunei şi contracararea acestuia. Influenţa pe care caracterul fluctuant al energiei vântului îl poate avea asupra utilizatorilor poate fi diminuată prin amplasarea în aceeaşi zonă a unor capacitaţi de utilizare a energiei solare sau geotermale, în aşa fel încât în perioadele de acalmie a vântului aceste surse să acţioneze în compensare. Energia geotermală este caracterizată printr-o stabilitate mai mare a potenţialului. Totuşi, uneori, exploatarea excesivă poate periclita echilibrul ecologic al unor areale, aşa cum s-a văzut în ultimii ani în împrejurimile Ordei. Folosirea energiei hidraulice are mai multe efecte secundare, dovedite de-a lung timpului. Ele depind destul de mult de specificul fiecărei exploatări. O consecinţă care poate fi menţionată aici se referă la faptul că lacurile de acumulare sunt folosite nu numai cu scop energetic, ci şi ca sursă de apă potabilă şi de irigaţie. Acest lucru poate crea deficit de apă pe cursurile inferioare ale râurilor şi fluviilor. Fenomenul poate avea consecinţe politice importante dacă este vorba de cursuri de apă ce trec prin mai multe ţări.
Se poate vorbi de riscuri?
Folosirea pe scară largă a energiilor regenerabile este însoţită şi de riscuri. Să luăm, de exemplu, cazul energiei eoliene sau al energiei solare. Integrarea în sistem a capacitaţilor de producere a energiei electrice bazate pe aceste resurse cu caracter fluctuant prezintă riscul destabilizării reţelei de transport şi distribuţie. În mod normal, operatorii de reţea au posibilitatea de a menţine un echilibru între consumul şi producţia de energie, prin conectarea sau deconectarea unor producători (mai curând decât a unor consumatori). Acest lucru este mai uşor controlabil în cazul producerii de energie bazată pe combustibili fosili, la care prognoza pentru viitorul apropiat este relativ uşor de făcut. Dacă ne referim acum la energia hidraulică, există riscul de inundaţie şi de pierderi de vieţi omeneşti pentru zonele din avalul barajelor, în cazul deteriorării sau distrugerii acestora. Amplasarea marilor baraje poate fi însoţită uneori, datorită marii lor greutăţi, şi de intensificarea micro-activităţii seismice. În domeniul producerii biocombustibililor, datorită cererii din ce în ce mai mari, suprafeţe de teren destinate tradiţional agriculturii ar putea să fie alocate în viitor culturilor asociate cu aceşti biocombustibili. Prin urmare, există şi riscul ca preţul hranei să crească, generând probleme sociale. Acestea sunt doar câteva exemple. În concluzie, trebuie să spunem că riscurile pot fi diminuate, dar nu pot fi complet eliminate.
Se vorbeşte mereu mai mult de aşa-numitele case cu consum energetic redus, sau pasive energetic, domeniu în care aveţi o experienţă care v-a consacrat în lumea specialiştilor. Ce sunt aceste case şi ce şanse ca ele să poată fi construite în ţara noastră?
Clădirile se pot categorisi în funcţie de necesarul de energie termică folosită la încălzire pe parcursul unui an. Deoarece clădirile au dimensiuni diferite, acest necesar este de obicei raportat la suprafaţa locuibilă a clădirii, rezultând un necesar de căldură specific. Definirea clădirilor cu consum redus de energie diferă de la ţară la ţară, necesarul maxim de consum termic variind între 30 şi 75 kWh/(m2an). Există mai multe moduri de definire a unei clădiri pasive. Cel mai cunoscut in momentul de faţă este cel introdus de Wolfgang Feist în Germania la începutul anilor 1990. Pentru particularizare, în acest caz se foloseşte referirea Passivhaus. Consumul maxim de energie folosit la încălzire şi răcire nu trebuie să depăşească 15 kWh/(m2an). În plus, consumul total de energie primară folosită (incluzând iluminat, echipamente electrice casnice, ventilaţie, etc.) nu trebuie să depăşească 120 kWh/(m2an). Pentru a avea o idee de ce înseamnă aceste valori, putem spune ca normativele germane pentru clădiri „standard” admit consumuri de încălzire de circa 120 kWh/(m2an). O prezentare succintă a modului în care arată o clădire Passivhaus ar fi următoarea: are o foarte buna termoizolaţie a anvelopei; fenestraţia constă în geamuri cu trei foi între care este introdus gaz inert; aerisirea este asigurată prin ventilaţie forţată; se recuperează căldura din aerul viciat evacuat din clădire; nu există sistem clasic de încălzire. În ţara noastră introducerea unor astfel de clădiri cu foarte bună performanţă energetica reprezintă o acţiune ambiţioasă, dacă ne raportăm la faptul că fondul comun de clădiri prezintă consumuri termice variind între 300 si 450 kWh/(m2an). Sunt construite totuşi în acest moment cel puţin patru clădiri Passivhaus, dintre care una, localizată în comuna Burluşi din judeţul Argeş este certificată de Institutul Casei Pasive din Darmstadt, înfiinţat de W. Feist. În principiu, există o bună perspectivă de dezvoltare, ţinând cont că tehnologia necesară este matură şi accesibilă pe piaţă.
