Primii paşi cinematografici, scenaristul D.R.Popescu i-a făcut alături de regizorul Geo Saizescu, un principal comediograf al filmului românesc. Cum s-a născut această rodnică şi prestigioasă colaborare?
În această vară, eminentul dramaturg şi scenarist, scriitorul şi publicistul D.R.Popescu împlineşte opt decenii de viaţă, şi la ceasul acestei frumoase aniversări ţin să-i adresez, împreună cu toţi cei care l-au cunoscut, l-au citit sau i-au urmărit creaţiile, o sinceră şi plenară urare de „la mulţi ani!”, de viaţă lungă şi senină, încărcată de bucurii şi izbândă, şi mai simt nevoia să-mi reamintesc principalele sale victorii 
dramaturgice şi scenaristice, teatrale şi cinematografice, realizate de-a lungul anilor, ba mai mult, ţin să rememorez şi câteva împrejurări ale unei „prietenii de-o viaţă”. Înaintea oricăror alte amintiri, aş evoca anii petrecuţi împreună la revista Contemporanul (revista căreia eu i-am dedicat mai mult de jumătate din viaţă), într-o perioadă grea a existenţei acesteia, pe când, revista, înainte de a ajunge la „ideea europeană”, era ameninţată de „ideea asiatică” (după eroicele vizite ceauşiste în China sau Coreea de Nord), ani în care, ca redactor-şef, a reuşit s-o salveze de la scufundare (deşi n-avea vocaţie de marinar, ca alţii), s-o păstreze pe linia de plutire, să-i respecte şi să-i susţină vocaţia culturală, s-o ferească de soarta hărăzită de unii, aceea a unei publicaţii stricte de „dezbateri ideologice”. Erau anii de tristă amintire ai unui deşănţat „cult al personalităţii” (aşa personalitate, aşa cult!), ani pe care, altfel, nu ni-i amintim deloc cu plăcere, dar cred că victoria culturală din acea cenuşie „epocă de aur” a scriitorului D.R.Popescu, la cârma revistei Contemporanul, se cuvine a fi apreciată şi preţuită la reala sa valoare, ea înscriindu-se printre principalele izbânzi culturale ale scriitorului, alături de toate drepturile obţinute pentru scriitorii români, cărora le-a fost preşedinte de uniune în anii grei ai multilateral-dezvoltatei „epoci de aur”, alături de marile sale creaţii dramaturgice (printre care „Aceşti îngeri trişti” sau „Pisica în noaptea de Anul Nou”), alături de prozele sale esenţiale (romanele „F”, „Cei doi din dreptul Ţebei”, „Vânătoarea regală”, „O bere pentru calul meu” şi volumele de nuvele „Umbrela de soare”, „Somnul pământului”, „Dor”, „Duios Anastasia trecea” ş.a.) şi alături de scenariile sale, care au jalonat, decenii la rând, reuşite primordiale ale cinematografiei naţionale.
Primii paşi cinematografici, scenaristul D.R.Popescu i-a făcut alături de regizorul Geo Saizescu, un principal comediograf al filmului românesc. Cum s-a născut această rodnică şi prestigioasă colaborare? Simplu: după cum reiese şi din ultimele pagini ale volumului memorialistic „Jurnalul unui bătrân lup de cinema” de Geo Saizescu, într-o zi de 14 noiembrie, scriitorul i-a făcut cadou, de ziua lui, regizorului, prima variantă a scenariului cu guguştiuci „Un surâs în plină vară” (practic, o adaptare cinematografică a nuvelei „Pădurea” din volumul său „Umbrela de soare”), care va deveni un film ataşant al cineastului, Un surâs în plină vară, cu premiera în martie 1964, o comedie foarte hazlie, dar cu sâmbure tragic (cum sunt cam toate filmele cu „îngeri trişti” ale scenaristului D.R.Popescu) şi cu o distribuţie de elită, din care, pe lângă protagonişti, Sebastian Papaiani (Făniţă) şi Florina Luican (Liorica lui), făceau parte Silvia Fulda, Dem Rădulescu, Matei Alexandru, George Constantin, Nineta Gusti, Draga Olteanu, Catiţa Ispas, Dumitru Furdui, Rodica Mandache, Melania Cârje, Nucu Păunescu, Puiu Călinescu. A fost prima colaborare dintre scriitorul D.R. Popescu şi regizorul Geo Saizescu, urmată, la scurtă distanţă de timp, de alte două colaborări, filmele La porţile pământului şi Balul de sâmbătă seara, şi, peste alţi câţiva ani, Păcală. Filmul La porţile pământului (cu premiera în martie 1966), este o poveste de dragoste, ai cărei 
protagonişti sunt geologi care prospectează noi zăcăminte miniere în Munţii Apuseni, printre interpreţi fiind George Constantin (George), Marga Barbu (Irina), Ilinca Tomoroveanu (Dinela), Sebastian Papaiani (Romi), George Popovici Poenaru (Emil), Florina Luican (Silvia), Mitzura Arghezi (Ioneasca). Filmul nu este o comedie (ca majoritatea filmelor regizate de Geo Saizescu), dar scenariul lui D.R.Popescu schiţează şi câteva personaje cu haz, printre care ciobanul interpretat de Dem Rădulescu, cel care îi călăuzeşte pe geologi în prospecţiile de pe Dealul Sterp şi care, la capătul unei discuţii „filosofice” cu cercetătorii, are replica antologică „să ne întoarcem la oile noastre”. Filmul lui Geo Saizescu Balul de sâmbătă seara (cu premiera în mai 1968) este o comedie lirică, al cărei principal „înger trist” este Papă (de la Papă Lapte, desigur, dar şi de la Papaiani!), un tânăr care (conform proverbului cu „între două, nu te plouă”) se îndrăgosteşte subit de două fete, are o iubire blondă (Ana Szeles) şi o iubire brună (Mariella Petrescu), numai că deznodământul şi morala filmului se îndreaptă către un alt proverb tradiţional, acela cu „cine aleargă după doi iepuri…”. Peste câţiva ani, colaborarea scenaristului D.R.Popescu cu regizorul Geo Saizescu atingea apogeul prin cel de al patrulea lung metraj lucrat împreună, filmul Păcală (cu premiera în martie 1974), despre care meşterul nostru într-ale criticii cinematografice, D.I.Suchianu spunea că este „un moment de sărbătoare în istoria artei cinematografice româneşti”, „o adevărată sărbătoare naţională”. Scenaristul D.R.Popescu, regizorul Geo Saizescu (devenit şi co-scenarist), însoţiţi de Sebastian Papaiani (născut, parcă, pentru Păcală) şi-au propus să ofere filmului, şi, implicit, spectatorilor, chipul unui Păcală care să nu se suprapună pe niciuna dintre definiţiile contradictorii date eroului de-a lungul timpului: în concepţia lor, Păcală vine pe lume şi porneşte prin lume pentru a se război cu un „balaur cu o mie de capete”, prostia. Scenaristul D.R. Popescu scria, de altfel, următoarele rânduri despre Păcală (în octombrie 1972, înainte de premiera filmului): „Păcală este şi el ca şi alţii un alergător de cursă lungă. Înconjurat de o lume mai bine organizată şi mai tare decât el, nu se dovedeşte mai slab decât ea. El nu e ce se crede despre el că este şi aceasta este esenţa sa: e mai viclean, căci de n-ar fi, n-ar mai fi. Acest calvar caraghios şi nu lipsit de speranţă trece prin vămile diavoleşti care sunt ale lumii pământene şi se ţin lanţ – vama jafului, a crimei, a minciunii, a anonimatului belicos şi cică justiţiar din umbra sa laşă, vama impotenţei spirituale, plină de demagogie şi fard, vama calomniei sobre şi pe puncte – trece prin aceste vămi ale prostiei şi nu numai ale prostiei şi sper să mai rămână ceva din el, în afara oaselor”. Mulţi actori din film crează roluri pentru posteritate: Papaiani devine Păcală şi Păcală devine Papaiani, frumoasa şi nostima Păcăliţă este Mariella Petrescu, un haz special, mucalit are Cosma Braşoveanu, alţi intepreţi – Vasilica Tastaman, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Ileana Stana Ionescu, Octavian Cotescu, Mariana Mihuţ, Ştefan Bănică, Geo Saizescu însuşi – participă cu haz la ronda bunei dispoziţii. Din „ciocnirea” amnarului-baladă cu cremenea-farsă au sărit scântei de poezie şi haz (dar şi accente dramatice!) care au învins şi vor învinge timpul. Datorită în primul rând scenaristului D.R. Popescu (care i-a lipsit enorm regizorului în tentativa „întoarcerii lui Păcală”!), filmul Păcală a fost – a rămas şi va rămâne – un film polemic!…
Între ultimele două filme amintite, scenaristul D.R. Popescu a susţinut viguros debutul regizorului Radu Gabrea, oferindu-i punctul de plecare al unui film care, respectând proporţiile, a însemnat pentru regizor cam ceea ce a însemnat Copilăria lui Ivan în filmografia regizorului Andrei Tarkovski. Este vorba despre filmul Prea mic pentru un război atât de mare (cu premiera în februarie 1970), un film de război a cărui acţiune se petrece în vara anului 1944, eroul titular fiind un copil de trupă într-o fanfară militară (jucat de Mihai Filip), care se împrieteneşte cu un soldat mustăcios (Mircea Albulescu), pentru ca după ce acesta pleacă la război să pornească în căutarea lui şi să ajungă până în linia întâi a frontului, unde devine martor al tragediilor războiului şi rămâne printre ceilalţi soldaţi chiar şi după ce prietenul său mustăcios va muri în luptă. Printre interpreţi sunt Gheorghe Cozorici (Locotenentul), Jean Constantin (Vlăjganul), Gheorghe Dinică (Plutonierul veteran), Ernest Maftei (Soldatul cărunt), Dan Nuţu (Brunetul), Ileana Popovici (Învăţătoarea), Ştefan Radof (Bucătarul), Liviu Rozorea (Neamţul), Ovidiu Schumacher (Soldatul vesel), Nicolae Wolcz (Clovnul). Un alt regizor important al „generaţiei ‘70”, Alexandru Tatos, a fost sprijinit, pe parcursul creaţiei sale, nu o dată, de scenaristul D.R.Popescu. Întâi, la filmul Duios Anastasia trecea (cu premiera în aprilie 1980), când scenaristul şi-a adaptat pentru ecran o proză din volumul cu acelaşi titlu, o dramă a cărei acţiune se petrece într-un sat dunărean, de la graniţa cu Iugoslavia, în anii celui de al Doilea Război Mondial, unde un partizan sârb este ucis de fascişti, care interzic îngroparea lui (sub ameninţarea pedepsei cu moartea), ca în mitul Atrizilor, numai că învăţătoarea Anastasia, o „nouă Antigonă”, se hotărăşte să îngroapă cadavrul, expus în mijlocul satului, drept „exemplu” pentru cei care vor să continue lupta anti-fascistă. Regizorul schimbă întrucâtva „semnul” personajului titular, care în proza şi scenariul scriitorului era o „justiţiară” din familia spirituală a Vitoriei Lipan, învăţătoarea din film, în interpretarea exemplară a Andei Onesa fiind o fiinţă firavă, aparent neajutorată, dar semnificaţiile personajului şi ale acţiunilor sale rămân intacte, tulburătoare. Mai joacă în film, printre alţii, Amza Pellea, Tarr Lászlo, Biró Levente, Cristian Ghiţă, Răzvan Onesa, Cătălin Ciornei, Imola Gáspár. Peste câţiva ani, scenaristul va mai colabora o dată cu regizorul Alexandru Tatos, la filmul Fructe de pădure (cu premiera în noiembrie 1983), al cărui „înger trist” este Amalia, fiica unui tăietor de lemne (interpretată de Manuela Boboc), un personaj care reuşeşte să treacă peste eşecul unei iubiri nefericite şi să-şi refacă viaţa. Mai joacă în acest film, printre alţii, Ion Fiscuteanu, Mariana Mihuţ, Ion Besoiu, Cornel Mihalache, Dinu Ianculescu, Doina Tamaş, Tudorel Filimon…
Scenaristul D.R.Popescu a continuat să fie activ şi între aceste două filme ale regizorului Alexandru Tatos, când a oferit „materie primă” regizorilor Lucian Bratu, Lucian Mardare şi George Cornea. Lucian Bratu a realizat atunci filmul Mireasa din tren (cu premiera în mai 1980), o poveste de dragoste sensibilă şi delicată, cu trei personaje în prim plan, Carolina (Amalia Leonte), Mihu (Gheorghe Visu) şi Filimon (Radu Gheorghe), primele două angrenate într-o destul de riscantă „joacă de-a viaţa” (una dintre „distracţiile” lor este să se îmbrăce ca mire şi mireasă şi să circule cu trenul pentru a-i şoca pe călători), cel de al treilea personaj fiind, în cele din urmă, „alesul inimii” pentru tânăra ospătăriţă dintr-o grădină de vară, Carolina. Filmul lui Lucian Mardare Zbor planat (cu premiera în septembrie 1980) este o dramă petrecută pe şantierul unei hidrocentrale, printre interpreţi fiind Gabriel Oseciuc, Gheorghe Nuţescu, Monica Bordeianu, Maria Ploae, Elisabeta Adam, Ştefan Velniciuc, Vasile Muraru, Gheorghe Şimonca. Pentru operatorul-regizor George Cornea, scenaristul a adaptat la cerinţele ecranului o proză scurtă a sa, care a stat la baza filmului Căruţa cu mere (cu premiera în octombrie 1983), povestea tragi-comică a unor circari ambulanţi, desfăşurată în realităţile româneşti imediat postbelice, printre interpreţii din film fiind Ion Dichiseanu (Mezat), Dinu Manolache (Petre), Radu Gheorghe (Savel), Florina Cercel (Dorina), Mircea Diaconu (Garofiţă), Tania Filip (Veronica), Dan Damian (Tomoroagă), Ion Besoiu (Popa Şoimu), Stela Popescu (Preoteasa), Geo Saizescu (Pretorul), Mihai Mălaimare (Georgică).
Un film mai special scris de D.R.Popescu a fost Nelu de Dorin Mircea Doroftei (cu premiera în septermbrie 1988), povestea nu lipsită de dramatism a unui copil de 13 ani, dintr-o familie pe cale de destrămare. De ce acest film poate fi considerat „mai special”? Simplu: printre personaje, alături de copilul Nelu (interpretat de Mihai Brătilă) se află şi un miliţian Nelu, un rol care i-a deschis actorului Radu Duda drumul către familia regală! Mai joacă în film Melania Ursu, Tora Vasilescu, Florin Zamfirescu, Virgil Andriescu, Mihai Cafriţa, Dan Condurache, Mihai Mălaimare, Tudorel Filimon, Oana Ştefănescu, Manuela Ciucur. Nu după multă vreme, scenaristul D.R.Popescu a reluat legătura cu regizorul Dorin Mircea Doroftei, propunându-i un nou scenariu, care a stat la baza filmului Cenuşa păsării din vis (cu premiera în octombrie 1990), un film despre proaspeţi absolvenţi de liceu care se pregătesc să pornească pe drumurile vieţii, din distribuţia căruia fac parte, printre alţii, Stelian Nistor, Marius Popa, Adina Cristescu, Gabriel Costea, Irina Movilă, Tora Vasilescu, Mihai Cafriţa. Între timp, scenaristul D.R.Popescu i-a oferit regizorului Dan Piţa pretextul unuia dintre cele mai ataşante filme ale sale, scenariul pentru filmul Rochia albă de dantelă (cu premiera în octombrie 1989), o tragică poveste de dragoste, a cărei protagonistă este Doina, o desenatoare de modele într-o fabrică de confecţii (în interpretarea de zile mari a Dianei Gheorghian), printre celelalte personaje marcante ale filmului fiind doctorul Iuga (Claudiu Bleonţ), sculptorul Şerban (Alexandru Repan) şi colegul de întreprindere Mitică, tatăl copiilor ei (Andrei Finţi), printre ceilalţi interpreţi fiind Claudia Nicolau, Manuela Hărăbor, Imola Gaspar, Ilinca Goia şi copiii Andrei Egli şi Iuliana Stoianescu. Am mai spus-o: pentru mine strigătul de disperare al Dianei Gheorghian din acest film, auzit doar cu câteva săptămâni înainte de decembrie ’89, a dobândit un sens premonitoriu, el anunţând strigătul revoluţiei izbăvitoare. Despre un singur film scris de D.R.Popescu aş mai vrea să vorbesc aici, despre Turnul din Pisa de Şerban Marinescu (cu premiera în octombrie 2002), un „policier” dramatic, cu meandre spectaculoase ale intrigii, al cărei personaj central este Ioana (interpretată de Ioana Flora, într-un „rol al vieţii”), un personaj căruia viaţa îi rezervă cam multe surprize neplăcute dar care statorniceşte o prietenie trainică cu un simpatic trio de lăutari, Gigi, Dorel şi Vali (interpretaţi de Gheorghe Dinică, Dorel Vişan şi Valentin Uritescu), reuşind în cele din urmă să depăşească încercările dure ale existenţei. Mai joacă, în acest film din mileniul III al scenaristului D.R.Popescu şi al regizorului Şerban Marinescu, actori remarcabili precum Gheorghe Visu, Mihai Mălaimare, Marius Stănescu, Mitică Popescu, Ion Fiscuteanu şi mulţi alţii.
