Ionel-Valentin Vlad: Stâlpii poporului român: credinţa şi limba
De la înfiinţarea ei, în 1866 şi până astăzi, Academia Română a cultivat marile valori ale culturii naţionale şi s-a pus în serviciul naţiunii române. Înfiinţată pentru cultivarea limbii române, pentru studierea istoriei naţionale, a ştiinţelor şi artelor, Academia Română a promovat continuu cultura naţională în înţelesul ei cel mai larg.
Sărbătorim Ziua Culturii Naţionale în acest an, al 150-lea de la fondarea Societăţii Literare Române, care devine printr-o lege specială, în 1879, Academia Română. Un prim simbol în acea
stă celebrare, la început de an, este ziua de naştere a marelui nostru poet, Mihai Eminescu. Ziua de 15 ianuarie este o zi de mare sărbătoare a poporului român, şi printr-o fericită iniţiativă a Academiei Române, susţinută de conducerea ţării, a fost desemnată Ziua Culturii Naţionale prin Legea 238 din 16 decembrie 2010, votată de Parlamentul României. Nu se putea o unire mai potrivită a celor două sărbători, sub auspiciile cărora, poporul nostru îşi începe fiecare an. La mulţi ani!
De-a lungul veacurilor, credinţa noastră creştină, de aproape 2000 de ani, şi limba au reprezentat cei doi stâlpi ai dăinuirii poporului român, ai culturii noastre, în acelaşi timp, elemente esenţiale prin care ne-am integrat în cultura şi civilizaţia europeană. Despre credinţa noastră creştină, care se păstrează în toate satele şi oraşele ţării, va vorbi cu toată înţelepciunea sa Preafericitiul Patriarh Daniel.
Voi prezenta în acest mesaj un citat memorabil al părintelui-profesor Dumitru Stăniloae, asupra legăturii între credinţa noastră creştină şi naţional sau naţiune: „Naţiunile sunt după cuprinsul lor eterne în Dumnezeu. Dumnezeu pe toate le vrea. În fiecare arată o nuanţă din spiritualitatea sa nesfârşită. Le vom 
suprima noi, vrând să rectificăm opera şi cugetarea eternă a lui Dumnezeu să nu mai fie? Mai degrabă vom ţine la existenţa fiecărei naţiuni, şi, atenţie, protestând când una vrea să oprime sau să suprime pe alta şi propovăduind armonia lor, căci armonie deplină este şi în lumea ideilor dumnezeieşti”.
Al doilea pilon al culturii noastre naţionale este limba română. În primii 800 de ani de la ocupaţia romană, s-a format limba română, într-un proces de amestec al latinei vulgare cu limba localnicilor, cu alte limbi ale unor popoare migratoare, asemănător formării tuturor limbilor romanice. Cam la jumătatea acestui proces, circa 400 d.Hr., Niceta di Remesioano din Dacia Mediteraneea, care se întindea până la Marea Adriatică, creştinează triburile dacice dure de la nordul Dunării – boreenii – în aşa fel încât prietenii li se adresează într-o formă emoţionantă: „Te duci la dacii boreeici, cei care cântă lauda lui Hristos cu inimă romană”.
Limba latină a fost înlocuită în mare parte de limba slavonă, însă adaptată de sfinţii părinţi români în secolul al XI-lea, şi aceştia se subordonau patriarhului ecumenic din Constantinopol, nu altcuiva. S-a scris în limba slavonă până în secolul al XVI-lea, când au apărut primele texte utilizând deopotrivă cuvinte slavone şi româneşti şi o grafie chirilică. O carte cu mare rezonanţă în epocă, tradusă în limbile slavă şi greacă, şi apoi în multe alte limbi, este Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, scrisă între 1513 şi 1521. Amintesc anul 1521, Bătălia de la Mohács, în care creştinii au fost înfrânţi, ceea ce a reprezentat o mare dramă. Acest text este comparabil cu alte câteva texte similare din Occident (de exemplu: Il Principe a lui Machiavelli, dar fără cinismul acelei cărţi).
Trecând în timp rapid, în secolul al XVIII-lea apar numeroase texte în limba română, şi din 1860 se legiferează folosirea scrierii cu caractere latine; este timpul lui Mihai Eminescu, c
are vorbeşte limba română, care scrie cu caractere latine şi cu un talent extraordinar. Pentru românii de pretutindeni, Mihai Eminescu a fost şi va rămâne, după cum l-a numit Constantin Noica, „omul deplin al culturii româneşti”, întrucât, continuă marele filosof, „cu numele lui magic deschidem toate porţile spiritului. Dar, nu este vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui, de comorile plutonice reţinute sau de sistemele de filosofie posibile. Este vorba de tot, de spectacolul acesta extraordinar, pe care ţi-l dă o conştiinţă de cultură deschisă către tot”. Mihai Eminescu nu a fost numai un poet de geniu, ci un spirit enciclopedic, un publicist curajos, un dramaturg şi un prozator de talent. A fost făuritorul limbii române moderne, sau după inspirata caracterizare a lui Titu Maiorescu „punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veşmântului cugetării româneşti”.
Moştenirea lăsată de Mihai Eminescu este enormă. Frumuseţea limbii româneşti, profunzimea gândirii, dragostea de patrie, de trecutul şi de tradiţiile poporului român, toate se regăsesc în opera lui poetică de prozator şi publicist, care a văzut lumina tiparului, dar şi în manuscrisele rămase, adevărate exemple de trudă intelectuală. Apropierea de Eminescu este numită de Nicolae Iorga „însuşi drumul către sănătatea poporului român”.
De la înfiinţarea ei, în 1866 şi până astăzi, Academia Română a cultivat marile valori ale culturii naţionale şi s-a pus în serviciul naţiunii române. Înfiinţată pentru cultivarea limbii române, pentru studierea istoriei naţionale, a ştiinţelor şi artelor, Academia Română a promovat continuu cultura naţională în înţelesul ei cel mai larg. Este emoţionant ce scrie regele Carol I, preşedinte de onoare şi protectorul Academiei: „Nu mai puţin, însă, trebuie să ne ocupăm şi de viitor, de limba noastră, care s-a păstrat neatinsă în câmpiile roditoare ale Dunării, în planurile măreţe ale Carpaţilor, aceste ţinuturi încântătoare descrise cu măiestrie şi într-o limbă aşa de curată de poetul nostru popular, Vasile Alecsandri, şi de poetul nostru naţional, Mihai Eminescu. Ce sarcină mai dulce poate avea Academia, decât a lua sub paza sa această limbă veche, pe care poporul o înţelege şi o iubeşte”.
Într-o lume care tinde să se globalizeze, o academie naţională europeană, aşa cum este Academia Română, are astăzi o misiune urgentă şi de mare responsabilitate: să medieze corect între tendinţa integrării şi identitatea naţională.
Într-o lume care tinde să se globalizeze, o academie naţională europeană, aşa cum este Academia Română, are astăzi o misiune urgentă şi de mare responsabilitate: să medieze corect între tendinţa integrării şi identitatea naţională. Rolul predominant al Academiei este, fără îndoială, acela de a apăra identitatea noastră naţională, adică valorile ei spirituale profunde, irepetabile, ţinând cont şi de tendinţele actuale ale dezvoltării umanităţii. Iată de ce în cadrul programelor de dezvoltare a României pe termen lung, 2015-2035, Academiei Române îi revine realizarea unuia dintre cele mai de seamă dintre acestea, cel legat de cultura românească privită între naţional şi universal, cu obiective bine definite în domeniul şcolii şi educaţiei – am numit aceasta O Românie educată – şi cu această ambiţie de a fi printre primele zece ţări în Europa, în materie de şcoală şi educaţie, al atragerii spre cultură a populaţiei ţării, în special a tinerei generaţii, a culturii electronice, al afirmării contribuţiilor oamenilor de ştiinţă şi de cultură români, în ştiinţa şi cultura universală. Pentru înfăptuirea acestei misiuni, Academia Română are o reţea de 69 de institute şi centre de cercetare fundamentală în toate domeniile ştiinţei şi culturii, unele dintre acestea recunoscute ca centre de excelenţă atât pe plan naţional, cât şi internaţional, de cercetători de elită, căci aşa cum nota Mihai Eminescu „un popor, ca şi un copac, şi ca orice fiinţă organică nu poate înainta decât din sine însuşi, decât dezvoltându-şi treptat aptitudinile şi puterile sale înnăscute”.
Academia Română a participat la elaborarea unei strategii naţionale a cercetării ştiinţifice şi inovării, corelată cu programul Orizont 2020, cu cerinţele Uniunii Europene. Academia Română este organizatoarea strategiei României pentru următorii 20 de ani (volumul I a apărut în iulie 2015, şi poate fi consultat; volumul II a fost predat la Editura Academiei Române cu termen de tipărire în luna ianuarie). Strategia se ocupă de identitatea naţională şi cuprinde atât obiective privind cultura naţională, cât şi problemele privind respectul faţă de instituţiile naţionale şi politicile în domenii care vizează interesul naţional. Sfera identităţii naţionale este mai largă decât culura naţională, dar cuprinde şi aceste elemente. Fidelă obiectivelor pentru care a fost creată acum 150 de ani, Academia Română a fost şi continuă să fie garantul menţinerii şi promovării culturii naţionale şi al afirmării ei în lume.
La sărbătoarea naţională a României, 1 Decembrie 2015, domnul preşedinte al României, Klaus Iohannis, a apreciat înalta misiune naţională a Academei Române şi contribuţia ştiinţifică şi culturală a membrilor săi la dezvoltarea României: „Academia Română reprezintă forul cel mai reprezentativ de consacrare ştiinţifică al României şi păstrătoarea unei îndelungate tradiţii spirituale a poporului român. Este esenţial pentru identitatea noastră naţională să ne recunoaştem valorile, pe acei oameni care au demonstrat o altă ţinută ştiinţifică pe tot parcursul vieţii lor academice şi profesionale. Cred cu tărie în întărirea legăturii dintre cercetare şi educaţie, ca o condiţie sine qau non a supravieţuirii unei societăţi democratice, cea în care cetăţenii României puternice să poată înţelege şi utiliza noţiuni ştiinţifice”. Vă mulţumim pentru aceste aprecieri.
Vă exprimăm gratitudinea noastră, pentru că Academia Română a fost onorată cu această ocazie şi prin decorarea a 15 membri ai înaltului for, prima dată în număr aşa de mare în toată istoria Academiei Române. Ziua Naţională a Culturii este un moment în care privim la ceea ce s-a înfăptuit şi trebuie să gândim la ceea ce avem de realizat, pentru întărirea culturii şi unităţii naţionale şi acestea pornesc din credinţă, educaţia în familie şi în şcoli, a limbii române, a istoriei românilor şi a ştiinţelor cu deschiderea lor globalizantă. Aceasta se poate face, aşa cum afirma un mare om de stat român, printr-o reflecţie ce ar trebui să ajungă în manualele şcolare: „Numai efortul românesc dârz şi demn ne poate mântui neputinţele. Să slujim, deci, ţara cu dârzenie, demnitate şi cu patriotism luminat”.
