La sfârşitul lunii septembrie, am întâlnit-o pe Alina Azario, pianist şi profesor de pian la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg, care mi-a destănuit că visul său, primit în dar de pe vremea când, copil, culegea notele muzicale şi le aşeza cu grijă pe clape, a fost şi este acela de a repune în circulaţie numele uneia dintre cele mai importante pianiste ale tuturor timpurilor, Clara Haskil
În timpul vieţii mele, am întâlnit trei genii:
Profesorul Einstein, Winston Churchill şi Clara Haskil.
Nu sunt un muzician instruit, însă pot spune doar că atingea clapele cu delicateţe,
avea o expresie minunată şi o tehnică extraordinară.
Charlie Chaplin
Exisă oameni care nu au linişte până nu îndeplinesc ceea ce li s-a revelat la un moment dat. La sfârşitul lunii septembrie, am întâlnit-o pe Alina Azario, pianist şi profesor de pian la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg, care mi-a destănuit că visul său, primit în dar de pe vremea când, copil, culegea notele muzicale şi le aşeza cu grijă pe clape, a fost şi este acela de a 
repune în circulaţie numele uneia dintre cele mai importante pianiste ale tuturor timpurilor, Clara Haskil.
Înainte de anul 2014, în România, ţara în care s-a născut, despre Clara Haskil se vorbea, în special, în cercurile iubitorilor de muzică clasică, în timp ce în Elveţia, ţara sa adopţie, aceasta făcea parte din „portofoliul” culturii elveţiene care i-a creat unul dintre cele mai prestigioase concursuri de muzică clasică din întreaga lume, Concursul Internaţional de Pian Clara Haskil, din Vevey (locul unde a trăit între anii 1942 şi 1960), fondat în 1963. Numele Clarinetei, aşa cum o alinta prietenul său, Dinu Lipatti, este împrumutat unei străzi şi unei pieţe din acelaşi orăşel cochet; drept aceea, pentru elveţianul obişnuit, pasionat de subiectele din zona culturală, Clara Haskil face parte din cotidian.
Alina Azario, aflată în plină ascensiune în muzica internaţională, într-un gest de reverenţă pentru România, a lansat în 2014, la Sibiu, Festivalul Internaţional de Muzică Clasică Clara Haskil, reuşind astfel să readucă acasă un simbol dedicat uneia dintre cele mai talentate pianiste de origine română. De-a lungul celor două ediţii, a fost prezentată, didacticeşte, viaţa pianistei printr-un spectacol-lectură, prin realizarea unei instalaţii itinerante şi prin publicarea unei traduceri a celei mai cunoscute biografii, semnate de Jerôme Spycket. Festivalul a alăturat tineri muzicieni talentaţi din Europa – Alexander Schimpf, Cristian Budu, Mauro Lo Conte, Volodymyr Lavrynienko – care au făcut să ridice numărul celor care au început să 
asculte interpretările Clarei Haskil. Anul acesta, Festivalul de la Sibiu s-a desfăşurat la sfârşitul lunii octombrie.
Dar neobosita pianistă Alina Azario nu şi-a uitat scopul: numele Clarinetei răsună deja în Elveţia şi în România, însă ar trebui să ajungă şi în alte spaţii, care cândva au simţit pasiunea şi iubirea necondiţionată pentru muzica clasică a Clarei Haskil.
Propunerea Alinei Azario, proiectul Internationales Musikfestival Clara Haskil coordonat de Asociaţia Clara Haskil România, declarat câştigător în cadrul Programului CentenArt lansat anul acesta de către Institutul Cultural Român, a însemnat deschiderea unui nou drum pe culoarele muzicii clasice, în inima oraşului care se doreşte capitala muzicii clasice: Hamburg. Asta deoarece, în ianuarie 2017, se va inaugura cea mai mare sală de concerte simfonice din lume, Elbphilarmonie, construită deasupra unui vechi depozit, de cărămidă, în formă de trapez, de pe râul Elba. Studiile acustice i-au fost încredinţate firmei japoneze Nagata Acoustics care a realizat o muncă de artizanat mural, în timp ce scenografia spaţiilor a fost concepută de către societatea dUCKS sceno care colaborează cu alte renumite societăţi precum agenţia de arhitectură elveţiană Herzog & de Meuron, care şi-a înscris numele pe importante creaţii arhitecturale moderne, precum Tate Modern din Londra. Bugetate în urmă cu zece ani, în 2007, când s-a pus prima piatră, la 80 de milioane de euro, costurile acestui proiect faraonic au ajuns, în acest moment, la 800 de milioane de euro. Locuitorii oraşului sunt alimentaţi de un orgoliu sănătos văzând zilnic o clădire modernă ce se înalţă pe umerii încărunţiţi ai alteia şi care, prin jocul de culori, forme şi ţesături, face să unească valurile metalice ale Elbei cu undele cerului care descoperă, când şi când, ochiuri semideschise de beton.
Întins pe o durată de trei seri, 29 septembrie – 1 octombrie, Festivalul Internaţional Clara Haskil organizat, pentru prima dată anul acesta, la Hamburg, a reunit tineri interpreţi din România, Germania, Elveţia, Italia şi Polonia, reprezentând primul proiect de talie internaţională care onorează memoria legendarei pianiste de origine română Clara Haskil. Alegerea oraşului pentru un astfel de festival nu este întâmplătoare, dat fiind că în acest loc s-au născut compozitorii şi pianiştii Felix Mendelssohn (1809) şi Johannes Brahms (1833).
Conform programului, disponibil online pentru publicul german (http://hamburg.clarahaskil.ro/), Festivalul a debutat la ora 20:00, la renumita sală de muzică clasică Laeiszhalle kleiner Saal Hamburg, considerată „templul muzicii clasice” din oraş, cu un spectacol-lectură care a prezentat scenic prietenia dintre Clara Haskil şi Dinu Lipatti. Consulul onorific al României şi reprezentantul legal al Deutsch-Rumänische-Gesellschaft für Norddeutschland e.V., domnul Klaus Reiner Kirchhoff a deschis toate cele trei seri în care a precizat că este pentru prima dată când la Hamburg, un oraş al muzicii clasice, se comemorează personalitatea pianistei Clara Haskil.
Artiştii care au intervenit în programul primei seri au fost actriţa Anna Schieber, alături de Mauro Lo Conte, pianist de origine italiană, născut în Elveţia, unul dintre numele bine cotate ale scenei internaţionale contemporane, Alina Azario, pianist şi profesor la Universitatea din Hamburg şi unul dintre muzicienii de origine română foarte apreciaţi la nivel internaţional, şi Hubert Rutkowski, absolvent al Academiei de Muzică Chopin din Varşovia şi profesor de pian la Hochschule für Künste din Bremen. Corespondenţa dintre Clara Haskil şi Dinu Lipatti, prezentată de actriţa Anna Schieber, a fost întreruptă de interpretările pianiştilor care au selectat piese de Bach, Schmann, Schubert şi Lipatti.
În cea de-a doua zi a Festivalului, pe 30 septembrie, iubitorii de muzică din Hamburg au avut şansa să îl asculte pe violoncelistul de origine română Valentin Răduţiu – laureat al Concursului Internaţional George Enescu ediţia 201– alături de pianistul de origine suedeză Per Rundberg, într-un program care a inclus piese scrise de Boccherini, Mendelssohn, Enescu şi Bartok. Concertul a avut loc la Mendelssohn-Saal din cadrul Hochschulle für Musik und Theater, începând cu ora 19:30. Fundată în 
1950, Hochschulle für Musik und Theater este, de asemenea, una dintre cele mai importante instituţii muzicale din Germania. Vila a fost desenată de către arhitectul german Martin Haller în 1884 şi apoi cumpărată de soţii evrei Budge. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, palatul a fost folosit drept locuinţă şi sediur pentru conducerea nazistă în Hamburg, iar mai târziu, până în anii ‘50, britanicii l-au transformat în cazino al oficialilor.
În partea a doua a programului, Valentin Răduţiu a prezentat câteva detalii necesare, legate de Sonata nr.2 a lui Enescu, o piesă dură, agitată, hectică, unde motivele româneşti apar doar spre final. Violoncelul lui Valentin Răduţiu a fost realizat în 1683. Cei doi artişti au fost chemaţi de două ori să interpreteze bisuri, după program. Sala a fost arhiplină, publicul majoritar german.
Raluca Ştirbăţ, o pianistă de mare anvergură a repertoriului enescian, cea care a iniţiat campania pentru salvarea casei Enescu din Mihăileni, a fost cea care a susţinut recitalul din cea de-a treia zi a festivalului, 1 octombrie, de la ora 19:30. Piesele lui Liszt, Schubert, Chopin şi Enescu, Sonata nr.3, au răsunat în aceeaşi sală arhiplină, Mendelssohn-Saal din cadrul Hochschulle für Musik und Theater. Deja mai degajat şi mai încrezător, publicul i-a cerut Ralucăi Ştirbăţ trei bisuri. Pianista nu a ezitat să aprecieze gestul Alinei Azario de a invita un coleg (practic un rival) – aspect care îi confirmă, indirect şi din interiorul breslei, valorea artistică – căruia i-a acordat închiderea Festivalului. Raluca Ştirbăţ, ca de altfel niciunul dintre artiştii care au deschis practic porţile Festivalului Internaţional Clara Haskil din Hamburg, nu a dezamăgit.
Alături de ICR, Festivalul de la Hamburg s-a bucurat de parteneri precum Nordcapital, o prestigioasă firmă de asigurări. Wempe, una dintre casele de bijuterii de renume, Deutsch-Rumänische-Gesellschaft für Norddeutschland e.V., Asociaţia Româno-Germană, şi Honorarkonsul von Rumänien. E meritul Alinei Azario care convinge.
În decursul celor trei zile, am salutat-o din priviri pe cea care a organizat Festivalul de la Hamburg, practic sufletul evenimentului, însă imediat după ce s-a încheiat, am ţinut să o felicit pe cea care, la nici 35 de ani, a adus un omagiu culturii româneşti, promovând o imagine pozitivă României, pianista Alina Azario. Aceasta a apreciat lansarea Programului CentenArt care i-a oferit şansa de a prezenta proiectul, derulat la Hamburg, oraşul unde s-a stabilit pianista, prin care ajută la repunerea în circulaţie a numelui Clarei Haskil despre care Dinu Lipatti spunea că reprezintă „însumarea perfecţiunii pe pământ”. Continuarea acestui Festival este, astfel, garantată prin ambientul muzical pe care îl întreţine oraşul de pe malul Elbei – oraş care educă publicul tânăr şi atrage un număr din ce în ce mai mare de turişti culturali – şi prin abnegaţia Alinei Azario care, prin colaborarea cu Universitatea de Muzică, unde profesează, pune bazele unei reţele de spaţii unde răsună acorduri româneşti.
După Vevey, Sibiu şi Hamburg ar putea urma Bruxelles, Paris, Viena – oraşe care să-i onoreze şi perpetueze memoria desăvârşitei pianiste Clara Haskil.
