De mai bine de un deceniu arta sacră creştin‑ortodoxă, realizată în tehnica mozaicului (icoana şi pictura de biserici), cunoaşte la noi o adevărată înflorire, în ciuda faptului că spaţiul românesc nu are propriu‑zis o tradiţie a mozaicului. Vechile noastre icoane portabile sunt pictate pe lemn ori pe sticlă, iar bisericile sunt împodobite îndeosebi în tehnica frescei. Mozaicul are însă o străveche tradiţie în tot bazinul mediteraneean, în Italia şi alte zone occidentale ale Imperiului Roman, în orientul creştin şi nu numai.
Creştinismul a preluat chiar înainte de edictul de toleranţă al lui Constantin cel Mare această laborioasă şi spectaculoasă tehnică artistică, destinată iniţial decorării spaţilor civile (ziduri şi pavimente), şi a adaptat‑o tematic, treptat, iconografiei răsăritene. Multe ansambluri civile în mozaic din primele secole creştine conţin personaje sau scene simbolice ce funcţionau asemenea unor coduri de recunoaştere pentru creştinii persecutaţi şi nevoiţi să‑şi practice clandestin credinţa (Bunul Păstor, peştele, porumbelul, ramura de palmier, figuri zoomorfe cu simbolistică eschatolică etc.).
Încă din secolul IV (după anul de cotitură 313, al Edictului de la Milan) încep să apară marile ansambluri în mozaic de la Ravenna, fostă capitală a Imperiului Roman de Răsărit şi de la bazilica constantinopolitană Sfânta Sofia. Perioada medievală cunoaşte şi ea apariţia marilor opere de artă creştină în mozaic, precum cea de la Biserica Chora, din Constantinopol, ori cea a bazilicilor din sudul Italiei (Monreale, Chefalὑ etc.) Răspândirea mozaicului ca tehnică de artă creştină este impresionantă, însă nu cuprinde şi spaţiul românesc.
Cu toate acestea, sporadic, arta mozaicului s‑a practicat şi la noi, din a doua jumătate a secolului XX, până a ajunge la înflorirea fără precedent din contemporaneitate. Desigur, exemplul cel mai
notabil de ansamblu creştin realizat în mozaic, impresionant prin dimensiuni şi prin complexitate, îl reprezintă decorarea Catedralei Naţionale, proces artistic aflat în plină desfăşurare, graţie unei remarcabile concentrări de forţe artistice, organizatorice, logistice şi materiale.
O altă dovadă a pătrunderii mozaicului în arta bisericească, în chip organizat, şi a formării tinerilor artişti care să dorească să practice această tehnică am aflat‑o de curând într‑o expoziţie de mare forţă artistică, deschisă la Muzeul de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea şi intitulată „Arta mozaicului antic şi bizantin”, deschisă în perioada 12 mai – 10 iunie 2022. Expozanţii sunt studenţii şi masteranzii Facultăţii de Artă Sacră din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Alba Iulia, coordonaţi de profesorii Sorin Albu şi Simona‑Teodora Roşca‑Neacşu. Curatorul expoziţiei a fost profesorul şi artistul iconar Cătălin Băluţ, el însuşi autorul unor remarcabile ansambluri de pictură sacră realizate în tehnicile frescei şi mozaicului.
Important de subliniat mi se pare faptul că simultan cu expunerea de la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, tinerii artişti, împreună cu profesorii lor, au susţinut o demonstraţie de pictură în tehnica mozaicului la Liceul de Artă „Victor Giuleanu” din oraş, eveniment ce s‑a bucurat de un real şi meritat succes, semn evident al dorinţei de a face cât mai cunoscută această veche tehnică, artă şi meşteşug deopotrivă, şi de a deştepta interesul pentru practicarea ei elevilor care doresc să‑şi continue studiile în domeniul artelor vizuale.
Expoziţia va fi itinerată la Constanţa, pe parcursul lunilor iunie şi iulie, iar demonstraţia de pictură în străvechea tehnică va fi şi ea reluată, în cadrul liceului de artă din vechiul Tomis, păstrătorul celebrului Edificiu Roman cu Mozaic, descoperit în 1961 şi datat la graniţa dintre secolele III‑IV p. Chr.
Expoziţia de artă sacră creştină în tehnica mozaicului s‑a bucurat, pe drept cuvânt, de un mare succes la Râmnicu Vâlcea. Nu doar ochiul format al specialistului, ci chiar şi cel al spectatorul obişnuit a putut percepe măiestria execuţiei acestor lucrări, de mari şi mici dimensiuni, cu toate realizate din tesere de piatră naturală. De asemenea, a fost evident pentru oricine şi‑a hrănit sufletul, mintea şi ochiul, privind icoanele şi lucrările decorative cu simbolistică creştină realizate în mozaic, expuse la Râmnicu Vâlcea, că la Alba Iulia s‑a dezvoltat o adevărată şcoală de pictură în această tehnică, cu maeştri şi discipoli, şi care pare să se afle pe un drum ascendent, în sensul că tot mai mulţi tineri, viitori artişti, se regăsesc în practicarea ei.
Studenţii şi masteranzii expozanţi s‑au folosit de modele clasice, consacrate, din arta veche a mozaicului, cea din primele secole creştine sau din epoca bizantină. Studiul atent, pasionat, grija pentru execuţie, rafinamentul cromatic desăvârşit, desenul îngrijit, calităţi incontestabile ale mozaicurilor expuse, au reuşit să cucerească pe deplin inimile spectatorilor.
Mozaicul are o frumuseţe şi o strălucire aparte, un fel unic de a capta şi de a reflecta lumina în diferite momente ale zilei, e discret şi spectaculos în acelaşi timp, rafinat şi plin de forţă, în mod
simultan, atunci când e realizat cu măiestrie şi cu deplină implicare. Tocmai de aceea are şi capacitatea de a impresiona şi de a‑şi afla, fără obstacole, calea spre inima celor ce‑l contemplă. Or, chiar acest lucru s‑a petrecut în curtea interioară a Muzeului de Artă „Casa Simian” de la Râmnicu Vâlcea. Mărturisesc că nu‑mi amintesc multe expoziţii din care să‑mi fost greu să plec. Am stat şi am privit îndelung fiecare lucrare şi cu cât o priveam îmi doream şi mai mult să zăbovesc într‑un spaţiu care, pe lângă faptul că s‑a dovedit cât se poate de potrivit expunerii (Casa Simian are o arhitectură eclectică, predominat maură, iar curte interioară, cu coloanele şi arcadele ei frânte, de influenţă gotică timpurie, se aseamănă cu porticul unei mănăstiri medievale), a avut şi capacitatea de a se remodela, parcă, asemănându‑se unei catedrale din primele secole creştine sau unui edificiu civil cu mozaic în care meşterii de demult ştiau să ascundă simbolurile noii religii.
Şcoala de artă sacră de la Alba Iulia ne dă speranţa că şi învăţământul artistic românesc are şansa unui reviriment, însă aceasta depinde mult de oameni, de implicarea lor şi de dorinţa lor de a face performanţă chiar şi atunci când contextul general este cel mai nefavorabil cu putinţă.
■ Scriitor, istoric al artelor, publicist
Luiza Barcan
