Cea de‑a 26‑a ediţie a Festivalul Filmului Francez a însemnat, în acest an, o punte şi mai solidă între Bucureşti şi Cannes, de unde a venit, proaspăt întors de la festivalul care consacră marile nume ale cinemaului, cel mai nou lungmetraj al lui Cristian Mungiu, R.M.N. A fost, probabil, titlul cel mai aşteptat din programul foarte consistent al evenimentului organizat de Institutul Francez din Bucureşti an de an. O parte dintre proiecţiile bucureştene au fost preluate în 11 oraşe din România, cu 27 de filme franceze şi coproducţii franco‑europene. Cei peste 5.000 de spectatori au putut vota pentru Premiul Publicului (care a revenit peliculei Les amours d’Anaïs de Charline Bourgeois‑Tacquet).
Sălile de cinema, spaţiile culturale, sau cinematografele în aer liber din Bucureşti, Cluj‑Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov, Brăila, Constanţa, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş au adus pe ecran producţii franceze apreciate de comentatori sau de jurii internaţionale, precum Les passagers de la nuit/ Pasagerii nopţii de Mikhaël Hers, cu Charlotte Gainsbourg în rolul principal, L’événement/ Evenimentul de Audrey Diwan (Leul de aur la la Veneţia, în 2021) sau Viens je t’emmène/ Eroul nimănui de Alain Guiraudie, reunite în secţiunea Panorama. Pentru noi Evenimentul (adaptat după povestea autobiografică a romancierei Annie Ernaux) a prezentat o atracţie deosebită, nu numai pentru că spune povestea unei tinere studente nevoite să facă un avort clandestin în anii 1960 – asemănându‑se prin temă cu 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, filmul care i‑a adus lui Cristian Mungiu invidiatul Palme d`Or la Cannes în 2007 –, ci şi pentru că rolul principal este interpretat de actriţa de origine româno‑franceză Anamaria Vartolomei. Interpretarea sensibilă a acestei partituri i‑a adus trofeul Tânără Speranţă la Premiile César 2022, precum şi premiul pentru Cea mai bună actriţă la Premiile Lumière. Tot la această prestigioasă competiţie naţională Evenimentul a mai fost recompensat cu trofeul pentru Cel mai bun film. Am tresărit la numele actriţei franco‑române şi ascultând declaraţia online în limba română a câştigătoarei Premiului pentru scurtmetraj Lila Pinell (Le Roi David), care a declarat că a învăţat cuvintele româneşti de la prietena ei Anamaria Vartolomei.
În secţiunea Panorama au fost incluse şi alte două filme recente apreciate de critică, oferind un plus de atracţie prin prezenţa în distribuţie a actorului Vincent Lindon, care a îndeplinit rolul de preşedinte al juriului competiţiei principale la Festivalul de la Cannes 2022. Acestea sunt Un autre monde/ O altă lume de Stéphane Brizé, în care Lindon interpretează rolul unui director de companie care trebuie să ia decizii importante şi privind viaţa lui privată (e în pragul divorţului), dar şi privind soarta companiei pe care o conduce, somată de corporaţia americană în care e integrată să concedieze 10 la sută din personal. Lindon transmite credibil tensiunea interioară şi dilema etică a acestui bărbat dependent de muncă şi, mai ales în scenele de confruntare cu sindicatele, sugerează atitudinea sa vehement anti‑corporatistă. În Enquête sur un scandale d’Etat/ Ancheta unui scandal de stat de Thierry de Peretti (regizor prezent la Bucureşti şi foarte implicat în sesiunea de întrebări‑răspunsuri de după vizionare), Vincent Lindon joacă un rol oarecum asemănător, un înalt comisar de poliţie acuzat de compromisuri cu dealerii de droguri.
O noutate a ediţiei, secţiunea Regard vers l’Europe a prezentat o retrospectivă dedicată coproducţiilor franco‑europene, incluzând opt titluri, dintre cele celebre, precum Rocco şi fraţii săi (1960), semnat de marele regizor italian Luchino Visconti, sau Breaking The Waves/ Abisul sufletului (1996), al celebrului cineast danez Lars Von Trier. Grupajul a inclus şi o producţie recentă, Olga (2022) de Elie Grappe, un film despre o gimnastă în vârstă de 15 ani, cu o existenţă sfâşiată între Ucraina natală zguduită de revoltele din Maidan şi Elveţia, unde se pregăteşte pentru Campionatele Europene.
Secţiunea a inclus şi cel mai recent exemplu al cooperării cinematografice de succes dintre Franţa şi România, lungmetrajul lui Cristian Mungiu, R.M.N., intrat între timp în reţeaua de distribuţie din România. Intens comentat în urma prezenţei la Cannes, filmul, pe care cineastul îl caracterizează drept „cel mai polemic şi politic” din creaţia sa, este inspirat dintr‑un incident care s‑a petrecut la Ditrău, în 2020: alungarea unor recenţi angajaţi la o fabrică de pâine veniţi din Sri Lanka. Criticii străini au apreciat mai ales demascarea xenofobiei „într‑o dramă dintr‑un orăşel unde chestiunea identităţii naţionale devine centrală” (Jordan Mintzer în Hollywood Reporter). Acelaşi comentator remarca „explorarea foarte umană a numeroaselor probleme cu care se confruntă una dintre ultimele ţări primite în Uniunea Europeană”. Jessica Kiang observa admirativ, în „Variety”, felul cum funcţionează „naraţiunea multi‑stratificată”. Considerată de comentatoare un mare merit, această însuşire e privită mai sceptic de alţi cronicari, care consideră că se deschid prea multe traiectorii tematice, care nu‑şi găsesc o concluzie. Reproşul vizează mai ales finalul, „cu o concluzie căreia îi lipseşte claritatea” (Mintzer), un cadru care schimbă relatarea realistă cu planul simbolic, arătând o mulţime de figuri de urşi profilate în întunericul pădurii, ceea ce ar putea fi o metaforă a „rinocerizării” xenofobilor, sau doar o prelungire a scenei unde ni se arată sărbătorirea revelionului cu tradiţionalul ceremonial şi dans al ursului. Regizorul susţine, însă, că a evitat intenţionat să apese asupra unei concluzii, lăsând spectatorul să reflecteze asupra evenimentelor şi să‑şi definească propria atitudine. Această strategie a parţialei opacităţi este aplicată, de altfel, şi în caracterizarea personajului principal, Matthias (Marin Grigore), un măcelar cu origini săseşti care se întoarce intempestiv din Germania în satul său după ce îl pocneşte pe şeful de tură pentru că‑l face „ţigan leneş”. Spre cinstea lui, Cristian Mungiu a continuat întâlnirile cu publicul începute la Bucureşti pe parcursul unui lung turneu prin ţară, reluând practica acelor caravane cinematografice atât de necesară în România de azi, cu puţine săli de cinema.
Ediţia 2022 a Festivalului Filmului Francez s‑a încheiat cu un eveniment memorabil, un cineconcert extraordinar cu filmul Coeur fidèle de Jean Epstein, realizat în urmă cu 100 de ani şi acompaniat muzical la acordeon de artistul francez Virgile Goller. Un final care va învălui în nostalgie aşteptările pentru „la anul” ale fidelilor spectatori ai evenimentului.
■ Critic şi istoric de film, profesor universitar, eseist, publicist
Dana Duma
