Ema simte însă din ce în ce mai mult lipsa interacţiunii cu alţi copii şi devine un fel de emblemă a disperării celor mici în actuala situaţie. O ipostază cu totul opusă clipurilor siropoase, proiectate pe micile ecrane, cu copii desenând cu carioca mesajul „Totul va fi bine!”
Deşi reflexele noastre cinefile se activau în luna mai (de obicei, de Ziua Europei, pe 9 mai), pentru a urmări Festivalul Filmului European, anul acesta am acceptat destul de uşor schimbarea datei şi a trecerii evenimentului pe format online. Dacă şi organizatorii festivalurilor mai prestigioase şi‑au călcat pe inimă şi au făcut‑o, de ce nu şi noi? Deja ne consolasem în legătură cu absenţa plăcerii oferite de sala de cinema (deşi ne‑am pus mari speranţe ca, în relaxarea de după 15 iunie, să se „dea drumul” şi cinematografelor), când a venit acest anunţ al unei ediţii a 24‑a – adaptată situaţiei. Atunci, ne‑am pregătit să accesăm mouse‑ul pentru a vedea, în acest context ieşit din comun, cea de‑a 24‑a ediţie a FFE, mutată din sălile de cinema în spaţiul online şi oferind filmele unui program atipic, curatoriat de Andrei Tănăsescu.
Este vorba despre un program dublu, gratuit, găzduit pe două platforme diferite. Primul, accesibil pe FFE.ro între 8‑16 iunie, a inclus 21 de filme realizate de regizori români în plină pandemie (Cinem@casa), dar şi dialoguri live cu realizatorii filmelor, moderate de critici de film. Al doilea a oferit, în perioada 17‑21 iunie, pe platforma TIFF Unlimited, un program de scurtmetraje europene (EUShorts).
Directorul artistic al 24.FFE, Andrei Tănăsescu, se declară mulţumit de rezultatul iniţiativei sale de a invita cineaştii români să realizeze scurtmetraje în izolare, „ca un impuls moral într‑o perioadă incertă pentru întreaga industrie cinematografică. Răspunsul lor pozitiv ne încântă nespus de mult – nu doar pentru că proiectul cuprinde mai multe generaţii de regizori (consacraţi şi debutanţi), dar şi pentru că a generat o selecţie diversă: animaţie, ficţiune, documentar, eseu. Nivelul înalt (conceptual şi calitativ) al filmelor subliniază talentul cineaştilor români şi confirmă necesitatea de a sprijini arta cinematografică în orice fel”.
Într‑adevăr, există diversitate şi creativitate în aceste scurtmetraje în care cineaştii s‑au luptat cu restricţiile de multe feluri. Probabil că mulţi dintre noi ne‑am gândit la manifestul Dogma 95 şi corifeul său, Lars von Trier, care mărturisea că îi place să facă filme, luptând cu limite (auto)impuse, privind tehnica sau bugetul. Chiar lungmetrajul său de la începutul carierei, Epidemic (coincidenţă tematică), a fost realizat în urma unui pariu că va putea face un lungmetraj interesant cu un buget minuscul.
Şi cineaştii noştri angajaţi în proiectul Cinem@casa au lucrat cu finanţare modestă (oferită în principal de Institutul Cultural Român), dar cu o mare plăcere de a se întoarce la uneltele lor în vremuri de restrişte, ostile cinema‑ului mai rău ca în vreme de război, când oamenii frecventau sălile de cinema pentru a‑şi mai ridica moralul. Rolul de ghid de regăsire a drumului spre normalitate jucat de aceste scurtmetraje este demonstrat, cu mai multă sau mai puţină imaginaţie, de regizorii de vârste şi formaţii diferite.
Dintre consacraţi atrage atenţia, în primul rând, Radu Jude (programat în deschidere), care revine la una dintre temele favorite, condamnarea rasismului, în Stimaţi oameni de cultură, în care, mixând filmări vechi cu filosoafa antinazistă Hanna Arendt şi materiale video mai recente, vânate de pe internet, aminteşte sarcastic recentul scandal cu politologul Vladimir Tismăneanu şi nefericita sa postare cu analogia dintre romi şi ciori. Autorul unui debut în lungmetraj mai mult decât interesant, Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă, Bogdan Teodor Olteanu îşi mărturiseşte, în Ananas, deruta alienantă trăită în zilele izolării, unde glosează pe seama naivităţii românilor, care pot fi uşor speriaţi cu mesajele apocaliptice legate de pandemie, dar, în final, recunoaşte cât de revigorantă a fost şansa de a lucra, în izolare: „Filmul ăsta m‑a făcut să mă simt, pentru câteva zile, viu”. Un alt debutant recent în lungmetraj, Marius Olteanu (Monştri, 2019), vorbeşte despre anxietatea declanşată de restricţiile pandemiei în Unthinking. Unfeeling, abordând forma monologului unui tânăr care încearcă să se calmeze, rezolvând un joc Lego. Cunoscut mai ales ca realizatorul scurtmetrajului premiat de Academia Europeană de Film (Cadoul de Crăciun, 2019), Bogdan Mureşeanu construieşte, în The Merry Go‑Round, un mic story al unui cuplu care se plictiseşte şi se detestă, sugerând creşterea violenţei domestice în prelungita stare de izolare impusă.
Unul dintre cele mai reuşite scurtmetraje ale selecţiei, Şcolile nu se mai deschid de Radu Negoescu, este, de fapt, o emoţionantă pagină de jurnal de pandemie, în care regizorul şi partenera sa de viaţă (directorul de imagine Ana Drăghici) înregistrează curba crescândă a tristeţii fetiţei lor, Ema. Izolată alături de părinţii care îi asigură confortul afectiv, într‑o casă elegantă, înconjurată de zeci de jucării, Ema simte însă din ce în ce mai mult lipsa interacţiunii cu alţi copii şi devine un fel de emblemă a disperării celor mici în actuala situaţie. O ipostază cu totul opusă clipurilor siropoase, proiectate pe micile ecrane, cu copii desenând cu carioca mesajul „Totul va fi bine!”
Bazat tot pe experienţa propriei familii, Cerbul a trecut prin faţa mea de Vlad Petri este un afectuos portret făcut de cineast bunicii lui, decedată, la 90 de ani, în zilele izolării. Petri mixează inspirat fotografii din albumele de familie cu un dialog audio cu bunica, înregistrat cu ani înainte.
Remarcabila prezenţă a cineastelor în selecţie este susţinută, în primul rând, de două tinere regizoare care folosesc registrul ironiei şi sarcasmului în evocarea zilelor pandemiei. În Elefant. Departe, Teona Galgoţiu imaginează venirea unei extraterestre pe Terra chiar în perioada izolării, acumulând observaţiile acide ale raportului ei în legătură cu derapajele pământenilor. Iar Andra Tarara încredinţează comentariul ei sarcastic despre cei care vor să folosească contextul pandemiei pentru a se îmbogăţi actorului Alexandru Potocean, în Ţinutul care nu doarme niciodată. Ar fi de remarcat şi contribuţia animatorilor la selecţie, prin scurtmetrajele lor ironice, ludice sau poetice: Exterior, în izolare de Matei Branea, Atrium, ventricol de Laura Pop şi Triangle Life de Matei Monoranu.
Printre semnatarii scurtmetrajelor prezentate în selecţia Cinem@casa îi mai regăsim pe Alexandru Solomon, Alina Manolache, Mona Nicoară & Edin Vélez, Ruxandra Ghiţescu, Sofia Nelega şi Vlad Popa.
Să sperăm că vom avea ocazia să vedem aceste scurtmetraje şi pe marile ecrane, în alte festivaluri, după suspendarea interdicţiilor şi revenirea publicului acolo unde‑i este locul, adică în cinematografe.
Dana Duma
