După cum se ştie, România a mai avut parte, în veacul trecut, de un festival internaţional de animaţie, la Mamaia, dotat cu „Pelicani de aur” – un festival din juriul căruia am avut onoarea să fac parte, în anul 1970, alături de Ion Popescu Gopo, de americanul William Littlejohn, de spaniolul Manuel Otero, de rusul Boris Stepanţev, de italianul Riccardo Richard şi de polonezul Jerzy Kotowski.
Între 3 şi 12 octombrie s-a desfăşurat la Bucureşti – în trei săli, mereu pline, Cinematografele „Studio” , „Elvira Popescu” şi „Re: Animation Hub” – cea de a noua ediţie a Festivalului Internaţional de animaţie „Anim’est”, iniţiat de Mihai Mitrică, actualul director al Festivalului, şi Laurenţiu Brătan în 2006. După cum se ştie, România a mai avut parte, în veacul trecut, de un festival internaţional de animaţie, la Mamaia, dotat cu „Pelicani de aur” – un festival din juriul căruia am avut onoarea să fac parte, în anul 1970, alături de Ion Popescu Gopo, de americanul William Littlejohn, de spaniolul Manuel Otero, de rusul Boris Stepanţev, de italianul Riccardo Richard şi de polonezul Jerzy Kotowski – numai că respectivul festival, plasat pe prestigioasa axă Annecy-Mamaia, nu a avut, din păcate, o viaţă prea lungă, a murit, după numai trei ediţii (1966, 1968 şi 1970). Trăinicia festivalului „Anim’est” constă nu numai în faptul că a ajuns, iată, cu bine la ediţia a noua, ci şi în faptul că s-a dezvoltat permanent, ajungând, astăzi, să cuprindă, în diverse programe, peste 400 de filme, 370 de scurt metraje şi 31 de lung metraje, în trei 
importante săli bucureştene, vreme de zece zile. Pe lângă competiţiile propriu-zise – consacrate lung metrajelor sau scurt metrajelor mondiale, filmelor realizate de studenţi, producţiei naţionale, secţiunii „balkanimation”, videoclipului şi reclamei, secţiunii „minimest” –, festivalul a cuprins multe secţiuni „hors concours”, printre care galele de deschidere şi de închidere (cu antrenantul film american Boxtroli de Anthony Stachi şi Graham Annable şi – respectiv – filmul experimental francez E fericit omul care este înalt? Conversaţie animată de Noam Chomsky de Michel Gondry), programele dedicate „oaspeţilor festivalului” (animatorul invitat fiind francezul Jacques Rémy Girerd, ţara invitată fiind Danemarca, festivalul invitat fiind „Animation Cyprus”, şcoala de animaţie invitată fiind „Royal College of Art”, studioul de producţie invitat fiind „Folimage”), secţiunea „Animash” (cu scurt metraje şi lung metraje, unele pentru copii), retrospectiva Bill Plympton (acesta fiind, din punctul meu de vedere, principalul „câştig de esenţă” al ediţiei, readucerea la Bucureşti a ilustrului regizor american Bill Plympton, după ce, cu câţiva ani în urmă a fost „sufletul” unei ediţii anterioare: am revăzut, acum, câteva dintre scurt metrajele sale celebre şi am aplaudat cel mai recent lung metraj al său, Cheatin’, Amanţii electrici, o capodoperă suprarealistă, prezentată la Bucureşti în „premieră mondială”), „Creepy Animation Night” („Noaptea animaţiilor bizare”, care nu a fost tocmai „de groază”), „Trippy Animation Night”, câteva proiecţii speciale (una dedicată regizorului Robert Morgan, alta producătorului Christian Pfohl, ambii membri în juriul „mare”, o proiecţie specială dedicată filmului Pantera roz, de la premiera căruia au trecut 50 de ani, şi altă proiecţie specială consacrată premiului pan-european „Cartoon d’Or”, destinat celui mai bun scurt metraj de animaţie al anului, cele cinci filme nominalizate fiind coproducţia sloveno-polonă Boles de Spela Cadez, filmele franceze Domnişoara Kiki din Montparnasse de Amelie Harrault şi Tigaia lui Anatole de Eric Montchaud, coproducţia franco-luxemburgheză Dl Hublot de Laurent Witz şi Alexandre Espigares, coproducţia franco-belgiană Buturuga de Crăciun de Vincent Patar şi Stephane Aubier), ateliere de animaţie şi expoziţii (la rezultatele concrete ale workshop-urilor vom reveni în final).
Trofeul „Anim’est” a revenit anul acesta unui scurt metraj belgian, aşa cum se petrecuseră lucrurile în 2012, când marele premiu a revenit filmului belgian Oh, Willy… de Emma De Saef şi James Roels. De data aceasta, juriul format din editorul american Amid Amidi, regizorul englez Robert Morgan şi producătorul francez Christian Pfohl a ales – dintre cele 56 de scurt metraje înscrise în concurs – filmul belgian Poils/Păr, regizat de Delphine Hermans, cu următoarea argumentaţie: „O viziune nostimă şi feminină asupra sexualităţii şi atracţiei, cu o estetică proaspătă, în stilul benzilor desenate independente”.
Premiul pentru „cel mai bun film de scurt metraj” a fost adjudecat de filmul englez The Obvious Child/Copilul vădit, în regia lui Stephen Irwin, „un film ce oferă o descriere dceopotrivă comică şi de coşmar a anxietăţilor copilăriei, printr-o reinterpretare savuroasă a desenelor animate vechi”, după cum se spune în motivaţia juriului. Juriul a acordat şi o menţiune specială scurt metrajului francez Premier automne/Prima zi de toamnă, de Carlos De Carvalho şi Aude Danset, spunând despre el că este „un portret colorat, obsedant şi enigmatic al relaţiilor dintre bărbaţi şi femei, şi al câinilor morţi”. Premiul pentru „cel mai bun film de lung metraj” a revenit sensibilului film brazilian O Menino e o Mundo/Băiatul şi lumea de Alê Abreu, povestea ataşantă a unui băiat pornit prin lume în căutarea tatălui său, premiată de juriu „pentru grafica simplă şi expresivă ce transmite o viziune complexă şi autentică asupra lumii moderne”.
Un alt juriu, alcătuit din regizoarea daneză Lana Tankosa Nicolic, din graficianul cipriot Yiorgos Tsangaris şi regizorul Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România, a acordat alte câteva premii importante ale Festivalului. Premiul pentru „cel mai bun film studenţesc” a revenit scurtmetrajului britanic Small People with Hats/Oameni mici cu pălărie de Sarina Nihei, după părerea juriului (şi nu numai a lui) „o viziune socio-politică exprimată printr-un limbaj vizual original şi amuzant”. O menţiune specială pentru film studenţesc a revenit filmului polonez Nieprawdopodobnie elastyczny czowiek/ Un bărbat incredibil de elastic de Karolina Specht, care, printr-o metaforă generoasă, vorbeşte despre relaţiile omului cu realitatea înconjurătoare. Premiul pentru cel mai bun film din secţiunea „Balkanimation” a mers către filmul sârb Običan dan/O zi obişnuită de Vuk Palibrk, apreciat pentru „abordarea amuzantă şi simbolistică prin care autorul ridică întrebări despre trecutul, prezentul şi viitorul societăţii în care trăim”.
Ajunşi aici, cer cititorului îngăduinţa unui paragraf aparte dedicat producţiei naţionale de animaţie. Nu de alta, dar în condiţiile dispariţiei din viaţa publică a studioului specializat „Animafilm”, festivalul despre care vorbim, prin însăşi existenţa sa, duce mai departe „steagul” animaţiei româneşti, înnobilat de atâtea şi atâtea succese internaţionale. An de an, festivalul descoperă talente noi, promiţătoare, fapt care ne determină să privim cu încredere viitorul românesc al acestui gen cinematografic de largă audienţă. Premiul pentru „cel mai bun film românesc” a revenit anul acesta (pe bună dreptate, zic) filmului Pui de somn de Paul Mureşan, apreciat de juriu pentru „talentul şi sensibilitatea prin care autorul dezvăluie aspecte ale realităţii de-a lungul unei călătorii fantastice”. Dintr-o producţie foarte diversă, atât din punct de vedere tematic cât şi din punct de vedere stilistic – cum a fost şi aceea a întregului festival, de altfel – mi-au reţinut atenţia şi alte titluri precum Viu de Laurenţiu Popa („imaginea” expresivă a unei poezii!), coproducţia româno-engleză Chi-ken de Andrei Sopon (o parabolă tratată cu inventivitate şi umor de calitate), Space Boy and Space Dog (o plăcută glumă cu un astronaut şi câinele său pe Lună). Am apreciat şi intrarea în lumea animaţiei festivaliere a unei foste studente, Alexandra Botău, cu originala meditaţie despre singurătate Lucky. Dar cred că merită să fie amintite toate scurt metrajele ( sau foarte scurt metrajele) prezente în competiţia românească, drept pentru care iată-le: Copilul cel sărac şi şarpele de Buzas Anna, Bread de Ana-Maria Lemnaru, Corpo de Klára Balász, Cum s-a făcut lumea de Maria Brudaşcă, Get Happy or Get Out de Andreia Dobrota, Colecţionarul de fluturi de Nagy Orsolya, Lumen Ambrosia de Adrian Manolescu, Povestea drumului de Nina Mihăilă, Robot Love de Codrin Iftodi, Scindare de Cristina Crişu, The Never Presence de Mircea Purdea, The Silver Wolf de Daniel Nicolae Djamo. Am lăsat la urmă (din pricini „subiective”) filmul fiului meu, Valeriu Căliman (prezent, pentru a patra oară, cu film, în ediţiile „Anim’est”), Cum s-a inventat…, în care este vorba, la modul glumeţ, desigur, despre naşterea „transportului în comun”, totul petrecându-se în burta unui animal preistoric, care înghiţea, pe nemestecate, persoane după persoane. Nu aş încheia acest paragraf fără a aminti faptul că „seara românească” a inclus şi un remarcabil film „hors concours” al regizorului Ion Truică, Obeliscul, o adaptare originală a unei povestiri de Geo Bogza.
Un al treilea juriu – alcătuit din francezul Alexis Beaumont, Sergiu Negulici şi Marius Alexe – a premiat, în secţiunea „Music video & Advertising”, videoclipul piesei „Tharsis Sleeps”, a formaţiei britanice Throne, regizat de Nicos Livesey şi Tom Bunker, şi clipul publicitar Rugby Bugs realizat de Matthias Bäuerle, Fabian Fricke, Emanuel Fuchs, Martin Lapp şi Carl Schröter pentru „Conferinţa de animaţie, efecte, jocuri şi transmedia FMX” din cadrul Festivalului de animaţie de la Stuttgart. Premiul Publicului, acordat unui scurt metraj din secţiunea „Animash”, a mers tot în Belgia (ca şi Trofeul Festivalului), spre filmul Oh My Dog! de Chloé Alliez. Un juriu format din copii (Dan Hurduc, Katia Radu, Alexia Vian Radu) a ales câştigătorul secţiunii „Minimest”: Super Bot – sub lupă totul e mai mare/Super Bot – Una cuestión de aumento, în regia argentinienilor Pablo Alberto Diaz şi Gervasio Rodriguez Traverso, un film cuceritor prin umor şi inventivitate. Între 30 octombrie şi 2 noiembrie, Fesivalul a ajuns, pentru al patrulea an consecutiv, şi la Chişinău.
În cadrul Galei de Închidere, publicul a vizionat, în premieră, filmele de animaţie produse în cadrul celor două ateliere de creaţie. În primul workshop, şase tineri cu vârste peste 18 ani, vreme de cinci zile, sub îndrumarea lui Joe King, profesor coordonator al catedrei de animaţie la Royal College of Art, Londra, au lucrat la un film care şi-a propus, prin îmbinarea mai multor tehnici, să ilustreze „viaţa oraşului”, în cel de al doilea, copii cu vârste între 8 şi 12 ani, sub îndrumarea lui Ion Aramă (absolvent al Facultăţii de Regie de la U.N.A.T.C.) au contribuit la o animaţie de clădiri realizate din hârtie decupată. Pentru că este vorba despre animatorii noştri de mâine şi de poimâine, iată şi numele paricipanţilor la aceste ateliere de creaţie: la primul au participat Simona Lenghel, Mihaela Magopat, Amalia Mititelu, Răzvan Petre, Biliana Velikova, Victor Vilceanu, la al doilea Sofia Budacă, Matei Bumbuţ, Alexandru Căruţaşu, Barbu Dragomir, Andreea Panaitescu, Luca Pepel, Maruca Pepel, Yasmin Petroşanu, Diana Popa, Maria Carla Rossi, Tudor Szabo… r
