Luiza Barcan: Nicolae Truţă – artistul emblematic al Olteniei
Asociaţia culturală ce poartă numele regretatului pictor, figură emblematică a Olteniei, a publicat deja mai multe albume de artă, precum şi volume cu amintiri despre Nicolae Truţă şi coordonează expoziţiile retrospective ale acestuia
Recenta expoziţie retrospectivă Nicolae Truţă, de la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, intitulată „Cobiliţa curcubeu”, itinerată apoi la Slatina şi la Turnu Severin în noiembrie 2015, reprezintă, în egală măsură, un binemeritat omagiu adus artistului oltean, dar şi un prilej de reconsiderare a unei opere cuprinzătoare, î
n care pictura, grafica, sculptura şi poezia îşi dispută permanent întâietatea. Fiindcă aşa a fost Nicolae Truţă, un artist polivalent, curios, celebral, interesat de mai toate mijloacele de expresie plastică, dar şi un pedagog de excepţie, pe care-l evocă cu emoţie discipolii din multele generaţii pe care le-a format.
Nicolae Truţă s-a născut pe 9 februarie 1949 în comuna Curţişoara (Dobreţul de astăzi), judeţul Olt, şi a părăsit această lume, după o viaţă bogată de artist, la 16 august 2010. Un rol important în formarea sa l-a avut profesorul Ilie Marineanu de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Craiova, cel alături de care Nicolae Truţă expunea pentru prima dată în 1968. În 1974 pictorul a absolvit cursurile Secţiei Pedagogice a Facultăţii de Desen de la Universitatea din Timişoara. A deschis numeroase expoziţii personale, majoritatea în galeriile din zona Olteniei, în capitală şi alte câteva oraşe importante ale României. A participat la expoziţii de grup şi la tabere de creaţie, pe unele chiar le-a organizat. Nicolae Truţă n
u s-a rezumat la pictură, limbajul plastic în care opera sa se exprimă plenar, ci a lucrat, deopotrivă, grafică şi sculptură de for public. Plasticianul a fost dublat de un poet cu mult har care a transferat lirism atât textelor sale literare, cât şi lucrărilor pe care le-a semnat, inclusiv titlurilor acestora.
Expoziţia itinerantă „Cobiliţa curcubeu”, titlu el însuşi insuflat de o fire de poet, a reunit lucrări de pictură şi grafică din cele mai importante serii ale autorului, dintre care, măcar pentru frumuseţea titlurilor voi aminti câteva: „Miresele Dobreţului” şi „Miresmele Dobreţului”, „Logodnă cu cerul”, „Lacrima mesteacănului”, „Trifoi cu patru… ploi” sau „Clipa aviară”. Alături de peisaj, genul în care Nicolae Truţă a excelat, au fost expuse portrete în ulei şi portrete în creion sau peniţă, un autoportret al artistului, câteva lucrări din seria nudurilor şi din seria inspirat intitulată „Logodnă cu cerul”.
În arta contemporană românească s-au manifestat şi se manifestă încă artişti cu o accentuată dimensiune spirituală, explicită sau disimulată. Nicolae Truţă aparţine, în mod cert, celei de a doua categorii. Religiozitatea lui transpare fie din picto-poemele ordonate pe hârtie în forma crucii, fie din câteva serii de picturi în ulei în care artistul pune într-un discret dar convingător dialog imanentul cu transcendentul, cerul cu pământul, lumina cu întunericul. Vocaţia lui evidentă pentru peisaj, pentru studiul după natură, pentru lucrul în plein air, au condus la realizarea unor lucrări amprentate de o discretă spiritualitate. Grav dar nu lipsit de spirit ludic, încântându-şi ochii şi sufletul de bucuriile gratuite pe care le dăruieşte lumea creată de Dumnezeu, Nicolae Truţă şi-a imortalizat în numeroase pânze locul natal, Dobreţul, pe care l-a transformat în topos ar
tistic, smulgându-l astfel trecerii şi uitării. Emblematice sunt, astfel, cele două serii de lucrări, „Miresele Dobreţului” şi „Miresemele Dorbreţului”. Prima se alcătuieşte din pânze compuse pe verticală, împărţite în două registre. Cel de jos înfăţişează fragmente de peisaj hibernal, cu case şi câmpuri înveşmântate în haină imaculată de zăpadă, cel superior, mult mai amplu, este numai cer. În sine, tipul acesta de relaţionare a două elemente fundamentale, cerul şi pământul, se constituie într-o inspirată metaforă a nemărginirii în care lumea noastră, cea de sub cer, are cel mult valoarea unui punct. Artistul intuia şi simţea veşnicia, fără a-şi refuza bucuria lucrurilor trecătoare. De aceea, a doua serie, „Miresemele Dobreţului”, alcătuită din peisaje pictate acasă, în satul natal, face apel la simţul olfactiv prin intermediul privirii, deşi noţiunea de „mireasmă” din titlu sugerează mai degrabă atmosfera unică, energiile viguroase ale locului natal, percepute de artist parcă prin toţi porii şi transferate apoi, inspirat, pânzei. Peisajele din a doua serie invocată sunt pitoreşti, mult mai bogate în detalii şi mult mai colorate, tratate cu bucuria şi totodată nostalgia artistului matur care se reîntoarce la obârşie. Din ciclul „Miresmele Dobreţului” şi din ciclul „Clipa aviară” fac parte şi „portretele” de păsări domestice, tratate cu umor şi candoare, împăstate în culori calde.
Seria de uleiuri pe pânză numită „Ochi de lumină” pune şi ea în dialog lumea de jos cu lumea de sus, penumbra şi întunericul pâmântului cu lumina care irumpe din cerul nemărginit. „Ochiul de lumină” se deschide ca o fereastră, în zare, în planul îndepărtat al unui peisaj cu arbori şi căpiţe de fân.
Nu mai puţin, seria compactă intitulată „Logodnă cu cerul” trimite spre privitor mesajul unui suflet de artist care L-a căutat pe Dumnezeu în frumuseţea lumii create de El. Lucrările din acest ciclu sugerează, în sintetice forme vegetale, arborele vieţii, simbol prezent în zugrăveala bisericil
or noastre, îndeosebi pe poalele iconostaselor.
Inspirat fizionomist, Nicolae Truţă a fost preocupat şi de figura umană. Cele mai sugestive portrete înfăţişate în pânzele sale sunt cele ale părinţilor ţărani, pictate, nu întâmplător, într-un clar-obscur ce evocă întoarcerea în timp şi legătura cu o spiţă de neam oltenească pur-sânge. În creion sau peniţă, Truţă a realizat portrete ale unor personalităţi culturale sau portrete de prieteni şi cunoscuţi, cu multă vervă şi simţ al detaliului.
Pictorul Nicolae Truţă s-a manifestat mai degrabă ca un „clasic”, atât în alegerea temelor, cât şi în expresia plastică. A fost mai puţin interesat de natura statică, pe care n-a neglijat-o însă, chiar dacă i-a acordat mai puţin spaţiu în opera sa. Natura şi omul sunt cele două teme pe care s-au dezvoltat cele două direcţii principale ale picturii şi graficii lui Nicolae Truţă, un pictor sensibil, cu suflet de poet, dar care şi-a strunit permanent trăirile şi a ştiut să aleagă din amalgamul de „ispite” ale lumii vizibile doar ceea ce i s-a părut a fi esenţial şi susceptibil de a deveni peren.
Voi încheia cu un cuvânt de apreciere pentru doamna Elena Truţă, soţia artistului, care, cu multă convingere şi implicare continuă, prin fiecare expoziţie şi prin fiecare nouă publicaţie dedicată lui Nicolae Truţă, să menţină vie amintirea artistului lângă care a trăit o viaţă. Asociaţia culturală ce poartă numele regretatului pictor, figură emblematică a Olteniei, a publicat deja mai multe albume de artă, precum şi volume cu amintiri despre Nicolae Truţă şi coordonează expoziţiile retrospective ale acestuia. Cu ocazia vernisajului expoziţiei „Cobiliţa Curcubeu” de la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, mulţi dintre prietenii artistului au venit special de la Slatina şi de la Craiova pentru a-i aduce un omagiu acestui artist unic în felul lui.
