Cronică plastică

O lecție de măiestrie

Expoziția de pictură „De la vis la realitate”, semnată de Gheorghe Coman și Mihai Tugearu, Galeria Căminul Artei, septembrie 2024. Dincolo de orice „manierism” construit cu perseverență, mereu consecvent doar cu sine însuși și cu trăirile în fața motivului pe care‑l selectează pentru a‑l transfigura pe pânză, pictorul Gheorghe Coman a venit din nou în fața publicului cu o expoziție personală, anul acesta, la începutul lunii septembrie. Gazdă i‑a fost galeria bucureșteană Căminul Artei, cu ambele ei spații, și cel de la parter, și cel de la etaj. Astfel, pe o suprafață generoasă, artistul și‑a putut prezenta întregul spectacol vizual, construit pe două coordonate distincte.

Prin noua sa expoziție intitulată „De la vis la realitate” Gheorghe Coman își dovedește încă o dată deschiderea față de noi teme și noi tipuri de abordare plastică, lăsând deschis dialogul dintre o manieră de a picta ce amintește de școala românească interbelică și o manieră ce‑l racordează la curentele moderniste ale celei de a doua jumătăți a secolului trecut. Noua temă exploatată în cea mai recentă serie de lucrări ale sale, cu toate realizate în tehnica uleiului pe pânză, este cea a arborelui, în conexiune imediată cu cea a lemnului, în mai multe ipostaze ale existenței sale.

Un nostalgic al așezărilor urbane amprentate de istorie și de atmosfera ce le face inconfundabile, dar în egală măsură și al lumii rurale, Gheorghe Coman se lasă fascinat de ambele tipuri de locuire, transformând specificul fiecăreia în imagini picturale de o mare forță expresivă și cu o mare putere de sugerare a atmosferei unui anume loc și a unui anume timp. Noua serie de lucrări, cea a cărei temă este, generic vorbind, lemnul, a pornit de la nostalgia pe care i‑a provocat‑o o imagine simplă, dar definitorie a universului rural tradițional: grămada de lemne tăiate, din ogradă, pregătite pentru a se mistui în foc și pentru a dărui căldură unui cămin. Motivul este, indirect, unul legat de anotimpul intermediar al toamnei, o vreme a încetinirii vieții vegetale și a pregătirii pentru lunile hibernale. Dar aceasta, doar la o primă vedere.

În realitate, investigația plastică a pictorului Gheorghe Coman este mult mai amplă. De la lemn la arbore nu este decât un singur pas, fiindcă lemnul de foc este un produs al arborelui, iar arborele este o formă de existență unică și un simbol de o complexitate greu de cuprins, pe care mai toate culturile lumii au pus‑o în evidență.

Arborii din pânzele lui Gheorghe Coman sunt surprinși în ipostaza lor hibernală, dezgoliți de podoaba frunzelor, cu ramurile îndreptate spre cer. În încremenirea lor aparentă, datorată ieșirii din vegetație, ei anunță, de fiecare dată, în chip paradoxal, iminenta revenirea la viață, la vremea rânduită. Sunt fie solitari, fie în pâlcuri mici sau ca margine de pădure. Siluetele lor construiesc structuri verticale, armonioase, proiectate pe fundaluri monocrome sau pe ceruri de un albastru intens. Imaginile create sunt de o mare puritate și cu o intensă conotație spirituală pentru că, dincolo de imaginea lumii vizibile, se ascunde sugestia lumii tainice, a celei dezrobite de timp și de perpetua transformare. Artistul a intuit foarte bine că natura, în splendoarea ei, este ceea ce teologii numesc o „pregustare” a raiului, a toposului primordial spre care omul năzuiește, chiar fără a fi întotdeauna conștient. Arborii lui Gheorghe Coman vorbesc despre măreția creației divine și despre rolul lor de stâlpi, de axe între pământ și cer, vorbesc despre o deloc întâmplătoare similitudine între arbore și om. La fel ca și omul, arborele are ceva ce‑l leagă de sol, îl ține drept, și anume rădăcina. La fel ca și omul, el are un trunchi. Ramurile lui sunt asemănătoare brațelor, dar aceste brațe, spre deosebire de cele ale omului, stau întotdeauna îndreptate spre cer, iar coroana le este cap. Așa cum prin arterele omului circulă sângele, prin cele ale arborelui circulă seva ce‑l ține în viață. Așadar, arborele este antropomorf, iar pictorul descoperă și sugerează această taină în imagini ce transcend simpla observare a naturii, urmată de o simplă interpretare a motivului pe pânză. El cercetează aceste raporturi tainice între văzut și nevăzut, între viață și aparenta ei încetare sau transformare. Arborele este pădure, dar este și lemn de foc, iar căldura focului de lemne întreține, la rândul ei, viața.

Nu mai puțin evocatoare de transcendență sunt și pitoreștile compoziții cu colțuri de gospodărie tradițională, de o mare și nobilă simplitate. Deși personajul uman este absent din aceste lucrări, totuși fiecare motiv pictat, precum și raporturile dintre ele, evocă prezența omului. Această nouă serie de lucrări realizate de Gheorghe Coman recurge la suprapuneri de planuri, esențializări ale formei, surprinderea jocului de lumină și umbră, reducerea volumetriei. Sunt compoziții sintetice pictate într‑o cromatică blândă, caldă, uneori bazată îndeosebi pe contraste între cald și rece, menită să‑i susțină artistului viziunea.

A doua serie de lucrări, expusă în sala de la etaj a galeriei, este cea mai apropiată ca manieră de școala interbelică, atât la nivelul temelor abordate – peisaje urbane cu arhitecturi, compoziții cu personaje, portrete –, cât și la nivelul tratării acestora. Îl redescoperim aici pe acel pictor îndrăgostit de nobilele și vitregitele arhitecturi ale Bucureștiului, pe care încearcă să le salveze de la iminenta dispariție prin imortalizarea lor în compoziții nostalgice, alcătuite în lumina blândă și caldă a apusurilor de soare, ori în clarobscururi evocatoare de vechime și istorie. Cromatica temperată, bazată pe tonuri calde și griuri colorate, precum și eclerajele de o mare finețe contribuie la obținerea efectului vizual scontat.

Gheorghe Coman își dezvăluie și calitățile de portretist în această serie de compoziții. Personaje solitare, precum cele din lucrările cu titlurile „Maestrul”, „Deznădejde”, „Relaxare” sau grupurile de personaje surprinse în scene pitorești, ca „Noapte de vară”, „La talcioc”, „Cină frugală”, „Lecția de morală”, sunt surprinse ca în niște instantanee, într‑o anumită ipostază dictată de context, și posedă un dinamism intrinsec ce le conferă și vivacitate, dar și o anumită gravitate.

Expoziția de pictură „De la vis la realitate” a lui Gheorghe Coman, în care a fost prezent cu lucrări de sculptură și artă decorativă și artistul Mihai Tugearu, ar putea fi intitulată și invers, „De la realitate la vis”, pentru că sursa ei de inspirație provine din realitatea vizibilă, dar rezultatul final este o proiectare în visare și imaginare a lumii tainice și veșnice. Dincolo de toate cele mai sus amintite, expoziția lui Gheorghe Coman este o reală lecție de măiestrie.

■ Critic și istoric de artă

Luiza Barcan

Total 0 Votes
0

Luiza Barcan

Luiza Barcan, critic și istoric de artă, doctor în arte vizuale, expert al Ministerului Culturii în domeniul: Bunuri cu semnificație culturală – artă medievală, secolele XVIII-XIX, jurnalist, expert al Casei de Licitații Vikart. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea, membru fondator și director al Fundației HAR („Habitat și Artă în România”). S-a născut la București în data de 8 octombrie 1964. Absolventă a Liceului de matematică-fizică nr. 4 din București, a Facultății de Limba și Literatura Română de la Universitatea București (1987) și a Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Artă din București. Profesor de limba și literatura-română (1990-1995), redactor, realizator de emisiuni la Televiziunea Română (1995-2013), redactor la Radio România Internațional (2000-2006), colaborator la Radio Trinitas al Patriarhiei Române, din 2014 și până în prezent (realizator al documentarului radiofonic „Zidiri în chipul crucii”). Din 1996 publică cronică plastică, interviuri, reportaje, eseuri, studii de istoria artei, monografii de monumente în paginile Contemporanul, Literatorul, Azi Literar, artPanorama, Museion, Adevărul literar şi artistic, Ianus, Virtualia, Tribuna, Tabor, Povestea vorbei, Buridava, Ramuri, Observator cultural, artMargins a Universităţii „Santa Barbara” din California.

Co-organizator, împreună cu Alexandru Nancu, al programelor Fundaţiei HAR: „Habitat şi Arta in Romania” ,„Arta in drum spre muzeu” (1999 – Râmnicu Vâlcea), „Tradiţie şi Postmodernitate” (2000 – 2005, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, judeţul Vâlcea) „Stuf 2004” (2004, Murighiol, judeţul Tulcea), „ReSitus – Metode şi tehnici avansate de conservare şi reconstrucţie digitală pentru patrimoniul cultural-istoric imobil (2007, Câmpulung Muscel), Lut/ Adobe 2007, 2008, 2009 (Capul Doloşman/ Cetatea Argamum, judeţul Tulcea).

Din anul 2000 şi până în prezent, curator al programului „Restituiri” care a cuprins expoziţiile: „Seniori ai picturii romaneşti contemporane”, „Invitaţii lui Iosif Sava în 40 de desene ale Rodicăi Ciocârdel Teodorescu”, „Rromani art”, expoziţiile personale de la Constanţa, Tulcea, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti ale pictoriţei centenare Medi Wechsler Dinu, expoziţia retrospectivă Maria Constantin, expoziţiile retrospective Alexandru Nancu („Teasc pentru memorie” și „Spațiul imaginării”), Bucureşti 2013, expozițiile retrospective Lidia Nancuischi). Curator a peste 30 de expoziţii personale sau de grup, deschise în Bucureşti şi în alte oraşe mari ale ţării. Face parte din colectivul de autori ai dicţionarului on line Un secol de sculptură românească (2013, 2014) și din colectivul de autori ai cărții Centenarul femeilor din arta românească (2018).

Debut literar în revista artPanorama, cu proza Jucătorii de șah (1997). Debut editorial cu volumul Nichita Stănescu. O viziune poetică a timpului (2000, ediţie bibliofilă, coordonata de Mircia Dumitrescu).

Cărți de memorialistică: Artişti plastici la Serata lui Iosif Sava (2003), în format electronic (2005); Spre Răsărit, cu Alexandru (2017).

Cărți de specialitate (cronică plastică, istoria artei): Angoase ale privirii (2004); Monografiile bisericilor de lemn – monument istoric de la Grămeşti, Malaia, Racoviţa- Copăceni, Ciungetu, Brezoi, Mariţa (2000, 2001), împreună cu Alexandru Nancu; Albumul monografic Medi Wechsler Dinu (2010); Albumul monografic „Maria Constantin” (2013); Albumul monografic „Constantin Calafateanu” (2014); Albumul monografic „Lidia Nancuischi” (2018)

Premii și distincții: Premiul pentru critică, acordat de Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din Roâmânia (2017); Diplomă de excelență pentru întreaga activitate, acordată de Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu ocazia Bienalei „Ion Andreescu” (2018); Premiul III la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2012”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Grecii de Brăila” („Greek and Romanian”); Premiul pentru film religios la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2011”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Skopelos, insula celor 365 de altare”; 2011 – Medalia Muzeul Brăilei – 130 de ani şi Medalia „Nicolae Iorga – 140 de ani de la naştere”, decernate de Muzeul Brăilei pentru documentarele „Biserici de la Dunăre” (2011).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button