Tânăra pictoriță Roxana Barbu, aflată acum la cea de a treia expoziție personală – după cele din 2021 (Viața, manual de utilizare, Covasna) și 2022 (Micro și Macrocosmos) – se remarcă, fără nici o urmă de îndoială, ca o personalitate artistică bine conturată, cu o direcție clară și cu viziune. Ea are avantajul, de care nu mai prea ținem seama astăzi, al unei formări bivalente, ce a presupus studiul limbilor străine (japoneză și franceză) la Universitatea București, urmat de studiile la Universitatea Națională de Arte (licență și masterat), finalizate în 2023.
De aceea, începutul activității artistice a Roxanei Barbu stă sub cele mai bune auspicii, iar debutul din anul 2021 a fost urmat de participări la numeroase și prestigioase expoziții de grup din mai multe centre culturale ale țării.
Cea de a treia expoziție personală a Roxanei Barbu, intitulată La început a fost Cuvântul, a fost găzduită de Sala „Irina Nicolau” a Muzeului Țăranului Român, în luna august a anului 2024. Cei care au vizitat expoziția și își mai amintesc cine a fost Irina Nicolau, cu siguranță sunt în asentimentul meu: Irina ar fi fost foarte bucuroasă să o întâlnească pe Roxana Barbu și ar fi încurajat‑o, așa cum numai ea știa, cu acea inegalabilă deschidere și generozitate față de creatorii tineri, a căror valoare o intuia fără greș. De altfel, se știe, chiar avea mulți prieteni artiști.
Expoziția La început a fost Cuvântul are două calități majore: se fundamentează pe un capitol esențial al Vechiului Testament, și anume „Geneza”, și este rodul unui travaliu artistic considerabil, și din punctul de vedere al utilizării tehnicilor, dar și din punctul de vedere al dimensiunilor lucrărilor expuse. Artista are vocație pentru monumental, își structurează fără ostentație compozițiile pe suprafețe generoase, poate și pentru că abordează teme majore, cărora le dedică întreaga ei putere de ideație, într‑o manieră de a picta ce rezonează direct și sincer cu trăirile sale cele mai profunde.
Discursul plastic al Roxanei Barbu de la Muzeul Țăranului Român, alcătuit din mai multe serii de lucrări – ponderea cea mai mare având‑o, așa cum însuși titlul o sugerează, cea inspirată din Cartea Genezei – a fost gândit unitar, până la cele mai mici detalii. Lucrărilor bidimensionale de pictură, realizate în tehnică mixtă pe pânză, artista le‑a adăugat o structură tridimensională, fluidă, non‑figurativă, realizată dintr‑o pânză albă, așezată pe o armătură, în așa fel încât, în funcție de mișcarea curenților de aer, acea structură să‑și schimbe continuu forma. Așezată în mijlocul sălii de expunere, ca un contrapunct cromatic și compozițional la lucrările de pictură de pe simeze, ea a fost menită să sugereze mișcarea invizibilă, dar continuă și dătătoare de viață a Duhului. Să ne amintim că în celebrul roman Meteorii al marelui scriitor francez Michel Tournier, Duhului Sfânt îi era asociată mișcarea perpetuă a aerului din două motive: aerul este invizibil, asemenea Duhului, și, tot asemenea Lui, aerul face posibilă mișcarea și, odată cu ea, viața însăși.
În număr de șapte, fiecare dedicată câte unei zile dintre cele menționate în Vechiul Testament, în care Dumnezeu a creat, moment cu moment, cosmosul, adică cerul și pământul, despărțind apoi pământul de apă, și aducând la existență plantele și viețuitoarele mici și mari, iar în cele din urmă pe om, creația Sa supremă, lucrările Roxanei Barbu, inspirate din Cartea Genezei, sunt rodul preocupărilor de natură spirituală și al meditației artistei asupra acestei teme de importanță capitală, dublate de o cercetare plastică bine organizată, astfel încât să ofere o expresie artistică sugestivă fiecăruia dintre momentele fundamentale ale Creației.
Artista și‑a pus, cu siguranță, probleme greu de rezolvat din punct de vedere pictural și a reușit să le găsească rezolvările cele mai potrivite. Mișcării aceleia originare, ce a condus la crearea lumii, a încercat să‑i răspundă, la scară umană, desigur, printr‑o mișcare spontană a sufletului, care să anime apoi gestul artistic propriu‑zis: trasarea formelor pe suprafețe, desenul, tușele de culoare, pensulația. Au fost, de asemenea, în permanență investigate plastic raporturile dintre micro și macrocosmos, preocupare constantă a artistei, până în prezent, precum și acea calitate uluitoare a fragmentului de a oglindi întregul, pe o care o putem descoperi în orice formă de existență cunoscută, pentru că, oglindă a cerului fiind, pământul dobândește toate calitățile unei oglinzi, printre care și pe aceea ca fiecare „ciob” (adică detaliu, fragment sau formă de existență) să devină el însuși o oglindă de mai mici dimensiuni a lumii celeste.
Roxana Barbu obține structuri și texturi spectaculoase, realizate meticulos, cu diferite instrumente de pictură și desen, pe zone distincte, pe care apoi le „asamblează” în compoziții unitare. „Non‑figurativul” majorității lucrărilor sale reprezintă soluția convingător susținută ideatic a imposibilității de a exprima, taina, misterul Creației și al iconomiei divine cu mijloace omenești. Fiecare dintre cele șapte lucrări dedicate zilelor Creației sugerează o descătușare cosmică de energie divină, o Lumină creatoare de existență ce irumpe cu o forță imposibil de exprimat în vreuna dintre formele cunoscute.
Artista adaugă acestei serii de șapte lucrări încă una, a opta, ca ilustrare a unui alt moment definitoriu din Cartea Genezei, și anume Izgonirea din Paradis a cuplului originar, adică începutul istoriei, al căderii în timp și al morții ca pedeapsă pentru neascultare. Aici personajele sunt recognoscibile și, deși este realizată în aceeași manieră de a picta în care siluetele și volumetria sunt doar vag sugerate, lucrarea amintește de frescele medievale pe aceeași temă, prin cromatică și prin figurarea diafană, ca a zugravilor de subțire de odinioară, a protagoniștilor supuși efectelor pedepsei divine.
În expoziția La început a fost Cuvântul este prezentă și o altă serie de lucrări, reunite sub titlul „Lucifer XXI. Aluzia limpede la „stăpânul” acesui veac este susținută vizual prin același tip se structuri non‑figurative și suprapuneri de planuri picturale. Ca parte a planului divin, îngerul căzut își urmează propriul plan în lume, în încleștarea permanentă a întunericului cu Lumina ce va fi în final învingătoare. Și în această serie de lucrări, Roxana Barbu reușește să privească și să conducă privirea spre lumea veșnică și nevăzută, ca pe un exercițiu spritual de eliberare din zădărnicia lumii prin care suntem vremelnici și trecători.
Câteva lucrări dintre cele intitulate Regele, parte dintr‑o serie unde recurge la o abordare geometrică, precum și lucrarea numită Liniște, alcătuită doar din linii fine și pete de culoare diafană, un peisaj celest, desprins parcă din transcendent, completează discursul plastic al Roxanei Barbu de la Muzeul Țăranului Român.
Tânără artistă bine ancorată în realitățile artistice ale lumii contemporane, dar, în același timp, preocupată de subiectele și temele majore, de natură spirituală, niciodată epuizabile, ea ne conduce spre ideea că limbajul picturii ne poate ajuta să intrăm în dialog cu lumea nevăzută.
■ Critic și istoric de artă
Luiza Barcan
