Dincolo de certa valoare culturală a taberei internaţionale de sculptură de la Măciuca, se poate acum vorbi şi despre un reuşit experiment de comunicare între artişti veniţi din spaţii atât de diferite.
Neîndoielnic, la o primă vedere, toate taberele de creaţie sunt, dacă nu la fel, măcar foarte a
semănătoare. Artişti selectaţi după criteriile organizatorilor se adună în scopul unei campanii cu durată determinată într-un spaţiu amenajat, trăiesc şi creează alături, se pune la dispoziţie materialul de lucru şi se decide soarta lucrărilor ce vor rezulta în urma taberei.
În ultimii ani, din raţiuni economice, simpozioanele de creaţie s-au împuţinat, dar nu putem trece cu vederea nici dezinteresul cvasi-generalizat faţă de obiectul artistic şi de rolul lui cultural şi social. Dacă luăm în considerare şi un anumit fel de blazare a artiştilor confruntaţi cu trista realitate că demersul lor nu mai stârneşte interes, avem în faţa noastră un peisaj dezolant.
Ca întotdeauna, însă, există şi excepţii. Mai sunt printre noi oameni dornici să reînnoade tradiţia de circa cinci decenii a simpozioanelor de sculptură din România şi să readucă la viaţă bunele practici organizatorice şi culturale ale acestora.
O tabără de sculptură, cea mai dificilă dintre manifestările artistice de acest tip, mai greu de organizat şi de susţinut decât o tabără de pictură ori de grafică, bunăoară, necesită resurse materiale consistente, personal auxiliar, utilaje şi, mai presus de orice, voinţa de a o duce la bun sfârşit şi de a găsi locul potrivit pentru lucrările de artă rezultate. Dacă toate aceste condiţii nu se întrunesc, demersul e sortit eşecului. Nu de puţine ori ne-am confruntat şi cu astfel de situaţii.
În judeţul Vâlcea, spaţiu unde arta se află la ea acasă de multă vreme, sfârşitul verii şi începutul toamnei anului 2014, mai precis perioada cuprinsă între 25 august şi 13 septembrie s-a constituit într-un interval de graţie. Zece sculpturi monumentale, născute din mâinile a zece artişti din România şi din alte cinci ţări europene, au fost dăruite comunei Măciuca, locul unde s-a desfăşurat prima ediţ
ie a Taberei Internaţionale de Sculptură în Piatră, organizate de Fundaţia „Dumitru Drăghicescu” şi Atelierele „Enache” din Paris, în parteneriat cu Filiala Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi cu Primăria Comunei Măciuca.
Iniţiativa i-a aparţinut sculptorului româno-francez Viorel Enache, născut pe aceste locuri, iar punerea ei în practică s-a datorat partenerilor convinşi că un astfel de proiect cultural nu poate fi decât benefic pentru comunitatea locală şi pentru iubitorii de frumos. Sculptori, prieteni ai lui Viorel Enache, sosiţi din Franţa, Italia, Portugalia, Germania, Polonia şi România au lucrat alături în centrul comunei Măciuca, timp de trei săptămâni, confruntându-se cu materiale rezistente: calcarul de Başchioi sau Podeni, marmura de Ruşchiţa, sau chiar cu andezitul. Au luat naştere, astfel, zece sculpturi monumentale, expresie a zece personalităţi creatoare diferite, provenite din spaţii culturale cu tradiţii şi mentalităţi proprii. Lucrările au fost donate comunei Măciuca unde urmează ca, sprijiniţi de arhitecţii vâlceni, edilii locali să amenajeze un spaţiu de expunere permanent.
Sculptorul Viorel Enache a făcut un dublu efort în timpul acestei campanii de lucru, realizând două sculpturi monumentale: una pentru spaţiul care le va încorpora şi pe cele ale colegilor săi, o a doua deja amplasată în faţa Primăriei Măciuca, ca un omagiu adus locului natal. Deschiderea oficială
a taberei de creaţie de la Măciuca a fost completată cu încă un eveniment, la reuşita căruia a contribuit Filiala Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România: organizarea unei expoziţii cu lucrări de plastică mică, semnate de cei zece artişti participanţi la tabără şi prezentată în curtea interioară a Muzeului de Artă din Râmnicu Vâlcea (Casa „Simian”).
De puţine ori se mai întâmplă în România zilelor noastre să aflăm oameni însufleţiţi de bune intenţii şi gata să-şi dea toată silinţa pentru materializarea lor. I-am cunoscut la Măciuca pe organizatori şi pe sponsori şi am salutat din primul moment buna organizare a taberei de sculptură. Artiştii au primit toate uneltele necesare, unele ultramoderne, pentru finalizarea lucrărilor de artă monumentală. Au avut, de asemenea, alături de ei, muncitori pricepuţi şi asistenţa solicitată. Altfel, în trei săptămâni ar fi fost imposibil ca ei să-şi ducă la bun sfârşit proiectele. Blocurile de piatră au fost masive şi deloc uşor de abordat. De aceea, am avut pe deplin convingerea că, în pofida asemănării taberei de la Măciuca cu oricare altă tabără de creaţie, de fapt aceasta a fost diferită prin grija faţă de artişti şi prin conlucrarea tuturor celor responsabili de reuşita ei. Un exemplu de urmat.
Şi pentru că un atelier de creaţie colectiv, în aer liber, presupune emulaţie, fiindcă artiştii interacţionează într-un astfel de experiment creativ, întotdeauna există un numitor comun al lucrărilor rezultate, în pofida varietăţii abordărilor şi a viziunilor. În tabăra de la Măciuca a predom
inat abordarea figurativ-simbolică a unor personaje născute din blocurile impunătoare de piatră. Motivul dublului a fost şi el prezent, regăsind în mai multe dintre compoziţii personaje puse în dialog sau chiar alipite într-un ansamblu antropomorf.
Sculptoriţa Sylvie Berry (Franţa) a realizat din calcar de Başchioi o compoziţie figurativă intitulată „Culegătoarea de mere”, ilustrare a feminităţii şi a rodniciei, cu interesante valenţe simbolice. Grija faţă de detaliu, expresivitatea personajului reprezentat şi punerea sa într-un raport echilibrat cu registrul non-figurativ al lucrării contribuie la reuşita acesteia.
Givanni Carosi (Italia) a ales să se confrunte cu un bloc masiv de marmură în care şi-a transpus compoziţia dinainte gândită într-o machetă ce i-a stat permanent alături. Lucrarea sa, accentuat stilizată, poartă numele „Europa” şi îngemănează două personaje feminine, alcătuite din volume unduite, unite într-o îmbrăţişare sugestivă.
Viorel Enache a sculptat tot în marmură de Ruşchiţa un fel de coloană-personaj zveltă, cu două volte, elansată pe verticală, pe care a numit-o „Zbor”. Compoziţia poate fi, la fel de bine, interpretată ca o troiţă stilizată, ornamentată cu motive vegetale, al cărei motiv tradiţional trece prin filtrul interpretării artistului.
Artista Anne Le Louran (Franţa) a imaginat la rândul ei o compoziţie antropomorfă, alcătui
tă din două personaje unite în zona toracică, atât de mult stilizate încât compoziţia s-ar putea încadra la fel de bine în registrul non-figurativ. Lucrarea realizată în calcar de Başchioi poartă numele „Întâlnire”.
Tânărul sculptor român Petre Virgiliu Mogoşanu a preferat tot calcarul de Başchioi în care a cioplit o „Fereastră către lume”, compoziţie verticală, masivă, cu unghiuri şi tăieturi ferme, inspirată din formele tradiţionale şi gândită ca un ax ce uneşte cerul cu pământul.
Cea mai pronunţat figurativă dintre cele zece lucrări din tabăra de la Măciuca îi aparţine lui Susanne Paucker din Germania. Poartă titlul „Maternitate” şi întruchipează două portrete, mamă şi fiu, surprinse într-o ipostază de delicată tandreţe, cu mare impact vizual.
O adevărată probă de forţă şi ingeniozitate tehnică a trecut-o cu brio sculptorul polonez Witold Pyzic. Lucrarea lui, realizată din andezit, imagine a unui nud feminin culcat, e o alegorie intitulată „În zori” ce impresionează prin fermitatea volumelor şi siguranţa execuţiei.
Sculptorul român Dumitru Radu, artist experimentat în lucrul cu toate materialele destinate sculpturii, a realizat din marmură o elegantă coloană-triptic, ce îngemănează trei personaje masculine mai curând sugerate, într-atât este de acuzată stilizarea lor. Sculptorul a alcătuit aceste anatomii din forme geometrice armonios puse în dialog. Intitulată „Vestitorii”, lucrarea lui Dumitru Radu face aluzie la cei Trei Magi de la răsărit.
Florentin Tănăsescu, sculptor român stabilit de mulţi ani în Franţa, a lucrat în calcar de Podeni compoziţia monumentală pe care a numit-o cu titlul „Scara zilelor” şi subtitlul „Vestigii”. Lucrarea se 
înscrie, spre deosebire de majoritatea celorlalte create în tabără, în registrul abstract-simbolic, întruchipând o surprinzătoare coloană de forma unui cilindru alcătuit din felii de piatră suprapuse, degroşate din masa pietrei.
Sculptorul portughez Nuno Fernando Da Silva a creat în acest simpozion internaţional de sculptură, din calcar de Başchioi, un sugestiv personaj feminin îngenuncheat, adosat unui arbore cu forme stilizate. Compoziţia vegetal-antropomorfă poartă titlul „Benedictum” şi s-a inspirat, spune artistul, din natura în care a lucrat în timpul taberei.
Dincolo de certa valoare culturală a taberei internaţionale de sculptură de la Măciuca, se poate acum vorbi şi despre un reuşit experiment de comunicare între artişti veniţi din spaţii atât de diferite. Ei şi-au împărtăşit unul altuia intenţiile, viziunile, stilul de lucru. Iar rezultatele concrete ale muncii lor de trei săptămâni vor contribui la schimbarea înfăţişării comunei din sudul judeţului Vâlcea. De aceea, organizarea unor noi ediţii ale acestui simpozion internaţional ar fi salutară.
