Cronică plastică

Transparențe și oglindiri

În perioada 18 ianuarie‑15 februarie 2025, la Galerie municipale d’exposition 10 rue Mariton, Saint‑Ouen‑sur Seine a avut loc expoziția retrospectivă „De Bucarest à Saint‑Ouen, 60 Ans de Painture”, Paris, a Mihaelei Constantin. Născută într‑o familie de artiști din România și petrecându‑și copilăria și o bună parte a tinereții în ambianța artistică din țara natală, Mihaelei Constantin i‑ar fi fost aproape imposibil să îmbrățișeze o altă profesiune decât cea a mamei, pictorița Maria Constantin, o renumită acuarelistă formată la Academia Liberă de Pictură a lui M.H. Maxy. Se poate, astfel, afirma că Mihaela Constantin a „ucenicit” pe lângă mama ei, precum și pe lângă o altă celebră pictoriță interbelică, Medi Wechsler Dinu, înainte și după absolvirea studiilor, la Institutul de Arte Plastice din București. Tatăl artistiei a fost profesorul de istoria artei Paul Constantin.

Rămân înscrise în biografia artistei zilele petrecute în călătoriile de lucru în Delta Dunării, împreună cu mama sa și cu prietena lor mai în vârstă Medi Wechsler, zile pe care Maria Constantin le evoca astfel, într‑un caiet de însemnări: „Şi, ca să vorbesc de o anumită seară aburită, la Sulina, în 1983, înaintea plecării fiicei mele Mihaela din ţară, mai adaug o amintire esenţială pentru mine. Ne întorceam amândouă de la «motiv» – ea cu guaşa umedă, purtată orizontal pe braţe, eu cu acuarelă udă, la fel. Deodată, fata îmi spuse: «Nu am avut niciodată bucurie mai mare decât când mă întorc – aşa ca azi – ştiind sigur că am izbutit ceva bun». Poate că aceasta e bucuria mea cea mai mare, că Mihaela Constantin duce mai departe, depăşindu‑mă, căutarea şi desluşirea adevărului ei interior, stăruind să descopere ceea ce eu, poate, n’am găsit încă”.

Cred că amintirea aceasta, a mamei, definește cel mai bine destinul artistic al fiicei, opțiunile ei artistice viitoare, tehnica de lucru predilectă. Mihaela Constantin a părăsit România în 1984 și după mai mult peregrinări s‑a stabilit la Paris, continuându‑și activitatea artistică, concretizată în șaisprezece expoziții personale, în țara natală și în Franța, precum și în participări la expoziții de grup. În deplin acord cu educația artistică primită, pictorița a rămas fidelă temelor clasice, precum natura statică și peisajul, abordate însă într‑o manieră proprie, ce‑i fac transparentă viziunea asupra lumii, precum și tipul de căutare în profunzimea lucrurilor, fiindcă ea refuză abordarea de suprafață a subiectelor alese și caută să descifreze înțelesuri ascunse dincolo de aparență și de forma vizibilă.

Arta Mihaelei Constantin ar putea fi definită ca permanentă căutare în interiorul său și în lumea înconjurătoare a unui ideal pierdut de frumusețe și armonie. De aceea, compozițiile sale, indiferent de temă sau de subiectele supuse introspecției plastice, transmit serenitate, calm, o voluptuoasă așezare în atmosfera intimă a studioului de creație, a căminului, a unor spații pitorești, precum bucătăria, unde cele specifice ei devin „personaje” care interacționează. Mai mult decât atât, Mihaela Constantin se dovedește un spirit solar, o îndrăgostită de lumină, refuzând constant zonele de penumbră sau clarobscurul.

Lumina din lucrările ei, realizate în guașe, acuarelă, tehnici mixte pe pânză sau pe hârtie, ulei pe carton, se însoțește cu oglindirile și transparențele ce reprezintă cele două trăsături definitorii ale picturii pe care o realizează.

Oglindirile pe care le întâlnim adesea în lucrările Mihaelei Constantin creează, la nivel vizual și compozițional, o separare de planuri. Cel mai adesea artista folosește draperii colorate în diferite nuanțe de albastru, cărora le urmărește jocul pliurilor, prelungindu‑le prin reflectarea lor în oglinzi ce realizează o delicată, dar concretă despărțire a universului material, concret, palbabil, de un alt univers, mai degrabă virtual, fluid, amăgitor. Oglindirile apar și în jocurile de ferestre redate din interior înspre exterior, creând o separare între lumea din lăuntru și cea din afară, dar, totodată, și o punte de comunicare între ele, prin intermediul celei care privește și‑și notează plastic observațiile și senzațiile. În interesanta serie a oglindirilor se înscrie și o natură statică în care, așezată pe o măsuță, o oglindă reflectă un colț de cer („Un bout de ciel”).

Transparențele și jocul acestora sunt prezente în multe dintre compozițiile artistei, îndeosebi în cele care au ca temă natura statică și unde sunt preluate și transfigurate motive precum obiectele din sticlă: pahare, vaze, sticle de diferite forme și dimensiuni și care stabilesc între ele incitante raporturi plastice.

Unul dintre subiectele preferate ale Mihaelei Constantin rămân florile abordate tot în naturi statice. Ele sunt plasate în colțuri de atelier pline de farmec și scăldate în lumină, amintind cu nostalgie de atmosfera caldă, boemă, plină de culoare, din spațiile de creație de odinioară. Autoare a unui desen riguros, cu unele geometrizări menite să atragă privirea spre un anume obiect reprezentat, pictorița studiază raporturile cromatice și structurale între diverse forme vegetale, precum frunzele uscate de laur.

În interioarele de atelier pe care le pictează Mihaela Constantin descoperim și alte motive supuse cercetării plastice, precum învelitorile de scaun sau șalurile decorate cu bogate motive orientale, ce trădează totodată interesul artistei pentru detaliu, precum și un anume decorativism intrinsec al lucrărilor sale.

Peisajul reprezintă și el o temă de interes constantă pentru Mihaela Constantin. Ea a pictat în România, în Delta Dunării, mai ales la Sulina, la Marea Nordului, în Franța, la Colliure, peisaje marine, maluri de fluviu sau peisaje cu case și grădini, unde surprinde atmosfera locurilor pe unde a poposit, în aceeași manieră solară, plină de bucuria regăsirii de sine într‑o natură caldă și generoasă.

Deși alegerea de motive din pictura Mihaelei Constantin este de factură „clasică”, abordările sunt însă accentuat moderne prin reducerea perspectivei și a volumetriei obiectelor, prin deformări voite, menite a crea incitante centre de interes. Cromatica ce‑i este specifică se îndreaptă către tonuri de albastru, violet și verde, dar își găsesc locul în compozițiile ei și unele culori calde, precum și griurile colorate ce le adaugă un plus de rafinament. Expoziția Mihaelei Constantin a avut și o pronunțată dimensiune autobiografică, fiindcă, printre lucrările expuse, cele mai recente sunt o serie de colaje ce inserează fotografii de familie, sugerează amintiri, trăiri legate de trecut, de ființele dragi, de obiecte încărcate cu memorie. Ca un bilanț al întregii creații de până în prezent, acestă expoziție aniversară poate fi și o promisiune pentru viitoarele proiecte artistice ale Mihaelei Constantin.

■ Critic și istoric de artă

Luiza Barcan

Total 0 Votes
0

Luiza Barcan

Luiza Barcan, critic și istoric de artă, doctor în arte vizuale, expert al Ministerului Culturii în domeniul: Bunuri cu semnificație culturală – artă medievală, secolele XVIII-XIX, jurnalist, expert al Casei de Licitații Vikart. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea, membru fondator și director al Fundației HAR („Habitat și Artă în România”). S-a născut la București în data de 8 octombrie 1964. Absolventă a Liceului de matematică-fizică nr. 4 din București, a Facultății de Limba și Literatura Română de la Universitatea București (1987) și a Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Artă din București. Profesor de limba și literatura-română (1990-1995), redactor, realizator de emisiuni la Televiziunea Română (1995-2013), redactor la Radio România Internațional (2000-2006), colaborator la Radio Trinitas al Patriarhiei Române, din 2014 și până în prezent (realizator al documentarului radiofonic „Zidiri în chipul crucii”). Din 1996 publică cronică plastică, interviuri, reportaje, eseuri, studii de istoria artei, monografii de monumente în paginile Contemporanul, Literatorul, Azi Literar, artPanorama, Museion, Adevărul literar şi artistic, Ianus, Virtualia, Tribuna, Tabor, Povestea vorbei, Buridava, Ramuri, Observator cultural, artMargins a Universităţii „Santa Barbara” din California.

Co-organizator, împreună cu Alexandru Nancu, al programelor Fundaţiei HAR: „Habitat şi Arta in Romania” ,„Arta in drum spre muzeu” (1999 – Râmnicu Vâlcea), „Tradiţie şi Postmodernitate” (2000 – 2005, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, judeţul Vâlcea) „Stuf 2004” (2004, Murighiol, judeţul Tulcea), „ReSitus – Metode şi tehnici avansate de conservare şi reconstrucţie digitală pentru patrimoniul cultural-istoric imobil (2007, Câmpulung Muscel), Lut/ Adobe 2007, 2008, 2009 (Capul Doloşman/ Cetatea Argamum, judeţul Tulcea).

Din anul 2000 şi până în prezent, curator al programului „Restituiri” care a cuprins expoziţiile: „Seniori ai picturii romaneşti contemporane”, „Invitaţii lui Iosif Sava în 40 de desene ale Rodicăi Ciocârdel Teodorescu”, „Rromani art”, expoziţiile personale de la Constanţa, Tulcea, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti ale pictoriţei centenare Medi Wechsler Dinu, expoziţia retrospectivă Maria Constantin, expoziţiile retrospective Alexandru Nancu („Teasc pentru memorie” și „Spațiul imaginării”), Bucureşti 2013, expozițiile retrospective Lidia Nancuischi). Curator a peste 30 de expoziţii personale sau de grup, deschise în Bucureşti şi în alte oraşe mari ale ţării. Face parte din colectivul de autori ai dicţionarului on line Un secol de sculptură românească (2013, 2014) și din colectivul de autori ai cărții Centenarul femeilor din arta românească (2018).

Debut literar în revista artPanorama, cu proza Jucătorii de șah (1997). Debut editorial cu volumul Nichita Stănescu. O viziune poetică a timpului (2000, ediţie bibliofilă, coordonata de Mircia Dumitrescu).

Cărți de memorialistică: Artişti plastici la Serata lui Iosif Sava (2003), în format electronic (2005); Spre Răsărit, cu Alexandru (2017).

Cărți de specialitate (cronică plastică, istoria artei): Angoase ale privirii (2004); Monografiile bisericilor de lemn – monument istoric de la Grămeşti, Malaia, Racoviţa- Copăceni, Ciungetu, Brezoi, Mariţa (2000, 2001), împreună cu Alexandru Nancu; Albumul monografic Medi Wechsler Dinu (2010); Albumul monografic „Maria Constantin” (2013); Albumul monografic „Constantin Calafateanu” (2014); Albumul monografic „Lidia Nancuischi” (2018)

Premii și distincții: Premiul pentru critică, acordat de Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din Roâmânia (2017); Diplomă de excelență pentru întreaga activitate, acordată de Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu ocazia Bienalei „Ion Andreescu” (2018); Premiul III la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2012”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Grecii de Brăila” („Greek and Romanian”); Premiul pentru film religios la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2011”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Skopelos, insula celor 365 de altare”; 2011 – Medalia Muzeul Brăilei – 130 de ani şi Medalia „Nicolae Iorga – 140 de ani de la naştere”, decernate de Muzeul Brăilei pentru documentarele „Biserici de la Dunăre” (2011).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button