După taberele de creaţie din zona de sud şi sud-vest a ţării (Brezoi – Vâlcea, Călimăneşti – Vâlcea, Caracal – Olt), cea de la Piteşti a contribuit în vara anului 2017 la refacerea solidarităţii de breaslă,
cea atât de necesară nu doar supravieţuirii, ci mai ales păstrării prestigiului artiştilor vizuali contemporani.
Tabăra naţională de creaţie plastică
„Ion Gheorghe Vrăneanţu”, Piteşti, 2017
Tradiţia taberelor de creaţie, începută încă din anii ’70 ai secolului trecut, continuă şi î
n zilele noastre, îmbrăcând diferite forme de organizare şi datorându-se fie unor iniţiative private, fie breslei artiştilor, ce activează în filiale de creaţie ale Uniunii Artiştilor Plastici, din oraşele importante ale ţării, îndeosebi.
Şi vara acestui an a fost bogată în simpozioane de creaţie plastică mai ales în zona de sud şi sud-vest, astfel încât, aşa cum se cuvine în sezonul estival, artiştii să poată circula dintr-un loc într-altul, întâlnindu-şi colegii, comunicând, făcând schimb de experienţă şi, desigur, având prilejul să cunoască alte spaţii geografice, apte să le influenţeze, fie şi temporar, creaţia.
Una dintre taberele naţionale, intitulată „Ion Gheorghe Vrăneanţu”, care-şi datorează existenţa Filialei Piteşti a Uniunii Artiştilor Plastici din România, desfăşurată în perioada 16-22 august, s-a aflat anul acesta la a treia ediţie consecutiv şi a reunit şapte artişti din Bucureşti, Caracal şi Piteşti. Întâlnirea plasticienilor din trei oraşe şi din generaţii diferite a beneficiat de sprijinul Centrului Cultural Piteşti şi de cel al Primăriei Municipiului Piteşti, iar expoziţia cu lucrările rezultate a fost găzduită de Galeria „Metopa” din capitala judeţului Argeş.
Deşi cei şapte participanţi sunt pictori, graficieni şi chiar un sculptor, cu personalităţi creatoare distincte, artişti de notorietate, unii dintre ei şi pedagogi, deşi provin din cel puţin trei generaţii, totuşi, lucrările expuse s-au aflat sub un numitor comun. Trăsătura stilistică ce a contribuit la realizarea unui 
spectacol vizual unitar, rafinat şi profesionist din toate punctele de vedere, este tendinţa de esenţializare a imaginii, vizibilă în compoziţiile fiecăruia dintre participanţi.
Renumitul Grafician bucureştean Aurel Bulacu, profesor de o viaţă la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, s-a alăturat grupului de şapte plasticieni din tabăra naţională „Ion Gheorghe Vrănean-ţu”, îmbogăţind patrimoniul de lucrări realizate în această ediţie cu compoziţiile sale inconfundabile, în tehnică mixtă, aflate sub semnul ludicului şi al unei interpretări a simbolurilor în cheie culturală. Posibil lecturabile în cheie suprarealistă, lucrările lui Aurel Bulacu explorează adesea potenţialităţile figurale ale nudului feminin devenit matrice a vieţii, sursă inepuizabilă de fertilitate şi origine a unor străvechi spaţii. Una dintre graficile lui Bulacu expuse la „Metopa” în vara lui 2017 imaginează o insulă antropomorfizată, născută dintr-un trup feminin stilizat, ce parcă irigă şi dă viaţă unui teritoriu înconjurat de ape.
Pictorul bucureştean Horia Cristina, artist rafinat şi subtil, aparţinând, fără îndoială, direcţiei spiritualiste a artei contemporane, exploatează în compoziţiile prezentate motivul cupolei de biserică, într-o veritabilă încercare de captare a luminii. Sunt compoziţii stilizate extrem, care mai degrabă sugerează decât figurează motivul, alcătuindu-se în forme geometrice primare. Cea a rombului aminteşte discret de „Praporii” lui Horia Bernea.
Mult mai tânăra Anca Ciofârlă, originară din Piteşti, astăzi profesor la liceul „Nicolae Tonitza”, discipolă a profesorului Ion Pantilie, a expus, dintre lucrările realizate în timpul taberei, două grădini, la rândul lor transfigurate de o viziune modernă, integratoare, aptă să extragă esenţa unei imagini provenite din real şi să-i adauge certe conotaţii spirituale.
Pictorul caracalean Dan Dimulescu, spirit efervescent, la rândul său organizato
r de tabere pe tărâmurile Olteniei de sud, peisagist cu experienţă, a fost prezent în expoziţie cu două imagini urbane realizate prin suprapuneri de planuri, sugestive şi evocatoare de atmosferă, ce se pot lectura în aceeaşi cheie a stilizării şi esenţializării imaginii.
Sculptorul şi profesorul Bogdan Hojbotă, un alt artist ce ar putea fi considerat reper al generaţiei sale, a primit provocarea unei tabere de pictură şi grafică şi a excelat şi în domeniul reprezentării bidimensionale prin lucrări nonfigurative executate în tehnica acuarelei, cu inserţii de foiţă de aur, care sugerează, fără îndoială, legătura cu metalul din care sunt alcătuite cele mai multe dintre creaţiile sale tridimensionale.
Poate cele mai pronunţat esenţializate dintre lucrările cuprinse în expoziţia ediţiei a treia a taberei desfăşurate la Piteşti sunt cele semnate de maestrul Ion Pantilie, cel care, asemenea lui Aurel Bulacu sau lui Bogdan Hojbotă, a format numeroase generaţii de artişti. Ion Pantilie, la rândul său un căutător al esenţelor şi un explorator al valenţelor luminii văzute, dar şi al celei nevăzute, şi-a dus creaţia spre rafinamente compoziţionale şi cromatice care, şi ele, rezonează cu direcţia imprimată de regretatul Paul Gherasim şi de Grupul „Prolog”.
Ultimul, dar în nici un caz cel de pe urmă, pictorul piteştean Daniel Preduţ, curatorul expoziţiei şi organizatorul ediţiei a treia a taberei naţionale de creaţie plastică „Ion Gheorghe Vrăneanţu”, a prezentat în expoziţie lucrări aflate pe graniţa dintre figurativ şi non-figurativ, delicate sugestii ale unor forme inspirate din real, însă esenţializate, şi chiar un discret autoportret, ce rezonează foarte bine cu propria sa personalitate.
Întâlnirea cu Daniel Preduţ mi-a provocat o reală bucurie, pentru că am văzut în acest artist dedicat breselei sale un om generos, nevizitat de orgoliile adesea distructive din rândurile artiştilor plastici, un om dintre aceia care cu discreţie, dar cu tenacitate pot pune în mişcare energiile creatoare.
După taberele de creaţie din zona de sud şi sud-vest a ţării (Brezoi – Vâlcea, Călimăneşti – Vâlcea, Caracal – Olt), cea de la Piteşti a contribuit în vara anului 2017 la refacerea solidarităţii de breaslă, cea atât de necesară nu doar supravieţuirii, ci mai ales păstrării prestigiului artiştilor vizuali contemporani, într-o epocă a deriziunii şi a pierderii dramatice a respectului faţă de cultură, în general.
