Constantin Severin este artist vizual, membru al Asociaţiei de Artă Ottawa (Canada), fondatorul şi promotorul unui concept tânăr în arta contemporană, Expresionismul Arhetipal, pe care l‑a fondat în anul 2001, în Bucovina natală. De asemenea, este scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi jurnalist, colaborator al posturilor de radio BBC şi Europa Liberă, redactor al revistei internaţionale de cultură Levure littéraire (Paris).
După expoziţia din primăvara anului 2022 de la Casa Filipescu‑Cesianu, parte a Muzeului Municipiului Bucureşti, care a celebrat „Două decenii sub semnul Expresionismului Arhetipal 2002‑2022”, Constantin Severin a continuat călătoria arhetipală nu numai simbolic, ci şi ilustrativ, prin expoziţia personală deschisă la galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia.
Vernisajul expoziţiei a avut loc în data de 4 aprilie 2023, în prezenţa artistului şi a curatoarei Adina Renţea, alături de care au luat cuvântul Cristian Luca, directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia; poeta, publicista şi eseista Lia Faur, conferenţiar universitar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi cadru didactic al Institutului Limbii Române la Universitatea din Udine; scriitoarea Monica Guerra, preşedintele Asociaţiei Independent Poetry, promotoare şi curatoare de manifestări literare şi ateliere de poezie. În sens larg, expoziţia s‑a încadrat în seria celor care au ca scop promovarea unor creaţii reprezentative de artă contemporană românească, ceea ce particularizează un artist în sfera artelor plastice europene. Aşadar, sub numele „Lumea arhetipală / Il Mondo Archetipico”, expoziţia lui Constantin Severin de la Veneţia a adus o reconfirmare a importanţei pe care lumea arhetipală o are pe scena artistică europeană.
În general, în întreaga operă a unui artist regăsim genuri, tematici, motive cheie, sursa de inspiraţie care ne indică asupra cărui punct ar trebui să stăruim pentru a intra în universul său creator. Cele 21 de lucrări din expoziţie ne oferă o suită de trimiteri către conceptul care primează în creaţia lui Constantin Severin – arhetipul (sub cele trei forme: cultural, utilitar şi sacru). Traversând graniţa dintre poezie şi pictură, Constantin Severin explorează arhetipurile pe care le inserează selectiv în lucrările sale, vorbindu‑ne într‑un limbaj universal despre geneză comună, despre o aducere în prezent a simbolurilor nonfigurative şi o întreţinere a simbolurilor figurative, dubla simbolistică intrând într‑o dimensiune atemporală. Expresionismul, curent care face trecerea de la impresia provocată de aspectele efemere ale exteriorului, la cultivarea subiectivităţii, care se transformă în expresie, se manifestă în creaţia lui Constantin Severin prin apelul la arhetip – o memorie colectivă compusă din simboluri – şi prin folosirea unor culori contrastante, cel mai adesea roşu şi galben, care să expună puterea trăirilor, importanţa şi imboldul căutării semnificaţiei.
Expoziţia deschisă la Veneţia a reunit, desigur, lucrări ilustrative pentru Expresionismul Arhetipal şi Figurativul Cuantic. Pendulând între real şi universul imaginar, arta lui Constantin Severin reiterează, pe de o parte, un ansamblu de motive geometrice precum linia, cercul, spirala, pătratul, triunghiul, care trimit către o ciclicitate a omenirii şi a culturii, formele unor statuete ale culturilor primitive (cum ar fi Gânditorul de la Hamangia sau cele care aparţin culturilor Cucuteni şi Gumelniţa), iar pe de altă parte, extrage marile opere de artă din epoca şi curentul în care au fost încadrate, transformându‑le în arhetipuri culturale: Venus şi Papa Inocenţiu al X‑lea de Diego Velázquez, Dama cu hermină a lui Leonardo, Portretul soţilor Arnolfini de Jan van Eyck, David cu capul lui Goliat al lui Caravaggio, o reinterpretare a autoportretului lui Vincent van Gogh sau Christ mort de Andrea Mantegna. Acestora le alătură un Ţipăt colectiv. In memoriam Corneliu Baba, fiind inspirat de privirile „pline de o linişte explozivă” ale personajelor lui Baba, în care a văzut cel mai bun rezultat al echilibrului între imaginarul colectiv şi imaginarul individual; ca în cazul multora dintre figurile sale, aici nu există individualizare, ţipătul fiecăruia din grup se stinge într‑un ecou colectiv. Corneliu Baba rămâne un exemplu de referinţă în creaţia lui Constantin Severin, tocmai prin alegerea de a‑l aduce în acelaşi loc cu marile operele de artă.
Un alt punct însemnat în creaţia artistului este autoportretul, reprezentat în expoziţie prin trei lucrări: Pădure‑Autoportret, Eu sunt pământul şi raiul, Roată‑Autoportret. În lucrarea Pădure‑Autoportret, ceea ce rămâne din transpunerea chipului este doar o formă multiplicată, care se substituie coroanelor copacilor (la rândul lor purtători de semnificaţie), astfel încât devine una singură – creatorul. Deschise interpretării, celelalte două lucrări ar putea avea ca reper comun universul atemporal, în care creatorul se mişcă liber în căutarea unei memorii colective printr‑o memorie individuală.
Totuşi, observăm că dincolo de interesul pentru citatele clasice, există un interes şi pentru artist în sine, care devine un creator universal, la rândul său metamorfozat în artă. Despre această metamorfoză ne vorbeşte Constantin Severin în volumul Vieţile pictorilor, unde a selectat 25 de artişti cărora le povesteşte viaţa la persoana I, monologul luând forma unei dedublări a autorului, ceea ce presupune eliminarea individualităţilor şi contopirea într‑un singur discurs, cel al artei. Continuând în aceeaşi direcţie, deşi încercăm să împărţim opera lui Constantin Severin în figurativ şi abstract, ne lovim adesea de unitatea ei; la fel se întâmplă şi cu cele două domenii de interes ale sale, pictura şi literatura, care, la rândul lor, rezistă separării.
Prin urmare, tocmai revizitarea artei şi simbolurile diferite care stau sub aceeaşi umbrelă o fac să nu fie o operă fragmentară, este o operă care are în centru arta în totalitatea ei, nu avem de‑a face neapărat cu un limbaj specific epocii, cu anumite curente artistice, ci cu esenţa umană şi artistică care, într‑o formă sau alta, s‑a scurs din cele mai vechi timpuri până astăzi. Titlul expoziţiei de anul acesta reconfigurează întreaga operă, semnalând o trecere de la apartenenţa la un curent artistic, la desprinderea de timp şi spaţiu. Suprafaţa pânzei devine, astfel, un loc de întâlnire în care se decantează simboluri, forme în culori puternice, nealterate, aşezate în relief sau „descărcate” printr‑o pastă sculptată. Formele în sine au venit spre lumea exterioară, unde au fost îmbogăţite prin experienţă individuală, căpătând în acest fel semnificaţii colective. Astfel, creaţia lui Constantin Severin devine un mediu în care individualul şi colectivul, dinamicul şi staticul (aşa cum le caracterizează artistul însuşi) fuzionează, generând o invitaţie către explorarea spirituală a unei lumi a permanenţei.
■ Muzeograf
Ana Arsinca
