În aspectul ei general, expoziţia de artă bulgară contemporană de la Palatul Parlamentului a atras atenţia prin două particularităţi…
Sunt ani buni de când, mergând prin Bulgaria, fie în trecere spre Grecia ori Turcia, fie pur şi simplu ca turist în ţara vecină şi prietenă, cum ne‑am obişnuit de ceva vreme să spunem, nu mi‑am putut stăpâni entuziasmul faţă de voinţa acestei naţii de a trece peste prea multele obstacole puse în calea dezvoltării ţărilor din fostul bloc comunist şi de a merge, pe cât posibil, înspre bine. De altfel, schimbările se văd pretutindeni în Bulgaria, alcătuind un inedit contrast, la fel ca şi la noi, cu peisajele postcomuniste, încă existente şi persistente. M‑a impresionat că n‑am văzut niciunde măcar un petic de pământ necultivat şi că poţi afla o lucrare de artă (de obicei de for public) chiar şi în cele mai izolate locuri. M‑a entuziasmat sincer interesul pentru arte al bulgarilor, începând cu arta medievală (arhitectură şi pictură), pe care o păstrează şi o valorifică aşa cum se cuvine, şi terminând cu arta contemporană, bogată şi variată, datorită activităţii multor plasticieni, din toate generaţiile.
În perioada comunistă, la fel ca şi la noi, artiştii bulgari, încurajaţi şi de o politică culturală ce le‑a fost favorabilă, au lucrat foarte mult şi au lăsat urme ale acestei epoci pretutindeni în ţara lor, dar îndeosebi în statuarul de for public. Spre deosebire de noi, însă, deşi proletcultismul i‑a marcat şi pe ei, totuşi, artiştii bulgari au fost mai ocrotiţi de teroarea cultului personalităţii ce trebuia, în România, să se manifeste strident în toate sferele culturale. Astăzi, o nouă viziune s‑a instaurat şi la ei, ca şi la noi, deschiderile spre Occident şi spre formele de expresie de acolo fiind evidente.
Mai multe reflecţii de acest fel mi‑au fost declanşate de vizionarea unei ample expoziţii, deschisă pe parcursul ultimei luni a anului 2019 (5‑31 decembrie) la Sala „Constantin Brâncuşi” de la Palatul Parlamentului, o expoziţie de grup, alcătuită din lucrările a 33 de artişti bulgari contemporani, din diferite generaţii. Acest spectacol vizual a reprezentat, de fapt, necesara replică a unei ample expoziţii de artă contemporană românească, vernisată în primăvara acestui an la Muzeul Orăşenesc din Varna. Aşadar, sub auspiciile unui real schimb cultural între cele două ţări vecine s‑a aflat şi acest veritabil salon de artă contemporană bulgară, prezent pe simezele Sălii „Constantin Brâncuşi”. Organizatorii expoziţiei intitulate „Contemporary Bulgarian Artists” au fost: Palatul Parlamentului, Centrul de Conferinţe şi Uniunea Artiştilor Plastici din România, iar partenerul acestui proiect cultural a fost Uniunea Artiştilor Plastici din Bulgaria. Curatorii, artiştii Zuzu Caratănase (România) şi Valeri Chakalov (Bulgaria), s‑au ocupat de selecţia lucrărilor şi de reuşita punere în scenă a expoziţiei de grup cu 33 de artişti bulgari. Că despre un eveniment necesar schimbului cultural dintre ţările noastre a fost vorba ne‑a dovedit‑o prezenţa la vernisaj a Excelenţei Sale Todor Ivanov Churov, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Bulgariei în România, precum şi a preşedinţilor uniunilor de artişti plastici din Bulgaria (Lyuben Genov) şi din România (Petru Lucaci).
În aspectul ei general, expoziţia de artă bulgară contemporană de la Palatul Parlamentului a atras atenţia prin două particularităţi. E vorba, pe de o parte, despre un anume minimalism, prezent şi la nivelul viziunii şi la cel al execuţiei în majoritatea lucrărilor expuse, iar pe de alta, de o paletă foarte variată de tehnici şi forme de expresie, de la cele de tip „clasic”, precum pictura, grafica, sculptura, până la cele mai neconvenţionale, precum instalaţia, lucrările de tip multimedia şi chiar colajul de obiecte ready made.
N‑am avut nici o îndoială, privind expoziţia, că traumele comunismului au lăsat urme adânci în sensibilitatea, în modul de percepere a realului şi în raportarea la lume a artiştilor bulgari. Un fel de peisaj postapocaliptic se insinuează în multe dintre compoziţii, şi ideea e uneori explicitată chiar prin titlu. O încercare de exorcizare a acestor traume, pe de altă parte, este, de asemenea, uşor de detectat. Şi, probabil, cea mai gravă suferinţă trăită, pe care noi o putem înţelege foarte bine, ca naţie care a trăit o istorie recentă asemănătoare, este lipsa libertăţilor de toate felurile, între care libertatea de expresie a jucat un rol major. De aceea, descătuşările şi refuzul clişeelor sunt cât se poate de justificate în formulele artistice prezente până de curând pe simezele Sălii Brâncuşi.
Când, mai sus, apreciam ca minimalistă expunerea confraţilor din Bulgaria, mă gândeam şi la economia de mijloace, dar şi la o austeritate cromatică, în ansamblu, foarte puţini dintre cei 33 de artişti fiind cât de cât seduşi de folosirea culorilor. De aceea, aspectul general al expoziţiei s‑a definit printr‑un joc arareori contrariat de negru, alb şi nuanţe de gri. Poate tocmai de aceea, impresia cu care am plecat din sală şi care mă însoţeşte şi acum, când scriu, este de peisaj de graniţă între o lume care a dispărut în cea mai mare măsură, lăsând însă, încă, cicatrice poate imposibil de şters, şi o lume pe cale de a se naşte, fără a şti exact cum va arăta ea. Şi ei, ca şi noi, par a fi rămas suspendaţi între un trecut traumatizant şi un viitor incert. Sunt printre lucrările artiştilor bulgari şi unele care „denunţă” neajunsurile lumii contemporane, consumerismul, alienarea fiinţei umane şi standardizarea vieţii, ruperea ei de ritmurile fireşti, naturale. Şi aici, ca în toate expoziţiile de grup, arta tinerilor se face uşor remarcată prin îndrăzneala ideilor, prin interesul către experiment şi prin forţarea puterilor expresive ale materialelor neconvenţionale.
Ca încheiere, se cuvine să spun că salut această punte culturală nou creată între artiştii contemporani din Bulgaria şi din România pentru că, în ciuda multor diferenţe dintre noi, există, în schimb, un trecut care ne este comun, o raportare la istorie cvasi‑asemănătoare şi poate un viitor în care să reuşim să valorificăm şi diferenţele şi apropierile dintre noi. Am speranţa că cele două expoziţii, cea a artiştilor români de la Varna şi cea a artiştilor bulgari de la Bucureşti, reprezintă doar un încurajator început de cooperare cultural‑artistică, menită să contribuie la consolidarea identităţii fiecăreia dintre cele două naţii.
Luiza Barcan
