Zilele trecute am primit o carte cu dedicaţie din partea distinsului reporter, aşa îl ştiam, Cătălin Bădulescu. Citind‑o, am fost subjugat de valoarea literară a volumului, care‑l trimite pe autor, fără tăgadă, în fabuloasa breaslă a păcătoşilor de scriitori.
Parcurgând volumul Legenda lui Somn Împărat, scris şi publicat recent de Cătălin Bădulescu, e suficient să te convingi că ursitoarele, la naşterea lui, printre alte multe daruri hărăzite cu generozitate, i‑au lăsat în leagăn un plaivaz vrăjit. Cartea, ce conţine reportaje, povestiri şi interviuri, te farmecă de la primele pagini, te determină să o citeşti pe nerăsuflate, captiv în lumea descrisă de autor, lume a cărei consistenţă – reală, mai puţin imaginară – este creată de valoarea unor personalităţi. Povestirile au în ele personaje pitoreşti, unele purtând pecetea aspră a dramatismului, care se etalează într‑o claviatură impresionantă şi tulburătoare, trimiţând cititorul spre o analiză a stărilor întâlnite, dar, totodată, lăsându‑i acestuia dreptul la o interpretare personală. În toate textele descoperim o uşoară şi ascunsă ironie, însă şi o naturaleţe cu care Cătălin Bădulescu descrie cu mână sigură oameni, locuri, obiceiuri, întâmplări, unele smulse din realitate, căci el priveşte în jurul său cu claritatea unui reporter. Autorul amestecă deosebit de bine realitatea cu invenţia scriitoricească, izbutind să atragă cititorul în albia dorinţei de a parcurge cu sufletul povestirile aduse precum nişte ofrande. El prezintă în volumul său câteva întâmplări petrecute cu adevărat – amintind fragmente din istoria reală a unor trăiri şi situaţii cunoscute într‑o oarecare măsură –, doar că ele primesc învelişul de sensibilitate ce dă strălucire celor descrise. Nu mai departe în povestirea Seniorul Pieţei Obor, o adevărată frescă a timpului când Oborul era un fel de buric al capitalei, unde se făceau şi se desfăceau înţelegeri şi afaceri, Cătălin Bădulescu reuşeşte, din ce a trăit el şi din ce a cules de la alţii, să realizeze o imagine plină de pitoresc, secvenţiată în mici capitole, unul mai plin de savoare decât altul. Claritatea observaţiei şi fluenţa scrisului impresionează şi creează o paletă de culori ce nasc în închipuirea cititorului o arcadă de curcubeu! De asemenea, autorul ne răscoleşte amintirile legate de marii actori Lucia Sturdza‑Bulandra şi Toma Caragiu, de regizorul Liviu Ciulei, recurgând la o stratagemă: apelează la aducerile aminte ale peruchierului Gigi Constantinescu, cel care le aranja coafurile nemuritorilor artişti. Iar cu aceste scurte legende intitulate Meserii care mor, Cătălin Bădulescu ne stârneşte nostalgii: „În
curând din munca sa de‑o viaţă (de peruchier) se vor înfrupta moliile. Foaierul e gol. Cuierele garderobei aşteaptă tăcute… Doar peruchierul meştereşte prin teatru pentru a pregăti, în felul său, un nou spectacol”. Şi reportajul îi reuşeşte de minune lui Cătălin Bădulescu. În Dobrogea, iarna…, el ne conduce în estica regiune a ţării, părăsind Bărăganul şi trecând pe lângă dorobanţii lui Saligny, apoi mângâind Cernavoda, Constanţa şi Medgidia, unde face un popas în locanta lui Ahmet efendi… Urmează Umbra lui Ovidiu, Histria şi ghiolul ologului Techir, toate scrise cu un stilou de aur, evocări ale unui trecut desprins din cartea de istorie, peste care se aşază nostalgicele trăiri ale autorului. Impresionante exploziile de proză scurtă, unele cu vădită consistenţă şi valoare de reportaj. În Noaptea cea mai lungă, care este în fapt un documentar, autorul invocă istoricul ordin „Vă ordon, treceţi Prutul” spre a aduce în atenţie evenimente şi fapte de eroism mult timp abandonate uitării din raţiuni politice părtinitoare. Sunt evocaţi cu admiraţie piloţii care au luptat în legendarul Grup 7 Vânătoare: comandor Tudor Greceanu, căpitan Ion Simionescu, adjutant‑şef Nicolae Burileanu – „nebuni ai cerului de foc” în ultimul război mondial. Volumul se încheie cu un interviu luat saxofonistului Neluţu Rusu, un tânăr răsfăţat adeseori de viaţă, dar şi lovit în aspiraţiile lui de unele eşecuri.
Citind aceste povestiri, reportaje şi interviuri, am descoperit cu plăcere un scriitor cu mult har şi sensibilitate, Cătălin Bădulescu reuşind să stârnească emoţii, nostalgii, amintiri şi bucuria unei lecturi de calitate, toate acestea fiind, de altfel, hrana sufletească a noastră, a pământenilor urgisiţi de multe răutăţi şi neajunsuri! Şi mă mai încearcă un sentiment: speranţa că meseria de scriitor nu va muri niciodată!
■ Prozator, eseist
Dan Claudiu
