Poate că o dată şi odată voi avea răgazul sufletesc să parcurg şi urmele trainice lăsate de actorul de teatru Radu Beligan în mintea şi sufletul meu, prin zecile şi zecile de roluri scenice reprezentative pe care le-am văzut de-a lungul anilor. Moştenirea teatrală a actorului şi regizorului Radu Beligan este, deasemenea, impresionantă
Înainte de a intra în subiectul propriuzis, cer îngăduinţa unei mărturisiri. Pentru mine, care am venit pentru prima oară în Capitală, cu treabă (dădeam examen de admitere la Facultatea de Filologie), în toamna anului 1952, Bucureştiul însemna, pe vremea aceea, Birlic şi Beligan. Sunt 64 de ani de atunci, dar Radu Beligan a rămas până în vara acestui an, când s-a stins, în vârstă de 97 de ani, principalul stâlp de susţinere al scenei româneşti. Pentru că moştenirea sa teatrală a rămas, prin forţa lucrurilor, numai în
mintea şi inima spectatorilor, fiind mai greu de decantat, deşi a lăsat urme durabile, mă voi referi, acum şi aici, la moştenirea sa cinematografică, imortalizată pe peliculă, în filme de neuitat. Primul său rol pe ecran a fost acela al lui Rică Venturiano, în bijuteria cinematografică a lui Jean Georgescu O noapte furtunoasă. Îl realiza la 25 de ani, pe vreme de război, în 1943. Îi dădeau replica Al. Giugaru (Jupân Dumitrache), Iordănescu Bruno (Nae Ipingescu), George Demetru (Chiriac), Maria Maximilian (Veta) şi, desigur, Florica Demion (Ziţa)…Filmul românesc îl adoptase. Încă în anii ’40, şi apoi în anii ’50, la vârste încă tinere, Radu Beligan avea să interpreteze roluri cinematografice importante în filmele româneşti ale unei lumi noi. A fost „Niki brigadierul ” în Răsună valea de Paul Călinescu (cu premiera în ianuarie 1950), filmul construirii căii ferate de la Bumbeşti la Livezeni, într-o distribuţie ilustră, cu Marcel Anghelescu, Geo Barton, Eugenia Popovici, A.Pop Marţian, Nicolae Sireteanu, Ion Talianu, Maria Voluntaru. La scurtă vreme după aceea, a putut fi văzut pe ecrane şi în rolul lui Agamiţă Dandanache din „conserva teatrală” O scrisoare pierdută (februarie 1954), un film-spectacol prin care regizorul Victor Iliu îşi propunea să imortalizeze spectacolul antologic al Naţionalului bucureştean regizat de Sică Alexandrescu, cu distribuţia „de aur” din care făceau parte Nicki Atanasiu (Ştefan Tipătescu), Alexandru Giugaru (Zaharia Trahanache), Marcel Anghelescu (Pristanda), Costache Antoniu (Cetăţeanul Turmentat), Ion Finteşteanu (Tache Farfuridi), Grigore Vasiliu-Birlic (Brânzovenescu), Ion Talianu (Nae Caţavencu), Elvira Godeanu (Zoe Trahanache). La scurtă vreme după aceea, Radu Beligan avea un rol (totuşi, de plan doi) şi în superba comedie satirică Directorul nostru de Jean Georgescu (martie 1955), unde „partea leului” revenea lui Alexandru Giugaru şi Grigore Vasiliu-Birlic. Tot în acea perioadă, Radu Beligan era şi Alexandru Andronic (rolul principal) în comedia Afacerea Protar de Haralambie Boroş (octombrie 1956), ecranizare a piesei „Ultima oră” de Mihail Sebastian, scenarizată de Sorana Coroamă. Peste câţiva ani, filmul românesc şi-a propus o altă „conservă teatrală” ilustră, filmul-spectacol Bădăranii (octombrie 1960), prin care regizorul Gheorghe Naghi imortaliza un alt spectacol antologic al regizorului Sică Alexandrescu pe scena Naţionalului bucureştean, cu celebra piesă a lui Carlo Goldoni, în care Radu Beligan era Filipetto, alături de Alexandru Giugaru (Lunardo), George Calboreanu (Simon), Marcel Anghelescu (Maurizio), Grigore Vasiliu-Birlic (Canciano), Nicki Atanasiu (Ricardo), Cella Dima (Margaritta), Sanda Toma (Lucietta), Silvia Dumitrescu Timică (Marina), Carmen Stănescu (Felice). Nu mult după aceea, Radu Beligan juca rolul titular din filmul Celebrul 702 de Mihai Iacob (octombrie 1962), ecranizare a piesei cu titlu omonim de Alexandru Mirodan. Radu Beligan a jucat apoi în strălucita comedie Paşi spre lună de Ion Popescu-Gopo (februarie 1964), fiind Omul anului 2000, care, din pricina unui scurt-circuit face o călătorie în pre-istoria zborurilor cosmice, întâlnind în drumul său personaje istorice sau legendare celebre precum Mercur (Grigore Vasiliu-Birlic), Gioconda (Eugenia Popovici), Leonardo da Vinci (Emil Botta), Münchhausen (Marcel Anghelescu), Galileo Galilei (George Demetru), Jules Verne (Ştefan Tapalagă), Artemis (Irina Petrescu), Voltaire (Horia Şerbănescu), Califul din Bagdad (Ovid Teodorescu), Zeus (Dem Savu), Prometeu (Florin 
Piersic), Cupidon (Ileana Firea). Juca, apoi, un rol principal (Manole) în comedia satirică a lui Gheorghe Turcu Castelanii (septembrie 1967), ecranizare a piesei „Nuntă la castel” de Sütö András, şi, peste o săptămână, avea rolul titular într-o altă ecranizare după o piesă de Mihail Sebastian, scenarizată de Marica Beligan, filmul Şeful sectorului suflete de Gheorghe Vitanidis (septembrie 1967). Următorul rol cinematografic important al lui Radu Beligan a fost în fruntea distribuţiei din filmul aventuros de actualitate al regizorului Mircea Drăgan Explozia (decembrie 1972), unde era Profesorul Luca, alături de Gheorghe Dinică (Salamandră), Toma Caragiu (Corbea), Dem. Rădulescu (Neagu), Draga Olteanu (Angela). A jucat, apoi, în filmul Cristianei Nicolae Întoarcerea lui Magellan (februarie 1974) şi în policier-ul Agentul straniu de Savel Stiopul (noiermbrie 1974). Nu mult după aceea, era procurorul Grigore Manta în filmul de actualitate al lui Mihai Constantinescu, scris de Octav Pancu-Iaşi, Tată de duminică (aprilie 1975), unde îl avea ca partener pe Amza Pellea, şi tot pe un scenariu de Octav Pancu-Iaşi, juca în filmul aceluiaşi regizor, Singurătatea florilor (februarie 1976), partenerul său principal, de data aceasta, fiind Toma Caragiu. În acelaşi an, avea rol principal, alături de Ion Caramitru şi Valeria Seciu, în filmul-anchetă Instanţa amână pronunţarea de Dinu Cocea (iunie 1976) şi alt rol principal, alături de Carmen Stănescu şi Toma Caragiu, în Premiera de Mihai Constantinescu (noiembrie 1976), ecranizare a piesei „Travesti” de Aurel Baranga. Anul următor a jucat în filmul cu distribuţie internaţională al lui Mircea Drăgan Cuibul salamandrelor (februarie 1977), alături de Ray Milland, Stuart Whitman, Gheorghe Dinică şi Florin Piersic. În alt film al regizorului Mircea Drăgan, Aurel Vlaicu (aprilie 1978), l-a interpretat pe Ilarie Chendi, alături de Gabriel Oseciuc (Aurel Vlaicu), Octavian Cotescu (Alexandru Vlahuţă), Maria Voluntaru (Ana Vlaicu), Gheorghe Cozorici (D.D.Pătrăşcanu), Emanoil Petruţ (Spiru Haret), Ştefan Tapalagă (Traian Vuia), Adrian Pintea (Şt.O.Iosif), Dem Rădulescu (I.L.Caragiale). În alt film cu distribuţie internaţională, româno-marocană, al regizorului Mircea Drăgan, Braţele Afroditei (martie 1979) a fost personajul numit Mendoza, printre ceilalţi interpreţi fiind şi Violeta Andrei, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu, Amza Pellea. În filmul poliţist Reţeaua S de Virgil Calotescu (iunie 1980) a fost colonelul Dumitrescu, iar în filmele lui Dinu Cocea Iancu Jianu, zapciul şi Iancu Jianu, haiducul (februarie 1981) a fost Boierul Creţulescu. În acelaşi an a jucat şi în filmul Întoarcere la dragostea dintâi de Mircea Mureşan (octombrie 1981), alături de Rodica Mureşan, Geta Grapă, Ioana Bulcă, Costel Constantin şi Jorj Voicu. Gopo l-a mai distribuit o dată, în filmul Galax (aprilie 1984), unde avea rolul Rectorului. În filmul istoric al lui Mircea Mureşan Horea (noiembrie 1984) avea rolul lui Iancovich, alături de Ovidiu Iuliu Moldovan (Horea), Şerban Ionescu (Cloşca) şi Dan Săndulescu (Crişan). Dar drumul cinematografic al minunatului actor Radu Beligan avea să ajungă şi în mileniul III, odată cu rolul Profesorului din filmul lui Lucian Pintilie După-amiaza unui torţionar (iunie 2002), după romanul „Drumul Damascului” de Doina Jelea, unde juca alături de Gheorghe Dinică (Franţ Ţandără), Coca Bloos (Oarba), Iona Ana Macarie (Ziarista), Dorina Chiriac (Dunia).
Cam aceasta ar fi dimensiunea cinematografică a longevivei moşteniri artisitice a actorului Radu Beligan. Sunt roluri antologice, cu intensităţi emoţionale şi sentimentale ieşite din comun, menite să conducă spre nemurire o creaţie interpretativă de excepţie cum a fost aceea a lui Radu Beligan de la Rică Venturiano încoace, vreme de şase decenii. Memoria peliculei este tulburătoare, filmele amintite vor sta la îndemâna generaţiilor următoare, pentru a simţi vigoarea unei personalităţi artistice inconfundabile, puternice şi acaparante cum a fost aceea a actorului de film Radu Beligan. Poate că o dată şi odată voi avea răgazul sufletesc să parcurg şi urmele trainice lăsate de actorul de teatru Radu Beligan în mintea şi sufletul meu, prin zecile şi zecile de roluri scenice reprezentative pe care le-am văzut de-a lungul anilor. Moştenirea teatrală a actorului şi regizorului Radu Beligan este, deasemenea, impresionantă. Până una-alta, aş încheia comentariul de faţă cu o informaţie de ultimă oră: scriu aceste rânduri în Braşov, la mai bine de o lună după dispariţia aparentă a lui Radu Beligan, dar oraşul de la poalele Tâmpei este înţesat de afişe care anunţă un spectacol cu Florin Piersic şi Medeea Marinescu, pus în scenă de Radu Beligan…
