Serbările Încoronării, aşa cum a fost denumit principalul eveniment politic şi monden al anului 1922, au fost în atenţia ţării şi străinătăţii prin importanţă, măreţie şi fast; atunci a avut loc o consolidare a regimului monarhic, în condiţiile în care în unele state acesta se prăbuşise în circumstanţe specifice, prin violenţă sau ieşire elegantă din scena politică şi din atenţia maselor.
Evenimentul din toamna anului 1922, amânat de mai multe ori din cauza unor dispute politice şi a timpului necesar pregătirii unei desfăşurări impresionante de forţe şi mijloace, a fost o reuşită deplină prin efortul organizatoric, de planificare şi creaţie artistică, în care s‑a angajat Casa Regală, guvernul condus de Alexandru Averescu, dar mai ales cel liberal, în frunte cu Ion I.C. Brătianu, care, într‑o perioadă grea pentru locuitorii României Întregite, nu a făcut economii financiare pentru ca cele stabilite de Comisia pentru Organizarea Încoronării Suveranilor să fie puse în aplicare, iar programul stabilit pentru zilele de 15‑17 octombrie 1922 să se respecte întocmai. Doar vremea nefavorabilă, ploioasă, de la Bucureşti din ziua de 16 octombrie a umbrit, puţin, măreţia evenimentului şi efortul participanţilor.
Alături de structurile şi personalităţile implicate în organizarea şi desfăşurarea serbărilor de la Alba Iulia şi Bucureşti, cele militare au avut un loc şi un rol incontestabile, în unele momente şi situaţii chiar decisiv.
Necesitatea implicării consistente a structurilor militare în pregătirea şi desfăşurarea Serbărilor Încoronării a fost exprimată, la 2 septembrie 1922, de Anghel Saligny, preşedintele Comisiei Încoronării, care s‑a adresat generalului Alexandru Marinescu, atunci Secretar General al Ministerului de Război, cu următoarea solicitare: ,,După cum vă este cunoscut, urmând ca încoronarea Suveranilor să se facă în luna octombrie a.c. este nevoie pentru organizarea serbărilor ce se vor face cu ocaziunea acestei solemnităţi, să avem ajutorul diverselor autorităţi. Ori cum, pentru formarea cortegiului istoric, pentru facerea clopotelor necesare la Alba Iulia, cât şi pentru alte diverse lucrări, am avea nevoie de concursul organelor şi stabilimentelor militare, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a da ordinele Dumneavoastră în această privinţă celor în drept, sperând astfel că prin amabilitatea Dumneavoastră să putem duce la bun sfârşit obligaţiunile noastre. Mulţumindu‑vă anticipat, vă rugăm să primiţi, Domnule Secretar General, asigurarea înaltei noastre consideraţiuni”[1].
În aceeaşi zi se mai solicita şi se sublinia că ,,este necesar ca toate comenzile făcute de către Comisiunea Încoronării să fie cât mai curând executate, spre a se putea asigura formarea cortegiului istoric pentru care au fost comandate. În consecinţă, vă rugăm să binevoiţi a dispune urgenta executare a lucrărilor care vor fi controlate de către domnul pictor C. Petrescu, care este delegatul nostru şi căruia rugăm a i se da toate relaţiunile şi concursul necesar”[2].
În privinţa participării structurilor militare la pregătirea şi desfăşurarea Serbării Încoronării se constată că într‑o primă perioadă, până în august 1922, implicarea a fost modestă, limitată la prezenţa la unele lucrări de construcţie la Catedrala Încoronării şi infrastructură în oraşul Alba Iulia, cea de a doua, august‑octombrie 1922, fiind intensă şi hotărâtoare, conform cerinţelor şi programului definitivat de Comisia Încoronării, avizat în final de Casa Regală a României.
Structuri de conducere ale armatei implicate în organizarea şi desfăşurarea Serbăriilor Încoronării
Complexitatea activităţilor pentru pregătirea şi desfăşurarea evenimentului a impus ca în cadrul celor două Comisii pentru Organizarea Serbării Încoronării să fie incluşi militari, prima fiind condusă de generalul Constantin Coandă, cel care făcuse dovada capacităţii de organizare şi conducere pe toată durata Războiului de Întregire, când a îndeplinit misiuni de diplomaţie militară şi, pentru o scurtă perioadă, de prim-ministru al ţării, în toamna anului 1918.
Ca urmare a constituirii noului guvern şi dizolvării Parlamentului, la 23 ianuarie 1922, generalul Constantin Coandă a solicitat lui Ion I.C. Brătianu: ,,Însărcinarea de preşedinte al Comisiei pentru organizarea serbărilor încoronării Suveranilor noştri, ce am primit în luna iulie, fiind în legătură cu demnitatea de preşedinte al Senatului, am onoarea a vă face cunoscut că din această ultimă calitate încetând cu dizolvarea Corpurilor Legiuitoare, înţeleg să mă demiteţi din cea dintâi. În consecinţă, rog să binevoiţi a delega un membru al Înaltei Curţi de Conturi care să verifice gestiunea mea până astăzi, spre a mi se da cuvenita descărcare”[3].
Atât în comisia condusă de generalul Constantin Coandă, cât şi în cea coordonată de Anghel Saligny, începând din aprilie 1922, a activat şi locotenent colonel (r) sculptor Constantin Kristescu, care a primit sarcini importante, îndeplinite cu succes la Bucureşti şi Paris.
Casa Regală s‑a implicat în organizarea activităţilor prin mareşalul acesteia, generalul de divizie Paul Angelescu, aflat în permanent contact cu reprezentantul Ministerului de Război şi preşedintele Comisiei Încoronării, experimentatul general fiind cel care îi informa constant pe suveran şi regină asupra tuturor cerinţelor referitoare la aspecte care trebuiau să aibă aprobarea sa.
Ministerul de Război, condus de generalul Gheorghe Mărdărescu, a fost reprezentat în toată perioada de pregătire a evenimentului de generalul Alexandru Munteanu, care îndeplinea funcţia de Secretar General şi a fost împuternicit de ministru să emită ordinele care se impuneau pentru a răspunde tuturor cerinţelor formulate de către Comisia Încoronării.
Marele Stat Major era emitentul ordinelor şi asigura: resursa umană şi materială pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor, concepţia măsurilor de securitate şi apărare, angajând în mod diferit majoritatea structurilor din subordine.
Responsabilitatea organizării şi desfăşurării activităţilor la Alba Iulia a fost încredinţată generalului Henri Cihoski, comandantul Corpului 7 Armată de la Sibiu, iar pentru cele de la Bucureşti, generalului Ioan Jitianu, care asigura comanda Corpului 2 Armată.
Generalul Henri Cihoski se afla la jumătatea lunii septembrie 1922 în teren, unde conducea călătoria de comandament a structurii pe care o comanda, iar la 14 septembrie 1922, Anghel Saligny solicita prezenţa acestuia la Bucureşti pentru luni, 18 septembrie, unde la Comisia Încoronării era planificată o şedinţă pentru stabilirea unor aspecte organizatorice.
Deşi a primit ordin să fie prezent la Bucureşti, generalul H. Cihoski nu s‑a prezentat la Comisia Încoronării, pentru ziua de 19 septembrie 1922, documentele istorice consemnând că: ,,Domnul general comandant al C. 7 A. fiind însărcinat cu comanda trupelor ce vor lua parte la Serbările Încoronării de la Alba Iulia şi organizarea parăzii militare, a lăsat comanda călătoriei pentru ziua de 20 septembrie D‑lui general Papp şi s‑a transportat la Alba Iulia”[4]. Prezenţa la Alba Iulia era determinată de un alt ordin, primit la 15 septembrie 1922, prin care era înştiinţat că ,,sunteţi aşteptaţi la Alba Iulia de către D‑nii inginer şef Opran şi arhitect Victor Ştefănescu pentru a lua înţelegere în vederea serbărilor Încoronării”[5].
Fiecare dintre cei doi generali, în baza ordinelor primite pe cale ierarhică şi a cererilor formulate de autorităţile de la Alba Iulia şi Bucureşti, direct sau prin Ministerul de Război şi Marele Stat Major, şi‑au îndeplinit cu succes misiunea încredinţată.
Comandanţii de corpuri de armată şi divizii, inspectorii generali şi tehnici de arme şi servicii au fost executanţi ai ordinelor primite de la Secretariatul General al Ministerului de Război în legătură cu asigurarea resursei umane şi materialelor solicitate de organizatorii Serbărilor Încoronării, în timp ce comandanţi de divizii, regimente, batalioane şi companii aflaţi la comandă sau numiţi temporar la conducerea structurilor stabilite să participe la activităţile de la Alba Iulia şi Bucureşti au intrat temporar în subordinea generalilor H. Cihoski şi I. Jitianu.
Având în vedere că marea majoritate a generalilor şi ofiţerilor superiori care încadrau structurile armatei la acea dată fuseseră participanţi la Războiul de Întregire, erau decoraţi cu înalte ordine şi medalii prin decrete regale, la Serbările Încoronării de la Alba Iulia şi Bucureşti au fost invitaţi să participe maximum 150 dintre aceştia, cărora li s‑a stabilit locul pe timpul ceremoniei încoronării şi defilării la Alba Iulia, cât şi trecerii Cortegiilor istoric şi etnografic în Piaţa ,,Mihai Viteazul” din Bucureşti.
În privinţa desfăşurării paradei militare de la Alba Iulia, au fost unele discuţii referitor la forţele participante. Astfel, la 10 septembrie 1922, la cererea preşedinţiei Consiliului de Miniştri, Secretariatul General al Ministerului de Război a transmis şefului Suprem al Caselor Civile şi Militare Regale: ,,Rog luaţi înalte măsuri ordine ale Majestăţii Sale Regelui dacă binevoiţi a aproba ca la parada militară din Alba Iulia, cu ocaziunea încoronării, să ia parte numai două divizii în loc de trei, plus drapelele unei Divizionate hotărâte de Majestatea Sa Regele”[6].
Prin ,,Ordinul nr. 2116” din 20 septembrie 1922, Ministerul de Război a stabilit că: ,,Vor lua parte în mod obligatoriu atât la serbările de la Alba Iulia cât şi cele din Capitală: Dl. ministru de război, Dl. Secretar general, D‑l şef de Stat Major General al Armatei, primul subşef de Stat Major, Domnii inspectori de armată, Domnii inspectori tehnici de arme, servicii, şcoli şi Serviciul Geografic al Armatei care au gradul de general titular. Domnii comandanţi de corpuri de armată, domnii comandanţi de divizii, mai puţin unul pe corp de armată, domnii comandanţi ai corpurilor teritoriale, domnul comandant al artileriei grele, domnul comandant al trupelor de comunicaţii, domnul comandant al grănicerilor şi domnul comandant al Jandarmeriei Rurale. Fiecare ofiţer general are şi aghiotantul său”[7].
Participarea unui mare număr de generali la Serbările Încoronării genera un mare efort logistic, având în vedere că, în conformitate cu ,,Ordinul nr. 2116” al Ministerului de Război din 20 septembrie 1922, fiecare urma să fie însoţit de: ,,1 ofiţer adjutant, 2 cai pentru domnul general şi ofiţerul adjutant, 2 soldaţi îngrijitori cai pentru domnul general şi ofiţerul adjutant, 2 ordonanţe personale”[8]. Un calcul simplu evidenţiază că în total urmau să fie prezenţi în cele două oraşe 300 de generali şi ofiţeri cu 300 de cai şi 1200 de militari trupă, cărora trebuia să li se asigure hrană şi furaje, iar pentru transportul pe calea ferată, locuri în vagoane pentru transport persoane şi acoperite.
Constatându‑se că numărul generalilor care urmau să participe la Serbările Încoronării de la Alba Iulia şi Bucureşti şi cei care îi însoţeau genera complicaţii mari în privinţa transportului personalului şi cailor, cazării în cele două garnizoane, la 5 octombrie 1922 de la Cabinetul ministrului de război se transmitea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri o listă limitată la 31 de persoane (Anexa nr.1).
Lista participanţilor a fost, ulterior, completată cu amiralii Niculescu Rizea‑comandantul Marinei Militare, Scodrea Vasile şi Gavrilescu Mihail, comandanţii Diviziilor de Mare şi de Dunăre, pentru care s‑a solicitat invitaţii. Totodată, s‑a stabilit că generalii participanţi la serbarea de la Alba Iulia, cu câteva excepţii, vor merge fără adjutanţi, ordonanţe şi cai, care urmau a fi asiguraţi în ziua de 15 octombrie prin grija comandantului Corpului 7 armată.
Desfăşurarea Serbării Încoronării, promovată de mass‑media vremii, a generat reacţii din partea unor organizaţii, între care şi cea a ofiţerilor veterani din Războiul de Independenţă, care, argumentând că în acel an se împlineau 45 de ani de la participarea la luptele de la sud de Dunăre, a solicitat prezenţa unei delegaţii, astfel că la 7 octombrie 1922 Ministerul de Război cerea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri să se transmită invitaţiile şi să se aibă în vedere hotărârea locurilor pentru transportul la Alba Iulia şi Bucureşti pentru următorii veterani de război: General de divizie Alexandru Tell, General de brigadă Cruţescu Haralambie şi Intendent Lt. Colonel Vasilescu Cristian[9]. Decizia privind limitarea numărului participanţilor, chiar dacă a generat unele nemulţumiri, a fost benefică, pragmatică şi economică, având în vedere că toţi generalii care trebuia să fie prezenţi la Alba Iulia, urma să fie a doua zi în Bucureşti la ceremoniile stabilite pentru ziua de 16 octombrie 1922, unii dintre aceştia fiind invitaţi la spectacolul de la Teatrul Naţional şi la recepţia de la Palatul Cotroceni.
Urmare a hotărârii adoptate, la Alba Iulia urma să se asigure cazarea doar pentru comandantul paradei militare şi comandanţii diviziilor care se constituiau în vederea defilării. Prevăzător în
privinţa asigurării condiţiilor de lucru pentru generalii comandanţi de mari unităţi la parada militară, la 24 septembrie 1922 generalul H. Cihoski a ordonat comandantului Diviziei 21 infanterie, cu reşedinţa în oraş, să asigure spaţiile necesare lucrului şi odihnei, problemă rezolvată până la 30 septembrie 1922 astfel: ,,Locuinţa pentru ofiţerii generali s‑a găsit: pentru ASR Prinţul Carol, nu s‑a stabilit încă definitiv, rămâne a se hotărî la sosirea domnului prefect Velican, care se găseşte la Bucureşti”[10]. Două zile mai târziu generalul H. Cihoski solicita subordonatului său: „Pentru mine se vor rezerva două camere (dormitor şi alta ca birou)”[11].
La Bucureşti situaţia a fost mai simplu de rezolvat, având în vedere că mulţi generali şi adjutanţii lor dispuneau de locuinţă în Capitală sau aveau rude, iar „pentru găzduirea domnilor generali care nu au familiile în garnizoana Bucureşti, Comenduirea Pieţii Bucureşti se va îngriji de cartiruirea acestor Domni Generali la Cercul Militar Bucureşti şi la case particulare; Comenduirea va trimite fiecărui Domn General înştiinţarea respectivă asupra cazării”[12]. Trupa şi caii destinaţi a deservi generalii care participau la serbările din Bucureşti urmau a fi asiguraţi de comandamentul Corpului 2 Armată, fiind cartiruiţi la unităţi militare stabilite de către statul major al Corpului 2 armată, care a comunicat la timp datele celor interesaţi, astfel că totul a decurs fără probleme pentru participanţi.
Transportul generalilor şi a celor care îi însoţeau la Alba Iulia, de la Alba Iulia la Bucureşti, apoi în garnizoanele de reşedinţă, a fost organizat de Secţia VI transporturi din Marele Stat Major, condusă la acea dată de către locotenent-colonel Ioan Ilcuşu, care a primit ordin în acest sens, cât şi solicitările referitoare la nevoile de transport, în timp ce la Alba Iulia şi Bucureşti coordonarea transporturilor a revenit maiorilor Coatu Gheorghe şi Buniş Constantin.
Structuri militare participante la Serbarea Încoronării de la Alba Iulia
În baza programului stabilit de Comisia Încoronării, după mai multe discuţii şi consultări, la 20 septembrie 1922, generalul Gheorghe Mărdărescu a semnat ,,Ordinul nr. 02116”, prin care s‑au stabilit structurile militare care urmau să ia parte la evenimentele organizate la Alba Iulia şi Bucureşti[13].
Pentru Alba Iulia trebuia să se organizeze şi să participe o Divizie Vânători, sub comanda A.S. Regale Principele Moştenitor, o Divizie a Ordinului „Mihai Viteazul”, sub comanda generalului în rezervă Scărişoreanu Constantin, cavaler al Ordinului ,,Mihai Viteazul”, şi Divizia Ardeleană, sub ordinele generalului de brigadă Papp Dănilă. Alături de aceste trei divizii urmau să mai participe aşa-numite unităţi neîndivizionate: un Escadron din Regimentul Escortă Regală, Regimentele 4 şi 9 Roşiori, o Baterie Artilerie Grea de 106,7 mm., o Companie Care de Luptă, o Escadrilă Aviaţie, o Companie Marină, 1‑2 Companii Cercetaşi, Şcolile pregătitoare de ofiţeri activi şi Şcolile de subofiţeri de infanterie.
Fragment
Note:
[1] AMNR, fond Ministerul de Război, Secretariatul general, dosar nr. 384, f. 1.
[2] Ibidem, f. 4.
[3] ANIC, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar nr. 14/1923, f. 3.
[4] AMNR, fond Corpul 7 armată, Registrul istoric, Jurnal de operaţii, dosar nr. f. 16.
[5] AMNR, fond Ministerul de Război, Secretariatul general, dosar nr. 384/1922, f. 69.
[6] Ibidem, f. 43.
[7] AMNR, fond Ministerul de Război, Secretariatul General, dosar nr. 384/1922, f. 364‑366.
[8] ANIC, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar nr. 39/1922, f. 50‑52.
[9] ANIC, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar nr. 14/1923, f. 38.
[10] AMNR, fond Corpul 7 armată, dosar nr. 282, f. 6.
[11] Ibidem.
[12] ANIC, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar nr. 39/1922, f. 50‑52.
[13] AMNR, fond Ministerul de Război, Secretariatul General, dosar nr. 384/1922, f. 364‑366.
Ion Giurcă
