De la Observatorul Astronomic – la Agenţia Spaţială Europeană
Acum opt ani, când am descoperit această pasiune, nu credeam că o să spun vreodată că lucrez pentru una dintre cele mai importante agenţii spaţiale. Totul a început cu Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, din componenţa Muzeului Municipiului Bucureşti, pe când încă eram studentă anul I la Facultatea de Arte Decorative şi Design. Un lucru foarte de apreciat pentru acest loc este că funcţionează pe timpul serii sau ocazional pe timpul întregii nopţi, ceea ce reprezintă o scuză bună dacă vrei să ieşi seara din casă. Spui că mergi să vezi stelele la Observator, nu că de fapt te duci la un local, dar într‑adevăr poţi cunoaşte cerul chiar de la Piaţa Romană.
Îmi aduc aminte ca ieri când am urcat pentru prima dată scara de lemn a Observatorului şi am ajuns pe terasa astronomică, unde am văzut Luna, steaua dublă Albireo şi un roi stelar, Messier 13. La aceea vreme, Observatorul nu trecuse prin reabilitare, însă astăzi aici se pot vizita expoziţia permanentă „Descoperim împreună Universul”, două expoziţii temporare stradale: „Omul pe Lună” şi „Istoria Observatorului Astronomic 1908‑2020”, precum şi ultima expoziţie temporară despre planeta Marte. În cupolă se află un telescop nou de mari dimensiuni, iar pe terasă sunt montate alte instrumente astronomice.
Probabil că durează cam patru ore să beneficiezi de tot ce are acum Observatorul de oferit, totuşi, şi înainte de reabilitare, nu puteai pleca neschimbat de aici. Pentru mine a fost nevoie de o singură vizită, pentru ca acest loc să‑mi trezească o pasiune fără limite pentru astronomie. Am trecut printr‑un an de voluntariat şi câteva contracte de colaborare, ca până la urmă să ajung să lucrez aici şi să‑mi schimb domeniul carierei, terminând în 2017 masterul de Fizică nucleară şi astrofizică de la Măgurele.
Observatorul a trecut prin multe schimbări de când fac parte din echipă, schimbări pe care le consider benefice. Perioada în care ne aflăm acum ne limitează posibilităţile de popularizare, dar echipa care se află la Observator a susţinut în anii trecuţi cursuri anuale de astronomie pentru adulţi, cu o durată de şase luni, prezentări de astronomie săptămânale, cu un succes enorm, realizate de Adrian Şonka, frumoasele prezentări Explorarea Spaţială a colegului istoric Tudor Mihăescu sau Curiozităţi astronomice a colegului astronom Mihai Dascălu, workshopuri la fiecare două săptămâni pentru cei mici, şcoli de vară, prezentări ale planetariului şi multe altele.
Fiind un domeniu care se ocupă efectiv de studierea Universului, subiectele şi ideile pe care le putem aborda sunt fără sfârşit şi totul este într‑o continuă dezvoltare. Poate Observatorul nu îţi aduce o satisfacţie vizuală şi consideri că ai văzut planete colorate mai frumos în altă parte, dar ce cunoşti azi în astronomie poate să fie foarte diferit mâine. O să îl dau ca exemplu pe Pluto, care şi‑a schimbat statutul de la planetă la planetă pitică. Chiar dacă această schimbare nu mai este recentă, multe alte lucruri mai puţin populare sunt în continuă schimbare. Descoperim noi obiecte în sistemul solar sau în afara lui, se inventează noi metode de prelucrare a datelor care ne oferă informaţii mai precise sau, pur şi simplu, un telescop spaţial observă zone de cer în care găsim ceva ce nu am mai văzut până acum. De aceea, recomand ca atunci când mergi la Observator să discuţi şi cu specialiştii pe care îi găseşti la sediu, care pun multă pasiune în ceea ce fac şi doresc să ofere cât mai multe informaţii oricui, indiferent de vârstă sau de cunoştinţele din acest domeniu.
Cu siguranţă, dacă nu găseam o echipă dedicată, nu aş fi avut de ce să mă întorc. Observatorul astronomic este a doua casă pentru noi şi nu ne aflăm acolo ca să ţinem de urât instrumentelor astronomice. Nu mulţi ştiu, dar după ce programul cu publicul se termină, de multe ori noi rămânem să luăm imagini şi să observăm diferite obiecte, pentru a le valorifica ştiinţific pe cele mai multe. Nu ne obligă nimeni să nu dormim nopţi la rând şi să monitorizăm anumiţi asteroizi, să observăm supernove sau să luăm spectre stelare; singura motivaţie este pasiunea.
În perioada de opt ani de când am venit la Observator, până în august 2020, am stat cu colegii mei şi, împreună cu ei, am învăţat cerul şi cum să găsesc obiecte cereşti cu diferite instrumente, să iau imagini cu diferite tipuri de camere şi filtre, iar la scurt timp, am trecut la prelucrări de date cu caracter ştiinţific chiar pe imaginile luate de mine. Probabil, chiar de când am început să fac acest lucru mi‑am dat seama că îmi voi schimba cariera spre care mă îndreptam la acel moment şi am ales astronomia. Am spus acest lucru de mai multe ori şi consider că încă are aceeaşi valoare pentru mine; odată ce te bucuri de un simplu punct luminos, nu mai contează aşa de mult restul lucrurilor şi nu mai eşti la fel de concentrat pe valorile materiale. Spun „un punct”, pentru că în lumea astronomiei multe obiecte se văd de fapt ca puncte. Stelele sunt puncte strălucitoare, asteroizii se văd ca puncte, majoritatea cometelor sunt pete, sateliţii naturali ai unor planete sunt puncte şi tot aşa. Imaginile foarte detaliate cu galaxii şi planete oferă o perspectivă un pic eronată a aceea ce putem vedea de fapt printr‑un telescop. Şi, totuşi, punctele la care ne uităm ne oferă extrem de multe informaţii prin simplul fapt că emit sau reflectă o lumină.
Cu timpul, am observat sateliţi, planete, stele, roiuri de stele, supernove, nove, nebuloase, galaxii, quasari, o gaură neagră şi evenimente astronomice unice. Fiecare ramură a astronomiei este extrem de interesantă şi, fiind un domeniu foarte larg, există foarte multe specializări. Eu l‑am ales pe cel al asteroizilor, mai precis asteroizii care ajung aproape de planeta noastră, denumiţi NEA (Near Earth Asteroids), şi cei care se intersectează cu orbita planetei noastre, denumiţi PHA (Potentially Hazardous Asteroids).
Aşa cum am menţionat mai sus, chiar dacă asteroizii se văd ca nişte puncte (pentru că sunt obiecte mici şi îndepărtate), nu trebuie să trimitem o sondă spaţială până la ei, ca să aflăm ce mărime au, din ce sunt compuşi, cum se rotesc sau alte proprietăţi fizice. Sub îndrumarea colegului Adrian Şonka – coordonatorul Observatorului Astronomic care face parte din structura Muzeului Municipiului Bucureşti, dar şi al astronomilor români care lucrează la observatoare din afara ţări şi al Institutului Astronomic al Academiei Române, am aprofundat acest domeniu, lucru care m‑a făcut ca în decembrie 2019 să aplic pentru o poziţie de „învăţăcel” în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene, în departamentul Planetary Defence. După patru luni, în care am trecut de trei etape eliminatorii, am fost acceptată ca noul YGT (Young Graduate Trainee) pentru protecţie planetară la sediul numit ESOC (European Space Operations Center).
Pe 1 septembrie 2020, am început noua provocare pentru determinarea a cât mai multe lucruri despre asteroizi, de data aceasta, din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene. Din cauza perioadei dificile în care ne aflăm la nivel global, pot să spun că, din păcate, nu mă bucur de tot ceea ce poate oferi acest loc. Am fost uimită ca, în prima zi în care am ajuns aici, să‑l întâlnesc chiar pe astronautul Thomas Reiter, iar puţinele momente pe care le‑am putut petrece la sediu au fost cu siguranţă deosebite.
În momentul acesta, mă ocup de monitorizarea şi observarea asteroizilor care se apropie de planeta noastră, trimiterea observaţiilor realizate pentru îmbogăţirea bazei de date despre aceste obiecte, şi nu în ultimul rând, studierea metodelor de schimbare de traiectorie a asteroizilor. Oficial, încep să lucrez la ora 9.00 şi termin în jurul orei 17:30. Neoficial, pentru că fac observaţii pe timpul nopţii, încep la ora 9 şi termin la 3‑4, poate 6 dimineaţa, ceea ce înseamnă doar câteva ore de somn, dar nu tot timpul este aşa. Chiar dacă lucrez cu un telescop care se comandă complet prin calculator şi nu trebuie să mă deplasez până la el, lucrul pe timpul zilei este necesar, pentru că atunci se prelucrează datele luate cu o noapte înainte. Un lucru foarte diferit faţă de ceea ce am fost obişnuită sunt proiectele la nivel foarte mare. Echipa din spate este numeroasă, iar ceea ce fac, chiar dacă pare mult, este doar o bucată dintr‑un puzzle de 1000 piese care trebuie completat cu piesele celorlalţi. De aceea, săptămânal există conferinţe şi întâlniri de departament şi pe secţiile departamentului, pentru a prezenta ce am reuşit să realizăm, ce probleme am întâmpinat, cum le putem rezolva şi cum ne putem coordona mult mai uşor. La întoarcerea mea în cadrul Observatorului Astronomic, cu siguranţă mi‑aş dori să avem mai des astfel de întâlniri de echipă.
Sper ca la finalul acestei experienţe, cu ajutorul colegilor mei, pe care vreau să îi felicit pentru toată dedicarea, să continuăm cu multă pasiune să aducem astronomia mai aproape de voi, cei care citiţi aceste rânduri. Ştim că acest domeniu nu se mai învaţă în şcoli, dar ca şi în cazul meu şi al colegilor, nu înseamnă că nu poţi practica această pasiune cât de mult doreşti. Suntem deschişi către toţi cei care vor să afle mai multe şi care vor să descopere câte are Universul de oferit. Pentru toţi aceştia, veniţi şi faceţi cunoştinţă pe terasa Observatorului Urseanu al Muzeului Municipiului Bucureşti cu: Adrian Şonka, Mihai Dascălu, Tudor Mihăescu şi Oana Duşmănescu! Cer senin!
■ Muzeograf, astronom
Elisabeta Petrescu
