Colecţia de Documente a Muzeului Municipiului Bucureşti cuprinde şi câteva diate (testamente) întocmite de‑a lungul timpului de diverşi reprezentanţi ai familiilor boiereşti. Am ales să prezentăm două testamente întocmite de către două membre ale ilustrei familii Cantacuzino din Ţara Românească, respectiv Doamna Elina, soţia postelnicului Constantin Cantacuzino, şi Ilinca, fiica marelui spătar Mihai Cantacuzino şi nepoata Doamnei Elina.
Înainte de a pleca în Ţara Sfântă, la Ierusalim, Doamna Elina, soţia răposatului Constantin Cantacuzino, fiica domnului Radu Şerban şi mama domnului Şerban Cantacuzino, a întocmit o diată, la 1 septembrie 1681 (7190), în reşedinţa ei de la Mărgineni, jud. Prahova.
Mai întâi se roagă ca „iubiţii coconi” Constantin (mare stolnic), Mihai (mare spătar), Matei şi Iordache să fie „îmbrăcaţi cu frica lui Dumnezeu” pentru ca „să slujiţi şi Lui să vă închinaţi şi să vă iubiţi unul pre altul lăcuind întru o dragoste frăţească”. Fiul cel mare, stolnicul Constantin, era desemnat de către mama sa, ajunsă „la vârsta bătrâneţilor”, a fi ispravnic al casei (familiei) şi de a „căuta casa mia şi de toate satele şi moşiile şi ţiganii miei vericâte vor fi au de moşie au de cumpărătoare”, mai ales că avea experienţă dobândită în timpul domniilor lui Grigorie Ghica şi a lui Gheorghe Duca, când familia Cantacuzino a căzut mai întâi „la mare datorie” şi mai apoi „la a doua nevoie”. Stolnicul avea dreptul de a strânge veniturile de la moşii pentru plata unor datorii, iar din ceea ce ar fi rămas urma să „se strângă la un loc … până ce ar da Dumnezeu” ca stăpâna familiei să revină cu bine din călătoria sa, unde a fost însoţită chiar de către fiul Mihai, mare spătar.
Dacă Doamnei Elinei i s‑ar fi întâmplat „de la Dumnezeu moarte în calea ce mergu, care iaste de obşte tuturor”, cei patru fraţi împreună cu nepoţii, respectiv cu fiii lui Drăghici spătar – Constantin, Pârvu, Şerban şi Grigore (Gligoraşcu) – „cu mare înţelepciune să vă strângeţi toţi la un loc de taină” pentru a alege „din oamenii casii voastre … unul sau doi, să fie oameni buni şi cu frica lui Dumnezeu” pentru a le împărţi bunurile familiei în „cinci părţi mari”, cu câteva excepţii. Astfel, „scaunul caselor Mărgininescu împreună cu Filipeştii şi cu moşiia şi viile de la Bălţaţi şi de la Călineşti şi de la Cucleşi” erau împărţite doar între Constantin, Mihai, Matei şi Iordache, deoarece Drăghici şi Şerban „fiind ei mai mari şi ajungându noi vremi bune şi norocite făcutu‑le‑au soţul mieu câştig bun”. Trebuie să precizăm faptul că primul fiul al familiei Cantacuzino, Drăghici (Măgureanul), nu mai era în viaţă la momentul întocmirii testamentului, deoarece fusese otrăvit la Ţarigrad în decembrie 1667 şi, din acest motiv, Doamna Elina îi menţionează pe fiii acestuia. De asemenea, nici cel de‑al doilea fiu, Şerban, nu este menţionat întrucât era deja domnul Ţării Româneşti din 6/16 ianuarie 1679.
Doamna Elina face apel şi la învăţătura vrednicului de pomenire, soţul ei, marele postelnic Constantin Cantacuzino, şi îşi leagă fiii „supt blestemul lui Dumnezeu şi supt blestemul cel părintesc” de a nu‑şi pleca urechile la „ascultarea vorbelor jupâneselor voastre … nici să se amestece ele în vorba noastră”, ca „voi singuri în taină să vă tocmiţi şi să vă împăcaţi, precum ştiţi că şi noi v‑am păzit şi v‑am ţinut pre toţi la un loc nedeosebiţi”. Li se recomanda să se îngăduie reciproc „ca nu care cumva să stricaţi numele cel bun al neamului vostru”. Dacă respectau „tocmeala şi învăţătura” sugerate de către mama lor, aceştia urmau a fi „blagosloviţi de Dumnezeu …, fericiţi şi pricopsiţi în toate”; în caz contrar, „acela să fie blestemat de singurul Domnul Nostru Iisus Hristos şi de singură Maica Preacinstită”, fiind chiar „de trei ori proclet şi afurisit de cei 318 Sfinţi Părinţi de la Nicheia şi să locuiască cu Iuda şi cu Arie”.
Testamentul este redactat de Stoica Ludescu logofătul cu „învăţătura bunii stăpânii mele, jupâneasa Elina bătrâna postelniceasă în satul dumneaei Măgureni ot sud Prahova”. Suportul papetar a fost dublat pe verso cu mătase roşie, pentru a‑i conferi o mai mare păstrare în timp. Textul testamentului este precedat de invocaţia simbolică „†”, aşa după cum era obiceiul de a se cere ajutorul lui Dumnezeu în ceea ce urma a se consemna. Actul este autentificat cu sigiliu inelar octogonal, imprimat în negru de fum, şi semnătura autografă a mitropolitului Ţării Româneşti, vlădica Teodosie.
Cel de‑al doilea testament a fost întocmit de către jupâneasa Ilinca, fiica răposatului Mihai Cantacuzino, fost mare spătar, soţia lui Dumitraşco Racoviţă, mare hatman din Moldova, la 1 martie 1744 (7252), şi adeverit de către mitropolitul Ţării Româneşti Neofit (Cretanul). Deoarece „întâmplarea cea viitoare iaste nevăzută şi însăşi îngerilor necunoscută, pentru că toate numai la Dumnezău sănt cunoscute”, jupâneasa Ilinca socoteşte că a sosit timpul să‑şi chivernisească averea cea „mutătoare şi nemutătoare” înainte de a nu fi cuprinsă de „sfârşitul vieţii mele şi până îmi sănt minţele întregi şi sănătoase”.
Mai întâi, îl roagă pe Bunul Dumnezeu ca un milostiv să îi ierte mulţimea păcatelor pe care le‑a săvârşit „ca un om în lumea asta”, apoi îşi cere iertare de la toţi creştinii cărora le‑a greşit şi îi iartă pe „toţi câţi îmi vor fi greşit şi veri ce rău mi‑ar fi făcut”.
În timpul domniei lui Grigore al II‑lea Ghica, jupâneasa împreună cu soţul ei au „căzut în urgia măriei sale” pentru a plăti 7.500 de taleri. Neavând de unde achita această sumă, domnia le‑a confiscat „scule [bijuterii, n.n.] de auru, de argintu şi de altele ce amu avut, afară de dobitoace şi altele toate ce s‑au găsit”, pe care le‑a vândut, obţinând suma de 5.000 de taleri. După ce soţul a fost eliberat de „la grea închisoare” şi după ce a decedat la scurt timp, jupâneasa Ilinca a fost obligată în continuare să plătească restul celor 2.500 de taleri, sumă pe care a fost nevoită să o obţină din vânzarea casei din Iaşi. Pentru a nu rămâne „de tot păgubaşă şi săracă de zestre”, jupâneasa se plânge domnului, care îi acordă în locul zestrei confiscate şi vândute moşia Fereşti (ţinutul Vasluiului), arătându‑se mulţumită „căci nu m‑au lăsat măria sa săracă de tot”, făcându‑i şi „carte de stăpânire”.
Fiul Radu, care şi‑a împrumutat mama cu 400 de taleri pentru a completa suma datorată lui Vodă Ghica, a primit de la aceasta o serie de bijuterii. La căsătoria fiului cu Maria Buhuş, jupâneasa i‑a dăruit nurorii sale o jumătate de cămaşă cu mărgăritare, primită de la părinţii ei, evaluată la 250 de taleri. Cealaltă jumătate de cămaşă a fost dăruită, tot atunci, celuilalt fiu, Dumitraşco. De asemenea, Radu a mai primit de la mama sa moşia Dobreni (jud. Ilfov) împreună cu case şi biserică de piatră, hotarele Berceni, Vladomireşti şi Colibaşi, cu dreptul „să o vânză au să o schimbe ca un adevărat moştenitoriu, să facă ce va vrea”.
Fiul Dumitraşco a primit de la mama sa moşia Costiani (jud. Râmnic) împreună cu tot „venitul ei şi cu beciuri de piatră şi cu biserică de lemnu foarte bună şi cu heleştee”, la care a adăugat moşiile de la Zăvoaele, Boteasca, Gurguiaţi şi Chiliianca, viile de la Sărata cu pivniţă de piatră şi cele de la Putreda, precum şi o familie de ţigani.
Fiul Ioniţă a primit de la jupâneasa Ilinca moşia Sineşti (jud. Buzău) cu „tot hotarul şi cu viile paragină”, la care a adăugat alte moşii pe râul Milcov – Vălcăneasa şi Andreiaş cu „tot venitul lor”, viile de la Greabăn cu „case, cu cramă cu tot”. În Moldova, jupâneasa i‑a dăruit moşia Fereşti (ţinutul Vasluiului) cu „casele de acolo şi cu moara cu toate hotarele acei moşii şi cu ţiganii şi rumânii de acolo”. La acestea s‑au adăugat şi diverse bijuterii.
După ce Ghica Vodă a obţinut domnia Munteniei, jupâneasa a reuşit să îşi recupereze casele şi viile din Iaşi, pe care cei trei fii ai săi, Radu, Dumitraşco şi Ioniţă, urmau să le „facă trei părţi”, după trecerea mamei lor în lumea de dincolo. Viile de la Nicoreşti, care au fost de danie ale soţului Dumitraşco Racoviţă de la mătuşa lui, Gioroaie, au fost lăsate celor doi copii mai mici, Dumitraşco şi Ioniţă, prin diata tatălui lor.
Fiicele Marica, Aniţa şi Bălaşa au primit fiecare moşii (Duda, Păstrăveni, Malurile şi Ciorani), case, diverse bijuterii – inele, cercei ş.a. sau suflete de ţigani.
Moşiile Galicia şi Tărşani, primite de zestre de la părinţii jupânesei Ilinca, sunt rânduite pentru pomenirea sufletului ei de către cei doi fii, Dumitraşco şi Ioniţă, la „îngropare şi pomenire de a treia zi şi a noua zi şi la doaăzeci şi la patruzeci de zile şi la o jumătate de an şi la anul”. O fată săracă urma a primi „aşternutul mieu: o scoarţă pilotă cu cearşafu ales, o pernă mare, doao mici şi doao perini de postav, doao şervete, o tipsie, un taler şi măramă de mâini, o rochie de sandal vărgată de Ţărigrad, un zăbun de dimie, un sfetnic de alamă cu o făclie şi o vacă cu viţel”.
În final, bătrâna jupâneasă Ilinca Racoviţă le cere iubiţilor fii, fiice, gineri şi nepoţi să nu modifice sau să strice „aşezământul”, pentru a nu fi „neiertaţi de Domnul Dumnezeu”, să fie „supt blestemul Sfinţilor Părinţi de la toate Sfintele Săboară” şi „blestemul mieu, pricopseală să n‑aibă nici el, nici feciorii lui”.
Conţinutul testamentului Ilincăi hătmăneasa este consemnat în 16 pagini, pe hârtie şi autentificat cu sigiliul inelar, imprimat în cerneală neagră. Martor al diatei jupânesei a fost popa Radu duhovnicul.
■ Muzeograf, Secţia Istorie, MMB
Grina‑Mihaela Rafailă
