Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală
Expoziția „Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală” explorează parcursul pe care cele două orașe l-au avut în perioada medievală și istoria bogată a acestor reședințe domnești folosite, fie concomitent, fie alternativ, de domnii munteni, între a doua jumătate a secolului al XIV-lea și până în secolul al XVIII-lea.
Evoluția celor două capitale a fost marcată, fără îndoială, de personalitatea și interesul câtorva mari domnitori ai Țării Românești, printre care Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mircea Ciobanul, Petru Cercel și Constantin Brâncoveanu. Sunt cei care au scris cu piatră, cărămidă și mortar file în istoria celor două capitale. Lucrarea lor a dăinuit veacurilor și ne-a rămas nouă mărturie a priceperii și a voinței lor.
Cele două Curți Domnești au funcționat aproape concomitent în funcție de contextul istoric în care se aflau domnitorii, a căror amprentă și influență se evidențiază în fazele constructive identificate de arheologi. Târgoviștea este capitala sui-generis a Țării Românești, centrul laic căruia i se alătură cel ecleziastic de la Curtea de Argeș. În schimb, Curtea Veche a Bucureștiului este la începuturi un loc menit să aducă securitatea târgoveților și comercianților, refugiul lor și poate al unor domnitori aflați la ananghie. Despre Curtea Veche cu semnificația politică a unei capitale putem vorbi abia la 1459, când Vlad Țepeș pomenește într-un hrisov de cetatea București.
Nu știm cu exactitate ce rol aveau primele turnuri fortificate ale Bucureștiului în vremea lui Mircea cel Bătrân, care, aproximativ în aceeași perioadă, stabilea Târgoviștea ca principală reședință a Țării Românești. Știm doar că Vlad, care va primi porecla de „Uzurpatorul”, fratele lui Mircea cel Bătrân, periclitează domnia acestuia cu susținerea Porții Otomane. După cum o spun și sursele istorice, Mircea, alături de voievodul Transilvaniei, Știbor, îl vor urmări pe Vlad până în cetatea Dâmboviței, unde, în anul 1396, se retrăsese. Iată un prezumptiv rol al fortificației de pe Dâmbovița, născută poate din această rivalitate și devenită mai târziu, în vremea lui Țepeș, o citadelă avant la lettre, construită din bolovani și pietre de talie legate cu mortar.
Imaginea celor două capitale este antitetică. Bucureștiul, aflat foarte aproape de garnizoanele otomane de la Giurgiu, se dezvoltă inițial cu rol de apărare și este fortificat de timpuriu în calea pericolului otoman de la sud de Dunăre. La Târgoviște, în schimb, se construiește un palat voievodal în toată regula. Monumente ecleziastice somptuoase sunt desăvârșite târziu de către domnitorul Petru Cercel, care construiește propria sa Casă Domnească, despre care călătorul străin Paul de Alep nota în anul 1653 că este mare și înaltă, se urcă la ea pe trepte și este împărțită în trei încăperi.
Despre un palat bucureștean per se, putem vorbi abia în perioada lui Mircea Ciobanul. Acesta construiește un edificiu cu subsoluri și etaj, într-o arhitectură la modă în acea vreme în care îmbinarea bolovanilor de râu și a cărămizilor formează o simetrie estetică deosebită în idee romano-bizantină și pe care o putem vedea și astăzi la ambele capitale. Cronica Țării Românești menționează lapidar un posibil moment de timp în care a fost edificat palatul de la Curtea Veche, cu o mențiune scurtă cu privire la lăcașul de cult Bunavestire: au făcut biserica cea domnească din București. Știri mai concrete despre palat le aflăm conform cronicarilor străini, abia în vremea lui Alexandru al II-lea Mircea, succesor al lui Mircea Ciobanu. Astfel, în anul 1574, Pierre Lescalopier nota că a fost primit de către voievodul muntean într-o sală mare, acoperită cu covoare orientale, cu părți ridicate de jur împrejur, înalte de vreo trei picioare, ca la caravanseraiuri. La capătul sălii, în fața ușii, era așezat domnul într-un jeț (jilț).
În contrapondere, semnificația celor două capitale se uniformizează abia în timpul lui Constantin Brâncoveanu, perioadă în care reședința de vară a țării s-a aflat la Târgoviște, iar cea de iarnă la București. Mărturii ale stilului arhitectural din vremea sa se pot vedea și astăzi, chiar dacă sunt puține. Bănuim doar că la București și la Târgoviște au fost construite două palate asemănătoare celor de la Mogoșoaia sau Potlogi. Astăzi, la Curtea Veche se mai poate vedea o coloană care mai păstrează fragmente cu ornamente filigranate specifice decorativismului brâncovenesc.
Cronicarul Anton Maria del Chiaro amintește că palatul a fost refăcut în timpul lui Brâncoveanu, descrierile sale fiind prețioase pentru noi astăzi: Palatul domnesc, în întregime din piatră și cu scară principală din marmură, este de mărime destul de însemnată. Are săli mari boltite, dintre care prima are în mijloc un rând de coloane, dar destul de scunde, iar a doua sală slujește pentru a ține în ea Divanul și în ea obișnuiesc să dea mese la zile mari; altele sunt săli sau odăi de audiență, din care se intră apoi în apartamentul domnului și de acolo în odăile doamnei.
Expoziția propusă este o îmbinare a datelor istorice, cartografice și documentare, ajutate mai mult sau mai puțin de arheologie. Obiectele și poveștile alese pentru expunere au rolul de a introduce vizitatorul în contextul epocii feudale.
Cele două curți domnești, cu palatele lor, reprezintă epicentrul dezvoltării urbane și polul care atrage și oferă stabilitate.
Istoria celor două orașe se pierde în negura secolelor XIII-XIV. Ambele încep a se dezvolta în jurul unor așezări rurale în care ocazional funcționau târguri. Dovezile arheologice arată că încă de la finele secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea, perioadă asociată cu domnia lui Mircea cel Bătrân, cele două așezări sunt într-un fel sau altul protejate de fortificații. La Târgoviște printr-un șanț de delimitare, iar la București prin prezența unui turn fortificat din cărămidă și piatră. Aceste prime fortificații, deși de mică amploare, reprezintă semne ale puterii locale, marcând intenția domnilor de a oferi protecție comunităților care gravitau în jurul lor. Din acest punct începe și povestea celor două orașe. Stabilitatea oferită de aceste centre de putere conduce rapid către dezvoltarea lor economică și edilitară. Încă din 1409, Târgoviște este menționată ca unicul punct de vamă, iar în 1459 Vlad Țepeș numește cetatea Bucureștiului ca loc al reședinței sale.
În secolele ce au urmat, marii domnitori ai Țării Românești și-au legat numele și și-au lăsat amprenta asupra acestor două orașe. Atât la București, cât și la Târgoviște, în incinta fortificațiilor se construiesc case domnești.
Curtea domnească de la Târgoviște, identificată în zona de nord a actualului ansamblu, era împrejmuită cu ziduri de incintă și apărată cu turnuri. În perimetrul fortificat, Mircea cel Bătrân a construit o casă domnească cu plan dreptunghiular, cu beciuri boltite și parter. Beciul a fost împărțit în patru nave prin trei rânduri de arce, iar la parter erau camerele domnului, dar și săli de ceremonie și spații cu funcție administrativă. Lângă palatul domnesc, se zidește o mică biserică paraclis peste al cărei pridvor se înalță ulterior Turnul Chindiei.
La București, peste cetatea de bolovani de râu ridicată în timpul domniei lui Vlad Țepeș, se construiește la jumătatea secolului al XVI-lea, în timpul domniei lui Mircea Ciobanul, un ansamblu domnesc similar în anumite privințe cu cel de la Târgoviște. Se mai păstrează azi din el beciurile boltite cu patru nave ce reprezintă nucleul Palatului Voievodal și Biserica Buna Vestire-Curtea Veche, cunoscută azi drept Sf. Anton, cea mai veche dintre bisericile Bucureștiului.
Următoarea mare etapă constructivă de la Târgoviște se întâmplă în scurta domnie de nici 2 ani a fabulosului Petru Cercel. Ajuns în fruntea Valahiei după un lung periplu pe la marile curți europene, eruditul Petru Cercel își dedică energia transformării curții târgoviștene. Construiește noi case domnești alături de cele ridicate de Mircea cel Bătrân, a fortificat incinta Curții și a ctitorit poate cea mai importantă moștenire a sa, Biserica Domnească. Palatul nou construit de Petru Cercel avea un plan rectangular și se compunea din beciuri, parter și etaj, și reprezenta o însemnată realizare tehnică, prin elementele arhitecturale novatoare. Au fost construite sobe în fiecare încăpere, folosind cahle de teracotă provenite, în special, din ateliere transilvănene. Nu putem să nu observăm asemănarea dintre tehnica de construcție a zidurilor curții de la Târgoviște cu cea folosită la Curtea Veche de la București de Mircea Ciobanul (1545-1552; 1553-1554; 1558-1559).
Ultima perioadă de înflorire din istoria ambelor curți domnești coincide cu domnia marelui Constantin Brâncoveanu și o vedem manifestată prin importante lucrări de renovare. Acesta integrează vechile structuri în case noi și moderne, astfel că forma în care descoperim azi cele două monumente este mărturie a intervențiilor sale. La Târgoviște, pictarea bisericii a fost încredințată de domn celui mai iscusit dintre zugravi, grecul Constantinos, care-i avea ucenici pe Ioan, Ioachim și Stan. Măiestria zugravului poate fi admirată și la Biserica Doamnei din București, Hurezi, Cozia sau Biserica Palatului de la Mogoșoaia.
După Brâncoveanu, cele două curți domnești intră într-o decădere și degradare rapidă. Târgoviște nu mai era capitala Valahiei încă de la mijlocul secolului al XVII-lea, iar la București, în timpul domniilor fanariote, Palatul Voievodal se degradează atât de tare, încât Alexandru Ipsilanti consideră că nu mai merită să-l renoveze și construiește un nou palat în Dealul Spirii.
Un obiectiv adiacent al expoziției „Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală” a fost și dorința de a întoarce atenția publică, ajutați de perspectiva oferită de muzeografie și arheologie, spre soarta monumentelor bucureștene sau târgoviștene, de care se leagă perspectiva reformării și a edificării unor complexe muzeografic coerente, importante pentru comunitate prin implicațiile cultural educative pe care le oferă.
Theodor Ignat, Sorin Clesiu
