Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” – scurtă istorie
Observatorul Astronomic este deschis publicului. Puteţi admira de pe trotuar luneta amiralului Urseanu, care este expusă la etajul 1, pe colţul clădirii pe care acesta a ridicat‑o pentru ca toţi să ne bucurăm de cer…
Istoria Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” şi probabil a astronomiei de amatori din România începe în toamna anului 1907, atunci când Victor Anestin a înfiinţat prima revistă de astronomie din România ‑ „Orion”. În jurul acesteia se vor grupa o serie de astronomi amatori români, având ca scop final organizarea într‑o societate de pasionaţi ai cerului precum în Franţa. Neobositul redactor, romancier, traducător, publicist şi inimos popularizator al astronomiei Victor Anestin reuşeşte să dea naştere unui curent propice înfiinţării „Societăţii Astronomice Române Flammarion”, denumită în cinstea celui mai cunoscut popularizator al astronomiei de pe atunci, francezul Camille Flammarion.
Societatea s‑a înfiinţat la 11 noiembrie 1907 în redacţia revistei „Orion”, propunându‑şi unirea tuturor pasionaţilor de astronomie din România şi un deziderat frumos: înfiinţarea unui observator astronomic popular. Era a 29‑a societate astronomică din lume şi un vis împlinit care dăinuia în articolele lui Victor Anestin încă din anul 1902. Începutul anului 1908 va fi de bun augur, odată cu apariţia la întruniri a contraamiralului Vasile Urseanu, care este ales imediat preşedinte, fiind o personalitate impozantă, cunoscută şi capabilă să reprezinte cel mai bine idealurile astronomice ale
societăţii. Amiralul Vasile Urseanu comunică planurile sale de a construi un observator astronomic particular, ce va fi pus la dispoziţia membrilor societăţii.
Contraamiralul Vasile Urseanu se afla la finalul unei cariere reuşite în marina militară şi comercială românească unde s‑a evidenţiat atât pe câmpul de luptă, în lungile călătorii pe mare, cât şi în organizarea traficului navigant de pe Dunăre. Numărul membrilor societăţii astronomice creşte rapid, ajungând la peste 300 de membri în vara anului 1908, reunind persoane din toată ţara, din multe domenii de activitate, printre care: profesori universitari, generali şi ofiţeri, deputaţi, consilieri, avocaţi, ingineri, învăţători şi elevi.
Planurile Observatorului Astronomic devin realitate, concretizându‑se prin munca arhitectului Ion D. Berindey într‑un adevărat palat al cerului, prevăzut cu o cupolă şi un instrument astronomic performant, o lunetă ecuatorială de la celebra firmă de optică Carl Zeiss, cu diametrul obiectivului de 150 mm şi 2695 mm distanţă focală. Observatorul este inaugurat la 1 noiembrie 1910. Amiral Urseanu obişnuia să spună: „Marina, dragii mei, nu se face numai pe apă. Observaţiile asupra cerului trebuiesc făcute şi pe uscat. Studiul astrelor a devenit o a doua mea pasiune, după marină. După cum vedeţi, mi‑am construit casa în formă de yacht, cu cupolă de observator, ca în acelaşi timp, când fac observaţii cu luneta pe bolta cerească, să am senzaţia că plutesc şi pe mare!”.
Primul Război Mondial va plasa activitatea Observatorului Astronomic într‑un con de umbră prelungit. Luneta este demontată şi ascunsă în subsolul clădirii. Deşi marele refractor a fost reinstalat în cupolă din toamna anului 1921, fără Victor Anestin (decedat prematur în anul 1918) şi a sa societate, activitatea astronomică a fost mult diminuată.
După trecerea în nefiinţă a amiralului Urseanu, în anul 1926, soţia acestuia, Ioana Urseanu, a donat clădirea municipalităţii contra unei rente viagere în anul 1933, dorind ca luneta astronomică aflată în imobil să rămână la dispoziţia celor interesaţi de studiul astronomiei. Ulterior donaţiei, spaţiile clădirii Observatorului au fost folosite pentru adăpostirea unor expoziţii temporare, cât şi ca sediu al Pinacotecii Municipiului Bucureşti, al Serviciului pentru Cărţile Funciare sau, ocazional, pentru repetiţiile Fanfarei Primăriei.
O excepţie notabilă în această perioadă este dată de astronomul basarabean Nicolae Donici, care va primi, la finele anului 1940, sarcina de a revigora activitatea astronomică a Observatorului. Din păcate, Războiul Mondial era în toi, iar încercările au eşuat. Ele au fost reluate cu succes în anul 1949 de către academicianul Călin Popovici, pregătind o nouă etapă din viaţa Observatorului.
Instalarea treptată a regimului comunist în România, după cel de‑al Doilea Război Mondial, a condus la transformări majore în toate domeniile de activitate. Viaţa politică, practicile sociale, economia, cultura, învăţământul, ştiinţa etc. erau în plină reorganizare la sfârşitul anilor 1940, societatea românească aşezându‑se pe alte coordonate.
În acest context, graţie eforturilor întreprinse de astronomii Călin Popovici şi Gheorghe Demetrescu, Observatorul Astronomic din Bucureşti se redeschide, la 1 mai 1950, sub un nou nume: „Muzeul Ştiinţelor Experimentale”, devenind la acea vreme primul observator astronomic din România deschis publicului larg. Astfel, luneta ecuatorială Zeiss a fost remontată în cupolă, iar observaţiile astronomice au fost reluate. După organizarea mai multor expoziţii temporare, în primii ani de la redeschidere, în 1956 a fost inaugurată expoziţia permanentă de astronomie.
În cadrul expoziţiei au fost integrate numeroase materiale realizate de colectivul de astronomi amatori, implicaţi constant în activităţile Observatorului. Venind în întâmpinarea interesului public pentru astronomie, impulsionat şi de primele explorări cosmice din acei ani, observaţiile organizate în ziua Eclipsei de Soare din 1961 au atras un număr impresionant de vizitatori.
Începând cu directoratul lui Ion Corvin Sângeorzan (care a condus Observatorul între anii 1968‑1982), se intensifică activităţile mişcării de astronomi amatori, în iulie 1968 fiind înfiinţat, pe lângă Observatorul Astronomic, Astroclubul Central Bucureşti. Alături de ei s‑a aflat, ca membru al biroului ştiinţific, şi unul dintre cei mai importanţi astronomi din epocă: Victor Daimaca, singurul român descoperitor de comete.
Pe parcursul anilor 1960‑1970, infrastructura de cercetare a Observatorului a fost extinsă, iar expoziţia permanentă a fost regândită. În 1971 Observatorul şi‑a schimbat din nou denumirea, devenind „Muzeul Astronomiei Româneşti”. La începutul anilor 1980 coordonarea activităţilor a fost preluată de matematicianul Harald Alexandrescu, care a condus Observatorul până în 2005. Un moment notabil din această perioadă, afin cu preocupările de astronomie, a fost zborul lui Dumitru Prunariu (cel care, în mai 1981, a devenit primul cosmonaut român), povestea călătoriei sale fiind integrată în expoziţia de bază a Observatorului. Pe de altă parte, atmosfera tot mai ideologizată a anilor 1980 s‑a reflectat în activităţile instituţiei, evenimentele cu publicul şi discursul muzeografic căpătând un caracter politic tot mai pronunţat.
Perioada zbuciumată a anului 1990 a găsit Observatorul Astronomic sub forma unui Laborator Metodologic pentru Educaţie Materialist‑Ştiinţifică în cadrul căruia se făceau şi observaţii astronomice prin luneta amiralului Urseanu. Instituţia aparţinea de Muzeul de Istorie şi Artă a Municipiului Bucureşti, dar îşi schimbă repede proprietarul, devenind parte a Institutului de Fizică Atomică. Din 1993, în clădire a avut sediul şi Agenţia Spaţială Română, dar activitatea de observaţie cu publicul a continuat, chiar dacă în clădire funcţionau cele două instituţii.
O perioadă bună de timp, până în 1996, Observatorul nu a mai existat din punct de vedere juridic, chiar dacă avea un reprezentant. În martie 1996 clădirea (re)devine subunitate a Muzeului Municipiului Bucureşti, însă pe hârtie devine şi sediu al Direcţiei pentru Tineret şi Sport a Municipiului. Situaţia se modifică rapid, pe două paliere fiind instalată Secţia de Arheologie a Muzeului Municipal, în celelalte două etaje funcţionând Observatorul Astronomic.
Astronomul dr. Harald Alexandrescu anunţă deschiderea festivă a Observatorului Astronomic în 25 septembrie 1996, vizitatorii având la dispoziţie expoziţia veche din sălile cu planşe despre materialitatea lumii, terasa şi cupola astronomică. În continuare, clădirea este împărţită între colectivul Observatorului şi istoricii muzeului (1996‑1998), precum şi arheologi (1998‑2014). Din acel moment şi până în 2015 s‑a dovedit că Observatorul Astronomic, singura instituţie de profil pentru public din Bucureşti şi pe o rază de 200 de km, este din ce în ce mai vizitat de către iubitorii cerului. Chiar dacă spaţiile din interior nu mai fuseseră renovate din 1996, vizitatorii puteau privi cerul prin instrumente de pe terasa astronomică şi din cupolă.
În 2015 s‑a întâmplat ceva interesant: clădirea a intrat în reparaţii capitale şi de restaurare, recăpătându‑şi strălucirea după 65 de ani, graţie programului Regio, dar şi cu fondurile Primăriei Municipiului Bucureşti. Proiectul de consolidare şi reabilitare a fost iniţiat de PMB şi a inclus achiziţia de instrumente astronomice noi, printre care două telescoape cu diametrul de 40 cm, o lunetă solară şi un planetariu digital cu dom gonflabil. În 2017 a fost inaugurată o expoziţie modernă de astronomie, care este deopotrivă deliciul copiilor şi al adulţilor.
În prezent, Observatorul Astronomic este deschis publicului. Puteţi admira de pe trotuar luneta amiralului Urseanu, care este expusă la etajul 1, pe colţul clădirii pe care acesta a ridicat‑o pentru ca toţi să ne bucurăm de cer.
Adrian Şonka, Mihai Dascălu, Tudor Mihăescu şi Elisabeta Petrescu
