Apoi… Am citit, am citit, am citit. Am scris, am scris, am scris. Eu băteam noaptea la maşina de scris, iar vecinii (locuiam la bloc) băteau în calorifere, ca să fac linişte. Am publicat, în total, peste cinci mii de articole de critică literară şi peste douăzeci de cărţi.
Sunt un învingător încă dinainte de a mă fi născut şi anume din momentul în care, aflat într-o competiţie cu două sute de milioane de spermatozoizi, am ajuns primul la destinaţie. M-am născut la 6 noiembrie
1947, ceea ce poate crea impresia falsă că am avut timp, până acum, să mă acresc, iar locul naşterii a fost oraşul Lugoj, ceea ce poate crea impresia falsă că sunt bănăţean (în realitate, părinţii mei, amândoi din nordul Moldovei, s-au aflat temporar la Lugoj, iar în 1951 s-au întors în ţinutul lor natal şi s-au stabilit definitiv la Suceava, astfel încât eu sunt şi mă consider bucovinean).
Spre deosebire de George Bacovia, autorul versului „Liceu, cimitir al tinereţii mele…”, eu aş avea motive să declam: „Liceu, paradis al tinereţii mele…” Pe atunci eram supranumit „poetul oraşului” şi eram răsfăţat de fete care, la fiecare 1 martie, când le prindeam câte un mărţişor în piept, mă lăsau să fac numeroase încercări de înfigere a acului cu gămălie în stofa bleumarin a uniformei lor şcolare.
În 1965 am devenit student al Facultăţii de Limba şi Literatura Română a U
niversităţii din Bucureşti, iar în 1967 am fost anchetat de Securitate şi dat afară din UTC pentru „afirmaţii duşmănoase” la adresa regimului comunist (de fapt, pentru unele observaţii de bun-simţ referitoare la modul de viaţă de atunci şi pentru scrierea unei inocente satire politice licenţioase, Ţăran şi secretar, parodie după Împărat şi proletar). Drept urmare am ratat şansa de a rămâne asistent la catedra de literatură universală, de a mă înscrie vreodată la doctorat, de a călători în Occident şi de a lucra la revista România literară (unde am ajuns să lucrez abia după căderea comunismului, în 1990 şi de unde m-am retras în 2010).
În timpul studenţiei am continuat să scriu versuri şi le-am trimis, sub pseudonimul Ioana Matei, lui Geo Dumitrescu, care încântat de frumuseţea lor, dar şi de ipotetica frumuseţe a autoarei, mi le-a publicat în Contemporanul şi în România literară. În ultimul an de facultate, tocmai când mă pregăteam să predau unei edituri un volum de versuri intitulat Ospitalitate regală, Nicolae Manolescu (pe atunci asistent al lui Dumitru Micu) m-a îndemnat energic să scriu critică literară şi l-a convins pe Şt
efan Bănulescu să-mi încredinţeze o rubrică săptămânală de comentarii critice în revista Luceafărul.
Tot în timpul studenţiei (iată cât de multe lucruri făceam în acelaşi timp!) m-am îndrăgostit de Domniţa-Maria-Eugenia Andreiovici şi m-am căsătorit cu ea la 29 august 1970, în Catedrala din Ploieşti (cu două zile înainte, la Starea Civilă, la întrebarea primarului „de bună voie şi nesilit de nimeni o luaţi în căsătorie pe Domniţa-Maria-Eugenia…”, răspunsesem: „da, pe toate trei”).
Eu şi Domniţa am plecat în toamna anului 1970 ca profesori la o şcoală generală din Caşvana din judeţul Suceava (comună din care provine Luca Piţu şi în noroaiele căreia mi-am pierdut definiv un pantof). După şase luni am fugit îngroziţi de acolo şi am ajuns, printr-un concurs de împrejurări la Constanţa. Acolo ne-am simţit bine (ceea ce vă doresc şi dv., cititorilor), dar în 1975 ne-am stabilit în Bucureşti, eu lucrând la ziarul Scânteia tineretului (unde mi s-a găsit un loc potrivit la Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului – pe scurt, SLAST), iar Domniţa – la Editura Albatros.
Apoi… Am citit, am citit, am citit. Am scris, am scris, am scris. Eu băteam noaptea la maşina de scris, iar vecinii (locuiam la bloc) băteau în calorifere, ca să fac linişte. Am publicat, în total, peste cinci mii de articole de critică literară şi peste douăzeci de cărţi:
Preludiu, Ed. Cartea Românească, 1977 (critică literară)
Jurnal de critic, Ed. Cartea Românească, 1980
Tudor Arghezi interpretat de…, Ed. Eminescu, 1981 (antologie)
Între da şi nu, Ed. Cartea Românească, 1982 (critică literară)
Dialog în bibliotecă, Ed. Eminescu, 1984 (teorie literară)
Introducere în opera lui Nichita Stănescu, Ed.Minerva, 1986
Prim-plan (35 de profiluri de scriitori români contemporani), Ed. Eminescu, 1987
Gheaţa din calorifere şi gheaţa din whisky (jurnal politic, 1990-1995), Institutul European Iaşi, 1996 (Premiul Uniunii Scriitorilor)
Întâmplări, Institutul European Iaşi, 2000 (proză).
Ceva care seamănă cu literatura, Chişinău, Ed. Ştiinţa, 2003 (critică literară; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti).
Melania şi ceilalţi, comedie romantică în şapte părţi, Bucureşti, Ed. Publicaţiilor pentru străinătate, 2004.
Jurnal secret, ilustraţii de Ion Barbu, Bucureşti, Ed. Corint, 2005.
Istoria literaturii române contemporane (1941-2000), concepţia grafică: Mihaela Şchiopu, fotografii de Ion Cucu, Bucureşti, Ed. Maşina de scris, 2005. Premiul Uniunii Scriitorilor; Premiul Academiei Române.
Jurnal secret. Noi dezvăluiri, ilustraţii de Florin Ştefănescu (Linu), Bucureşti, Ed. Corint, 2007.
Cum te poţi rata ca scriitor. Câteva metode sigure şi 250 de cărţi proaste, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2009.
Jurnal secret. Dezvăluiri complete. 2003–2009 (ediţie de autor, ne varietur). Desene de Florin Ştefănescu. Bucureşti, Ed. Corint, 2009 (ediţia a II-a – 2010).
Bărbat adormit în fotoliu. Întâmplări. Viniete de Florin Ştefănescu. Bucureşti, Ed. Curtea Veche, 2010 (ediţia a II-a – 2011).
Cum se fabrică o emoţie, Bucureşti, Ed. Ideea Europeană, 2010 (teorie literară).
Cum este să fii femeie?, dialog cu Lia Faur, Bucureşti, Ed. Maşina de scris, 2012.
Ioana Revnic, Convorbiri cu Alex. Ştefănescu, Bucureşti, Ed. All. 2013.
Texte care n-au folosit la nimic, Bucureşti, Ed. All, 2014 (selecţie din publicistica de după 1989).
Un scriitor, doi scriitori, Bucureşti Ed. All, 2014 (întâmplări cu scriitori, ilustrate de Bogdan Petry).
Mesaj către tineri. Redescoperiţi literatura!, Bucureşti, Ed. Curtea Veche, 2014 (ediţia a II-a, 2015).
Am îmbătrânit pe neobservate, m-am îngrăşat, mi-am ruinat sănătatea. Dar, în mod paradoxal, succesul meu la femei a crescut.
Mi-au murit amândoi părinţii, pe care i-am iubit mai mult decât pe mine însumi.
Îi mai am pe fraţii mei, Alexandrina şi Florin, amândoi superiori mie ca intelectuali, dar mai puţin vizibili decât mine.
Am făcut emisiuni TV, am scris piese de teatru care s-au jucat, am ţinut conferinţe etc.
Am primit premii numeroase (mai puţine decât mi-aş fi dorit).
Am înfiinţat şi o editură, Maşina de scris, de care se ocupă soţia mea, ca directoare a ei.
Cu banii câştigaţi pe Istoria literaturii române contemporane mi-am făcut o casă la ţară (în mijlocul unei livezi de peste o sută de pomi). Acolo îmi primesc cu drag prietenii, când înfloresc pomii, când rodesc şi când îi acoperă zăpada.
Şi tot acolo, sub un cireş, aş vrea să fiu (nu înainte de a muri) îngropat.
