Cezar Stanciu: Arhiepiscopul de Canterbury la Bucureşti, 1965
Despre înalţii ierarhi ai BOR, impresiile englezilor erau împărţite. Arhiepiscopul de Canterbury îl descria pe patriarhul Iustinian drept un bun organizator care se implicase personal în fiecare detaliu organizatoric al vizitei; Iustinian îi lăsa impresia că este plin de bunăvoinţă şi de farmec, dar altminteri un om viclean şi dur.
Între 2-8 iunie 1965, Dr. Michael Ramsey, arhiepiscop de Canterbury şi lider spiritual al Bisericii Anglicane, s-a aflat în vizită la Bucureşti, la invitaţia patriarhului Iustinian. Vizita sa era un 
răspuns târziu la vizita efectuată de patriarhul Miron Cristea în Marea Britanie, în 1936, şi avea mai mult o semnificaţie politică decât una religioasă. Impresiile şi comentariile sale, cât şi cele ale ambasadei britanice la Bucureşti, surprind situaţia Bisericii Ortodoxe Române în plină destindere a regimului comunist şi reţin atenţia prin profunzimea şi discernământul lor.
O vizită cu scopuri duble
În mod oficial, scopul vizitei fusese acela de a aprofunda dezbaterile cu caracter ecumenic ce se desfăşurau la momentul respectiv între diverse culte creştine, BOR şi Biserica Angliei având o tradiţie a dialogului inter-confesional, deşi aceasta fusese puternic afectată de barierele ideologice ale războiului rece. Faptul că arhiepiscopul de Canterbury era şeful unui cult din occident şi vizita o ţară comunistă nu putea să nu aibă implicaţii politice. De altfel, indiferent cum ar fi fost explicată la nivelul publicului şi bisericii invitaţia patriarhului Iustinian, pentru ambasada britanică de la Bucureşti scopurile acestei invitaţii erau în mod clar două: pe de o parte, să sporească autoritatea şi prestigiul BOR în relaţia cu regimul comunist din ţară şi, pe de altă parte, să convingă lumea exterioară de faptul că în România ar fi fost respectate drepturile şi libertăţile de natură religioasă. Manipularea propagandistică a vizitei de către partea română a fost atent urmărită de oficialii britanici însă concluziile finale au fost pozitive totuşi. Cu o impresie favorabilă a plecat de la Bucureşti şi arhiepiscopul de Canterbury.
Impresii favorabile ale arhiepiscopului de Canterbury
Michael Ramsey a fost plăcut surprins în primul rând de ospitalitatea cu care a fost primit precum şi de modul în care fusese organizată vizita. El a fost întâmpinat de patriarhul Iustinian la aeroport, unde s-a servit ceai într-o atmosferă caldă, după cum remarcau englezii, fără multe formalităţi sau momente de stânjeneală. De la aeroport s-a mers cu o coloană de maşini la Patriarhie unde s-a oficiat un Te Deum de bun venit, arhiepiscopul de Canterbury fiind încântat de organizare, de calităţile corului de la Patriarhie şi de mulţimea de oameni care l-a întâmpinat la intrarea în lăcaşul de cult. Oaspeţii englezi au efectuat mai multe vizite în teritoriu, la diverse mănăstiri şi la unele parohii, pentru a cunoaşte viaţa bisericească a românilor, fiind în permanenţă însoţit de patriarh sau de mitropolitul Moldovei, Iustin. Arhiepiscopul de Canterbury a susţinut o prelegere foarte bine primită la Institutul Teologic, unde M. Ramsey a remarcat cu încântare faptul că auditoriul părea destul de bine familiarizat cu problema relaţiilor dintre Biserica Angliei şi BOR, ridicând întrebări pertinente, ce nu păreau aranjate, şi angajându-se într-un dialog destul de dezinvolt cu vorbitorul.
Plecăciunea cuvenită faţă de
puterea temporară
În programul său au fost incluse două întâlniri pe linie de stat, una cu preşedintele Consiliului de Stat, Chivu Stoica, şi una cu premierul I.Gh. Maurer. În cadrul acestora, Michael Ramsey a ridicat în mod deosebit problema minorităţilor religioase, cu referire implicită la uniaţii care avuseseră atât de mult de suferit după revenirea forţată la ortodoxie şi confiscarea bunurilor lor. O informare a ambasadei britanice consemna şi răspunsul pe care l-a dat premierul Maurer la această problemă: aşa cum nici Anglia n-a permis amestecul unei puteri străine în treburile sale bisericeşti, nici România nu o putea face. Tot ambasada remarca faptul că propaganda antireligioasă în România era mult mai redusă decât în Uniunea Sovietică şi menţiona o relatare care circula în mediile diplomatice de la Bucureşti. Conform acesteia, Gheorghiu-Dej ar fi spus la un moment dat ambasadorului Austriei că atâta timp cât biserica nu are putere politică şi nu se amestecă în educaţia tinerilor, atunci el nu avea nimic personal împotriva religiei. După părerea oficialilor britanici, aceasta ar fi fost şi atitudinea lui Ceauşescu. Biserica părea într-adevăr mult mai viguroasă în România decât în URSS, mai nota ambasada britanică şi menţiona totodată cât de mult se mândreau românii – şi Iustinian ar fi invocat şi el aceasta – că biserica lor rezistase timp de mai multe secole opresiunii turceşti. Când se referă la turci, comenta ambasadorul britanic, Iustinian pare a se referi implicit şi la comunism căruia speră să-i reziste în egală măsură.
Cum erau văzuţi înalţii ierarhi ortodocşi
Despre înalţii ierarhi ai BOR, impresiile englezilor erau împărţite. Arhiepiscopul de Canterbury îl descria pe patriarhul Iustinian drept un bun organizator care se implicase personal în fiecare detaliu organizatoric al vizitei; Iustinian îi lăsa impresia că este plin de bunăvoinţă şi de farmec, dar altminteri un om viclean şi dur. Ierarhul anglican menţiona în relatarea sa un episod de la una dintre mesele la care a participat, când Iustinian s-a ridicat personal şi a mers la bucătărie pentru a-i admonesta pe bucătari din cauză că întârziau. Pe mitropolitul Iustin al Moldovei, Michael Ramsey îl vedea drept succesorul lui Iustinian încă de atunci şi remarca totodată faptul că părea a fi mult mai bine pregătit în domeniul teologiei decât patriarhul. Fumător înrăit – aprindea o ţigară nouă imediat ce o stingea pe cealaltă, sesizaseră englezii – Iustin al Moldovei s-ar fi „bosumflat” când Iustinian şi cu Ramsey au plecat la Consiliul de Stat şi la Consiliul de Miniştri fără a-l fi invitat şi pe el. Vicarul patriarhal Antim Nica îi părea arhiepiscopului de Canterbury un om rigid, conservator, dornic să fie pe plac şi, pe de altă parte, cel mai vehement opozant al îmbunătăţirii relaţiilor dintre BOR şi Vatican. Mitropolitul Iustin, în schimb, părea a fi favorabil unui dialog cu Roma. Oficialii de la ambasadă observau faptul că, deşi persecuţiile regimului contra bisericii trebuie să fi fost grele, ierarhii BOR n-aveau absolut nicio înclinaţie către martiriu – chiar şi metaforic înţeles – ci se grăbeau să „dea Cezarului ce era al Cezarului”.
De la Leordeni la Griviţa Roşie
Interesante sunt şi observaţiile făcute de delegaţia britanică referitor la viaţa parohiilor, atât cât au putut să observe. În primul rând, era limpede că patriarhul Iustinian se bucura de o mare autoritate şi chiar afecţiune din partea preoţimii. La parohia din Leordeni, care s-a aflat în programul vizitelor, arhiepiscopul de Canterbury remarcase fără multă plăcere faptul că fusese întâmpinat de oameni în costume populare, aliniaţi în faţa bisericii, ceea ce lăsa impresia de primire pusă în scenă. În general el a apreciat mai mult primirile de la mănăstiri, unde nu a rămas cu această impresie. În cartierul muncitoresc Griviţa Roşie din capitală, Michael Ramsey a avut ocazia să stea de vorbă cu un preot care îi povestea despre eforturile sale de a ridica o biserică în zonă, deşi nu primise încă aprobările necesare din partea autorităţilor. El se arăta încântat de situaţia bisericii în România, comparând-o cu cea din Bulgaria, unde călătorise la un moment dat cu treburi bisericeşti. Libertatea religioasă era mult mai mare în România, spunea el, şi asta doar mulţumită conducerii înţelepte a bisericii. Arhiepiscopul de Canterbury mai menţiona în relatarea sa şi încrederea pe care o sesizase în rândul preoţimii cu privire la posibilitatea de a desfăşura o educaţie religioasă în şcoli în viitorul apropiat şi observa faptul că, în general, preoţimea părea mulţumită de situaţia din ţară. Partea engleză n-a dorit să ridice prea multe întrebări, mai adăuga ierarhul anglican, pentru a nu-i pune pe români în situaţii delicate.
Dublu scop, dublu succes
Arhiepiscopul de Canterbury a plecat cu impresia că vizita sa nu fusese folosită în scopuri propagandistice… prea mult. Doar în comunicatul final, redactat de vicarul patriarhal Antim Nica, i s-a părut că erau prea multe referiri la pace şi înţelegere între popoare şi biserici. Diplomaţii ambasadei însă erau de altă părere: ei transmiteau la Londra cât de nemulţumiţi erau oficialii români de faptul că vizita nu fusese suficient popularizată în presa britanică. Nici presa românească nu dovedise prea mult entuziasm, după cum era informat Foreign Office. Relatări despre vizitele arhiepiscopului de Canterbury apăruseră în toate ziarele şi revistele, inclusiv la radio, dar acestea au fost în bună măsură factuale, fără comentarii editoriale. De asemenea, observau englezii, nu au fost publicate ştiri cu privire la vizitele delegaţiei anglicane înainte ca aceste vizite să aibă loc, pentru a evita probabil crearea de busculade. Vizita a fost însă un succes, oricum ar fi fost privită. Relatările arhiepiscopului de Caterbury sunt o mărturie în acest sens: dacă s-a dorit la nivel politic promovarea imaginii unei Românii deschise şi care respectă libertatea religioasă, aceasta reuşise, în limitele implicite permise de contextul politic. Indiferent care ar fi fost rezultatele discuţiilor ecumenice şi oricât de formale vor fi fost aceste discuţii – vizita arhiepiscopului de Canterbury – marcase un pas înainte în relaţiile bilaterale româno-britanice.
(Sursa: National Archives, dosar FO 625/10)
