Isaac Leib Peretz (n. pe 18 mai 1852 în Zamosc – d. 3 aprilie 1915 în Varşovia), de asemenea, cunoscut şi ca Yitskhok Leybush Peretz şi Izaak Lejb Perec (în limba poloneză), dar cel mai bine cunoscut ca I.L. Peretz, a fost un scriitor de limbă idiş, evreu polonez, unul din clasicii lit
eraturii idiş, alături de Shalom Alehem, cu care a fost contemporan şi urmaş al lui Mendele Mokher Sforim. Spre deosebite de Shalom Alehem, a cărui operă este mai extinsă, Peretz a lăsat propria sa moştenire, o literatură sub semn tragic şi oarecum mistic, sub influenţa hasidismului. Cunoştea, pe lângă idiş, ebraică, poloneză, limbi învăţate în primii ani de viaţă, el a cunoscut rusa, germana şi franceza. Era un poliglot, dar idişul l-a acaparat pentru tot restul vieţii.
A făcut studii biblice, talmudice, dar nu a îmbrăţişat teologia iudaică. Începuturile sale s-au concretizat în poezii idiş şi ebraice. A trăit o bună perioadă la Varşovia, unde a cunoscut numeroase personalităţi culturale. Revoluţia rusă din 1905 l-a entuziasmat, el se considera un adept al emancipării sociale a tuturor oamenilor săraci. În privinţa teatrului, a admirat activitatea lui Abraham Goldfaden. După o viaţă relativ scurtă, s-a stins în 1915, la Varşovia. Numele său a fost dat unor străzi sau pieţe din orăşelul natal, din Varşovia, New York ş.a. La înmormântarea sa au aprticipat peste 100.000 de admiratori şi prieteni. Unele cărţi editate postum au fost ilustrate de Marc Chagall. Printre prietenii săi s-au numărat scriitori de valoare precum Dinezon, Ansky ş.a. Promotor al unei literaturi realiste, el a pus accentul pe specificul evreilor nu numai din târgurile de tip medieval, dar şi pe viaţa celor emancipaţi, intelectualii formaţi în spiritul Iluminismului iudaic – Haskala.
Cu toate că este mai puţin cunoscut decât Shalom Alehem, unii critici îl consideră mai profund şi mai complex. Din moştenirea sa se reţine poemul Moniş, scris în tinereţe, Poveşti populare-familiare, Scene familiare, Imagini dintr-o călătorie în provincie, drama Lanţul de aur ş.a. Publicat prea puţin în română, în 1974, la Editura Univers. A apărut un volum selectiv, Schiţe şi nuvele, cu cele mai izbutite proze, unele adevărate bijuterii: Ciobul, Un bătrân copac a râs, Dacă nu şi mai sus, Berl croitorul, Buşteanu povestitor, La fachir, Povestioarele lui reb Şloime, Pisica evlavioasă, Visele unei găini, Bonţe tăcutul, Dragoste de ţesător ş.a.
Citez finalul unei povestiri care reprezintă o mostră tipică autorului: „ Bardul intră în apă, dar nu mai apăru la suprafaţă. S-a înecat? Întrebară oamenii cutremuraţi. Fireşte! De ce? La ce bun să mai trăiască?”. Unele povestiri ale lui Peretz chiar te cutremură.
