După anii de naştere, 1964‑1989, cei 16 prozatori de azi (volum coordonat de Andreea Răsuceanu, Humanitas, 2018) au între 56 şi 32 de ani. Studii: preponderent litere, jurnalism, comunicare, dar şi arhitectură, psihologie, psihiatrie. Zone geografice natale ori trăite şi reflectate literar: de regulă micul urban, ruralul, foarte rar oraşe europene occidentale. Aleg să notez mai bine aici decât la urmă: limbaj dus până la obscenitate, şi acesta un semn al vremurilor libere, doar la bărbaţi. E periferic, a nu se crede că‑l scot în faţă.
Fragmente de roman
Veronica D. Niculescu, n. 1968, traducătoare. Fragment de roman, Trezirea: Călătorie cu trenul la Timişoara, naratoarea citeşte Ciocârlia de Kosztolányi. Oameni mutaţi de la Piteşti de 17 ani. Vecină bolnavă, agonizând. Părinţi pensionari, tatăl fost inginer proiectant. Casa, obiectele purtătoare de amintiri, grădina, pomii (un vişin tăiat), tot ce e viu. Scris „poetic”: „Unele cuvinte vin de nicăieri, nerostite, păsări care fac umbră pământului…”. Obsesia limbajului, caz rar în acest volum. Sensibilitatea limbii, muzicalitatea, până la rimă: „În uşa casei, în cămaşă de noapte, dulce ca o turturea, mama strigă ceva. Mă întreabă de cafea. – Mi‑am făcut deja…” O subtilitate a banalităţii, în fragmentul care e doar o probă de stil, de voce narativă.
Ioana Nicolaie, n. 1974, Sângeorz‑Băi, Litere. Nedeclarate fragmente de roman. Vaca galbenă comunistă: Naratoarea, al optulea copil al familiei, din Sângeorz‑Băi. Mamă „uriaşă”. Învăţătorul bate elevii, mândri că sunt pionieri. Comunismul înfometează familia, care creşte o vacă, în vremea plăţii datoriei externe a statului. „Trebuia s‑o tai şi s‑o dai la copii!”, spune tatălui naratoarei unul dintre groparii vacii. Tezism: comunism galben şi socialism cu dinţii scoşi la şcoală de palmele învăţătorului. Scrisă ca o relatare autobiografică de autoexorcizare.
Insigna cu stemă: Povestitoarea, aceeaşi, „o amărâtă cu tată acar şi cu o droaie de fraţi”, la ţară, la Măgura, la bunica, în clasa a treia. Solemnitatea violentă a învăţătorului care‑şi face elevii pionieri. Nelu desface acul unei insigne cu stemă şi învăţătorul îmbibat propagandistic îi dă naratoarei, comandantă de grupă, arătătorul hărţii, ca să‑şi bată la palmă colegii. „Şi‑am dat cu sârg…”, chiar şi în hazosul, bun la matematică, Mitică, dar au rămas prieteni. Ruptură între sentimentele copilăreşti şi îndoctrinare. Anecdota strecurată acum („Nu tu miei de păzit…”) notează
încremenirea istorică, reamintind copilul lui M. Preda, Niculae Moromete, eliberat de oaia Bisisica. Reconstituire, comportamentism.
Corina Sabău, n. 1975, Câmpulung‑Muscel, Litere. Fragment de roman, Şi se auzeau greierii, scris în flux discursiv. Colegi din Fabrica de Mătase Populară, turnători la securitate. „Tezele din Iulie”, 1971. Aparenţa interesului pentru producţia „socialistă” şi esenţa falocratică a decidenţilor. Dublă reclamă, ridicolă (industrie) şi feroce (ideologică).
Tatiana Ţîbuleac, n. 1978, Chişinău, Jurnalism‑Comunicare. Cea mai solicitantă proză din carte, Accidentul, fragment de roman, posibil al unei realităţi de aceeaşi duritate ca cele două anterioare. Ce avem în faţă e scris (deja) fragmentar şi obscur, din perspectiva unor personaje, dar şi din interiorul lor. Mila, care provoacă involuntar accidente, „se gândi”; bărbatul urât şi gol care‑o urmăreşte din mansardă pe femeia din Est cu nume aproximat, Mila‑Milea‑Mela, numind‑o „nebuna de la etajul trei”, ar intitula altfel romanul acesta aflat între viaţă şi moarte: „Ar putea fi un titlu, încremenire”. Unul dintre gunoieri, Marek, caută printre mortăciuni nedefinite. Un azil de bătrâni. Visele unor muribunzi. Devine realitate „visul babuşkăi” despre iertare. Accidentul, catastrofa, explozia. Un înger într‑o aripă. Stil deconcertant, în nota „suprarealistă” care poartă marca prozatoarei. „Frica zâmbi larg…”, „văzu frica dansând printre cifre”! „Îşi simţi toate inimile grele…”! „Mila zăcea (…) de o mie de ani”! „Nu murise”! Câte un termen necirculat în română: „vopseaua îi răzmuiase hainele”. O notaţie autoscopică, hiper‑autocritică: „detalii, detalii, care nu interesează pe nimeni”.
Dan Coman, n. 1975, la Gersa, un fragment din romanul Gersa: Caolinul Rebrişoara (prima jumătate a sezonului). Sat, români şi ţigani. Talentat la fotbal, un băiat totodată la primii fiori erotici. Orfan de mamă, cu un tată alcoolic. Înmormântarea unui general adus de la Bucureşti la Năsăud (zona lui Rebreanu şi a Ioanei Nicolaie). Află la sfârşit „lipsa de greutate a lumii”. Scris tern şi dilatat.
Sebastian Sifft, n. 1977. Fuga, fragment din romanul Copia Carbon. Povestitorul, 45 de ani, poliglot, „proactiv, creativ, discret, dispus să învăţ, rezistent la stres”. Dintr‑un orăşel udat de Borcea. Mama moartă („madam Siftt”, autobiografism hiper‑autenticist), tatăl, profesor de latină, cancer pancreatic. Căsătorit, un băieţel, îndrăgostit neclar de altă femeie, K., cu chipul marcat de suferinţa celor „din Est”. Absolvent de drept, trecut prin Spania, lucrând la un xerox al avocaţilor, în Bruxelles, unde jihadişti kamikaze atacă aeroportul Bruxelles‑Zaventeem.
Bogdan Coşa, n. 1989, Codlea, Litere. Fragment de roman, Cât de aproape sunt ploile reci şi vremea rea. Zonă maghiară, staţiune de munte fără turişti. Tineri, pădurar, vânzătoare de butic, mamă, lucrând la un sanatoriu, spre pensie, un nepot. Limbaj localist, vulgarităţi familiale. Comportamentism comun, sărac în viaţă şi limbaj.
Proză scurtă
Vitalie Ciobanu, n. 1964, în Zilele după Oreste, scrie direct despre „timpuri ieşite din ţăţâni” (notaţie tezistă, excesivă), în Basarabia. Personajul e un ratat, ajuns dughenar de nimicuri din profesor de estetică la liceu. Atent la (geo)politică, balcanică, extremist‑religioasă. Mizerie, retardare. Mediu statal‑natal moldovean. Mama lui Oreste îşi primea pensia de invaliditate mult întârziată. El plănuia o lovitură, o schimbare, are parte de o schizofrenie după şase luni în Vest, Germania. El şi mama dispar, ghereta arde şi e scormonită de câinele unui rus. Oreste rămâne în memoria vecinilor drept un agitat verbal rebel. Domină aceeaşi tradiţie încremenită. Proza e scrisă analitic‑narativ, precis, cu elocvenţă şi eleganţă, matur. Experienţa stilistică e remarcabilă.
Adela Greceanu, n. 1975, jurnalistă. Mutele: Femeia numită Pulheria (Frumoasa). „«Frumos», zice Pulheria, «Cu termopan.» «Frumos pe dracu’!», zice deodată Muta cu vocea ei înfundată. Pulcheria îşi face cruce largă.” Generaţii locuind în acelaşi apartament. Distracţia unică: filme porno la televizor. Fraţi celibatari, bănuiţi incestuoşi, acum, după 30 de ani. Ea, la 52 de ani, e şomeră, religioasă. O prietenă rămasă mută după leşin. Colportoarea incestului acuză moartea „cu zile”, din răzbunare, a părinţilor, cărora nu le‑a chemat ambulanţa. Fraţii sfârşesc prin a se confunda sau contopi real şi simbolic cu părinţii morţi. Vieţi obscure, parcă netrăite. Scris limpede, calm, lent, dilatat, fără enigmă reală.
Mihai Mateiu, n. 1976, Tg. Mureş. debut & post: titlu după albumele cântăreţei Björk. Neadmis la facultate,, neînţeles de mamă, cu un tată alcoolic ajuns o epavă, în relaţie cu o „fufă”, impotent, într‑o excursie tânărul se îndrăgosteşte de amica unui amic. Fără scrupul moral, nu mai socoteşte viaţa drept o condamnare la moarte. O istorioară adolescentină cu totul comună, dar literar trasă de vorbe.
Augustin Cupşa, n. 1980, Craiova, medic psihiatru. Ceaţă (making of): filmare perturbată de un avion, frig, ceaţă, alcool. Amintiri ale povestitorului, din Londra şi Paris, despre Sim, „o fată care găseşte câte ceva bun în fiecare din lucrurile inutile, care vin la pachet cu lumea asta, inutilă şi ea”. Scris adecvat atmosferei ceţoase.
Bogdan Răileanu, n. 1980, Buftea, jurnalism. Rime mici: Titlu obscur. Ultima zi de job în filmul de publicitate. Nostalgie: „gustul dulce al adolescenţei” pierdute. Filme „porno poetice”. Filmare cu scandal. Cititor al englezoiacei Zadie Smith, filmează la Palatul de la Mogoşoaia, unde M. Preda mai interesează doar prin moartea sa acolo. În romane, reţine atmosfera, nu personajele. Empatie faţă de Achim, fugit la oraş. „Moromete nu a fost niciodată la mare în viaţa lui, nu?” Fobii. Zimnicea amintită la cutremurul din 4 martie 1977, raportată prăbuşită, apoi chiar distrusă, la vizita lui Ceauşescu.
O seară pe plajă: Gaşca la Vama Veche în septembrie. Obsesia cancerului, boală de viitor. O bătaie într‑un bar.
Cosmin Perţa, n. 1982, Maramureş, Litere. Însemnările unei fete căreia îi plăcea supa: Povestire elaborată, scrisă liniştit, „prozaic”, în contrast cu ceea ce conţine. Narează o femeie încântată de părul ei frumos, despre care crede că e apt să‑şi amintească! Atrasă de cineva care a lăudat‑o că mănâncă supa, de care e insaţiabilă, „graţios”. Închisă într‑un hotel de lux, pustiu, labirintic. Tatăl fusese zece ani om al străzii, de fapt al subteranei, respins de soţie, acum internat, întâlnit cu fiica doar o dată, când i‑a spus că voise să‑şi ducă trupul în iad, că ea are păr frumos şi au dansat… Amintirea atracţiei faţă de patologia psihică suicidară a femeilor. Demenţial: „Să aud cum mi se crapă craniul şi să reuşesc să supravieţuiesc.” Visează un criminal care învie şi se lasă ucisă‑n vis. Se priveşte mereu pe dinăuntru, stăpânită de oboseală, plutire, zbor. Vorbeşte cu păsările precum cu tatăl care „era mort şi s‑a dovedit a fi viu”. Coşmar, tragic, fatalism, imposibilitatea „de a scăpa, de a mă opune”. Tragic absurd, farsă, oarecum la răspântia unor Gogol, Kafka, Ionesco („Nu mai sunt oameni, poate?”), V. Ivănceanu („Orice începe să dispară e un lucru bun.”) Psiho‑oniric, halucinatoriu, pe o filieră mai veche, de la onirici din anii 60 la neo‑onirici optzecişti‑nouăzecişti, spre o zonă americană. Cântecul lui Johnny Cash despre cineva care‑şi ţine ochii mereu deschişi ca să‑şi vadă inima. Oniro‑naturalism modern. Bine scrisă.
Cu o frecventă tehnică comportamentistă, Lavinia Branişte, n. 1983, Litere, în Cuiburi, aduce urmările comunismului: sărăcie, mizerie, copii „apăruţi de nicăieri, cu numele cele mai bizare: Denis, Luigi, Milena” şi lăsaţi bunicilor de părinţi imigranţi economic.
Tudor Ganea, n. 1983, arhitect. Iod: Iod radioactiv pentru cancer tiroidian descoperit de un bărbat numit Radu Ionescu, arhitect, tocmai când pleca din job, fiind crunt exploatat de un patron admirator al stahanovismului. Proză naturalist documentată.
Diana Bădica, n. 1985, cu studii psihologice, marcate literar, descoperă Slatinei natale în Unfriend (titlul snob‑tezist) o imagine literară realistă pregnantă. Mediu paralizat, antrenând violenţa şi chiar o crimă absurdă. Familie obişnuită, muncitorească, mecanic auto, lucrătoare la fabrica de rulmenţi, devenită asistentă medicală, astfel destructurând familia şi declanşând violenţa soţului, căreia i se opune cea a fiicei‑povestitoare.
Nimic mai firesc decât schimbările tematice, tipologice, stilistice, în (funcţie de) context istoric şi literar. Reuşitele rămân întotdeauna individuale.
■ Scriitor, profesor universitar, istoric şi critic literar
Marian Victor Buciu
