Zanfir Ilie este deja autorul unei bogate opere de valorificare a culturii gălăţene (dar nu numai, dacă ţinem seamă de lucrările închinate lui Liviu Rebreanu şi I.L. Caragiale), însumând peste cinc
isprezece cărţi. În 2013, publica Galaţiul în spaţiul cultural naţional, în care a inclus şi un capitol cu scurte prezentări ale scriitorilor locului, în ordine alfabetică. Dicţionarul incipient de acolo se extinde acum într-o lucrare ce merită cu adevărat statutul de instrument de informare pe care se poate conta în munca de cercetare: Dicţionarul scriitorilor gălăţeni, mult extins la un număr de 577 de autori, volumul având 588 de pagini. Autorul respectă structura articolelor de dicţionar, aducând, pe cât posibil, informaţia la zi, într-un domeniu dinamic şi foarte greu de controlat, putându-se, bunăoară, constata că, în cazul lui Constantin Asiminei (1894-1947), ca să dau un exemplu, a apărut, în 2015, la Editura Timpul din Iaşi, un volum de versuri postume, Din os de Prometeu, sub îngrijirea prozatorului şi poetului Ion Gh. Pricop, trăitor în comuna natală a scriitorului, Duda-Epureni, judeţul Vaslui, Pricop el însuşi fost membru al Societăţii Scriitorilor „C. Negri” din Galaţi.
În Cuvânt înainte, Zanfir Ilie precizează că s-a ghidat, în selectarea scriitorilor, după două criterii: primul, 
apartenenţa la spaţiul judeţului Galaţi, fie prin naştere, fie prin alte împrejurări conjunctural biografice; al doilea, să fi publicat cel puţin o carte. Deşi autorul mărturiseşte că a evitat a face judecăţi asupra valorii estetice, totuşi el oferă frecvente, inevitabile evaluări, scoţând în evidenţă importanţa diverselor personalităţi. Consideră că ierarhizarea valorică va sta în prim-plan într-o viitoare Istorie a literaturii gălăţene, estimând că s-ar putea materializa în viitorii 3-5 ani. Din acest punct de vedere, se justifică şi distincţia dintre un dicţionar şi o istorie literară, concepte cu care a lucrat, bunăoară, Nicolae Manolescu, disecând între autori de dicţionar şi autori de istoria literaturii, chit că disjuncţia cunoscutului critic şi istoric literar a stârnit numeroase nemulţumiri. Zanfir Ilie a zăbovit asupra închegării unui dicţionar ca preludiu la istoria pe care ne-o promite. Va fi adevărata probă de foc a scrierilor de până acum ale autorului gălăţean. Nicolae Iorga a spus, cândva, că o adevărată istorie a românilor nu se va putea contura decât atunci când se vor fi elaborat istorii ale tuturor localităţilor din întreg spaţiul românesc.
S-ar putea să fie valabil şi pentru istoria literaturii.
Parcurgând cele mai multe articole din dicţionarul de faţă (perfectibile, fără îndoială, documentar, dar şi sub aspectul spaţiului acordat fiecărui autor), am fost curios să aflu prin ce anume diverse personalităţi 
pot fi asimilate Galaţiului. Iată câteva exemple, la întâmplare: băcăuanul Grigore A. Tăbăcaru (1883-1939) a locuit la Tecuci în anii 1923-1924, când a şi scos prima serie a „Ateneului Cultural”, pe care o va continua la Bacău alături de G. Bacovia. Tot la Tecuci, a scos şi două cărţi: Problema şcolii active şi Operele complete ale lui Ion Creangă. Ionel Teodoreanu (1897-1954) e legat de Galaţi prin romanul Lorelei, a cărui acţiune se petrece în acest spaţiu. Controversatul Grigore Ventura (1840-1909), cu intruziuni sub semnul „ticăloşiei” în destinul lui Eminescu (Titu Maiorescu), a debutat jurnalistic, într-un ziar gălăţean de limbă franceză, cu cronici dramatice, în 1865. Mircea Vulcănescu (1904-1952), refugiat cu părinţii în timpul ocupaţiei germane din Primul Război Mondial, a făcut gimnaziul la Tecuci şi o parte a liceului la Galaţi. C.D. Zeletin s-a născut la Burdusaci, comuna Răchitoasa, judeţul Bacău, pe atunci aparţinând însă de fostul judeţ Tecuci. Dimitrie Cantemir (1673-1723), cu loc de naştere controversat: la Iaşi, Galaţi, Silişteni (lângă Huşi), e adoptat şi de către oraşul de la Dunăre! Dan Alexandru Condeescu (1950-2007) a fost profesor la Galaţi „mai bine de cinci ani”, fără a se preciza perioada. Geo Bogza (1908-1993) a fost elev la şcolile de marină din Galaţi şi Constanţa, în anii 1921-1925. Etc.
Dicţionarul beneficiază şi de o ultimă secţiune care vizează cronologia naşterii celor 577 de personalităţi, începând cu Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673) şi sfârşind cu tânăra Denisa Lepădatu (n. 26 septembrie 2002). Aşadar, spaţiul gălăţean a dat, în 329 de ani, prin naştere şi activitate profesională, 577 de scriitori. Anii c
ei mai productivi în naşteri sunt 1949-1952: 1949 – 11; 1950 – 14; 1951 – 14; 1952 – 12; în total, 51 de scriitori! Perioada proletcultistă, aşadar, doar în patru ani, a fost, pentru viitorii condeieri, cea mai fecundă. S-ar putea ca statistica să aibă înţelesul ei istoric şi biologic! (A se vedea, din acest punct de vedere, eseul lui Mircea Eliade, Destinul culturii româneşti, scris în 1953!).
Impresionează pledoaria lui Zanfir Ilie pentru cultura tărâmului Moldovei de Jos, considerată cu mult mai săracă decât cultura Moldovei de Sus (lăcaşul geniilor!) şi chiar a celei de Mijloc. Dicţionarul scriitorilor gălăţeni pare să spulbere o asemenea prejudecată.
