Revista Contemporanul nr. 11 Noiembrie 2016 – Supliment Ioan-Aurel Pop, Identitatea românească
Revista Contemporanul nr. 11 Noiembrie 2016
Ioan-Aurel Pop, Identitatea românească
Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi
Editorial 
Nicolae Breban ● Infinita tinereţe/ 3
Timpul era al unui război întins pe mai multe continente, război despre care şi azi, la mai bine de o jumătate de secol de la terminarea lui, părerile nu numai că sunt extrem discordante, dar despre capii, potentaţii politici şi militari ai acelei lumi se trasează portrete nu rareori caricaturale.
Eseu
Bogdan Creţu ● Cezar Ivănescu: poezia ca rostire sacră/ 4
Imaginarul e primitiv, repetitiv, grotesc. Sexualitatea este fetidă, cu ritmuri foşgăitoare, de vermină. Ea nu mai presupune un cod şi nici o retorică specială. Poezia nu mai cultivă retoricile consacrate, ci alege literalitatea, conturând un registru tragic, în care sexualitatea, notată în mecanicitatea ei, reprezintă hybris-ul, iar moartea – limita
Polemice
Mircea Platon ● Henry James și vechea Americă/ 5
Naivitatea se poate precipita în simplitate, onestitatea în rigiditate, astringenţa în isterie, virtutea în vulgaritate. De obicei, contactul cu Europa e piatra de încercare a acestei etici puritane, care fie capătă amplitudine, fie se usura, ducând la pierzania personajului
Lecturi
Iulian Boldea ● E. Lovinescu – dimensiuni ale memorialisticii/ 6
Un procedeu frecvent folosit este acela al descinderii balzaciene în spaţiu şi timp, dar şi al surprinderii unui temperament în mişcarea vie, în dinamismul reacţiei imediate, surprinsă în nuditatea sa psihologică şi afectivă
Eseu filosofic
Mircea Braga ● Arta după artă (II)/ 7
Conflictualul apărut în actualitatea noastră culturală îşi are, totuşi, un anumit grad de firesc: nu este pentru prima dată când praxis-ul emergent unui delimitabil câmp al creaţiei, ca şi tendinţele oficinei sale teoretice să fie disjuncte faţă de o precedentă normalitate, în funcţie de rapelul zis al prezentului
Lecturi
Constantina Raveca Buleu ● Lecţiile rigorii/ 8
Lecţia fundamentală asimilată în proximitatea profesorului Vasile Voia este una atitudinală, de profesionalism, rigoare şi stăruinţă în perimetrul unei discipline, de cercetare şi adaptare continuă la metamorfozele sale metodologice, de interogare a limitelor, tendinţelor şi stabilităţii sale
Din infern, cu dragoste
Aura Christi ● Lumea ca infern, lumea ca eden primitiv/ 9
Mă întreb dacă nu se observă – mai cu seamă, în ultimul deceniu – un adevăr care ar alarma oricare dintre naţiunile europene. Patriotofobia răspândită în ultimele peste două decenii, ca o caracatiţă, pe întinderea României Mari, a României eterne, a dat naştere unui monstru, care îşi duce existenţa sub semnul prosperităţii: când se vorbeşte despre România, tot mai frecvent se invocă noţiunea de populaţie şi mai puţin cea de popor, naţiune. Deosebirea dintre populaţie şi naţiune este egală cu diferenţa dintre maimuţă şi om. Postmodernitatea europeană este confundată, adesea, cu barbaria; mă îndoiesc de faptul că o asemenea confuzie este un accident.
Marginalii
Boris Marian ● Heimann Hariton Tiktin ■ 80 de ani de la moarte/ 11
Polemice
Theodor Codreanu ● Un Roller al eminescologiei (II)/ 12
Semnificativă şi neputincioasă mirarea lui Boia că nu doar Lovinescu s-a lăsat ademenit de Eminescu, ci şi un Eugen Ionescu. Acesta îi făcuse praf, în Nu, pe Tudor Arghezi, pe Ion Barbu, pe Camil Petrescu ş.a., dar n-a avut curaj să se lege de Eminescu, motivând că nu vrea să comită „matrapazlâcuri optice”. Şi nu avea dreptate? Boia însă a pariat tocmai pe astfel de matrapazlâcuri optice, cunoscute în arta barocă drept anamorfoze
În realitate, şi această carte creşte „mitul”, dând dimensiuni nebănuite postumelor, cu o relativă scădere a interesului pentru „perfecţiunea” antumelor, preţuită, între alţii, de G. Ibrăileanu. Concluzia: „Susţinătorii supremaţiei eminesciene merg uşor până la capăt… adică spre infinit.”
Prin Eliade, dar nu numai, mitul Eminescu continua să se „facă” şi să facă ravagii dincolo de fruntariile ţării. Boia mai toarnă gaz pe foc, citând şi celebra afirmaţie eliadescă privitoare la ecuaţia Eminescu – identitatea românească
Clubul Ideea Europeană
Vasile Bănescu în dialog cu Ioan-Aurel Pop.
Rolul cultural şi social al Academiei Române (II)/ 15
Academia Română a propus – şi, din fericire, parlamentul a aprobat – ca Ziua Culturii Naţionale să se celebreze anual la 15 ianuarie, data naşterii lui Eminescu, omul care s-a identificat cel mai bine cu identitatea de român, cu naţiunea română. Astfel, în cumpănite şi sfioase ceremonii, în prezenţa academicienilor şi a invitaţilor lor, se sărbătoreşte an de an, „în umbra falnicelor bolţi” ale Academiei, cultura
Mihai Şora ● 100
Gelu Negrea ● Centenarul unei instituţii: Mihai Şora/ 17
Editura Academiei ■ Semnal editorial
Vasile Tonoiu ● Două tipuri de asceză/ 17
În mai multe timpuri şi locuri şi moduri au stârnit interesul cărturarilor – ca să desem
năm, sub această etichetă, pe toţi autorii de texte ce vin în atingere cu subiectul nostru – povestirea biblică despre Iona, motivul tematic-simbolic şi personajul ei central. Vom alege aici două tipuri de abordare – religioasă, respectiv, poetică – suficient de îndepărtate în timp, situate oarecum la extremităţile unui larg evantai de orientări „teoretice”, de „metode” hermeneutice şi de „mijloace” exploratorii (cum ar fi etimologia şi evacuarea sensului literal pentru recuperarea şi etalarea celui ascuns, spiritual, de o parte, şi, de cealaltă, revisarea amplificatoare a reveriei poetice stârnită de nucleul imaginar al povestirii, aşa cum o probează documentele „literare” anume selectate). Autorii care ne vor reţine atenţia sunt Maxim Mărturisitorul şi Gaston Bachelard. Teologul s-a referit la motivul biblic mai pe larg în Răspunsuri către Talasie (631 – 633), iar poeticianul în Pământul şi reveriile repausului (1948).
Clubul Ideea Europeană
Contemporanul şi Româniaciteşte.ro vă recomandă o expoziţie-eveniment
Mircia Dumitrescu • 75
Mircia Dumitrescu: „Şi eu am fost în «Grădina cea din Eden»”/ 19
Semnal editorial: Friedrich Nietzsche, Ecce homo
Vasile Muscă ● Însemnări pentru o lectură/ 21
Nietzsche ar fi putut scrie cu toată îndreptăţirea cuvintele pe care, în zorii culturii moderne, Montaigne le-a aşezat la începutul Eseurilor sale – „je suis moi-même la matière de mon livre”. Literatura eului mai câştigă prin Ecce homo încă o capodoperă. De fapt, Nietzsche se descoperă pe sine pagină cu pagină în cartea sa ca autor al operelor pe care le prezintă. Trecerea în revistă începe cu Naşterea tragediei din spiritul muzicii apărută în 1872 care îl consacră pe Nietzsche în tripla calitate de filolog clasic, filosof, dar şi scriitor
Modele
Constantin Coroiu ● Ibrăileanu, un cumpănit ardent/ 23
Ibrăileanu s-a dovedit a fi un mare prozator care a dat literaturii române primul roman de analiză psihologică. O capodoperă de o prospeţime stilistică aproape neatinsă la un veac, era să zic un veac de singurătate, de când a fost scrisă
Eseu filosofic
Andrei Marga ● Despre pragmatismul american/ 24
Dacă examinăm politica internaţională a Americii în secolul al XX-lea, vom sesiza că aceasta se înţelege anevoios cu modelări gen „idealism”, „Realpolitik” sau „behaviorism”. Ea se înţelege în profunzime ca aplicare a pragmatismului, încât s-a putut spune că „o privire pragmatică asupra lumii descrie cu acurateţe punctele de vedere şi conduita americană în afacerile externe”
Rondul de zi
Gelu Negrea ● Labirintul vieţii şi al morţii/ 25
Mintea mi-a luat-o repejor razna şi am început să fabulez livresc: hazard, coincidenţe, intersectări de destine, revelaţii spectaculoase – mă rog, tot tacâmul… Un schimb de e-mailuri a certificat faptul că recenta mea cunoştinţă literară făcuse, într-adevăr armata la Lipova
Poezie
Horia Bădescu/ 26
Polemice
Marian Victor Buciu ● Mentalul progresiv/ 27
Interviuri şi portrete, acestea, în formă concentrată, uneori neconvenţională, precedând chiar interviurile propriu-zise, iată ce alcătuieşte noua şi substanţiala carte a Angelei Martin, Ascensiuni interioare (Ed. Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016), deopotrivă prin partiturile altora şi aceea proprie. Titlul poate fi citit ca o aspiraţie vocaţională spre mentalul progresiv.
Magda Ursache ● Cum se ratează un scriitor/ 29
După cum se comportă, ai zice că ploconeala la Putere a re-intrat în fişa postului, a statutului de scriitor. Cât despre longevivi, ei au apucat să fie şi stalinişti, şi dejişti, şi ceauşişti, şi iliescani. Să mai spun că recompensele breslei le iau politrucii vechi şi noi? E suficient să citeşti lista indemnizaţiilor de merit. Dacă intri în „reţea”, eşti bine lansat, bine tradus, bine managerizat
Marginalii
Dana Oprica ● Clara Haskil – Alina Azario/ 30
La sfârşitul lunii septembrie, am întâlnit-o pe Alina Azario, pianist şi profesor de pian la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg, care mi-a destănuit că visul său, primit în dar de pe vremea când, copil, culegea notele muzicale şi le aşeza cu grijă pe clape, a fost şi este acela de a repune în circulaţie numele uneia dintre cele mai importante pianiste ale tuturor timpurilor, Clara Haskil
Cărţi
Nicoleta Sălcudeanu ● Despre percepţie/ 31
Renunţând la infantilizarea forţată, eschivându-ne de la spălarea de creiere, gândind cu capul nostru şi nu cu al mediilor intoxicante, informându-ne de la prima sursă, pastrându-ne statura dreaptă, putem ieşi din sclavie. Un roman grav, un roman incomod, un roman de citit
(Con)texte
Maria-Ana Tupan ● Istorii alternative/ 32
Printr-o răsucire a istoriei, identitatea latină a fost tocmai piatra pe care s-a realizat reîntregirea neamului şi destinul lui european. Extrem de valoroasă ni se pare însă filosofia politică a autoarei, concepţia sa despre stat ca reprezentând mult mai mult decât o entitate geografică şi administrativă
Polemos
Adrian Dinu Rachieru ● Paul Georgescu şi păcatele/ 33
Claustrat, bârfitor, iubind taclaua (precum eroii săi), „dependent de telefon”, Paul Georgescu a rămas un marxist convins, oferind revoltei sale, recunoştea, „un obiectiv, o tactică şi o strategie”.
Film
Călin Căliman ● Săptămâna filmului românesc la Codlea/ 34
Una dintre cele mai reuşite seri cinematografice româneşti de la Codlea a fost aceea în care a rulat filmul regizorului Nicolae Mărgineanu Un bulgăre de humă. În primul rând, datorită prezenţei la Codlea a regizorului
Nicolae Mărgineanu
Festivalul Internaţional al Filmului de la Valladolid 2016
Dana Duma ● Feminin, singlar şi plural/ 35
Cele câteva titluri alese din oferta generoasă a Festivalului de la Valladolid configurează un eşantion de cinema modern care, fără pretenţii elitiste, se adresează unui nivel superior de înţelegere al publicului şi propune o reprezentare a femeii departe de clişeele recoltei cimematografice dominante
Lecturi
Ramona Ardelean ● Societatea deschisă sau disoluția identitară. Avatarurile unei idei/ 36
Remarcabila analiză întreprinsă de tânărul cercetător Mihai-Bogdan Marian anticipează şi ultimul mare pericol al societăţii deschise, a cărui „undă de şoc” pare a se propaga tot mai mult spre spaţiul european, fapt care s-ar traduce printr-un amestec al populaţiilor ce poate avea ca efect prăbuşirea sau disoluţia actualelor societăţi europene
Cărţi
Nicolae Mareş ● Valentin Lipatti pe toate feţele/ 37
Era necesară apariţia unei asemenea lucrări atât pentru informarea tinerilor diplomaţi români, ajunşi cum au ajuns în diplomaţie, chiar în rang de ambasadori, şi care habar nu au despre 
angajarea şi lupta purtată de individualităţi de talia lui Lipatti şi echipa sa în bătălia dusă în timpul războiului rece, aceasta în umbra celor două blocuri, pentru instaurarea principiilor egalităţii în drepturi a statelor, a respectării independenţei şi suveranităţii naţionale, a neamestecului în treburile interne, a avantajului reciproc
Corespondenţă din New York
Roxana Pavnotescu ● The Encounter/ 38
Ceva trebuie să piară pentru a însufleţi noua creaţie. Toate aceste abordări eliadeşti ale călătoriei, ale existenţei arhaice a tribului amazonian, se intersectează cu mitul Marii Călătorii
Corespondenţă din Ţara Sfântă
G. Mosari ● De la Bookfest la Gaudeamus/ 39
Geniul Inimii
Aura Christi ● Opreşte-te/ 39
Vă dorim lectură plăcută!
Doriți să citiți anumite articole din numărul curent (Click aici)
Arhiva revistei Contemporanul (Click aici)
Suplimente ale revistei Contemporanul pentru abonaţi:
Ioan-Aurel Pop, Identitatea românească
Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi
Contemporanul, nr. 11 Noiembrie 2016
Un contrast armonios, dacă pot spune astfel, ba chiar o anume incompatibilitate – rară şi fecundă –, a câtorva trăsături fizice şi spirituale se lasă descoperite în persoana şi în personalitatea academicianului Ioan-Aurel Pop: fragilitatea constituţiei de seminarist supus şi flexibilitatea intelectuală iezuită, disciplina
cazonă şi fervoarea juvenilă, ambiţia încordată şi erudiţia senină, retractilitatea structurală şi sociabilitatea, expansiunea şi temperanţa, apoi spiritul reflexiv, pasiunea pentru istorie şi pentru arheologia arhivistică dublate de interesul viu pentru viaţa Cetăţii şi devoţiunea apostolatului activ. Aerul de copil înţelept nu îl părăseşte în nicio împrejurare. Conduce dialogul, polemica, pledoaria cu diplomaţie şi cu tact pedagogic, astfel încât, dincolo de justeţea argumentelor, impresia pe care fermitatea poziţiei sale asumate şi exprimate o produce rămâne negreşit una de nobleţe şi civilitate. (Angela Martin)
Îl găsim aici pe Ioan-Aurel Pop istoricul, cel pentru care trecutul nu e simplă literă moartă sau inventar de cronologii seci şi controversate, ci chiar temelia prezentului. El este autor şi coordonator de impresionante spectacole ale rădăcinilor noastre – întrepătrunse cu ale altor neamuri, dar păstrându-şi autonomia şi specificitatea. Îl descoperim pe cititorul şi degustătorul de literatură bună, pentru care textul scris se cuvine a fi nu doar exact şi nepărtinitor în încheierile sale, ci şi rostit memorabil, în cuvinte potrivite care să probeze caratele limbii române. Îl întâlnim în fiecare pagină pe Ioan-Aurel Pop omul cetăţii, prezent în miezul lucrurilor şi gata să pună umărul la bunul lor mers. Atent la seisme mai mari ori mai mărunte ale vremii, intervine prompt şi expresiv de câte ori simte că punctul pe i a fost rătăcit în polemici goale. Îl găsim pe Profesorul îndrăgostit de Universitate şi de rosturile acesteia în lumea contemporană, cel care ştie, pe urmele lui Vasile Pârvan, care este „datoria vieţii noastre”. Citim elogiile sale atent cumpănite la marile figuri ale culturii naţionale şi argumentele sale ferme despre legitimitatea sentimentului naţional. (Irina Petraş)
Acad. Ioan-Aurel Pop este nu doar un istoric şi un dascăl respectat şi iubit, ci şi un constructor de instituţii, precum şi un om al cetăţii, o conştiinţă activă şi responsabilă prezentă în dezbaterile publice privind soarta disciplinei ce o profesează, în polemicile referitoare la evoluţia comunităţii locale şi a ţării. Domnia Sa este un istoric care şi face istorie. Director din 1993 al Centrului de Studii Transilvane, director al institutelor culturale româneşti de la New York şi Veneţia, rector al UBB din 2012, Acad. Prof. Ioan-Aurel Pop şi-a lăsat amprenta inconfundabilă asupra destinului acestor instituţii şi a oamenilor care gravitează în jurul lor. (Ioan Bolovan)
Academician, profesor universitar, doctor în istorie, rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, specialist în Evul Mediu despre care se chinuie de o viaţă să-i convingă pe toţi că e departe de a fi „întunecat”, că nu a existat „barbarie medievală”, că a fost foarte multă lumină. Vorbeşte cinci limbi, e membru în mai multe organisme ştiinţifice din ţară şi din lume, e autor, coautor al câtorva zeci de cărţi, unele apărute la edituri de prestigiu din străinătate. A fost, printre altele, directorul Centrului Cultural Român din New York (1994-1995), directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia (2003-2007) şi directorul Centrului de Studii Transilvane (din 1992). (Rodica Lăzărescu)
Ioan-Aurel Pop restituie la modul ştiinţific, dar şi afectiv, o forma mentis autohtonă, continuând astfel linia de referinţă a istoricilor şi universitarilor transilvăneni. (Mircea Muthu)
Toate popoarele sunt preocupate de identitatea lor, dar la români această chestiune a îmbrăcat forme speciale. Românii, locuitori până în epoca modernă în două principate autonome supuse Porţii Otomane şi râvnite de mulţi alţi vecini, dar trăitori şi în vaste provincii ocupate de unguri, de austrieci, de ruşi şi de turci, pierduţi în mijlocul atâtor străini rapace, s-au întrebat, parcă mai mult decât alţii, de unde vin şi cine sunt ei. Până la urmă însă, toate popoarele mici, lovite de soartă şi lăsate la cheremul celor mari, au asemenea preocupări, transformate uneori în adevărate obsesii. (Ioan-Aurel Pop)
Nicolae Breban, O istorie dramatică a prezentului.
Aventurierii politicii româneşti
Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi
Contemporanul, nr. 12/ 2016
„O nuanţă autobiografică, perfect întemeiată, irizează concepţia lui Breban de la acest nivel, miza mare a ideii fiind aceea de a demonstra – ceea ce romancierul a mai făcut… – că generaţia din care face el însuşi 
parte (Nichita Stănescu, Matei Călinescu etc.) a transformat literatura într-un asemenea mediu germinativ de excelenţe, prin intermediul promovării esteticului ca replică alternativă sublimă la grotescul ideologic din jur. Trebuie să recunoaştem că Breban rămâne seniorial şi impecabil de fiecare dată când enunţă această dihotomie: de pildă, nu trebuie uitat faptul că Istoria dramatică a prezentului s-a zamislit când împotriva autorului se trăgea cu tunul, pe motivul orchestratei acuze de colaborare cu Securitatea. Nici un raspuns în volum, nimic insidios, revanşard sau resentimentar: doar idei şi fapte, nu psihologie. Jos pălăria!” (Ştefan Borbély)
„Numai cultura, carevasăzica, ne poate lecui de această «nesiguranţă identitară» şi numai ea poate înnobila istoria noastră de care, s-a putut constata, prozatorul maramureşean nu- i mulţumit… Face şi alte profeţii, atunci când în capitolul final vorbeşte despre specificul naţional, dar despre toate acestea vom putea discuta cu alt prilej. Este o temă pe care noi, românii, o aducem mereu în discuţie fie pentru a o sataniza, fie pentru a o apăra. Observ că N. Breban n-o respinge, de plano, cum fac globaliştii, nici «n-o sminteşte» cu un discurs encomiastic, cum fac localiştii. El procedează corect, aşa cum procedează orice intelectual lucid şi responsabil, adică analizează un concept (un concept esenţial) şi încearcă să-i vadă viitorul… Este trist, şi are de ce, când se gândeşte la lumea politică de azi şi la retorica resentimentului şi a răzbunării care domină lumea intelectuală… Să mai spun că are şi în acest caz dreptate, că după douăzeci de ani de libertate intelectualii români, cu precădere scriitorii (ei, care s-au ţinut bine sub regimul totalitar), se detestă cu o grea sinceritate? Îmi amintesc de o propoziţie din Eminescu (reproduc din memorie): «Nu eşti liber, dacă nu eşti drept». Se poate spune şi invers: «Nu eşti drept, dacă nu eşti liber». Liber, în cazul oamenilor de litere, de prejudecăţi, de complexe şi idiosincrazii, de eşecurile şi vexaţiunile pe care ţi le-a provocat istoria şi pe care spiritul nu poate să le stăpânească.” (Eugen Simion)
Aura Christi, Geniul inimii
Cartea Iluminărilor mele.
Roman în versuri ilustrat de Mircia Dumitrescu
Supliment al revistei Contemporanul pentru abonaţi
Contemporanul, nr. 1/ 2017
Cartea de faţă, pe care cititorul o ţine acum în mână, reprezintă o formă – literar vorbind, foarte complexă, fiindcă ea evoluează pe mai multe voci narative, dintre care doar unele îi aparţin în mod direct autoarei – de exorcism. Geniul inimii e răspunsul unui poet la o experienţă personală plenitudinară, în care bucuria şi suferinţa se întrepătrund reciproc pentru a exprima, împreună şi tensionat, starea de
graţie. Există o voce a experienţei biografice în această carte scrisă febril, o alta de martor sau de participant la istorie, tot aşa cum există o voce a puterii şi una a victimei. Deasupra tuturor stă, însă, nu neapărat triumfătoare, dar lucid-cerebrală, chemarea celor două credinţe pentru care merită să trăieşti şi să-ţi rememorezi viaţa atunci când ai ajuns cu ea la răspântie: credinţa în cultura modelelor care te-au precedat şi credinţa deloc ingenuă, ci ivită din cunoaştere, în sacralitatea profundă a celor trăite şi în transcendenţă. (Ştefan Borbély)
A considera un text drept „carte a iluminărilor mele” și a așeza ca titlu al primei părți a volumului sintagma Povestea subteranei ne plasează sub semnul aproape imposibil al drumului către Sine, al cuprinderii, al denudării și al efortului de a înțelege un obiect al cărui adevăr se va afla întotdeauna în proximitatea peșterii lui Platon. E un demers perpetuat, dar niciodată epuizat și aproape exclus din plasma comunicării, care – în situația „romanului” Aurei Christi – nu are corespondențe, nu se apropie de experiența budhistă, nici de prerogativele ocultismului de New Age, ci ne aduce în vecinătatea îndemnului de pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, preluat apoi, ca soluție între a fi și a părea, de către Socrate: „Cunoaște-te pe tine însuți!”. Poți întâlni, pe acest drum, și acel daimonion care a străjuit gândirea aceluiași înțelept atenian ca altă față a „subteranelor” ființei, acolo unde lumina se îngemănează cu întunericul, stare „poetizată” de Goethe, dar prăbușită în tragic de Dostoievski. E o coborâre spre înțelegere prin cuprindere și, implicit, prin atingerea nelimitatului. (Mircea Braga)
Cartea Aurei Christi Geniul inimii pare o stâncă masivă, singuratică, într-un peisaj „mioritic”. Geniul inimii are originalitate şi forţă. Prima parte e lirică, a doua (într-un fel) – o comedie negru-satirică, a treia – predominant epic-narativă. Prima parte este excelentă; mi-am însemnat un număr de poezii memorabile. A doua, în centrul ei mai ales, are secţiuni, pasaje extrem de interesant-plăcute-amuzante, în pofida tonului, uneori, foiletonistic. A treia e impresionantă în ansamblu, armonios-coerentă, de o sinceritate sfâşietoare. În tot volumul, istoricul, religiosul, subiectivul se leagă foarte frumos între ele. Nu-mi plac laudele la adresa lui Nietzsche! De fapt, cum se leagă acest autor de Biblie, de Evanghelii?!
Aura Christi poate fi mândră de o realizare majoră, cu totul originală. Probabil, nu l-a citit pe romanticul britanic Wordsworth; dar el e cel care a scris (sau a început să scrie) o memorabilă autobiografie în versuri. Puţini l-au continuat. Am putea spune că Aura se numără printre cei puţini. (Virgil Nemoianu)
Abonați-vă la revista Contemporanul și beneficiați de reduceri și suplimente gratuite! (click aici)
Vezi toate suplimentele apărute cu revista Contemporanul (click aici)
Revista în format tipărit este distribuită de Editura Maxim Concept (tel.: 021 317 90 81).
Poate fi cumpărată din următoarele magazine și librării: InMedio, RelayCărturești – Verona București Pasaj Universitate – București.
