Adolescenţa este o vârstă „de aur” întrucât beneficiază atât de graţia începutului cât şi de cea a maturităţii. Este o culme a vieţii omului, iar dacă poate exista o artă a vieţii aceea ar putea suna astfel: arta de a rămâne pe culmi, arta de a fi adolescent
Pe 5 iulie 2017 a avut loc, la librăria Mihai Eminescu din Capitală, lansarea cărţii Pustiul binelui. Eseuri filosofice, semnată de Horia V. Pătraşcu şi apărută la Editura Eikon. Au vorbit despre carte Sorin Lavric, 
Aura Christi, Arthur Suciu, Vasile Ernu şi Leonid Dragomir.
Sorin Lavric a reluat în mare parte cele afirmate în prefaţa cărţii şi în cronica apărută în revista România literară, calificându-l pe autor drept un spirit viu, aflat la polul opus filosofiei „constipate”. După Sorin Lavric autorul cărţii se referă la probleme ale vieţii noastre, făcând-o într-o manieră strălucită atât din punct de vedere stilistic, cât şi argumentativ. Verva scriiturii lui, susţine Sorin Lavric, derapează uneori în excursuri jucăuşe, sarcastice, „rele” ce denotă o „inteligenţă sardonică”, ce lasă un uşor gust amar cititorului care-şi vede demolate prejudecăţile şi punctele de sprijin, fără să întrezărească un alt teren ferm. Dincolo de aceste aspecte, Horia V. Pătraşcu, crede Sorin Lavric, este unul dintre cei mai buni eseişti de idei din zilele noastre. „Este autorul ale cărui texte din Contemporanul le citesc cu o mare plăcere; de câte ori primesc revista, pagina lui este prima pe care o caut.”
Aura Christi îl aseamănă pe autor cu unul dintre adolescenţii geniali care populează romanele dostoievskiene. Aparenta ingenuitate a problematizării este dublată de o profundă cunoaştere a filosofiei 
şi a literaturii. Felul în care-şi conduce textele ţine oarecum de construcţia „dramatică”, ţinându-te cu răsuflarea tăiată până când concluzia apare într-un orizont deopotrivă neaşteptat şi perfect logic, insolit şi necesar. „Colegul meu de revistă ştie carte, are lecturile, bibliografia la zi; e o plăcere să discuţi cu el, şi – ceea ce e important sau, mai exact, greu de trecut cu vederea – e că Horia nu face paradă de erudiţia sa, ci o foloseşte ca instrument, ca şi cum ar respira; citatul e aşezat în blocul de granit al textului exact unde-i este locul. E un om liber şi puternic Horia Pătraşcu, alertat de teme majore într-o lume subjugată minoratului – un alt amănunt tonic în lumea de azi”. Aura Christi face, în continuare, o superbă clasificare a spiritelor din punctul de vedere al raportării la clişeu: spiritele de mâna întâia, care nu fug de clişee, ci le folosesc făcându-le praf; minţile de mâna a doua, care se feresc de clişee şi încearcă să le înlocuiască cu „originalităţi” de cele mai multe ori ridicole; şi minţile de mâna a treia, care nu au habar ce înseamnă clişeele şi le utilizează într-un fel natural sau, mai curând, sunt ele însele vehicule i
nconştiente ale clişeelor. Horia Pătraşcu, crede Aura Christi, face parte din prima categorie: el este ca un Pegas care dacă îl legi de un gard, zboară cu tot cu gard!
Arthur Suciu îl receptează pe Horia Pătraşcu din perspectiva influenţelor culturale: Martin Heidegger, Emil Cioran şi alţii. Una dintre temele fundamentale ale cărţii de faţă este tema morţii – şi sunt probabil cel puţin zece texte care abordează această temă. Spre deosebire de Heidegger şi de Cioran, Horia Pătraşcu priveşte tema morţii mai detaşat de ideea de autenticitate. Cert este, a spus Arthur Suciu, că în cartea lui Horia Pătraşcu dă senzaţia că – după ce a fost preocupat intens de această temă – pare să se fi eliberat de ea, să fi atins o perspectivă mult mai echilibrată care-i permite să abordeze şi lumea socială, munca şi sexualitatea. Cartea lui este o încercare de hermeneutică personală, ambiţioasă, ce-şi cere continuarea în următoarele cărţi. Pătraşcu are o cultură cuprinzătoare, mai ales de factură clasică, el ştie foarte bine filosofie, literatură, texte religioase.
Vasile Ernu îşi începe speech-ul cu o observaţie pertinentă: aceea că nu mai avem foarte mult timp astăzi să ne adunăm împreună, să ne adunăm la un loc şi – dacă ne uităm şi la sala în care se desfăşoară evenimentul 
(subsolul librăriei M. Eminescu) – pare că suntem un fel de sectanţi care se ascund prin nişte catacombe pentru a-şi împărtăşi credinţa fundamentală în cultură, în cărţi, în scris, în gândire. O asemenea credinţă trece înaintea altor deosebiri şi diferenţe şi acum, căci suntem aici, zice Vasile Ernu, oameni care altfel sunt foarte greu de pus în acelaşi loc împreună. Cărţile lui Horia sunt, şi ele, asemenea „opriri ale timpului”, invitaţii la încetinirea timpului pentru a ne aşeza şi reflecta asupra unor teme pe care, din cauza ritmului infernal în care este angajat, omul de azi nu mai are vremea sau dispoziţia să le gândească. Ar trebui ca în Constituţie să fie prevăzut, alături de dreptul la muncă, şi dreptul la lene. Lenea este un drept fundamental, dreptul omului la meditaţie şi contemplaţie.
Leonid Dragomir asociază scrisul lui Pătraşcu „umanismului tragic” şi îl consideră pe autor mai apropiat de Camus decât de Cioran. Îşi afirmă un punct de vedere diferit de cel exprimat de Sorin Lavric. Horia nu este un mizantrop, spune Leonid Dragomir, ci un spirit solar, filantropic, el ţine de o aşa-numită „stânga” a inimii – cum spunea Petre Ţuţea – rezonând cu întrupările nefericirii în lume. Horia este un spirit cartezian care abordează teme pascaliene, un filosof care crede în virtuţile raţiunii chiar atunci când se confruntă cu situaţii care, în mod obişnuit, o excedează. Stadiile karamazoviene ale existenţei – un eseu cuprins în volumul lansat – este cel care i-a plăcut poate cel mai mult – întrucât afirmă profesiunea de credinţă a autorului. Adolescenţa este o vârstă „de aur”, întrucât beneficiază atât de graţia începutului cât şi de cea a maturităţii. Este o culme a vieţii omului, iar dacă poate exista o artă a vieţii aceea ar putea suna astfel: arta de a rămâne pe culmi, arta de a fi adolescent.
